Contestaţie la executare. Decizia nr. 1801/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1801/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-09-2012 în dosarul nr. 1801/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 07 Septembrie 2012

Președinte - M. M.

Judecător – M. M.

Judecător – S. C. C.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă nr. 1801

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurenta ASOCIAȚIA DE proprietari P. 11 P1 împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2011 a Judecătoriei Iași, intimați C. M. P., C. V. V., B. A. C., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedură legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință învederează instanței că s-a atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Iași.

În temeiul art.245 C. repune cauza pe rol.

Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe excepția lipsei de interes a recursului.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de recurs de față reține urmatoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 12.08.2011 pronunțată în dos._ 11 Judecătoria Iași a dispus în sensul că:

„Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de contestatorii C. M. P. și C. V..

Dispune suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 682/2010 al B. A. C., până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a contestației la executare.

Dispune restituirea cauțiunii în valoare de 161 lei, consemnată prin recipisa nr._/1 din 06.04.2011, contestatorilor, la împlinirea termenului de 30 de zile de la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a contestației la executare.”

Pentru a decide astfel Judecătoria Iași a avut în vedere următoarele considerente:

„Prin cererea înregistrată sub nr._ 11, contestatorii C. M.-P. și C. V. au formulat contestație la executare și au solicitat anularea actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc. Până la finalizarea contestației, au solicitat contestatorii suspendarea executării silite.

Au invocat contestatorii faptul că în mod abuziv intimata a procedat la demararea executării silite, întrucât, în luna noiembrie 2010 au predat la remiterea sumei prin mandat poștal – 1827/16.11.2010, asociația refuzând plata în mod nejustificat.

Mai arată contestatorii că în anul 2008 fiul lor a încercat să plătească suma de bani datorată dar nu i-au fost primiți banii la asociația de proprietari, pentru refuzul administratorului de a primi banii contestatorii formulând plângere penală.

Având în vedere dispozițiile art.371 ind.1 alin.2 C. proc. Civ., au învederat contestatorii că executarea silită are un scop illicit, respectiv împovărarea contestatorilor cu cheltuielile de executare.

Cererea a fost legal timbrată, fiind plătită și cauțiunea stabilită de către instanță.

Analizând cererea de suspendare a executării silite, instanța reține următorele:

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. 1 C.p.civ., „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.

Titlul executoriu care a determinat executarea silită ce face obiectul dosarului nr.682/2010 al B. A. C. îl constituie sentința civilă nr._/05.12.2007 a Judecătoriei Iași prin care contestatorii au fost obligați să plătească intimatei suma de 1601,95 lei.

Potrivit dispozițiilor art.371¹ alin.1 C. proc. Civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită.

Constată instanța manifestarea voinței contestatorilor în sensul executării de bunăvoie a obligației prin achitarea sumei de 1601,95 lei prin mandat poștal la data de 16.11.2010 dar executarea silită a fost demarată.

Față de aceată împrejurare apreciază instanța că prin continuarea executării s-ar cauza prejudicii evidente contestatorilor față de care s-ar putea dispune măsura popririi veniturilor sau urmărirea silită a bunurilor acestora.

Instanța va admite pentru aceste considerente cererea contestatorilor și va suspenda executarea silită în dosarul de executare nr. 682/2010 al B. A. C., până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a contestației.”

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat recurs Asociația de Proprietari P. 11, invocând faptul că deși contestatorii au prezentat un mandat poștal, totuși acesta nu reprezintă o plată valabilă și nu corespunde prevederilor legale, anume disp. art. 1114-1121 cod civil și art. 586-590 Cod Procedură Civilă. De asemenea, fals au susținut contestatorii că au mai încercat să plătească și nu li s-a primit plata, când de fapt li s-a precizat că vor fi încasate debitele cele mai vechi, astfel că aceștia au refuzat să mai plătească.

Mai invocă recurenta faptul că suspendarea executării silite face ca Asociația să nu mai poată recupera banii și să nu mai poată plăti furnizorii.

Solicită, în consecință, admiterea recursului.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

În recurs nu au fost administrate probe.

Prin încheierea de ședință din data de 11.05.2012 Tribunalul Iași a suspendat judecata recursului pentru lipsa părților, cauza fiind repusă pe rol la data de 07.09.2012 ca urmare a cererii formulate de recurentă.

Analizând actele si lucrările dosarului raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată:

În cadrul contestației la executare formulată de C. M. P. și C. V. împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 682/2010 al B. A. C., contestatorii au solicitat și suspendarea executării silite, iar Judecătoria Iași a admis această cerere la data de 12.08.2011, dispunând suspendarea executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 682/2010 al B. A. C., până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a contestației la executare. Recursul de față vizează așadar soluția prin care Judecătoria Iași a dispus suspendarea executării silite.

Ulterior soluționării cererii suspendare a executării silite, mai exact la data de 23.09.2011, cauza a fost soluționată pe fond, fiind admisă contestația la executare formulată în contradictoriu cu Asociația de proprietari și fiind anulate actele de executare prin sentința civilă_/23.09.2011 a Judecătoriei Iași, iar la data de 30.05.2012 prin decizia civilă 1321 a Tribunalului Iași a fost admis recursul, fiind respinsă contestația la executare formulată în contradictoriu cu Asociația de proprietari.

Așadar, la data de 30.05.2012, data pronunțării deciziei de instanța de recurs, cauza având ca obiect contestație la executare a fost soluționată irevocabil, aspect care marchează momentul până la care se dispusese suspendarea executării silite prin încheierea de ședință din data de 12.08.2011, când măsura a încetat de drept.

Față de aceste considerente, Tribunalul apreciază că în prezenta cale de atac recurenta Asociația de proprietari nu mai are interes avându-se în vedere faptul că suspendarea executării silite-față de care solicită a se dispune respingerea, încetase prin împlinirea momentului până la care a fost dispusă, anume soluționarea irevocabilă a contestației la executare, adică la data de 30.05.2012. Cum interesul ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, aplicabilă inclusiv căilor de atac, trebuie să subziste pe toată perioada desfășurării procedurii judiciare, iar recurenta nu mai are un interes, recursul său urmează a fi respins ca lipsit de interes.

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide:

Respinge ca lipsit de interes recursul formulat de Asociația de Proprietari P. 11 împotriva încheierii de ședință din data de 12.08.2011 a Judecătoriei Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.09.2012.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

M.M. M.M. S.C.C. M.G.

Red./Tehnored. M.M.

2 ex/19.09.2012

Jud. fond T. M. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1801/2012. Tribunalul IAŞI