Contestaţie la executare. Decizia nr. 406/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 406/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-02-2012 în dosarul nr. 406/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 10 Februarie 2012

PREȘEDINTE – M. M.

JUDECĂTOR – D. C.

JUDECĂTOR – A. C.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 406/2012

Pe rol judecarea recursului declarat de către U. L. R. SA și de către . SA, împotriva sentinței civile nr. – pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata . SRL, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

P. sentința civilă nr._/17.06.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. U. & CO L. S.R.L., prin administrator judiciar, C. EXPERȚILOR LICHIDATORI IPURL – IAȘI, în contradictoriu cu intimatele U. L. ROMÂNIA S.A. București și S.C. G. & P. L. S.A. – M..

A dispus anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. 290/2010 al B.E.J. A. C. din Iași.

A respins cererea intimatelor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 07.12.2010 contestatoarea . SRL a solicitat în contradictoriu cu intimata și . SA anularea somației din 08.11.2010 și a tuturor actele de executare ulterioare în dosarul de executare nr. 290/2010 al B. A. C..

În motivare contestatoarea a arătat că nu este parte la contractul de leasing financiar iar acesta nu îi este opozabil pentru a justifica executarea silită, fiind încălcat art. 372 C.proc.civ. Somația nu a fost emisă corect nefiind indicat sediul complet al contestatoarei înregistrat la ORC, fiind încălcat art. 387 pct.3 C.proc.civ. În plus prin încheierea nr. 51/27.01.2010 s-a deschis procedura insolvenței astfel că executarea silită a fost suspendată de drept potrivit art. 36 din Legea 85/2006. Contestatoarea și-a îndeplinit toate obligațiile financiare față de . SA potrivit contractului de închiriere, dovadă fiind faptul că 17.11.2009 aceasta a emis factura pro forma care reprezintă antecontract de vânzare- cumpărare pentru autoturismul Chevrolet Kalos.

În drept art. 399 C.proc.civ. . SA U. L. R. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. Având în vedere art.11 din contractul de leasing modificat prin act adițional și art. 14 din contractul de închiriere, contestatoarei utilizator final îi sunt opozabile prevederile contractului de leasing. Nu este incidentă suspendarea executării în baza Legii nr. 85/2006 pentru că nu este vorba despre executarea unor bunuri ale contestatoarea ci bunul este proprietatea intimatei.

În drept OG nr. 51/1997, Cod procedură civilă.

Intimata . SA a formulat de asemenea întâmpinare solicitând respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. În cursul executării silite, după comunicarea somației, contestatoarea și-a îndeplinit obligația de predare a bunului închiriat, executarea silită încetând.

În drept OG nr. 51/1997,

Analizând lucrările cauzei, instanța a reținut:

Între intimata . SA utilizator și intimata . finanțator s-a încheiat contractul de leasing financiar din 29.06.2005 cu privire la autovehicule noi, marca Opel Chevrolet, utilizatorul având obligația de plată a ratelor de leasing și cu dreptul finanțatorului de a intra în posesia echipamentului în cazul în care utilizatorul sau utilizatorul final nu se conformează obligațiilor contractuale.

La 28.11.2005 între contestatoarea . SRL în calitate de locatar și utilizator . SA s-a încheiat contractul de închiriere TR 35 M4 privind auto CHEVROLET identificat în cuprinsul său cu mențiunea că locatarul va procura folosința autovehiculului în urma unei operațiuni de leasing financiar cu proprietarul . SA.

În dosarul de executare silită nr. 290/2010 al B. B. G. . SA a cerut executarea silită în baza contractelor de leasing și de închiriere, fiind întocmite procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare la 02.11.2010 și somația din 08.11.2010 prin care contestatoarei i s-a cerut să predea vehiculul închiriat și să plătească cheltuielile de executare.

Instanța a apreciat ca fondată critica privind lipsa unui titlu executoriu împotriva contestatoarei. Potrivit OG nr. 51/1997 contractul de leasing reprezintă titlu executorii pentru obligațiile principale și accesorii ale utilizatorului.

În speță se pune în executare împotriva contestatoarei o obligația de predare a bunului, cu privire la care singurul contract asumat de contestatoare este contractul de închiriere, care nu este titlu executoriu. Într-adevăr contractul de închiriere s-a încheiat în considerarea deținerii bunului de către utilizatorul locator în baza contractului anterior de leasing însă, în lipsa unei mențiuni exprese, nu se poate extinde regimul juridic al obligațiilor din contractul de leasing asumate de utilizator față de finanțator la obligațiile asumate prin contractul de închiriere de către contestatoarea locatar față de locator și nu față de finanțator. Nici clauza 7 din actul adițional la contractul de leasing nu poate fi invocată de intimata U. L. R. SA pentru că aceasta se referă la constituirea unei garanții asupra veniturilor obținute din subînchiriere, or în speță nu se execută asemenea venituri ci o obligație de a face ( de a preda un bun.).

De asemenea s-a considerat fondată critica actelor de executare din perspectiva Legii nr. 85/2006 care prevede la art. 36 că de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept orice procedură judiciar și orice procedură de executare silită împotriva debitorului și bunurilor sale, cu excepția căilor de atac declanșate de debitor. În speță s-a început executarea silită pentru realizarea unei obligații de a face a debitoarei. Cât timp prin încheierea din 27.01.2011 se deschisese procedura insolvenței, este evident că în iunie 2006 nu putea fi derulată o procedură nouă de executarea silită ( raționamentul a fortiori, cu atât mai mult).

Pe de altă parte însă, împrejurarea că somația nu cuprinde sediul debitoarei înregistrat la Registru Comerțului, nulitatea reglementată de 391 rap. la art. 387 pct. 3 C.proc.civ este condiționată de existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel ( art. 105 alin.2 C.proc.civ). În speță nu există o asemenea vătămare cât timp somația a fost recepționată. De asemenea este irelevantă împrejurarea că locatorul ar fi emis la expirarea contractului de închiriere factura cu valoare de antecontract pentru că aceasta nu face în mod necesar proba executării obligațiilor asumate de contestatoare.

Pentru motivele referitoare la lipsa titlului executoriu (art. 372 C.proc.civ) și deducând un impediment la derularea executării din starea de insolvență a contestatoarei, instanța a admis contestația și a dispus anularea actelor de executare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs intimații S.C. U. L. R. S.A. și S.C. G. & P. L. S.A.

Recurenta S.C. U. L. R. S.A. a arătat că greșit a reținut instanța de fond situația de fapt deoarece premisa încheierii contractului de închiriere dintre utilizatorul locatar și intimata contestatoare o reprezintă contractul leasing. Consideră recurenta că executarea silită nu se poate analiza doar în raport de contractul de închiriere deși există o strânsă legătură cu contractul de leasing.

Recurenta susține că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 14 din contractul de închiriere – articol ce reprezintă un pact comisoriu de grad IV. Se arată că a fost reziliat contractul de închiriere ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată de către contestatoare.

Apreciază recurenta că îi pot fi opuse contestatoarei intimate prevederile contractului cadru leasing iar titlurile executorii în baza cărora a fost pornită executarea silită sunt contractul de închiriere și contractul leasing.

Recurenta critică și faptul că instanța de fond a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 36 Legea 85/2006 deoarece în cauză este vorba despre bunuri proprietatea sa și nu a debitorului. Recurenta susține că nu a realizat o acoperire a creanței pe care o are împotriva contestatoarei ci doar urmărește readucerea bunurilor în patrimoniul său.

A solicitat admiterea recursului și respingerea contestației.

Recurenta S.C. G. & P. L. S.A. a arătat că executarea silită s-a realizat conform dispozițiilor legale, pe baza încheierii de încuviințare a executării silite iar instanța de fond își depășește atribuțiile apreciind că nu există un titlu executoriu.

Se arată că toate contractele de închiriere încheiate cu intimata contestatoare au fost realizate prin decizia 423/26.01.2010 iar bunul nu a fost predat.

P. art. 12 din contractul de leasing, arată recurenta, a fost împuternicită să întreprindă demersurile pentru recuperarea bunului, motiv pentru care a început executarea silită.

A solicitat admiterea recursului și respingerea contestației.

În recurs au fost depuse acte.

Recurentele au fost citate cu mențiunea achitării taxei de timbru conform art. 2 alin. 2, 11 și 20 alin.1 din Legea 146/1997.

Recurenta S.C. G. & P. L. S.A. nu și-a îndeplinit această obligație legală, motiv pentru care instanța va aplica dispozițiile art. 20 alin. 3 Legea 146/1997 și va anula ca netimbrat recursul.

Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul declarat de S.C. U. L. R. S.A. neîntemeiat.

Executarea silită a început în baza cererii formulate de creditoarea intimată S.C. U. L. R. S.A. care a depus contractul leasing nr. ML04-CL11012/1682/05-_ încheiat între S.C. U. L. R. S.A. și S.C. G. & P. L. S.R.L. și contractul de închiriere nr. TR.35-M4/28.11.2005 încheiat între S.C. G. & P. L. S.R.L. și S.C. U. & CO L. S.R.L.

S.C. U. L. R. S.A. a împuternicit S.C. G. & P. L. S.A. să efectueze toate demersurile necesare pentru reluarea în posesie a auto. Chevrolet Kalos – . KL1SF48715B483848.

Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și dispozițiile O.G. 51/1997, în sensul că, contractul leasing reprezintă titlul executoriu.

Conform art. 372 Cod procedură civilă executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești sau altui înscris care, potrivit legii, constituie titlul executoriu.

Contractul de închiriere, chiar dacă este încheiat ca urmare a existenței unui contract de leasing, nu este titlu executoriu, legea neconferindu-i acest caracter.

Contractul de închiriere a fost încheiat între S.C. G. & P. L. S.A. și contestatoare pentru un bun luat în leasing de S.C. G. & P. L. S.A. de la S.C. U. L. R. S.A.

Raporturile juridice sunt diferite deoarece natura juridică a celor două contracte este diferită.

Art. 14 din contractul de închiriere constituie un pact comisoriu de desființare a contractului în cazul neexecutării obligațiilor dar caracterul de titlu executoriu al contractului trebuie prevăzut printr-o dispoziție legală expresă, conform art. 372 Cod procedură civilă.

Rezilierea contractului în raport de articolul menționat anterior nu conferă actului caracterul de titlu executoriu.

Fiind vorba despre două contracte din care numai unul – contractul de leasing – este titlu executoriu, contestatoarea nefiind parte a acestui contract, nu-i poate fi opusă executarea silită începută în temeiul acestui act.

Instanța de fond a apreciat corect faptul că lipsa titlului executoriu conduce la constatarea nulității actelor de executare.

Reținând această situație de fapt și de drept, instanța de control apreciază de prisos analiza celorlalte motive invocate de recurentă, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală ce va fi menținută cu consecința respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul promovat de S.C. G. & P. L. S.A. IAȘI împotriva sentinței civile nr._/17.06.2011 pronunțată de Judecătoria Iași.

Respinge recursul promovat de S.C. U. L. R. S.A. împotriva aceleiași sentințe pe care o menține.

Ia act că intimata S.C. U. & CO L. S.R.L. Iași nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.02.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M.M. D.C. A.C. GREFIER,

I.G.

Red: D.C.

H.C./ex. 2

11.05.2012

Judecător fond: O. I. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 406/2012. Tribunalul IAŞI