Contestaţie la executare. Decizia nr. 530/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 530/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 530/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Iunie 2014
Președinte - E. C. P.
Judecător - C. E. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 530/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI și pe intimat F. M. C., intimat C. - C. DE A. DE S. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata F. M. C., personal, lipsind reprezentanții celorlalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța constată că se prezintă intimata F. M. C..
Cauza aflându-se la prim termen de judecată, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei. Constată că apelul este formulat și motivat în termen, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța dispune rectificarea citativului și a programului Ecris, prin trecerea denumirii corecte a apelantei, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.
Instanța constată că procedura de citare este legal îndeplinită, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu ambele persoane juridice din prezenta cauză purtând ștampilele acestora.
Instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Intimata F. M. C. arată că înțelege să se folosească doar de înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei, nesolicitând alte probe.
Instanța constată că apelanta, prin cererea de apel, arată că înțelege să se folosească doar de înscrisurile depuse la prima instanță.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra cererii de apel.
Intimata F. M. C. solicită instanței respingerea apelului formulat în prezenta cauză și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică. Solicită cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 965/24.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației la executare, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. – Casa de Asigurări de Sănătate Iași și a fost respinsă contestația la executare promovată de către contestatoare în contradictoriu cu intimata C. - Casa de Asigurări de Sănătate Iași, ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte contestația la executare promovată de contestatoarea F. M. C. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași și s-a dispus anularea somației nr. 22/_ /_ din 2.10.2013 și a titlului executoriu_ din 2.10.2013, precum și întreaga executare silită derulată în temeiul acestora.
De asemenea, prin aceeași sentință civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de lămurire a întinderii titlului și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de contestatoare de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată având în vedere disp. art. 172 Cod procedură fiscală. De asemenea, s-a reținut că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Casa de Asigurări de Sănătate Iași, raportat la dispozițiile Ordinului Comun din 2012, de preluare a dosarelor și actelor de executare între aceasta și ANAF. Astfel, întreaga procedură de executare a fost preluată de intimata ANAF prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, cu asumarea obligațiilor decurgând din îndeplinirea corectă a actelor de executare, comunicare corespunzătoare, continuare executare silită, CAS păstrând atribuții exclusiv în sfera emiterii deciziilor de impunere până la data de 30.06.2013. Administrația Finanțelor Publice a preluat toate obligațiile legate de executarea creanțelor, continuarea dosarelor, a acțiunilor în justiție (agenția a preluat dosarele de executare, titlurile în original, toate documentele aferente). Simpla emitere a deciziei de impunere de C. de A. nu atribuie acesteia calitate procesuală pasivă, în contextul în care executarea este continuată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași. Măsura transferării acestei proceduri de executare a fost luată într-un context special, de apreciere în sensul unei mai bune administrări a acțiunii de recuperare a creanțelor de către organele fiscale.
Pe fond, a reținut prima instanță că intimata a emis somația nr. 22/_ /_322la data de 02.10.2013 și titlul executoriu_ din aceeași dată, acte ce au comunicate la 21.10.2013. Împotriva acestora contestatoarea a formulat în interiorul termenului legal de 15 zile calea de atac deschisă de art. 172 Cod procedură fiscală și a solicitat anularea acestora pentru necomunicare corespunzătoare a deciziei de impunere și lămurirea înțelesului titlului executoriu în sensul sumelor înscrise. Ab inito, instanța de fond a subliniat că în raport de o decizie de impunere nu se poate pronunța o hotărâre în cadrul contestației la executare descrise de art. 172 Cod procedură fiscală de lămurire a înțelesului, fondul deciziilor de impunere la care fac trimitere somația și titlul executoriu putând fi pus în discuție doar în contencios administrativ (conform art. 205 Cod procedură fiscală). Astfel, toate criticile legate de cuantumul exact al creanței principale sau accesoriilor care ar fi fost calculate greșit nu pot fi analizate în cadrul prezentei proceduri, motiv pentru care această solicitare a fost respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la comunicarea deciziilor de impunere, instanța de fond a constatat că nu s-a realizat dovada comunicării prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire a deciziilor de impunere menționate în titlul executoriu atașat somației. Or, actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, potrivit art. 44 din Cod procedură fiscală. Totodată, ca urmare a dezlegării practicii neunitare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că interpretarea corectă a acestui text de lege este cea potrivit căreia comunicarea prin publicitate este subsecventă încercărilor de comunicare prin postă cu scrisoare recomandată sau oricăror alte modalități de comunicare efectivă a actelor fiscale, fiind condiționată de nereușita acestora. Din compararea regulilor de prioritate, înscrise în cadrul art. 44, cu actele îndeplinite de organele de executare abilitate, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost respectate în mod corespunzător, intimata nereușind să facă dovada unei comunicări preliminare printr-o altă modalitate concretă care asigură transmiterea și recepționarea actului (decizia de impunere), aceasta procedând direct la îndeplinirea procedurii de citare. Mai mult, s-a reținut că actele depuse la dosar nu pot constitui nici dovada îndeplinirii unei proceduri corespunzătoare de citare prin publicitate, în forma prevăzută de lege, citarea realizându-se pe site-ul oficial al instituției și la sediul acesteia.
În aceste condiții, s-a apreciat de prima instanță că procedura de comunicare a actelor (decizia de impunere) anterioare titlului executoriu nu a fost corespunzător îndeplinită. Sancțiunea unei atare concluzii se răsfrânge în mod inevitabil asupra consecințelor pe care le poate produce titlul de creanță. Decizia de impunere (actul administrativ fiscal) nu a fost comunicată corespunzător, astfel încât aceasta nu este opozabilă contestatorului, termenul de plată inserat neîncepând să curgă.
A mai reținut instanța de fond că executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege (art. 141 Cod procedură fiscală). Or, lipsa unei înștiințări cu privire la titlul de plată și termen face imposibilă curgerea valabilă a acestuia și convertirea creanței într-o creanță exigibilă. Astfel, prin necomunicarea titlului, contestatoarea nu a avut cunoștință de termenul de plată fixat, titlul de creanță neîndeplinind condițiile prevăzute de lege pentru a deveni titlu executoriu. Cu privire la lipsa semnării unui contract de asigurare, având în vedere existența unei obligații legale de asigurare a persoanelor prevăzute de Legea nr. 95/2006, s-a reținut că petenta nu se poate prevala de propria culpă în ceea ce privește neîndeplinirea la timp a obligațiilor legale puse în sarcina sa. Obligația de informare a contribuabilului ar fi revenit Casei de Pensii (ca instituție ce a efectuat inițial executarea) doar în măsura în care contestatoarea ar fi încheiat contractul.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis în parte contestația la executare formulată și a dispus anularea somației nr. 22/_ /_ din 2.10.2013 și titlului executoriu_ emis în aceeași dată, precum și a întregii executări silite derulate în temeiul acestora.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, instanța a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997, sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, integral sau proporțional cu admiterea contestației, după cum aceasta a fost admisă în întregime sau numai în parte. Așadar, prin excepția de la regula din materia cheltuielilor de judecată, legiuitorul a stabilit în acest caz un regim juridic diferit. După cum se poate observa, această posibilitate de restituire a taxei judiciare de timbru are la bază ipoteza admiterii contestației. Astfel, în mod greșit contestatoarea a solicitat cheltuieli de judecată și nu restituirea taxei de timbru, motiv pentru care instanța a respins ca neîntemeiată această solicitare.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.
În motivarea apelului, apelanta a susținut că a preluat dosarul fiscal al contestatorului și competența de urmărire și încasare a contribuțiilor privind asigurările de sănătate, în conformitate cu Ordinul Comun privind procedura de predare – primire a documentelor și informațiilor în vedere administrării de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a mun. Iași, a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din Titlul IX2 al Codului Fiscal, în temeiul art. V alin. 5 din O.U.G. nr. 125/2011. Ulterior, s-a procedat la emiterea actelor de executare pentru accesoriile calculate aferente debitelor neachitate: titlu executoriu și somația aferentă. Necomunicarea deciziei de impunere putea și trebuia să fie invocată în termenul de contestație la executare raportat la primirea somației, numai pe motive care țin de această modalitate de executare.
Mai susține apelanta că potrivit dispozițiilor Legii nr. 95/2006, persoanele care exercită profesii libere sau sunt autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. În cadrul Legii nr. 95/2006, legiuitorul a instituit în sarcina oricărei persoane care desfășoară activități independente obligația expresă și absolută de a depune declarații la casele de asigurări de sănătate, precum și achitarea trimestrială a contribuției datorate în baza acestei declarații (art. 257 alin. 2 coroborat cu alin. 5). Totodată, în cadrul aceluiași text normativ, legiuitorul a prevăzut faptul că, în cazul neachitării integrate și la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări, prin organele proprii, urmează a aplica măsurile de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere (art. 261). Potrivit dispozițiilor legale menționate, obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății integrate a contribuțiilor îi revenea contestatorului.
Apelanta susține și faptul că în Codul de procedură fiscală este prevăzut dreptul organului fiscal de a calcula obligații fiscale principale (contribuția de asigurări de sănătate) precum și obligațiile accesorii (calculate pentru neplata integrală în termen a obligațiilor fiscale principale) în intervalul de prescripție fiscală de 5 ani, calculat de la data de 01 ianuarie a anului imediat următor celui în care a fost realizat venitul. Din cuprinsul deciziei de impunere și a anexelor la aceasta se poate observa modul care au fost determinate contribuția de plată, penalitățile și dobânzile aferente pentru fiecare an în parte. La fiecare perioadă a fost aplicată legislația specifică privind cotele de contribuție sau procentele legale de majorări de întârziere (dobânzi) sau penalități de întârziere.
Pentru toate aceste considerente, apelanta a solicitat admiterea apelului și respingerea contestației la executare.
În dovedirea apelului, apelanta a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata F. M. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică. În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că sentința instanței de fond este corectă, raportat la dispozițiile legale și la decizia Curții Constituționale nr. 536/28.04.2011.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de apel invocate și la dispozițiile legale aplicabile, Tribunalul constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 01.07.2013, intimata a emis pe numele contestatoarei decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._, pentru suma de 100 lei.
În baza deciziei nr._ din 01.07.2013, au fost emise somația nr. 22/_ /_ din 02.10.2013 și titlul executoriu nr._/02.10.2013 pentru suma de 101 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii, la art. 110 alin. 3 lit. c precizându-se că este titlu de creanță decizia referitoare la obligații de plată accesorii. În același sens, potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. c se menționează că este titlu de creanță decizia prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, instanța de recurs reține faptul că decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2013 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol (forma în vigoare la momentul emiterii deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii), actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Potrivit disp. art. 44 alin. 21 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru,iar potrivit alin. 22 al aceluiași articol, în cazul în care comunicarea potrivit alin. 2 sau 21, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. În art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 este reglementată modalitatea în care se realizează comunicarea prin publicitate, respectiv „prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
În consecință, față de aceste dispoziții legale, instanța de apel reține că modalitatea de comunicare prin publicitate este o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. De altfel, prin decizia nr. 536/28.04.2011, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
Pe cale de consecință, având în vedere atât disp. art. 44 din O.G. nr. 92/2003, cât și faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de apel reține că era în sarcina apelantei să facă dovada atât a respectării ordinii de prioritate, cât și a modalității concrete de comunicare.
Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada faptului că ar fi comunicat intimatei F. M. C., în conformitate cu dispozițiile legale, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2013. Astfel, la dosarul de fond, apelanta a depus la dosar anunțul colectiv din 16.07.2013 și procesul verbal pentru îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr._/01.08.2013, pentru a face dovada îndeplinirii procedurii de comunicare prin publicitate a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii. Însă, potrivit dispozițiilor legale și deciziei Curții Constituționale, comunicarea prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare prevăzute la art. 44 nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. În aceste condiții, apelanta trebuia să probeze faptul că ar fi comunicat decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2013 debitoarei în conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 și 21 Cod procedură fiscală, procedura de comunicare prin publicitate fiind folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu ar fi putut fi îndeplinite.
Cât privește dovada de comunicare aflată la fila 18 doar fond, instanța de apel reține că aceasta nu face dovada respectării ordinii de prioritate impusă de disp. art. 44 Cod procedură fiscală. Astfel, această comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire a fost efectuată la data de 21.10.2013, deci ulterior comunicării prin publicitate. Or, intimata avea obligația de a proceda mai întâi la comunicarea deciziei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și doar în situația în care această comunicare nu ar fi putut fi îndeplinită, intimata era îndreptățită la comunicarea actului prin publicitate. Mai mult, din cuprinsul înscrisului depus la fila 18 dosar fond (confirmare poștală de primire) nu rezultă ce acte i-au fost comunicate contestatoarei.
În consecință, instanța de apel constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._ din 01.07.2013 nu a fost legal comunicată contestatoarei, încălcându-se prevederile art. 44 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nu a fost legal comunicată contestatoarei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea somației nr. 22/_ /_ din 2.10.2013 și a titlului executoriu_ din 2.10.2013, precum și executării silite derulată în temeiul acestora.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Noul Cod procedură civilă, va respinge apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de către apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 965/24.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
P.E.C. C.C.E. I.F.L.
Red./tehnored. C.C.E.
4 ex., 16.07.2014
Judecător fond: I. I.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Decizia nr. 995/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
