Contestaţie la executare. Decizia nr. 267/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 267/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-01-2012 în dosarul nr. 267/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător M. S.
Judecător C. P.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 267/2012
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C. DE A. DE S. IAȘI, recurent C. NAȚIONALĂ DE A. DE S. și pe intimat C. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.S. pentru intimat, lipsă reprezentantul legal al recurentei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Potrivit art.159 ind.1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr.202/25.10.2010, în urma verificării, s-a stabilit de către instanță că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina aflată pe rol.
Instanța constată recursul la primul termen de judecată, formulat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Apărătorul intimatului arată că a luat cunoștință de recurs și nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.
Apărătorul pentru intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată având în vedere că a contestat împrejurarea că nu există titlu și că nu sunt calculate corect aceste sume.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._ /13.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatoarea C. C. în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. Iași și au fost anulate somația de plată și titlul executoriu nr. 5467/21.12.2010 emise de intimată. Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond următoarele:
Intimata C. de A. de S. Iași a emis la data de 11.10.2010 decizia de impunere nr. 1233 prin care, pe baza comunicărilor din partea ANAF, a calculat contribuția datorată de către contestatorul C. C., cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 1934 lei, dobânzi de 1623 lei și penalități de întârziere de 284 lei, calculate în anexa la decizie, pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010.
Conform mențiunilor deciziei de impunere, aceasta reprezintă titlu de creanță conform dis part. 110 din OG 92/2003. se instituie obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună.
Susține intimata că a comunicat actul administrativ fiscală către contribuabil prin publicitate, respectiv publicare pe pagina de internet, la 11.10.2010.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către intimata C. Națională de A. de S. - calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în procesul civil .
Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cat și pe cea pasivă.
În cauză actele contestate au fost emise de către intimata CAS Iași, organ cu personalitate juridică distinctă, în conformitate cu art. 267 din Lg. 95/2006 și față de care contestatoarea își poate realiza interesul său, această intimată nu are atribuție directă în colectarea sumelor de bani datorate de către asigurați, motiv pentru care va admite excepția și pe cale de consecință urmează a respinge contestația formulată în contradictoriu cu această intimată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Conform disp art. 141 cod proc fiscală: ”Executarea silitã a creanțelor fiscale se efectueazã în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de cãtre organul de executare competent în a cãrui razã teritorialã își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevãzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadențã, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.
Titlul de creanțã devine titlu executoriu la data la care creanța fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege. Modificarea titlului de creanțã atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzãtor.”
Conform disp art. 43 cod proc fiscală, actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere emisă de intimată la 11.10.2010 constituie conform disp art.85 din OG 92/2003 un act administrativ fiscal cuprinzând un drept de creanță al acesteia împotriva contestatorului.
Conform dis part. 87 cod procedură fiscală decizia de impunere dar și decizia privind accesoriile trebuie sã îndeplineascã condițiile prevãzute la art. 43 și pe lângã elementele prevãzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxã, contribuție sau altã sumã datoratã bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadã impozabilã.
Înscrisul denumit titlu executoriu întocmit de către intimată la data de 21.12.2010 nu îndeplinește condițiile de formă impuse de codul de procedură fiscală, acesta neputând sta la baza executării silite a contestatorului.
În ce privește decizia de impunere ce cuprinde creanța împotriva contestatorului, acesta devine titlu executoriu cinform disp art. 141 alin. 3 cod proc fiscală, la scadență, scadență ce este indisolubil legată de comunicarea actului către contribuabil.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1).
Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).
Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Intimata a afirmat că, din lipsă de resurse financiare, nu s-a putut proceda la comunicarea deciziei de impunere conform dis part. 44 alin. 2 lit a,b și c motiv pentru care a procedat la comunicarea actelor administrativ fiscale prin publicitate.
Rezultă cu evidență din cuprinsul dosarului de executare că intimata cunoștea domiciliul contestatorului dar aceasta nu a procedat la comunicarea deciziei de impunere la domiciliul acestuia, „din lipsa resurselor financiare”.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, comunicarea prin publicitate nefiind la latitudinea organului fiscal în orice condiții și oricum dorește acesta ci o ultimă alternativă de încercare de aducere la cunoștința contribuabilului a deciziilor organelor de impunere, atunci când orice altă modalitate de comunicare nu a fost posibilă.
Și în situația comunicării prin publicitate art. 44 alin. 3 prevede obligativitatea afișării simultane la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a autorității emitente a actului fiscal, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, nici această dispoziție nu a fost respectată de către intimată..
Reține instanța, pentru motivele mai sus arătate că prezenta executare silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care va admite contestația la executare formulată și va anula executarea silită însăși, în temeiul disp art. 174 alin. 3 cod proc fiscală.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a invocat prevederile art. 39 din O.G. nr. 92/2003 în forma inițială și în forma republicată în anul 2004 și a susținut că, raportat la fostul art. 39 și la actualul art. 44 din O.G. nr. 92/2003, comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal în raport cu celelalte moduri de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului art. 39 alin. 3 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate numai în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o amănunțit, inserând prevederea specială de la art. 44 alin. 3. de altfel, însăși instanța de fond reține că legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora.
Recurenta mai susține faptul că modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea.
În consecință, recurenta învederează faptul că a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv, nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, și într-un ziar local din data de 13.10.2010 a fost publicat un anunț prin care se aducea la cunoștința persoanelor fizice autorizate ce desfășoară activități independente emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv.
Pe fond, recurenta a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin și dovada plății contribuțiilor. Or, în urma verificărilor efectuate în baza de date a ANAF – Administrația Finanțelor Publice Iași, conform protocolului încheiat cu ANFP, au fost identificate persoane care avea declarate deschise activități independente, dar care nu au comunicat acest aspect și CAS Iași.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 11.10.2010 C. de A. de S. Iași a emis pe numele contestatoarei decizia de impunere nr. 1233 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2005 – octombrie 2010. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimata datorează suma totală de 3841 lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere. Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere nr. 1233/11.10.2010, au fost emise somația din 21.12.2010 și titlul executoriu nr. 5667/21.12.2010 pentru suma de 3841 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr. 1233/11.10.2010 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea somației și a titlului executoriu nr. 5667/21.12.2010 emise în baza titlului de creanță.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._/13.07.2011 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 30.01.2012 în ședință publică.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.M. S.M. P.C. GREFIER,
M.A.
Red: M.M.
Tehnored: M.M.+H.C.
2 ex/12.03.2012
Judecător fond: B. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 30/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 193/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
