Contestaţie la executare. Decizia nr. 1240/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1240/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1240/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Septembrie 2014
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – T. P.
JUDECĂTOR – A. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1240/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către Administrația Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 30.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în contradictoriu cu intimata A. F. și terțul poprit F. Iași A C. De A. A Avocaților D. România, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata și avocat F. Z. pentru terțul poprit, lipsă fiind recurenta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța acordă părților prezente cuvântul la probe.
Intimata A. F. precum și avocat F. Z. pentru terțul poprit învederează instanței că nu mai au alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Intimata A. F. având cuvântul, arată că prin motivele de recurs se critică de către recurentă faptul că instanța de fond ar fi reținut în mod eronat că decizia de impunere nu ar fi fost comunicată, admițând contestația la executare. Susține recurenta prin motivele de recurs că decizia de impunere i-ar fi fost comunicată, însă nu face această dovada, din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără nici un dubiu că pe confirmarea de primire s-a menționat de către factorul poștal că destinatarul este mutat de la adresă..
Solicită a se avea în vedere că pentru CAS Iași era foarte simplu să afle adresa sa, putând să o contacteze și telefonic, așa cum a făcut în anul 2005 când s-a prezentat și a primit o decizie de impunere pe care a contestat-o mai întâi la CAS, apoi la instanța de contencios administrativ, iar în hotărârile pronunțate adresa sa era în . – împrejurare dovedită cu decizia nr. 268/2006 depusă la dosar.
Apreciază că în mod corect instanța de fond, după ce a analizat cererea pe care a formulat-o, a reținut că recurenta nu a respectat dispozițiile art. 44 alin.2 din Codul de procedură fiscală, motiv pentru care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Avocat F. Z. pentru terțul poprit, având cuvântul, solicită a se avea în vedere de către instanța de recurs faptul că instanța de fond în mod corect a reținut că nu au fost îndeplinite de către recurentă dispozițiile art. 44 alin.2 Cod procedură fiscală, în sensul că nu au făcut dovada comunicării către intimată a deciziei de impunere, motiv pentru care urmează a se respinge recursul, a se menține sentința recurată ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, depune chitanța onorariu avocat.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/30.09.2013, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:
Admite excepția de netimbrare a cererii privind întoarcerea executării silite.
Anulează capătul de cerere privind întoarcerea executării silite, ca netimbrat.
Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea A. F. în contradictoriu cu intimatul Administrația Finanțelor P. a Municipiului Iași, cu citarea terțului poprit F. C. de A. a Avocaților din România IAși.
Anulează actele de executare emise în dosarul cu nr._, având drept debitoare pe contestatoarea A. F., acte emise în baza deciziei de impunere nr. 7657 din 31.10.2011.
Obligă intimatul la plata către contestatoare a sumei de 199 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Obligă intimatul la plata către terțul poprit a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de apărător.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În acord cu art. 24 din Noul cod de procedura civila, dispozițiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executărilor silite începute după .. Întrucât executarea a început anterior intrării în vigoare a noului cod, instanța reține că sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de proc. civilă.
Instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. 1 C. Pr. Civ., soluționând cu prioritate excepțiile de procedură și apoi cele de fond care fac de prisos judecarea în fond a pricinii.
Instanța va acorda întâietate excepției insuficientei timbrări, excepție de procedură, neputând discuta nici o problemă care ar viza fondul cauzei mai înainte de legala sa învestire sub aspectul plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, astfel cum se stipulează și în art. 9 alin. 1 din OG 32/1995 care stabilește că cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător, în cazul nerespectării prevederilor anterioare procedându-se conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru (alin. 2 al aceluiași articol).
Prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect contestație la executare și întoarcere executare silită.
Constatând că petitul doi al cererii de chemare în judecată nu a fost timbrată, făcându-se aplicarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, s-a pus în vedere contestatorului ca până la următorul termen de judecată după completarea cererii s achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 194 lei și timbrul judiciar în cuantum de 5 lei, sub sancțiunea anulării capătului de cerere. Contestatoarea a arătat în ședința publică din data de 19.09.2013 că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru, urmând a formula cererea pe cale separată.
Întrucât contestatoarea nu a înțeles să își îndeplinească obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de chemare în judecată în ceea ce privește al doilea petit, excepție de procedură, absolută și care deși debutează ca fiind dilatorie tinde spre un efect peremptoriu și care, privind legala învestire a instanței, împiedică discutarea prealabilă a oricărei alte probleme de fond sau de procedură. Astfel, instanța a constatat că potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de această lege iar conform art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, se instituie timbrul judiciar care se aplică acțiunilor, cererilor, actelor și serviciilor de competența tuturor instanțelor judecătorești.
De asemenea, art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 prevede că „taxele judiciare de timbru se plătesc cu anticipație” iar în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 1 din OG 32/1995, cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate dacă nu sunt timbrate corespunzător iar, în baza alin. 2, stipulându-se că în cazul nerespectării prevederilor anterioare se va proceda conform prevederilor legale referitoare la taxa de timbru, instanța neputând discuta nici o problemă care ar viza fondul cauzei mai înainte de legala sa învestire sub aspectul plății taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Conform art. 20 alin. 2 din același act normativ, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, instanța va pune în vedere reclamantului să o achite până la primul termen de judecată, neîndeplinirea acestei obligații până la termenul astfel stabilit conducând la anularea cererii de chemare în judecată iar în cazul neconformării dispozițiilor legale privitoare la achitarea timbrului judiciar se va proceda conform prevederilor referitoare la taxa de timbru, astfel cum se stabilește prin art. 9 alin. 2 din OG 32/1995, privind timbrul judiciar.
Or, așa cum s-a menționat anterior, contestatoarea nu s-a conformat acestei obligații, neputând justifica în vreun fel această abstențiune.
Față de cele expuse anterior, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 1 și art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, instanța va admite excepția netimbrării cererii de întoarcere executare silită invocată din oficiu și va anula acest capăt de cerere, ca netimbrat.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele aspecte:
Instanța reține că la data de 27.12.2011, CNAS – CAS IAși a emis titlul executoriu și somația contestate în prezenta cauza, prin care contestatoarei i se pune in vedere să plătească suma de_ lei, din care suma de 5907 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate și suma de 5340 lei reprezentând dobânzi precum și 886 lei cu titlu de penalități de întârziere (filele 36-37).
În conformitate cu art. V din OUG 125/2011, începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală iar pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
În acord cu prevederile art. 399 Cod procedură civilă „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.
Legiuitorul prevede de asemenea, în alineatul 2 al aceluiași articol faptul că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau efectuarea unui act atrage sancțiunea anulării. În cazul în care executarea este îndreptată împotriva unui act de executare ce nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede o altă cale de atac.
Contestatoarea este în măsură să justifice un interes personal în prezenta cauză, fiind persoana ce figurează în calitate de debitor în titlurile executorii.
Potrivit art. 172 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, „Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii”.
Totodată, art. 172 alin. 3 din același act normativ, dispune: „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.
În drept, retine instanta ca executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. 1 C. pr. fiscală. Titlul de creanta, în cauza de față, deciziile de calcul accesorii, devin titluri executorii la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, potrivit dispozițiilor alin. 2 al aceluiași articol. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis legal, de organul competent potrivit legii, inclusiv sub aspectul comunicării.
D. dosarul de executare, instanța reține că s-a încercat comunicarea deciziei de impunere către contestatoare la adresa din . și Sfânt nr. 4-0, ., ., jud IAși, returul fiind avizat întrucât destinatarul a apărut ca fiind mutat de la adresă, moment în care emitentul deciziei a înțeles să o comunice prin publicitate, neefectuând nici o verificare cu privire la noul domiciliu al contestatoarei.
Analizând actele de executare, instanța observă că acestea nu respectă prevederile legale incidente. Astfel, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin dispozițiile alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, se reține că, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Este adevărat, comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Analizând și coroborând dispozițiile legale sus citate în materia ce reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, este de reținut că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, este adevărat, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, însă, trimiterea expresă la dispozițiile dreptului comun „Codul de procedură civilă” pe segmentul comunicării actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, stabilește ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar, în modalitățile prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. și numai în subsidiar dacă nu s-a realizat comunicarea actului, se poate apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
A accepta că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una din modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un singur mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Potrivit deciziei 536/2011 a Curții Constituționale, procedand la o interpretare teleologica a acestor dispozitii legale ( art. 44 c.pr.fisc), Curtea observa ca enumerarea pe care o contin nu este intamplatoare, ci modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt mentionate . prioritate in ceea ce priveste aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigura certitudinea absoluta a luarii la cunostinta a contribuabilului de continutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a), constand in prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de catre acesta sub semnatura. De asemenea, un grad inalt de certitudine il confera si modalitatea prevazuta la lit. b), si anume remiterea catre contribuabil, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de catre persoanele imputernicite ale organului fiscal. Urmeaza, potrivit lit. c), comunicarea prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandata cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, daca se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d) se mentioneaza comunicarea prin publicitate. Intentia legiuitorului a fost de a institui o anumita ordine pentru modalitatile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurand, prin succesiunea mentionata la lit. a)–d), obligatia organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevazuta in art. 44 alin. (2).
Așa cum rezultă din motivele indicate de către contestatoare în cuprinsul cererii de chemare în judecată, acesta invocă și aspecte legate de temeinicia și legalitatea Deciziilor de impunere, invocându-se prescripția dreptului de stabili obligațiile fiscale pentru anii 2006-2007, acte în baza căreia au fost emise somația și titlul executoriu contestate în cadrul prezentei acțiuni, instanța reținând că acestea vizează în mod neechivoc fondul deciziilor și nu pot fi valorificate în cadrul acestei contestații la executare, analiza lor fiind susceptibilă de realizare doar de către instanța de contencios administrativ.
Astfel, potrivit art. 205 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, „Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”.
Rezultă din textele de lege menționate anterior că există o cale administrativă a soluționării criticilor formulate de către contestatoare, aceasta neavând însă la dispoziție calea jurisdicțională a contestației la executare.
Critica sa vizează așadar nu neregularități ale titlurilor executorii sau ale actelor de executare, ci ale titlurilor de creanță. În aceste condiții, față de prevederile textelor de lege amintite mai sus, sunt neîntemeiate apărările contestatoarei referitoare la aspectele de temeinicie și legalitate a deciziilor de impunere, aceasta având la dispoziție pentru criticile formulate o altă procedură.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează a admite contestația la executare formulată de către contestatoarea A. F. în contradictoriu cu intimatul Administrația Finanțelor P. a Municipiului IAși, cu citarea terțului poprit F. C. de A. a Avocaților din România IAși și a anula actele de executare emise în dosarul cu nr._, având drept debitoare pe contestatoarea A. F., acte emise în baza deciziei de impunere nr. 7657 din 31.10.2011.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată pe fondul cauzei și ținând cont de dispozițiile art. 274 C. pr. civ. și de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, instanța urmează a obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 199 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și către terțul poprit a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de apărător potrivit chitanței cu nr._ din 19.06.2013.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași – Administrația Județeana a Finanțelor P. Iași, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele considerente:
Toate aspectele reținute de către instanța de fond sunt eronate, instanța făcând o gresita aplicare a legii, întrucât pe de o parte art. 44 alin. 2 c.proc.fiscala a fost integral modificat de CUG 29/2011, iar pe de alta parte instituția a comunicat actul administrativ prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială și fara echivoc a acestui fapt.
Consideră soluția pronunțată de instanță neîntemeiată art. 44 alin. 2 din OG Nr. 92/2003, la momentul emiterii și comunicării deciziei de impunere nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă, iar pentru a proba acest aspect, arată recurenta că depune copie certificată de pe corespondenta restituită, contestatorul-intimat nefiind găsit acasa să ridice scrisoarea recomandată. Este evidenta marcarea casutei „nereclamat/expirat termenul de pastrare”
Obligațiile fiscale, datorate bugetului consolidat al statului reprezintă contribuție datorata, majorari și penalități de întârziere. Pentru recuperarea acestor sume s-a început executarea sllita prin emiterea somației și a titlului executoriu, comunicate contestatorului prin plic, conform disp. art. 44 din Codul de procedura fiscala.
D. cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul în care au fost determinate contribuția de plata, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte La fiecare perioada a fost aplicata legislația specifica privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere ( dobânzi) sau penalități de întârziere.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, învederează ca pentru a fi obligată la cheltuieli partea care a pierdut procesul trebuie sa se afle în culpă procesuală sau prin atitudinea sa fi determinat aceste cheltuieli, iar în speță, nu sunt îndeplinite aceste condiții.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului și mentinerea ca legală și temeinică a sentinței recurate .
F. C. de A. a Avocaților Iași a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată neîntemeiat recursul formulat, pentru următoarele considerente:
La data de 31.10.2011, Casa de A. de Sănătate Iași a emis pe numele intimatei decizia de impunere nr. 7657 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru perioada ianuarie 2006 – septembrie 2011. D. cuprinsul acestei decizii rezultă că intimata datorează suma totală de_ lei, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, dobânzi și penalități de întârziere.
Tribunalul reține că potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Așa cum a arătat și prima instanța potrivit dispozițiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003( astfel cum era in vigoare la data emiterii deciziei de impunere), (1)actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. (2) Actul administrativ fiscal se comunică prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.(2^1) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă prin modalitatea prevăzută la alin. (2), actul administrativ fiscal se comunică utilizând cel puțin unul dintre următoarele mijloace:a) prin remiterea acestuia de către persoanele împuternicite ale organului fiscal sau prin prezentarea contribuabilului/ împuternicitului la sediul organului fiscal, dacă se asigură primirea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal; b) prin fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului și confirmarea primirii acestuia. (2^2) În cazul în care comunicarea actului administrativ fiscal nu a fost posibilă potrivit alin. (2^1), aceasta se realizează prin publicitate.
Față de aceste dispoziții, susținerile recurentei privind lipsa unei enumerări subsecvente în ceea ce privește modalitățile de comunicare a actului administrativ fiscal sunt neîntemeiate.
În speță, nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că decizia de impunere i-a fost comunicată contestatoarei la domiciliul său din Iasi, . rezultă din înscrisurile depuse la dosar( decizia civila nr. 268/27.11.2006 a Curtii de Apel Iasi, certificat de atestare fiscala).
În consecință, în mod corect, a admis prima instanță contestația la executare.
Potrivit disp. art. V pct. 10 din O.U.G nr. 125/2011, pentru litigiile având ca obiect contestațiile la executarea silită sau contestațiile împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum și în cazul litigiilor ce privesc procedurile de insolvență, aferente creanțelor prevăzute la alin. (4), Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale și dobândește calitatea procesuală a acestora, începând cu data de 1 iulie 2012, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Prin urmare, Agenția Națională de Administrare Fiscală se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale caselor de asigurări sociale, începând cu data de 1 iulie 2012.
Potrivit disp. art. 274 alin. 1 Cod proc. civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În speță, în condițiile în care contestația formulată de contestator a fost admisă, intimata, în mod corect, a fost obligat să plătească contestatorului cheltuielile de judecată efectuate.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 274 alin. 3 Cod proc. civilă, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecata, cu luarea în considerare a faptului ca prezenta cauza a fost solutionata în doua termene.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regionala a Finanțelor P. Iași - Administrația Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr._/30.09.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să-i plătească intimatei F. Iași a C. de A. a Avocaților din România suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.M. T.P. A.C. GREFIER,
I.G.
Red/tehnored: T.P.
ex.2/24.11.2014
Jud. fond: L. M. Ș. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1179/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1224/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
