Contestaţie la executare. Decizia nr. 122/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2012 în dosarul nr. 122/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 122/2012
Pe rol judecarea recursului declarat de C.- casa De A. De S. Iași împotriva sentinței civile nr._/08.06.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul D. M. S., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. C. R. E. pentru intimat, lipsă fiind recurenta.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Av. C. pentru intimat învederează instanței că nu mai are alte probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de recurs.
Av. C. pentru intimat, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect prima instanță a reținut că nu s-a respectat ordinea de comunicare a deciziilor de impunere și a titlurilor executorii prevăzută de art. 44 alin.2 din O.G. nr.92/2003. Depune note de concluzii scrise și solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată de la fond.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 08.06.2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis contestația la executare formulată de contestatorul D. S. în contradictoriu cu intimata C.A.S. Iași, s-au anulat actele de executare întocmite în dosarul de executare silită nr. 5821/2010 al intimatei, respectiv somația nr._/21.12.2010 și titlul executoriu nr. 6021/21.12.2010. A fost obligată intimata să plătească contestatorului suma de 194,3 leii cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele: intimata C. Națională de A. de S., C. de A. de S. Iași a emis la data de 11.10.2010 decizia de impunere nr. 1844 prin care, pe baza comunicărilor din partea ANAF, a calculat contribuția datorată de către contestatorul Danută Siminică, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 3630 lei, dobânzi de 3389 lei și penalități de întârziere de 541 lei, calculate în anexa la decizie, pentru perioada 15 martie 2005 – 01 oct. 2010.
Conform mențiunilor deciziei de impunere, aceasta reprezintă titlu de creanță conform disp art. 110 din OG 92/2003. se instituie obligația achitării sumelor din titlu până pe data de 5 a lunii următoare dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună respectiv până pe data de 20 a lunii dacă data comunicării este cuprinsă între 16 – 31 din lună.
Susține intimata că a comunicat actul administrativ fiscală către contribuabil prin publicitate, respectiv publicare pe pagina de internet, la 11.10.2010 și prin afișare la sediul acesteia la data de 28.10.2010.
Conform dis part. 141 cod proc fiscală: ”Executarea silitã a creanțelor fiscale se efectueazã în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de cãtre organul de executare competent în a cãrui razã teritorialã își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevãzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadențã, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii.Titlul de creanțã devine titlu executoriu la data la care creanța fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege. Modificarea titlului de creanțã atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzãtor.”
Conform disp art. 43 cod proc fiscală, actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h) ștampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația;
j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Decizia de impunere emisă de intimată la 11.10.2010 constituie conform disp art.85 din OG 92/2003 un act administrativ fiscal cuprinzând un drept de creanță al acesteia împotriva contestatorului.
Conform disp art. 87 cod procedură fiscală decizia de impunere dar și decizia privind accesoriile trebuie sã îndeplineascã condițiile prevãzute la art. 43 și pe lângã elementele prevãzute la art. 43 alin. (2), și categoria de impozit, taxã, contribuție sau altã sumã datoratã bugetului general consolidat, baza de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadã impozabilã.
Înscrisul denumit titlu executoriu întocmit de către intimată la data de 21.12.2010 nu îndeplinește condițiile de formă impuse de codul de procedură fiscală, acesta neputând sta la baza executării silite a contestatorului.
În ce privește decizia de impunere ce cuprinde creanța împotriva contestatorului, acesta devine titlu executoriu conform disp art. 141 alin. 3 cod proc fiscală, la scadență, scadență ce este indisolubil legată de comunicarea actului către contribuabil.
În conformitate cu prevederile art. 45 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal produce efecte numai din momentul în care este comunicat contribuabilului, obligativitatea comunicării acestuia, în condițiile legii, fiind instituită prin art. 44 alin. (1) Codul de procedură fiscală reglementează, prin art. 44 alin. (2), mai multe modalități de comunicare a actelor administrativ fiscale, de natură să asigure confirmarea primirii acestora, precum și comunicarea prin publicitate (lit. d), care se efectuează în condițiile prevăzute la alin. (3).Același text de lege dispune, prin alin. (4), că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător. Potrivit art. 95 alin. (1) Cod procedură civilă, citarea prin publicitate se dispune atunci când reclamantul învederează că, deși a făcut tot ce i-a stat în putință, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.
Intimata a afirmat că, din lipsă de resurse financiare, nu s-a putut proceda la comunicarea deciziei de impunere conform disp art. 44 alin. 2 lit a,b și c motiv pentru care a procedat la comunicarea actelor administrativ fiscale prin publicitate.
Rezultă cu evidență din cuprinsul dosarului de executare că intimata cunoștea domiciliul contestatorului dar aceasta nu a procedat la comunicarea deciziei de impunere la domiciliul acestuia, „din lipsa resurselor financiare”.
În raport cu aceste prevederi legale, precum și cu rațiunea și efectele comunicării actului administrativ fiscal, este indiscutabil faptul că se poate recurge la modalitatea de comunicare a acestuia prin publicitate numai atunci când domiciliul fiscal al contribuabilului nu este cunoscut, comunicarea prin publicitate nefiind la latitudinea organului fiscal în orice condiții și oricum dorește acesta ci o ultimă alternativă de încercare de aducere la cunoștința contribuabilului a deciziilor organelor de impunere, atunci când orice altă modalitate de comunicare nu a fost posibilă.
Și în situația comunicării prin publicitate art. 44 alin. 3 prevede obligativitatea afișării simultane la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv a autorității emitente a actului fiscal, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, nici această dispoziție nu a fost respectată de către intimată..
Reține instanța de fond, pentru motivele mai sus arătate, că prezenta executare silită are loc în lipsa unui titlu executoriu care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi pus în executare, motiv pentru care a admis contestația la executare formulată și a anulat executarea silită însăși, în temeiul disp art. 174 alin. 3 cod proc fiscală.
Având în vedere că intimata este cea căzută în pretenții, în conformitate cu disp. art. 274 C. proc. civ. a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestator, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata C. de A. de S. Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se arată faptul că instanța de fond a apreciat eronat aplicabilitatea dispozițiilor de procedură fiscală coroborate cu normele de procedură civilă în materia comunicării actelor administrative fiscale. Modalitatea de comunicare prevăzută de OG 92/2003 nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de Procedură civilă. Astfel, dispozițiile codului de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative fiscale sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea. Față de dispozițiile legale (art.44 OG 92/2003) invocate și cu respectarea tuturor principiilor înscrise în aceste norme imperative recurenta a ales procedura prin publicitate și a procedat la comunicarea actului administrativ prin afișare concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a CAS Iași a unui anunț colectiv cu nr._/11.10.2010 ; de asemenea, s-a publicat și pe site-ul instituției, în « Ziarul de Iași » din 13.10.2010 .
Pe fond se invocă obligația prevăzută de Lg. 95/2006 conform căreia oricare persoană ce desfășoară activități independente trebuie să depună declarații atât la Agenția Națională de Administrare fiscală ci și la C. de A. de S. Iași.
In drept se invocă dispozițiile art. 299, 304 ind.1 C.pr.civ.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Recurenta nu a respectat ordinea de comunicare a deciziilor de impunbere și a titlurilor executorii prevăzută de art. 44 al.2 OG 92/2003. Prin încălcarea acestor dispoziții i s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor de executare. S-a ainvocat și decizia Curții Constituționale nr. 536/2011. Recurenta a formulat un răspuns la întâmpinare (fila 15 dosar).
In recurs nu s-au adminbistrat probe.
Recursul a fost formulat în termen, a fost motivat, semnat și legal timbrat.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar a constatat că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Nemulțumirea recurentei constă în modul în care instanța de fond a interpretat dispozițiile art. 43 și 44 C.pr.fiscală, considerând că îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nu era aplicabilă în speță, motiv pentru care nu a existat o comunicare, deci termenul de plată nu a început să curgă.
Potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
Conform alin. 4 a art. 44 din Codul de procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit art. 92 din Codul de procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța reține că deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar; acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, recurenta - intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate. De altfel această ordine de preferință este admisă implicit chiar de inspectorul reprezentant al intimatei care a întocmit procesul verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare (fila 39 dosar fond – procesul verbal nr._/11.10.2010), acesta menționând că, întrucât actele administrativ fiscale nu au putut fi comunicate prin una din modalitățile de comunicare prevăzute la art. 44 alin.2 lit a, b și c din lipsa resurselor financiare, a procedat la comunicare prin publicitate potrivit art. 44 alin.3.
Modalitatea de comunicare a deciziei de impunere a fost aleasă greșit, abuziv, cu desconsiderarea intereselor contestatorului debitor. Nu există dovada că modalitatea de comunicare nu s-ar putea realiza conform cu cerințele art. 44 din C.pr.fisc. prin raportare la art. 91 din C.pr.civ. coroborat cu art. 86 al.3 din C.pr.civ., aceasta fiind cea mai adecvată în lipsa posibilităților de comunicare arătate la lit. a) si b) - mai mult din dosar reiese faptul că recurenta intimată avea posibilitatea de a comunica acest act la domiciliul contestatoarei –intimate, astfel cum a procedat în cazul titlului executoriu atacat. Comunicarea actului nu trebuie să fie una formală, ci una care să asigure respectarea dreptului la apărare al persoanei vizate, care în caz contrar este executată silit pentru o obligație de plată despre a cărei întindere și natură nu are cunoștință.
Cu privire la aceste dispoziții s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 536/28.04.2011 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate; astfel dispozițiile art. 44 al.3 O.G. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 al.2 lit. a-d din aceeași ordonanță. Această decizie este definitivă și general obligatorie.
În consecință, comunicarea actului în modalitatea în care a fost efectuată nu este una valabilă, astfel că actul administrativ fiscal ce a stat la baza emiterii somației si a titlului executoriu nu se consideră comunicat.
A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate ( cum s–a întâmplat în speță), fără să se încerce în prealabil comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c din Codul de procedură fiscală, echivalează cu admite că legea a reglementat un mod de comunicare valabil în mod necondiționat deși nu oferă garanții minime cu privire la recepția efectivă de către destinatar. Această abordare riscă să încurajeze abuzul și nu poate fi primită nici măcar motivat de lipsa resurselor financiare.
Cât timp nu s-a dovedit comunicare legală a deciziei de impunere, nu se poate reține că debitorul ar fi avut cunoștință despre obligația de plată și că ar fi omis să o execute astfel ca executarea silită să poată fi considerată legală.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța văzând și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă. și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de C. de A. de S. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 08.06.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2012.
Președinte, Doinița T. | Judecător, I. D. | Judecător, C. D. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 01.02.2012
JUD. FOND: M. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 359/2012. Tribunalul IAŞI | Partaj judiciar. Decizia nr. 123/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
