Fond funciar. Decizia nr. 560/2012. Tribunalul IAŞI

In concluzie se solicită admiterea recursului si modificarea sentintei civile nr. 2258 din 12 octombrie 2010 pronuntată de Judecătoria P. în dosarul nr._ in sensul admiterii acțiunii asa cum a fost formulată, anularea parțială pentru 2 ha teren a TP_ din 4.02.1992 si obligarea Comisiei de fond funciar Mogosesti Șiret de a o pune in posesie pe acest amplasament si a Comisiei județene Iasi de a elibera titlu de proprietate pentru suprafața de 2, 00 ha teren arabil numele său, pe vechiul amplasament, respectiv în extravilanul comunei Mogoșești-S., tarlaua 4 . A. " în caz contrar urmând a achita daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere .

In drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 7, 8 si 9 din Codul de procedura civila .

Recursul a fost formulat în termen legal, motivat, semnat, fiind scutit de plata taxei de timbru.

La 13.05.2011 recurenta, prin memoriul depus la dosar prin intermediul registraturii instanței, a arătat că renunță la excepția conexității și că își menține recursul doar cu privire la motivul referitor la constatarea nulității absolute a titlului pentru 2 ha.

Pârâții B. C. (fosta C.), C. P. și C. M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pentru următoarele motive:

Excepția de conexitate a fost soluționată corect de către instanța de fond având în vedere că prin încheierea nr.90 din 9.02.2010 instanța a dispus conexarea dosarului nr. 2631/866/RJ/2008 Ia dosarul nr._, având același obiect între aceleași părți.

Dosarul nr._, la care se referă recurenta în critica sa, avea un alt obiect, viza un alt act de proprietate, iar conexarea nu ar fi condus la o bună administrare a justiției, ci dimpotrivă, ar fi creat o nouă procedură de administrare a altor probe ce ar fi prelungit nejustificat soluționarea cererii inițiale din acest dosar.

Mai mult, se critică faptul că o instanță investită în alt dosar nu a dispus conexarea la prezentul dosar, aspect ce nu ține de soluționarea legală a cauzei. Recurenta face referire la ipotezele prevăzute de art.132 C. proc. Civ. Conform cărora instanța la prima zi de înfățișare poate acorda un termen pentru întreg sau modificarea cererii, ori acest termen era depășit întrucât se administrau deja probe în dosar.

Recurenta este în eroare cu privire la momentul până la care poate să-și întregească sau să-ți modifice acțiunea.

Instanța de fond a administrat toate probele propuse de părți și care fost de natură să ducă la aflarea adevărului în cauză. S-au depus documentațiile ce au stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate a ambelor părți litigante, înscrisuri, interogatorii, expertiză topometrică, respectându-se dispozițiile art. 129 alin. 5.

a) Recurenta critică faptul că antecesoarea C. M. a precizat că solicită terenul antecesorilor săi D. G. și V., aspect nereal. Conform cererii înregistrată cu nr.900 din 10.03.1991, Anexa 12 Raport de Expertiză M., C. M., fiica lui D. G. și a Veronei a solicitat suprafața de 9,27 ha teren reconstituire după D. G. decedat în anul 1974, teren înscris în rolul agricol și cu care s/a înscris în CAP în anul 1962.

b) Recurenta analizează prin omisiunile probele administrate în cauză; astfel așa numitele falsuri nu se confirmă; comisia locală de fond funciar Mogoșești a înscris-o pe C. M. inițial cu suprafața de 2,35 ha iar urmare a contestației sale adresate aceleiași comisii, a propus-o pentru validare cu suprafața de 4,35 teren de la D. G. și V. conform dovezilor. Cererile cu anexele de validare au fost instrumentate de C. Local de fond funciar Mogoșești - Șiret și trebuie de observat că autoarea C. M. a formulat contestație solicitând să i se restituie tot terenul pe care l-au avut părinții săi, 454 de prăjini în mai multe parcele, adică 8,1 ha. Iar C. Județeană Iași de fond funciar prin Hotărârea nr.6838 din 25 iulie 1991 i-a respins contestația întrucât în Registrul Agricol pe 1961 se menționează suprafața de 4,35 ha. Din tabelul la care face referire recurenta, Anexa 10 la Raportul de expertiză se observă că au fost operate modificări la aproape toate pozițiile înscrise, în urma contestațiilor, C. L. a refăcut tabelul și nu este cazul singular al autoarei noastre, iar expertul nu a depus anexa finală de validare. Potrivit documentației depuse de Prefectul județului Iași din tabelul cu moștenitorii cooperatorilor decedați, pentru D. G. și V. este validat dreptul pentru C. M. care a solicitat 9,15ha și I s-a recunoscut suprafața de 4,35 ha compusă din 3,68 extravilan și 0,67 intravilan, validată prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Iași nr.82/9 august 1991, Titlul de proprietate fiind emis în mod absolut legal și în acord cu drepturile intimaților.

c) Instanța a observat că drepturile părților în concurs s-a stabilit în perioade diferite pentru C. M. în anul 1991 urmare a cererii nr.900 din 10.03.1991 ca succesoare a părinților săi D. G. și V. în conformitate cu dispoziția Legii 18/1991 - pentru E. S. urmare a cererii sale înregistrată sub nr.2037/27 septembrie 2007 în dosarul_ (atașat) în baza Legii 247/2005. C. L. a propus amplasamentul conform documentației de la filele 170, 171, la nord de terenul intimaților, cu care recurenta nu este de accord. La fila 38 din voi. II al Judecătoriei P. se află adresa nr. 1259/14.05.2010 emisă de Primăria comunei Gherăiești, la care era înregistrat terenul lui E. I. autorul recurentei anterior colectivizării, în care se precizeză numita E. S. nu a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la sediul unității noastre ci la seiul comunei Mogoșești -Șiret, deci nu I se putea elibera titlul de proprietate de către prefecture Județului N..

Din registrul agricol reiese faptul că autorul recurentei este înscris cu 2, 75 ha teren; din rubrica identificarea terenului pe parcele reiese o alta situație decât cea invocată de recurentă. La filele 45, 46 vol II este depus tabelul cu moștenitorii acestuia – 6 urmași de la fii și fiicele sale. Singura evidență pentru recurentă este înscrierea întru-un tabel cu urmașii lui E. I. cu 2 suprafețe – de 0,18 și 0,45. La fila 51 dosarul atașat rezultă din copia declarației dată de autor că a dat zestre fiului său D. un ha și 0,5 ha, rămânând 1,36 suprafață înscrisă în CAP.

Se face referire la două parcele – de un ha și 0,5 ha – înscrise ulterior de fiul său în registrul agricol, astfel încât este evident faptul că nu avea un lot de 2 ha întru-un singur loc.

G. M. căsăsătorit cu E. M. are titlu de proprieta pentru 2,59 ha teren amplasat pe raza comunei Gherăiești, județul Neai emis în baza aceluiași titlu al defunctului I. E..

Din sentința penală nr. 185/4.02.2004 dosar nr._, rezultă că recurenta a ocupat 1 ha de teren la Hanul A. din proprietatea lui Pînza C., fiind obligată să-I lase terenul în posesie.

E. S. susținea că terenul lui P. C. este vechi amplasament al autorului său și i se cuvine ei deși, potrivit declarației sale c la fila 42 (dosar nr._ ) li s-a reconstituit moștenitorii lui E. I. sunt trei frați și peste 20 de nepoți de la surorile deceda și cărora li s-a restituit terenul la Gherăești și Tupilați.

La fila 49, 51 același dosar, se află declarația recurentei în care arată că s-a reconstituit teren 2,11 ha. la Gherăiești și Tupilați - N. d pe urma lui E. I..

Titlul definitiv de proprietate din 1930, la care se referă recurenta face referire la lotul nr.3 de 2 ha. Din M. Muncel de Sus comun Mogoșești, județul R.. Tarlaua aceasta cuprinde câteva zeci de hectar iar lotul nr.3 nu putea fi în mijlocul tarlalei.

Până la acest moment recurenta a ocupat mai multe suprafețe de teren în tarlaua H., sperând să reușească. Relevant este faptul că și alte persoane ce au ocupat terenul în litigiu au solicitat nulitatea titlului, acțiuni respinse.

Se consideră de către intimați că este vorba de o acțiune abuzivă, formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă întrucât nu a dovedit încălcarea dreptului său în anul 1991 când s-a reconstituit dreptul de proprietate autoarei noastre C. M..

Odată cu creșterea prețurilor pe piața imobiliară multe personae au încercat să obțină alte amplasamente decât cele la care aveau dreptul, și după mulți ani de la apariția Legii nr. 18/1991. Recurenta a solicitat după 15 ani un amplasament pe care fusese reconstituit dreptul autoarei noastre acțiunea sa nu vizează o nulitate ci o schimbare de amplasament neprevăzută de lege. Legea 247/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 653 din 22 iulie 2005 nu anulează dreptul unei persoane stabilit de Legea 18/1991. Securitatea raporturilor juridice este un principiu ce garantează ordinea socială și care impune a fi respectat ca un element fundamental al supremației dreptului. Neexistând nici o dovada că terenul ar fi fost vechiul amplasament al recurentei nu se poate reține că ar avea calitate procesual activă.

Recurenta a primit un amplasament care se pare că nu îi convine deși este în aceeași "M." în care autorul ei a avut titlul de proprietate din 1930, însă solicită abuziv un teren pentru care intimații au plătit taxe și impozite timp de 19 ani.

Dreptul recurentei a fost recunoscut în baza solicitării făcute in anul 2005 iar autoritățile administrative, C. L. de fond funciar Mogoșești - județul Iași și-a îndeplinit obligația de a pune în posesie cu suprafața de teren în Tarlaua ISLAZ - RACLA R., . parcelar și tabelului, anexele 22, 23 la Raportul M., însă E. a refuzat.

Fiecare urmaș a lui E. I. a pretins câte 2 ha teren în baza aceluiaș înscris din 1930 - titlul de proprietate al defunctului E. I. pe 2 ha teren, deși există dovezi că autorul lor a înstrăinat 1,5 ha înainte de colectivizare.

În situașia în care s-a emis titlul de proprietate pe numele unor moștenitori ai defunctului E. I. în 1995, ceilalți moștenitori cum este și recurenta, formulând cerere abia în 2005, în baza Legii 247/2005, nu se poate reține îndreptățirea recurentei întrucât legea se referă exclusiv la foștii proprietari (moștenitori) cărora li s-au respins cererile de reconstituire sau care nu au depus cererile în termenul prevăzut de Legea 18/1991, Legea 69/1997 și Legea nr.1/2000, nu și a unor părți dintre moștenitorii fostului proprietar, deși dreptul a fost recunoscut celor care au depus cereri la Legile anterioare susmenționate, dreptul recurentei a fost recunoscut de instanță în procesul anterior - încălcarea principiului unității și indivizibilități moștenirii, încălcându-se dispozițiile art.696 C. civ.

Interpretarea legii 18/1991 nu poate fi făcută în afara dispozițiilor Codului Civil, recurenta neoptând pentru reconstituirea dreptului în calitate de moștenitoare și neformulând cererea în termenul prevăzut de legea 18, dreptul autorului său fiind reconstituit celorlalți moștenitori.

În drept au fost invocate dispozițiile Art. 11, 18 HG 890/2005,k art. 2 Lg. 1/2000.

Reține instanța de control judiciar faptul că, ulterior s-a invocat iar excepția conexității ce a fost respinsă prin încheierea din 19.09.2011 de către Tribunalul Iași. În recurs s-a administrat proba cu acte, ce au fost depuse în copii xerox.

Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul este neîntemeiat, față de următoarele considerente:

Reține instanța de control judiciar faptul că, astfel cum recurenta a indicat prin precizările formulate la prezentul recurs, se invocă aspecte legate doar de nulitatea parțială a T.P. nr._/14.11.1992 emis pe numele lui C. M. raportat la aspectele reținute în sentința recurată pe care aceasta o consideră neîntemeiată și nelegală.

Primul motiv invocat de recurentă, referitor la nerespectarea dispozițiilor art. 129 al.5 C.pr.civ., este nefondat având în vedere faptul că instanța a încuviințat probele solicitate de către părți, administrând în cauză proba cu înscrisuri, probele solicitate astfel încât au fost respectate dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă .

În acest sens, instanța de contencios al drepturilor omului, a statuat, prin hotărârea dată în cauza M. C. și alții împotriva României (cererea nr._/04) că: „ 48. În jurisprudența constantă, Curții nu îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la erorile de fapt sau de drept despre care se pretinde că au fost comise de o instanță internă, interpretarea legislației interne revenind în primul rând autorităților naționale, în special curților și tribunalelor [Tejedor García împotriva Spaniei, 16 decembrie 1997, pct. 31, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, și Garcίa Ruiz împotriva Spaniei (GC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-I]. Misiunea încredințată Curții prin Convenție constă în a cerceta dacă procedura considerată în ansamblul său, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a avut un caracter echitabil [a se vedea V. Mechelen și alții împotriva Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, pct. 50, Culegere 1997-III, și De Lorenzo împotriva Italiei (dec.), nr._/01, 12 februarie 2004].49. După cum tocmai a observat Curtea din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1, nimic nu dovedește că procedura desfășurată în acțiunea inițiată de către reclamanți la nivel național ar fi fost inechitabilă. În speță, persoanele în cauză au beneficiat de o procedură contradictorie și au putut, în diferitele stadii ale acesteia, să prezinte argumentele de fapt și de drept pe care le considerau pertinente pentru apărarea cauzei lor. Nu este de competența Curții să aprecieze elementele de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o asemenea decizie, mai degrabă decât o alta. În cazul în care ar face acest lucru, ar depăși limitele misiunii sale [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), 24 noiembrie 1994, pct. 44, . nr. 296‑C]. În prezenta cauză, aceasta nu identifică niciun semn de caracter inechitabil sau arbitrar, iar simplul fapt că instanțele, printr-o decizie motivată, s-au pronunțat în favoarea părții adverse nu este suficient pentru a pune sub îndoială caracterul echitabil al procedurii.”

Pe de altă parte, relativ la același motivul invocat, nu se poate reține lipsa rolului activ al primei instanțe, atât timp cât, prima instanță a acordat recurentei posibilitatea de a-și propune probe pentru a-și dovedi acțiunea; principiul rolului activ nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și apărarea intereselor acesteia. În această situație, rolul imparțial al instanței ar fi compromis, fiind afectat principiul egalității armelor. De altfel, această critică nu poate fi primită și pentru că, procesul civil este, ca regulă generală, un proces la intereselor private, astfel încât, rolul judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și contradictorialității, echilibru asigurat de către instanța de fond.

Un alt motiv privește faptul că că autoarea intimaților a formulat cerere în calitate de moștenitoare după D. G. și V. ce au fost înscriși în registrul agricol doar cu suprafața de 2,35 ha astfel cum reiese și din contestația formulată de C. M. la 12.06.1991; în aceste condiții, în mod nelegal, titlul de proprietate este emis pentru 4,35 ha, cu 2 ha mai mult decât suprafața la care era îndreptățită.

Reține instanța de control judiciar faptul că din cererea de reconstituire formulată de C. M. la 10.03.1991 depusă în copie la fila 29 dosar_ reiese faptul că cererea este formulată pentru suprafața de 9,27 ha, teren extravilan; conform anexei depuse la fila 32 s/a validat suprafața de 4,35 ha, fiind emisă fișa de punere în posesie, titlul de proprietate (filele 45-47 același dosar), adeverința nr. 871/18.10.1991 (fila 156 vol I). Tot aceeași suprafață este indicată și în HCJ 6838/1991, unde se reține faptul că în registrul agricol din anul 1961 figura această suprafață de teren, fiind respinsă cererea formulată de C. M. pentru diferența de 3,66 (până la 8,1 ha).

În același sens este și contestația invocată de recurenta reclamantă (fila 27 primul dosar al judecătoriei nr._ ) instanța de control judiciar reține faptul că în cuprinsul acesteia se invocă dreptul la 8,1 ha, teren identificat de C. M..

Un alt motiv de recurs privește faptul că extravilanul comunei Mogoșești S. fiind zonă colinară, erau aplicabile dispozițiile art. 14 al.2 Lg. 18/1991 forma din 1992 astfel încât reconstituirea trebuia efectuată pe vechile amplasamente.

Potrivit art. 14 al.2 Lg. 18/1991 invocat chiar de către recurentă atribuirea efectiva a terenurilor, se face, in zona colinara, de regula pe vechile amplasamente iar in zonele de câmpie, pe sole stabilite de comisie. Astfel, reconstituirea dreptului foștilor proprietari nu era condiționată de respectarea amplasamentului, emiterea de către comisia de fond funciar, în favoarea celor îndreptățiți la respectarea dreptului, a titlului de proprietate pe un teren aflat la dispoziția sa, nesolicitat la acea dată de către proprietarul tabular, fiind conformă legii, astfel încât nu există temeiuri de anulare a titlului de proprietate.

După . legii 1/2000 vor primi incidență dispozițiile art. 2 precum și ale legii 247/2005 (după . acestei legi), legi prin care s-a instituit principiul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Însă aceste legi se aplică doar pentru viitor, cu privire la situații juridice născute după ., deoarece legea civilă se aplică doar pentru viitor, ea neavând putere retroactivă, potrivit art. 1 Codul Civil.

Relevante sunt în cauză și dispozițiile art. 10 al.1 HG 890/2005 conform cărora în situațiile în care reconstituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate vecină.

În cauza de față titlul a cărui nulitate se solicită a fost emis sub imperiul legii 18/1991, fiind aplicabile astfel, alături de dispozițile menționate, și art. 2 Lg. 1/2000.

În acest sens este și practica Curții Constituționale (deciziile nr. 892/2006, 275/2006) și practica instanțelor din țară - deciziile Curții de Apel Cluj, secția civilă nr. 1350/R/24.05.2006, nr. 1244/R/2007Curții de Apel Iași - decizia nr. 792/24.11.2006.

În speța de față, reține instanța de control judiciar (acesta fiind un alt motiv de recurs) recurenta reclamantă a formulat cerere în baza lg. 247/2005 deși se indică existența unei cereri din 1991 înregistrate sub nr. 800 la comisia locală Gherăești.

Astfel, instanța de control judiciar reține faptul că cererea reclamantei recurente face mereu trimitere la sentința civilă nr. 2037/27.09.2007 prin care Judecătoria P. a desființat HCJ 1357/2006 și a reconstituit petentei E. S. dreptul de proprietate pentru 2 ha teren arabil situat pe raza comunei Mogoșești S., jud. Iași fără a-i stabili amplasamentul.

Reține instanța de control judiciar faptul că această sentință, ce are putere de lucru judecat, analizează hotărârea Comisiei Județene raportat la cererea petentei de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrate sub nr. 27/28.09.2005, așa cum invocă chiar aceasta în acțiune.

Astfel, chiar dreptul de proprietate recunoscut de instanță și invocat de recurenta reclamantă are la bază cererea de reconstituire a dreptului din proprietate formulate în anul 2005 și nu în anul 1991.

De altfel, în cuprinsul sentinței civile irevocabile menționate mai sus se arată faptul că motivul pentru care nu este stabilit un anume amplasament este acela că pentru vechiul amplasament al terenului de 2 ha ce a aparținut autorului I. E. s-au eliberat titluri de proprietate în favoarea altor persoane; prin admiterea acelei plângeri doar s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru 2 ha, atribuirea efectivă a terenului urmând a se face pe un alt amplasament aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar.

Potrivit prevederilor din Codul civil se recunoaște lucrului judecat puterea unei prezumții legale absolute. Hotărârea judecătorească depusă la dosar are putere de lucru judecat în soluționarea cererii: hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur). Principiul puterii lucrului judecat împiedică contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată într-un alt proces (Tribunalul Suprem, secția civilă, decizia nr. 496/1975).

În cauză sunt aplicabile, în acest sens, dispozițiile art. 6 al.1 CEDO (cauza F. c. României (cererea nr._/03, hotărârea din 05.05.2009 - Curtea a constatat încălcarea art. 6 alin. 1 din Convenție; a arătat că autoritățile naționale au obligația de a lua toate măsurile pentru a evita existența unor hotărâri contradictorii sau cel puțin sa ia măsuri pentru a rezolva situațiile astfel create (a se vedea P. și D. c. României, nr._/03, § 36).

În jurisprudența instanței supreme s-a decis că dacă - statuând asupra obiectului unei cereri - judecătorul ar putea contrazice cele statornicite într-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de obiect. Esențial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară; ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua acțiune nu se urmărește același scop, ca in primul proces.

O asemenea soluție se impune, în opinia instanței și prin prisma respectării principiului securității actelor juridice, în condițiile înțelegerilor voluntare ale acestora, înțelegeri ce respectă dispozițiile legale .

În acest sens, instanța are în vedere opinia Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza S. și alții contra României, 23 februarie 2006, unde a statuat că :„preeminența dreptului, unul din principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenției.(...) Ea presupune respectarea principiului securității raporturilor juridice, și mai ales a deciziilor judecătorești devenite res judicata. Nici o parte nu este îndreptățită la revizuirea unei decizii finale și executorii numai în scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă decizie.”.

În același sens, invocăm jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, exprimată și în cauza R. contra României, 19 octombrie 2006, unde se mai reține că nu se poate face derogare de la acest principiu – al securității raporturilor juridice - decât atunci când motivele materiale și imperioase o solicită ( așa cum de altfel s-a mai pronunțat Curtea și în cauza Riabykh c. Rusia, no_/99, § 52, CEDH 2003‑IX).

Totodată, raportându-ne tot la jurisprudența CEDO, s-a statuat că, procedând astfel, s-ar produce o încălcare a articolelor 6 din Conventie si 1 din Primul Protocol Aditional, determinata de neexecutarea hotararii judecatoresti, având vorba că atunci când este vorba de executarea unei hotarari judecatoresti intre particulari, statului nu ii revine decat obligatia de a pune la dispozitia debitorului un sistem adecvat care sa-i permita acestuia recuperarea creantei sale, astfel că măsura luată de instanță este în concordanță cu această jurisprudență (învederăm cauza Ceraceanu impotriva Romaniei (nr. 1), 4 martie 2008 .

Relevant în cauza de față este și tabelul cu locuitorii comunei Gherăești, jud. N. ce au formulat cereri de reconstituire în baza Lg. 247/2005 pe raza . apare și recurenta-reclamantă.

În aceste condiții instanța de control judiciar reține faptul că au fost respectate dispozițiile invocate mai sus, nefiind aplicabil niciunul din motivele de nulitate absolută prevăzute de legea 169/1997, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 304¹ Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, văzând și dispozițiile art. 304¹ cod procedură civilă, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.

Raportat la soluția dată în recurs, la solicitarea intimaților și de cheltuielile efectuate de aceștia în recurs instanța va obliga recurenta la plata sumei de 2000 lei în favoarea acestora conform art. 274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta E. S. împotriva sentinței civile nr. 2258 din 12.10.2010 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimaților C. M., C. P. și B. C., suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 Februarie 2012.

RED/TEHNORED – D.I./D.I.

2 EX – 29.03.2012

JUD. F. – E. N. P.