Obligaţie de a face. Decizia nr. 14/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 14/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 14/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Ianuarie 2014

PREȘEDINTE – T. DOINIȚA

JUDECĂTOR – R. C.

JUDECĂTOR – C. C. E.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 14/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către O. M. împotriva sentinței civile nr. 1437/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată fiind Asociația De P. PT 10 D., având ca obiect obligație de a face .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că la dosar s-a înaintat prin serviciul registratură al Tribunalului Iași, la data de 07 ianuarie 2014 cererea formulată de către recurent prin care solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător și a achitării taxei de timbru.

Instanța respinge cererea formulată de către recurent având în vedere că de la data înregistrării recursului pe rolul Tribunalului Iași – respectiv 10 aprilie 2013 și până la acest termen de judecată a avut suficient timp să-și angajeze un apărător. Din oficiu invocă excepția netimbrării recursului și, văzând că prin întâmpinare s-a solicitat judecata in lipsă, rămâne în pronunțare pe această excepție.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.10.2012 sub nr._, reclamantul O. M. a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta Asociația de proprietari PT10 D. să fie obligată să procedeze la anularea datoriilor la întreținere înregistrate de reclamant, în sumă de 8955,25 lei, ca efect al prescripției extinctive.

Prin sentința civilă nr. 1437 din 28.01.2013 Judecătoria Iași a dmite excepția netimbrării acțiunii, invocată din oficiu.

A anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul O. M., domiciliat în Iași, ., ., parter, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Proprietari PT 10 D., cu sediul în Iași, ., ., jud. Iași.

A reținut instanța de fond următoarele considerente:

Reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciara de timbru in cuantum de 648,3 lei si timbru judiciar in cuantum de 3 lei, sub sancțiunea anularii cererii, insa nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Reclamantul a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, cerere ce a fost respinsă prin încheierea de cameră de consiliu din data de 14.01.2013, reclamantul neformulând cerere de reexaminare a soluției pronunțate.

Analizând cu prioritate, în baza art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția insuficientei timbrări, invocată din oficiu, instanța constată că, potrivit art.20 alin.1 din legea nr.146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, iar conform art.20 alin.3 din aceeași lege, neîndeplinirea obligației până la termenul acordat se sancționează cu anularea cererii sau acțiunii. Față de aceste dispoziții legale, constatând că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, dispoziții ce i-au fost puse în vedere prin mențiune expresă în citație, instanța a admis excepția netimbrării si a anulat ca netimbrată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul O. M., susținând că i s-a impus o taxă judiciară de timbru exagerată, aceasta ar fi trebuit redusă in proporție de 90%, solicită instanței de recurs să dispună anularea sumei de 8955,25 lei înscrisă nelegal pe lista de plată întocmită de către pârâtă.

S-a stabilit in sarcina recurentului o taxă judiciară de timbru corespunzătoare cererii de recurs in sumă de 4 lei in condițiile art. 11 alin 2 din Legea 146/1997, comunicată recurentului cu citația expediată pentru termenul din 10.01.2014, comunicată la data de 31.10.2013.

Recursul nu a fost timbrat, situație in care, in temeiul art. 20 alin 3 din Legea 146/1997 va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamantul O. M. împotriva sentinței civile nr. 1437/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10.01.2014.

Președinte,

Doinița T.

Judecător,

C. R.

Judecător,

C. E. C.

Grefier,

G. I.

RED. ȘI TEHN./T.D./6.02.2014/2 EX

JUDECĂTORIA IAȘI: Ș. A. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 14/2014. Tribunalul IAŞI