Contestaţie la executare. Decizia nr. 561/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 561/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 561/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte - M. M.
Judecător - C. A.
Grefier - I. A. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 561/2014
Pe rol se află pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe apelanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A MUNIC.IAȘI și pe intimatul S. G., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.06.2014, apoi la 25.06.2014, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr._/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă excepția inadmisibilității contestației la executare iar pe fond, a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatorul S. G. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. Iași și au fost anulate titlul executoriu nr._ și somația nr. 22/_ /_.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond următoarele: vezi sentința cu semnele indicate
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași – Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași care a solicitat modificarea sentinței apelate și respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că necomunicarea deciziei de impunere trebuia să fie invocată, raportat la primirea somației și adresei de înființare a popririi, numai pentru motive ce țin de această modalitate de executare. Cu privire la modalitatea de comunicare a actelor, la momentul emiterii și comunicării Deciziei de impunere pe numele contestatorului, art. 44 alin 2. din OG nr. 92/2003 nu mai prevedea nici o enumerare subsecventă a modalităților de comunicare a actelor administrativ fiscale.
În drept s-au invocat disp. art. 466- 482 NCPC.
Intimatul S. G. a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, dispozițiile legale aplicabile în instanța constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 1.07.2012 DGRFP IAȘI- Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr._ referitoare la obligațiile de plată accesorii în cuantum de 777 lei.
Pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, fapt recunoscut implicit și prin cererea de recurs.
În baza deciziei de impunere, au fost emise somația și titlul executoriu pentru suma de 777 lei.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr._/1.07.2013 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la Decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că modul de comunicare a deciziei de impunere s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Tot astfel, reținând că decizia de impunere nu a fost legal comunicată intimatei, în mod corect instanța de fond a dispus anularea somației și a titlului executoriu emise în baza titlului de creanță.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de Direcția Generală a Finanțelor P. Iași – Administrația Județeană a Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr._/25.09.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.
Definitivă
Pronunțată azi 25.06.2014 și pusă la dispoziția părților prin grefa instanței conform dispozițiilor art.396 alin. 2 NCPC.
Președinte, M. M. | Judecător, C. A. | |
Grefier, I. A. G. |
Red./Tehnored. M.M.
4 ex./07 noiembrie 2014
Jud. fond: T. G.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 730/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1222/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
