Contestaţie la executare. Decizia nr. 1335/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1335/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1335/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Octombrie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – D. I.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1335/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către Administrația Finanțelor P. A M. Iași împotriva sentinței civile nr. 9808 din 25 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata H. M., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 09 octombrie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9808 din 25.06.2013 a Judecătoriei Iași, s-a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea H. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. IAși, s-a anulat titlul executoriu nr._ și a somației emisă de către intimată la data de 14.01.2013 în dosarul de executare nr._, având drept debitor pe contestatoarea H. M..
A fost obligat intimatul Administrația Finanțelor P. a M. IAși la plata către contestatoare a sumei de 497 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și a timbrului judiciar și onorariu apărător potrivit chitanței nr. 7 din 18.02.2013.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14.01.2013, intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI a emis titlul executoriu contestat in prezenta cauza, prin care contestatoarei i se pune in vedere să plătească suma de 3070 lei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și persoanele care nu realizează venituri, documentele prin care s-a evidențiat obligația de plata fiind decizia de calcul accesorii cu nr. 3789 din 31.05.2012.
În acord cu prevederile art. 399 Cod procedură civilă „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Legiuitorul prevede de asemenea, în alineatul 2 al aceluiași articol faptul că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau efectuarea unui act atrage sancțiunea anulării.
În cazul în care executarea este îndreptată împotriva unui act de executare ce nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede o altă cale de atac.
Contestatoarea este în măsură să justifice un interes personal în prezenta cauză, fiind persoana ce figurează în calitate de debitor în titlurile executorii.
Potrivit art. 172 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.
Totodată, art. 172 alin. 3 din același act normativ, dispune: „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
În drept, retine instanta de fond ca executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. 1 C. pr. fiscală. Titlul de creanta, în cauza de față, deciziile de calcul accesorii, devin titluri executorii la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis legal, de organul competent potrivit legii, inclusiv sub aspectul comunicării.
Decizia de calcul accesorii menționată care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, mai apoi, prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv nr._ din 21.01.2013. Contestatoarea a arătat că aceste acte nu au fost primite efectiv de către aceasta, întrucât nu mai locuia la data presupusei recepționării a plicului la adresa respectivă, astfel, contestându-se semnătura de pe confirmarea de primire.
În acest sens, instanța de fond a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 178 C. pr. civ., la efectuarea procedurii verificării de scripte. În acest sens, instanța a pășit la verificarea înscrisului contestat, și anume, confirmarea de primire și a comparat semnătura de pe acest înscris cu cea dată în fața instanței de judecată și cele aflate pe actele autentice depuse în acest scop la dosar (contracte de vânzare-cumpărare). Instanța de fond, în baza acestor verificări, a constat că semnătura de pe confirmarea de primire nu îi aparține contestatoarei. Mai mult, la data comunicării prin serviciul poștal, contestatoarea avea schimbat domiciliul legal, astfel cum reiese din copia depusă la dosar de pe cartea de identitate, aceasta locuind la adresa din mun. IAși, .. 5, ., ., încă din data de 28.06.2010, comunicarea făcându-se la adresa din mun. IAși, .. 85, ., ., jud. Iași.
De asemenea, la data de 31.05.2010, contestatoarea a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului din . numita T. L., astfel cum reiese din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1325 la BNP M. Șuleap și S. E. U. și a încheiat cu Societatea Comercială Riana SRL, un contract de comodat având drept obiect transmiterea cu titlu gratuit către contestatoare a folosinței imobilului teren și construcții situat în intravilanul mun. Iași, ., jud. IAși, adresă la care contestatoarea și-a schimbat domiciliul încă din anul 2010.
Prin urmare, instanța de fond nu a putut reține că procedura de comunicare a deciziei a fost efectuată prin scrisoare recomandată, atât timp cât contestatoarea nu mai locuia de doi ani de zile la acea adresă, fiind operată modificarea privitoare la domiciliul acesteia și în evidențele populației, eliberându-se și un buletin cu acest domiciliu.
Analizând actele de executare prin prisma modului în care intimata a înțeles să comunice contestatorului deciziile de calcul accesorii în baza cărora au fost emise actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța de fond a observat că acestea nu respectă prevederile legale incidente.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin dispozițiile alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, se reține că, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Este adevărat, comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Redând în esență textul art. 92 din Codul de procedură civilă, rezultă că, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. În lipsa persoanelor arătate în alineatul precedent ori nu voiesc ori nu pot să semneze „adeverința de primire”, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale sus citate în materia ce reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, este de reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, este adevărat, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, însă, trimiterea expresă la dispozițiile dreptului comun „Codul de procedură civilă” pe segmentul comunicării actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, stabilește ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. și numai în subsidiar dacă nu s-a realizat comunicarea actului,se poate apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A accepta că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una din modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un singur mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Potrivit deciziei 536/2011 a Curții Constituționale, procedand la o interpretare teleologica a acestor dispozitii legale ( art. 44 c.pr.fisc), Curtea observa ca enumerarea pe care o contin nu este intamplatoare, ci modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt mentionate . prioritate in ceea ce priveste aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luarii la cunostinta a contribuabilului de continutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constand in prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura. De asemenea, un grad inalt de certitudine il confera si modalitatea prevazuta la lit. b), si anume remiterea catre contribuabil, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal. Urmeaza, potrivit lit. c), comunicarea prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se mentioneaza comunicarea prin publicitate. Intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a)–d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin. (2).
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de calcul accesorii ce constituie titlul de creanță fiscală în baza cărora a fost emis titlul executoriu nr._ din 14.01.2013, precum și actele de executare ulterioare emise în baza acestora în dosarul de executare nr._, având drept debitoare pe contestatoarea H. M..
Așa cum rezultă din motivele indicate de către contestatoare în cuprinsul cererii de chemare în judecată, acesta invocă și aspecte legate de temeinicia și legalitatea Deciziei de calcul accesorii menționate anterior, act în baza căruia a fost emisă somația și titlul executoriu contestate în cadrul prezentei acțiuni, instanța reținând că acestea vizează în mod neechivoc fondul deciziilor și nu pot fi valorificate în cadrul acestei contestații la executare, analiza lor fiind susceptibilă de realizare doar de către instanța de contencios administrativ.
Astfel, potrivit art. 205 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, „Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.
Rezultă din textele de lege menționate anterior că există o cale administrativă a soluționării criticilor formulate de către contestatoare, aceasta neavând însă la dispoziție calea jurisdicțională a contestației la executare.
Critica sa vizează așadar nu neregularități ale titlurilor executorii sau ale actelor de executare, ci ale titlurilor de creanță. Astfel, contestatoarea a afirmat că nu datorează suma înscrisă în decizie, aceasta fiind pensionară și achitând contribuția datorată cu acest titlu.
În aceste condiții, față de prevederile textelor de lege amintite mai sus, sunt neîntemeiate apărările contestatoarei referitoare la aspectele de temeinicie și legalitate a deciziilor de calcul accesorii, acesta având la dispoziție pentru criticile formulate o altă procedură.
Pentru toate aceste considerente, instanța a admis contestația la executare formulată de către contestatoarea H. M. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. IAși și a anula titlul executoriu nr._ și a somației emisă de către intimată la data de 14.01.2013 în dosarul de executare nr._.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată pe fondul cauzei și ținând cont de dispozițiile art. 274 C. pr. civ., instanța de fond a obligat intimatul Administrația Finanțelor P. a M. IAși la plata către contestatoare a sumei de 497 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și a timbrului judiciar și onorariu apărător potrivit chitanței nr. 7 din 18.02.2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Administrația Finanțelor P. a M. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, art. 44 al.2 fiind integral modificat de OUG 29 din 2011; pe de altă parte, CAS Iași a comunicat actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială și fără echivoc a acestui fapt. La momentul emiterii și comunicării deciziei de impunere art. 44 al.2 OG 92 din 2003 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă.
Pe fond se arată faptul că persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere sau penalități de întârziere.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 C.pr.civ. neexistând culpa procesuală a intimatei și neputându-se reține nici faptul că, prin atitudinea sa în cursul procesului, ar fi determinat aceste cheltuieli.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și 304 ind.1 C.pr.civ.
Recursul a fost formulat în termen, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației pentru următoarele motive: decizia de impunere nu a fost primită efectiv de intimata contestatoare, motivat de schimbarea domiciliului, fiind emis și act de identitate cu acest nou domiciliu. Se mai arată faptul că celelalte susțineri nu au relevanță în cauză. Se solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către intimata Administrația Finanțelor P. a M. Iași este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul cauzei de față îl constituie contestația la executare formulată cu privire la actele de executare emise în dosarul de executare nr. 22/_ /_ din 14.01.1013 privind titlurile executorii nr._ din 14.01.2013 și_ din 6.03.2013. Recurenta intimata a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 3789 în data de 31.05.2010, pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada 2008, decizie ce stabilea, în temeiul art. 257 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, ale art. 85 alin. 1 lit. b) și art. 91 alin. 1 și 3 din OG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 1565 lei, cu titlu de contribuție datorată, 1270 lei cu titlu de dobânzi și 235 lei, cu titlu de penalități de întârziere.
La data de 14.01.2013 intimata Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași a emis somația nr._ către contestatoare, privind titlul executoriu_ din 14.01.2013.
Decizia de impunere a fost urmată de decizie referitoare la obligațiile de plată a accesoriilor emisă în data de 31.12.2012 care, potrivit art. 110 din Codul de procedură fiscală, constituie titlu de creanță, și a fost comunicată contestatoarei prin publicitate, prin afișare concomitentă la sediul intimatei și pe pagina de internet a intimatei a anunțului colectiv, în care se menționează că a fost emis actul administrativ pe numele contestatorului contribuabil.
Arată recurenta faptul că, așa cum prevăd dispozițiile legale, comunicarea s-a făcut și prin recomandată cu confirmare de primire ÎNSĂ, această comunicare s-a făcut la o altă adresă așa cum reiese din actul depus la fila 37 dosar fond. Reține tribunalul că această comunicare nu poate fi avută în vedere motivat de faptul că instituția cunoștea adresa corectă a contestatoarei, aspect ce rezultă din actul depus la fila 15 dosar coroborat cu actul depus la fila 46 dosar fond (actul de identitate al contestatoarei).
În aceste condiții nu se poate reține respectarea de către recurentă a dispozițiilor legale în materie.
Arată recurenta faptul că, la momentul emiterii deciziei, art. 44 al.2 OG 92/2003 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale.
Reține tribunalul faptul că deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii sunt emise în data de 31.12.2012, motiv pentru care la acel moment dispozițiile art. 44 Al.2 C.pr.fiscală, astfel cum fuseseră modificate prin Ordonanța nr. 29 din 31.08.2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 626 din 2.09.2011. Pentru perioada ulterioară dispozițiile constate neconstituționale (decizia C.C. nr. 536/28.04.2011) sunt suspendate de drept conform art. 147 din Constituția României.
În ceea ce privește data emiterii deciziei de impunere tribunalul reține faptul că, și la acel moment textul prevedea o enumerare a modalităților de comunicare a actelor administrative fiscale; deși nu exista o mențiunea expresă prin care să fie stabilită o anumită ordine de prioritate, procedând la o interpretare teleologică, tribunalul reține faptul că această enumerare nu este întâmplătoare, fiind necesară stabilirea ordinii de prioritate.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, tribunalul reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, apelanta - intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
Astfel, modalitatea de comunicare a deciziei de impunere a fost aleasă greșit, abuziv, cu desconsiderarea intereselor contestatorului debitor. Nu există dovada că modalitatea de comunicare nu s-ar putea realiza conform cu cerințele art. 44 din C.pr.fisc. prin raportare la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor procedurale, aceasta fiind cea mai adecvată în lipsa posibilităților de comunicare arătate la lit. a) si b) - mai mult din dosar reiese faptul că apelanta intimată avea posibilitatea de a comunica acest act la domiciliul contestatoarei –intimate, astfel cum a procedat în cazul titlului executoriu atacat. Comunicarea actului nu trebuie să fie una formală, ci una care să asigure respectarea dreptului la apărare al persoanei vizate, care în caz contrar este executată silit pentru o obligație de plată despre a cărei întindere și natură nu are cunoștință.
În consecință, comunicarea actului în modalitatea în care a fost efectuată nu este una valabilă, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației si a titlului executoriu nu se consideră comunicat.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate ( cum s–a întâmplat în speță), fără să se încerce în prealabil comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare valabil în mod necondiționat deși nu oferă garanții minime cu privire la recepția efectivă de către destinatar. Această abordare riscă să încurajeze abuzul și nu poate fi primită nici măcar motivat de lipsa resurselor financiare.
Cât timp nu s-a dovedit comunicare legală a deciziei de impunere, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală – aspect invocat de acesta chiar în contestația la executare (nu se poate reține faptul că instanța de fond a avut în vedere alte motive, chiar contestatoarea fiind cea care prin acțiunea de față a invocat necomunicarea actelor administrative fiscale).
În ceea ce privește motivele invocate pe fondul contestației la executare, acestea nu pot fi analizate motivat de faptul că instanța de fond pronunțându-se pe necomunicarea actelor administrative fiscale, nu a mai analizat fondul contestației la executare.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
Față de soluția dată în recurs, de cererea intimatei contestatoare de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cauza de față, de chitanța depusă în original cu nr. 18 din 25.04.2014 privind plata onorariului de avocat în cuantum de 300 lei, va obliga recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași să plătească intimatei H. M. 300 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași - Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 9808/2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Doinița T. C. D. I. D.
Grefier,
G. I.
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 28.11.2014
JUD. FOND – L. M. Ș. D.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1163/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
