Contestaţie la executare. Decizia nr. 1390/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1390/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 1390/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Mai 2013
Președinte - M. M.
Judecător – S. C. C.
Judecător – F. S.
Grefier –M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1390
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de recurentul I. A. împotriva încheierii din data de 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE A. F. D. J.. IAȘI /AFP COMUNALE IAȘI, având ca obiect contestație la executare repunere pe rol.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Instanța constată că cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar a fost admisă și s-a dispus scutirea reclamantului de la plata taxei de timbru în cuantum de 4 lei aferentă cererii de recurs.
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.242 C., constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față,
Prin încheierea din 16.10.2012 a Judecătoriei Iași s-a respins cererea de repunere pe rol a cererii formulată de contestatorul I. A. în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Iași prin care s-a formulat contestația la executare de către I. A. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Iași.
S-a menținut măsura suspendării cauzei dispusă prin încheierea din 02.0._.
Pentru a se pronunța astfel din părți.
Împotriva acestei încheieri s-a formulat recurs de către contestatorul I. A., motivându-se că i s-a îngrădit accesul la justiție prin respingerea cererii de repunere pe rol, potrivit încheierii din 16.10.2012 și prin încheierea din 02.08.2011 prin care s-a dispus suspendarea.
Intimata Direcția Generală a Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată că s-a formulat contestație la executare de către I. A. împotriva somației nr._9251303/14.05.2009, emisă de intimata Administrația Finanțelor Publice Iași, pentru suma de 250 lei reprezentând cheltuieli judiciare potrivit sentinței penale nr. 3070/2008 a Judecătoriei Iași și deciziei penale 253/2009 a Tribunalului Iași.
La termenul de judecată din 28.08.2009 instanța de fond a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar contestatorul a formulat cerere de repunere pe rol la data de 19.05.2011, iar la termenul din 14.06.2011 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.
Prin încheierea din 02.08.-2011 instanța de fond a dispus suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, iar la data de 23.07.2012 contestatorul a solicitat repunerea cauzei pe rol.
Instanța a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a achita taxa de timbru pentru cererea de repunere pe rol, acesta formulând cerere de ajutor public judiciar care a fost încuviințată prin încheierea din 02.10.2012.
Prin încheierea din 16.10.2012 instanța de fond a dispus respingerea cererii de repunere pe rol datorită faptului că părțile au lipsit în fața instanței de judecată și nu s-a solicitat judecata în lipsă, menținându-se măsura suspendării dispusă în 02.08.2011.
Potrivit art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța va suspenda judecata dacă nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii.
Alineatul 2 al art. 242 Cod procedură civilă prevede că pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut în scris judecarea în lipsă chiar dacă nu s-au înfățișat la strigarea acesteia.
Întrucât nici contestatorul și nici intimata nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, în mod corect instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol a contestației la executare, care a fost suspendată prin încheierea din 02.08.2011 pentru lipsa părților, și a menținut această dispoziție dată de instanță la data de 02.08.2011.
Tribunalul constată că recurentului nu i s-a îngrădit accesul la justiție, dimpotrivă a investit instanța cu o cerere de chemare în judecată fără a-și manifesta interesul în soluționarea acesteia, motiv pentru care se va respinge recursul și se va menține încheierea din 16.10.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de I. A. împotriva încheierii din data de 16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o menține
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. C. C. S. S. F.
Grefier,
Getuța M.
Red. S.F.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./19.09.2013
Judecător fond C. D. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1389/2013. Tribunalul IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 328/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








