Contestaţie la executare. Decizia nr. 1815/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1815/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 10-09-2012 în dosarul nr. 1815/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 10 Septembrie 2012
Președinte - G. Țapliuc
Judecător M. S.
Judecător G. C.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1815/2012
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C.N.A.S. - C. DE A. DE S. IAȘI și pe intimat G. R. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Potrivit art.159 ind.1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/25.10.2010, în urma verificării, s-a stabilit de către instanță că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina aflată pe rol.
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, formulat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Având în vedere lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5974 din 19.03.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă contestația la executare formulată de contestatorul G. R. M. în contradictoriu cu intimata C.- C. DE ASIGUĂRI DE S. IAȘI, s-a dispus anularea titlului executoriu nr._/27.12.2011 și executarea silită îndeplinită în dosarul de executare nr._ al intimatei C. de A. de S. Iași.
Obligă pe intimată la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 199 lei din care suma de 197 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 3 lei reprezintă valoarea timbrului judiciar.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că:
În temeiul deciziei de impunere pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS în cazul contribuabililor persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF pentru perioada februarie 2007 – septembrie 2011 nr. 9703/31.10.2011, intimata C. de A. de S. Iași a emis titlul executoriu nr._/27.12.2011 în dosarul de executare nr._ pentru suma de_ lei reprezentând contribuție de asigurări de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere, precum și somația din 27.12.2011.
În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, conform cărora actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
Din decizia de impunere nr. 9703/31.10.2011, instanța reține că debitorul avea obligația de plată a sumelor menționate în cuprinsul înscrisului până la data de 5 a lunii următoare dacă a fost comunicat în intervalul 1-15 din luna anterioară, sau până la data de 20 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din luna anterioară.
În prezenta cauză, intimata a susținut că a comunicat contestatorului decizia de impunere nr. 9703/31.10.2011 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fără a proba această susținere, astfel cum impun dispozițiile art. 129 alin.1 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, instanța apreciază că nu a fost efectuată o comunicare valabilă a actului administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii titlului executoriu nr._/27.12.2011 și a somației din 27.12.2011, acest act fiind lipsit astfel de efectele sale legale, în conformitate cu prevederile art. 45 din O.G. nr. 92 din 2003, republicată, referitoare la opozabilitatea actului administrativ fiscal. Cât timp nu a fost probată comunicarea actului administrativ fiscal, instanța nu are posibilitatea de a verifica caracterul exigibil al sumelor solicitate cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
Nu vor fi analizate susținerile contestatorului potrivit cărora nu se poate reține în sarcina sa existența unei obligații de plată a contribuției de asigurări de sănătate cât timp nu a încheiat cu intimata un contract de asigurare întrucât acestea privesc decizia de impunere nr. 9703/31.10.2011 și nu pot forma obiectul analizei în cadrul contestației la executare.
Prin urmare, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 174 alin.3 din O.G. nr. 92 din 2003 privind Codul de procedură fiscală, a admis contestația la executare și, pe cale de consecință, a anulat titlul executoriu nr._/27.12.2011 și executarea silită îndeplinită în dosarul de executare nr._ al intimatei C. de A. de S. Iași.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, intimata căzând în pretenții, a fost obligată la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în cuantum de 197 lei din care suma de 194 lei reprezintă cuantumul taxei judiciare de timbru, iar suma de 3 lei reprezintă valoarea timbrului judiciar.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 31.10.2011 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 9703 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada februarie 2007 – septembrie 2011. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datorează suma totală de_ lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere nr. 9703/31.10.2011, au fost emise somația din 27.12.2011 și titlul executoriu nr._/27.12.2011 pentru suma de_ lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr. 9703/31.10.2011 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatului, în mod corect instanța de fond a dispus anularea executării silite.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de recurenta C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr. 5974 din 19.03.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10.09.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Ț.G.S.M.C.G.M.A.
Red./tehn.S.M.-12.12.2012-2 ex
Jud. fond E. C. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1795/2012. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1891/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
