Contestaţie la executare. Decizia nr. 44/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 44/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 11-01-2012 în dosarul nr. 44/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 11 Ianuarie 2012

PREȘEDINTE - C. P.

Judecător E. C.

Judecător A. M. C.

Grefier M. P.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 44/2012

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenții L. C., recurent L. M. C. împotriva sentinței civile nr. 4689/07.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, intimat B. - G. S. G. G. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. N. pentru intimată, lipsă fiind recurenții.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată că pentru acest termen de judecată recurenții au fost citați cu mențiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru de 97 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

Instanța invocă excepția netimbrării cererii de recurs și acordă cuvântul apărătorului ales al intimatei.

Av. N. solicită admiterea excepției și anularea cererii de recurs pentru netimbrare. Arată că va solicita obligarea la plata cheltuielilor de judecată într-o altă acțiune separată.

Instanța urmează a se pronunța cu privire la excepția netimbrării cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față.

Prin sentința civilă nr. 4689/07.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, s-a respins contestația la executarea însăși și contestația la titlu formulate de contestatorii L. C. și L. M. C., în contradictoriu cu intimata B. – GSG SA prin Sucursala Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În dosarul de executare silită indicat a început executarea silită împotriva contestatorilor în temeiul titlului executoriu contract de credit_/31.03.2006, urmare a pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite de către Judecătoria Iași la 30.09.2010 în dosarul_/245/2010. A fost întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 08.10.2010 pentru suma de 3157,46 RON și au fost emise somații privind plata sumei de_, 6 RON reprezentând debit, onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de executare.

Instanța reține că a fost învestită cu o contestație la titlul executoriu, respectiv contractul de credit, prin care se solicită lămuriri privind înțelesul, întinderea și aplicarea sa în sensul art. 399 coroborat cu art.401 alin.1 ind.1

C.proc civ, precum și cu o contestație la executarea însăși în sensul art. 399 coroborat cu art.401 alin.1 lit.c C.proc.civ, prin care se solicită anularea încheierii de încuviințare a executării silite și a actelor de executare.

Referitor la contestația la titlu, instanța reține că nu au fost indicat de către contestatori nici un motiv de nelămurire privind înțelesul, întinderea și aplicarea contractului de credit încheiat cu banca intimata, astfel cum acesta este explicitat în privința sumelor de plată lunar cu titlul de rată și dobânzi prin graficul scadențar.

Referitor la contestația la executarea însăși, contestatorii nu au indicat în concret și nu au dovedit nici o împrejurare care să confere caracter incert, nelichid sau neexigibil în sensul art. 379 C.proc.civ pentru suma de_, 14 RON pentru care banca a solicitat executorului declanșarea executării silite, care prin însumare cu suma de 3157, 46 RON formează suma de_, 6 lei pentru care au fost emise somațiile. Intimata a depus la dosar tabele de calcul pentru rate și dobânzi care include plățile până în septembrie 2009 iar contestatorii au recunoscut implicit sumele de plată prin propunerea de stingere parțială a debitului și de eșalonare transmisă intimatei la 28.10.2010. Cât privește solicitarea de anulare a încheierii de încuviințare a executării silite, forma actuală a Codului de procedură civilă, respectiv art.399 alin.2 ind.1, nu mai prevede această măsură ca fiind susceptibilă a fi dispusă de instanța care judecă o contestație la executare însă, chiar apreciind că este vorba despre o omisiune de corelare a textelor survenită la momentul reintroducerii procedurii de încuviințare a executării silite prin OUG 42/2009, în speță nu se justifică o astfel de măsură cât timp nu s-a dovedit o cauză de nulitate a încheierii sau a executării silite.

Pentru aceste motive instanța va respinge atât contestația la executarea însăși cât și contestația la titlu.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii L. C. și L. M. C..

La termenul de judecată din 11.01.2012 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs, excepție ce primează oricărei cercetări a fondului pricinii, potrivit art. 137 Cod procedură civilă.

Recurenții au fost citați pentru termenul de judecată din 11.01.2012 cu mențiunea să achite taxă de timbru în sumă de 97 lei și timbru judiciar de 0,15 lei sub sancțiunea anulării cererii, dar aceștia nu s-au prezentat în instanță pentru a face dovada achitării.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În consecință,față de dispozițiile textului citat, coroborat și cu prevederile art. 1 din același act normativ, tribunalul urmează să anuleze ca netimbrat recursul declarat de contestatorii – recurenți, împotriva sentinței atacate, sentință pe care o menține ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul declarat de contestatorii L. C. și L. M. C. împotriva sentinței civile nr. 4689/07.03.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

P.C. C.E. C.A.M. P.M.

Red.C.E.

L.V./16.02.2012

Judecător fond: I. O. I.

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 44/2012. Tribunalul IAŞI