Contestaţie la executare. Decizia nr. 616/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 616/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 616/2015
Acesta este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 05 Mai 2015
Președinte - C. A. M.
Judecător - D. M.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 616/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta D.G.R.F.P.IAȘI--A. IAȘI în contradictoriu cu intimații R. I. C. și C. DE A. DE S. IAȘI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, după care:
Cauza aflându-se la prim termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că apelul este formulat și motivat în termen, scutit de la plata taxei de timbru.
Având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsa părților prin cererea de apel, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1445/15.12.2014, pronunțată de Judecătoria H. în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. de A. de S. Iași; s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul R. I. C. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. I., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator; s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul R. I. C. în contradictoriu cu intimata D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Iași; s-au anulat actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr._/22/_ /_ al ANAF-DGRFP Iași - A. Iași privind pe contestatorul R. C., respectiv somația nr.22/_ /_ din data de 06.08.2014 și titlul executoriu nr._ din data de 06.08.2014; a fost obligată intimata DGRFP Iași - A. Iași la plata către contestator a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. la data de 01.09.2014 sub nr._, contestatorul R. I.C., domiciliat în comuna Șipote, ., CNP_ a formulat în contradictoriu cu intimatele D.G.R.F.P. Iași - A.J.F.P. Iași, cu sediul în Iași, ..26, jud. Iași și CNAS Iași, contestație la executare împotriva somației nr.22/_ /_ emisă de DGRFP Iași în dosarul de executare nr._/22/_, precum și împotriva titlului executoriu nr._ emis de DGFP Iași și A. Iași în dosarul de executare nr._/22/_ /_, solicitând anularea acestora, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii formulate, contestatorul a arătat că a înființat împreună cu soția sa un AF, având ca obiect de activitate comerț, însă din cauza lipsei de rentabilitate a activității desfășurate, au renunțat la acesta, solicitând la data de 17.12.2005 anularea autorizației de funcționare și radierea aferentă. A mai precizat contestatorul că de la acel moment și până în prezent nu a primit nici o decizie de plată sau alte înștiințări privind plata unor debite restante, menționând că din anul 2004 și până în prezent, atât contestatorul, cât și soția sa, au desfășurat activități de genul consilier local și asistent personal cu contract de muncă, activități pentru care i-au fost reținute sumele cuvenite asigurărilor medicale. În continuare, contestatorul a arătat că intimații au procedat la executarea silită în mod prematur, fără emiterea unei Decizii de impunere care să cuprindă și documentul explicativ al sumelor stabilite cu titlu de debit, împotriva căreia contestatorul ar fi avut dreptul la contestație, conform legii. De asemenea, contestatorul a invocat prescripția extinctivă ca mod de stingere a oricăror creanțe, având în vedere intervalul de timp la care se face referire în actele de executare și momentul în care a fost somat pentru plată. Nu în ultimul rând, contestatorul a solicitat și suspendarea executării silite, arătând că punerea în executare a titlului executoriu i-ar crea certe prejudicii, având în vedere starea materială precară a familiei sale.
În drept, cererea a ost întemeiată pe disp. OG nr.92/2003, ale Legii nr.95/2006, art.718 alin.1 și art.1031 din C., contestatorul solicitând, în dovedire, proba cu înscrisuri, respectiv atașarea dosarului de executare silită, anexând, la cererea formulată, copii de pe actele de executare contestate și de pe cartea sa de identitate ( f.9-11).
Legal citată cu această mențiune, intimata DGRFP Iași a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulate de contestator. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității contestației la executare, având în vedere dispozițiile art.172 alin.3 din OG nr.92/2003, susținând că împotriva actului administrativ fiscal, respectiv decizia de impunere emisă de CAS Iași se putea promova contestație la organul fiscal emitent, iar ulterior, în cazul respingerii acesteia, se putea promova acțiune la instanța de contencios administrativ, conform disp. Legii nr.554/2004. Pe fond, intimata a arătat că titlul de creanță – Decizia de accesorii nr._/31.03.2014 a devenit executorie, prin neplata debitelor la termenele prevăzute, procedându-se la începerea executării silite prin emiterea titlului executoriu și a somației aferente contestate în cauză, actele de executare fiind întocmite conform dispozițiilor art.141 din Codul de pr. fiscală. De asemenea, intimata a mai arătat că potrivit dispozițiilor legale, contestatorul avea obligația de a-și declara veniturile și de a face dovada contribuțiilor, însă acesta s-a sustras de la această obligație, neputând să invoce în apărare propria turpitudine, încercând să arate că vina ar aparține intimatei.
În drept, intimata a invocat disp. art.141 și 172 din Codul de pr. fiscală, anexând, în dovedire, copie de pe dosarul de executare silită ( f.18-24).
Intimata CAS Iași nu a depus în termen legal întâmpinare.
În cursul judecății, contestatorul a fost reprezentat de avocat C. Crenguța (cu împuternicire avocațială la fila 25 dosar).
La solicitarea instanței, contestatorul a depus la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei aferent capătului I de cerere, instanța constatând că acesta a fost legal timbrat, precum și cauțiunea în sumă de 10 lei aferentă capătului doi de cerere.
În temeiul art.131 alin.1 din C., instanța a verificat și constatat competența materială și teritorială de a soluționa cauza, conform art.650 alin.1 și 2 din C., coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr.348/2014.
Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2014 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator, dispunând scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 50 lei, aferentă capătului de cerere având ca obiect suspendare executare silită.
Intimata CAS Iași a depus la dosar precizări scrise, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, având în vedere faptul că a operat transferul de drept al calității procesuale către ANAF-AFP Iași, întreaga activitate de executare silită aflându-se în stricta competență a ANAF.
La termenul de judecată din data de 03.11.2014 instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimatul DGFP –ANAF Iași și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata CAS Iași și excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de contestator.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către intimata DGFP –ANAF Iași pentru a înainta la dosar dovada de comunicare către contestator a deciziei de impunere, relațiile solicitate fiind atașate la f.58-61 dosar.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate și unite cu fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei CAS Iași, invocată de aceasta, instanța apreciază că aceasta este fondată, având în vedere următoarele considerente:
Analizând actele dosarului de executare silită, instanța a observat că titlul de creanță reprezentat de Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 a fost emis de către ANAF- DGRFP IAȘI-A. Iași ( f.21), toate actele de executare silită privind executarea obligației de plată a sumelor pretinse cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuprinsul deciziei sus-menționate fiind realizate de aceeași instituție.
Având în vedere aspectele sus-menționate, ținând cont și de faptul că toate dosarele de executare silită întocmite de C. Administrare Contribuții și Creanțe al CAS Iași au fost preluate de ANAF în baza Ordinului Comun nr.806/06.06.2012 privind Protocolul de predare-primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către ANAF-A. Iași a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei CAS Iași și a respins contestația la executare formulată în contradictoriu cu a această intimată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestator prin cererea de chemare în judecată, instanța a reținut următoarele:
Din cuprinsul deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 emisă de către ANAF- DGRFP IAȘI-A. Iași (f.21) rezultă că numitului R. C., contestatorul din cauza dedusă judecății, i-a fost impusă la plată suma de 100 lei reprezentând accesorii cu privire la sumele reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de acesta pentru veniturile obținute din activități independente.
De asemenea, instanța a observat că, potrivit situației analitice debite, plăți, solduri întocmită de ANAF-A. Iași (f.23) rezultă că pentru contestatorul R. C. au fost calculate contribuții de asigurări sociale de sănătate în sumă totală de 875 lei (din care suma de 429 lei scadentă la data de 05.11.2010, suma de 45 lei scadentă la data de 05.11.2010, suma de 242 lei scadentă la data de 28 .02.2012, suma de 59 lei scadentă la data de 31.05.2012, suma de 36 lei scadentă la data de 05.08.2014 și suma de 36 lei scadentă la data de 05.08.2014).
Totodată, din anexa la decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 emisă de către ANAF- DGRFP IAȘI-A. Iași (f.22) rezultă că accesoriile în cuantum de 100 lei (reprezentând dobânzi și penalități) au fost calculate pentru perioadele 31.05._14, 01.03._14 și 29.02._14 .
Subliniind că sumele imputate la plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate constituie creanțe fiscale în sensul art.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de pr. fiscală, cu modificările și completările ulterioare, instanța a subliniat că potrivit art.131 din Codul de pr. fiscală dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
Având în vedere că intimata ANAF-DGRFP IAȘI-A. IAȘI a imputat la plată contestatorului contribuții de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 05.11.2010, ținând cont de textul de lege anterior-menționat, instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului de a cere executare silită invocată de contestator nu este fondată, respingând-o ca atare.
În plus, instanța a observat și faptul că deși în cererea formulată contestatorul a invocat faptul că activitatea Asociației Familiale înființate de acesta a încetat, nu a făcut dovada acestui fapt, deși sarcina probei îi revenea.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
La data de 31.03.2014 intimata DGRFP Iași - A. Iași a emis pe numele contestatorului R. C. decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ (f.21), prin care s-a stabilit în sarcina acestuia din urmă obligația de plată a sumei de 100 lei, reprezentând accesorii la contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele care realizează venituri din activități independente sau care nu realizează venituri. Modalitatea de calcul a sumei imputate la plată a fost evidențiată în anexa la decizia de impunere sus-menționată, aflată la fila 22 dosar, intimata DGRFP Iași - A. Iași depunând la dosar și înscrisul intitulat situația analitică debite, plăți, solduri ( f.23) din care rezultă și perioada și modalitatea de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.
Ulterior, în baza deciziei de impunere sus-menționate, intimata DGRFP Iași - A. Iași a emis pe numele contestatorului somația de plată nr. 22/_ /_ din data de 06.08.2014 și titlul executoriu nr._ din data de 06.08.2014 emise în dosarul de executare silită nr._/ 22/_ /_381al ANAF- DGRFP Iași - A. Iași ( f.10-11 dosar).
Potrivit art. 711 alin. 1 C. pr. civ., „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare [...]”. De asemenea, conform art. 172 alin. 1 și 3 din C. pr. fiscală, „persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”. „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
Instanța a observat că prin cererea formulată, contestatorul R. C. a invocat nelegalitatea executării silite începute de intimata DGRFP Iași, având în vedere faptul că aceasta nu a emis o decizie de impunere, care să fie comunicată potrivit dispozițiilor legale.
Analizând actele dosarului sub acest aspect, instanța a observat, astfel cum rezultă din relațiile înaintate la solicitarea instanței de intimată, că Decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/ 31.03.2014 a fost comunicată contestatorului prin publicitate, conform art.44 alin.3 din OG nr.92/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv prin afișare la data de 17.06.2014 concomitent la sediul A. Iași și pe pagina de internet a ANAF, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr._/17.06.2014 și din Anunțul colectiv emis de ANAF la aceeași dată (f.61-62 dosar).
În acest sens, instanța a reținut că potrivit art. 141 alin. 1 ind. 1 C. pr. fiscală, „cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, nici un titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii”, cu mențiunea că tocmai acest titlu de creanță reprezintă temeiul declanșării procedurii de executare silită și a emiterii titlului executoriu.
Or, legiuitorul a prevăzut în art. 205 alin. 1 C. pr. fiscală faptul că „Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii”, termenul de depunere a acesteia fiind de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii, conform art. 207 alin. 1 din același act normativ.
În ceea ce privește comunicarea actului administrativ fiscal, instanța a amintit dispozițiile art.44 din Codul de procedură fiscală (articol ce poartă denumirea marginal Comunicarea actului administrativ fiscal):
Astfel, conform art.44 din OG nr.92/2003-R cu modificările și completările ulterioare, (2) Actul administrativ fiscal se comunica prin posta, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire. (2^1) În cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunica utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace:a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/ împuternicitului la sediul organului fiscal, daca se asigura primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal; b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanta, daca se asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia. (2^2) În cazul in care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibila potrivit alin. (2^1), aceasta se realizează prin publicitate.(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscala, a unui anunț în care se menționează ca a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se considera comunicat in termen de 15 zile de la data afișării anunțului. (4) Dispozițiile Codului de procedura civila privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile in mod corespunzător.
Față de textul de lege sus-menționat, instanța reține că regula în materia comunicării actului administrativ fiscal o constituie comunicarea prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și doar în situația în care această modalitate de comunicare nu poate fi realizată, legea permite a se trece la modalitățile subsidiare de comunicare, urmând a fi utilizate în primul rând cele prevăzute la alin.2 ind.1 și doar în mod subsidiar și cu totul excepțional se poate recurge la comunicarea prin publicitate, conform art.44 alin.2 ind.2 din OG nr.92/2003.
În speța dedusă judecății, instanța a observat că intimate DGRFP Iași -A. Iași, deși a recurs la modalitatea de excepție de comunicare a deciziei de impunere către contestator (respectiv prin publicitate), nu a făcut dovada faptului că a încercat a realiza procedura de comunicare conform regulii în materie și acest lucru nu a fost posibil din motive obiective, deși sarcina probei sub acest aspect îi revenea.
Cu alte cuvinte, instanța a subliniat că, procedând la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, intimata avea obligația legală ca anterior recurgerii la această modalitate de comunicare, să încerce comunicarea actului act conform art.44 alin.2 și 2 ind.1 din Codul de procedură fiscală și doar în situația în care comunicarea nu s-ar fi putut realiza pin aceste modalități să recurgă la varianta comunicării prin publicitate, care constituie o excepție în această materie. În plus, instanța observă că intimata a procedat în mod legal, fără a întâmpina dificultăți, atunci când a comunicat contestatorului somația și titlul executoriu, actele de executare fiind comunicate la domiciliul acestuia, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f.20 dosar)
Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța a reținut că Decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/ 31.03.2014 nu a fost comunicată contestatorului conform dispozițiilor legale, aceasta nefiindu-i opozabilă și neproducând efecte juridice în privința contestatorului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 45 din OG nr.92/2003-R.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept sus-expuse, instanța a apreciat că executarea silită începută în baza Deciziei de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.03.2014 este nelegală, creanța nefiind exigibilă, conform art.662 din C., motiv pentru care a admis contestația la executare formulată de contestatorul R. C..
În ceea ce privește susținerea intimatei DGRFP Iași - A. Iași în sensul că cererea este inadmisibilă, dat fiind faptul că decizia de impunere sus-menționată nu a fost atacată de contestator la instanța de contencios administrativ (excepția inadmisibilității a fost respinsă de instanță în cursul judecății, aspectele invocate în susținerea acesteia fiind calificate drept apărări de fond), instanța a subliniat că atâta timp cât decizia de impunere nu a fost comunicată contestatorului conform prevederilor legale, aceasta nu-i este opozabilă, astfel încât în nici un caz nu i se poate reproșa contestatorului faptul că nu a formulat contestație împotriva actului administrativ fiscal. De altfel, intimata urmează a face comunicarea deciziei de impunere către contestator conform dispozițiilor legale, urmând ca de la momentul acelei comunicări să curgă termenul de formulare a contestației la instanța de contencios.
În temeiul art.453 alin.1 din C., având în vedere soluția ce a fost pronunțată în cauză, instanța a obligat pe intimata DGRFP Iași - A. Iași la plata către contestator a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând contravaloare taxă judiciară de timbru aferentă capătului I de cerere - fila 26).
Împotriva acestei sentințe a declarata apel, în termen legal, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ce privește modul de soluționare a cererii având ca obiect cheltuielile de judecată. În acest sens, apelanta a susținut că, prin sentința civila nr.1445/2014 pronunțata de Judecătoria Iași s-a admis contestația la executare formulată de către R. C. in contradictoriu cu A. Iași si s-a dispus anularea actelor de executare emise in dosarul de executare al contestatorului intimat si obligarea A. Iași la plata cheltuielilor de judecata in suma de 20 lei reprezentând taxa de timbru. Cu privire la plata cheltuielilor de judecata, potrivit prevederilor art. 274 alin.1 din Cod pr. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. In cazul instituției apelante nu este îndeplinita nici una din aceste condiții. De asemenea, nici reaua-credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina A. Iași pentru ca aceasta sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, in conformitate cu prevederile art. 45 lit. f din Ordonanța de urgență nr.80/2013, un contestator are dreptul de a-și recupera cheltuielile reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar achitate in cadrul unei contestații la executare doar printr-o cerere de restituire adresata instanței când contestația la executare a fost admisa, iar hotărârea a rămas definitivă. Este de principiu că legea generală se aplică în orice materie și în toate cazurile, mai puțin in cele în care legiuitorul stabilește un regim special și derogatoriu, instituind în anumite materii reglementări speciale, care sunt prioritare față de norma de drept comun, prin prevederi de strictă interpretare și aplicare. În acest context, în speță, se aplică dispozițiile Ordonanței de urgenta nr.80/2013, care conțin prevederi speciale, derogatorii de la normele de drept comun în privința restituirii taxei de timbru părții care a câștigat procesul, înlăturând astfel incidența dispozițiilor prevăzute de Codul de procedură civilă. Având în vedere cele arătate, solicită admiterea apelului si respingerea contestației la executare cu privire la cheltuielile de judecată formulata de R. C., ca fiind neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.466-482 din Noul Cod de Procedura Civila.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul R. I. C. a solicitat respingerea apelului. În motivarea acestei poziții procesuale, intimatul a arătat că prin decizia nr. 525/27/11.12.2014 emisă de CAS Iași a fost anulată decizia de impunere nr. 3974/2010, fapt ce demonstrează inexistența debitului pentru care s-a pornit executarea silită; în aceste condiții, culpa procesuală a apelantei este dovedită, astfel că în mod corect prima instanță a obligat-o la cheltuieli de judecată.
În susținerea aspectelor invocate, contestatorul a depus înscrisuri.
Apelanta nu a solicitat probe în această fază procesuală.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată întemeiat apelul formulat.
Cheltuielile de judecată efectuate de contestatorul R. C. cu prilejul judecării contestației la executare în primă instanță constau în taxa de timbru în cuantum de 20 lei.
Potrivit art. 45 alin. 1, 2 lit. f din OUG nr.80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, proporțional cu admiterea contestației.
În raport de dispozițiile legale enunțate, tribunalul constată că în mod greșit a fost obligată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru, către contestator, acesta având dreptul la restituirea sumei.
În considerarea celor expuse, a dispozițiilor art. 476 – 480 alin. 2 NCPC, tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va respinge cererea contestatorului R. C. privind obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 45 alin. 1, 2 lit. f din OUG nr.80/2013, va dispune restituirea către contestator a sumei de 20 lei reprezentând taxă de timbru achitată cu chitanța . nr._ emisă la data de 01.10.2014 de Trezoreria Hîrlău.
Totodată, va păstra restul dispozițiilor sentinței atacate ce nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 1445/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._ , sentință pe care o schimbă în parte în sensul că:
Respinge cererea contestatorului R. C. privind obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Dispune restituirea către contestator a sumei de 20 lei reprezentând taxă de timbru achitată cu chitanța . nr._ emisă la data de 01.10.2014 de Trezoreria Hîrlău.
Păstrează restul dispozițiilor sentinței atacate ce nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.05.2015.
Președinte, A. M. C. | Judecător, D. M. | |
Grefier, O. S. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
5 ex./19.11.2015
Judecător fond A. M. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 612/2015. Tribunalul IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
