Daune cominatorii. Decizia nr. 388/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 388/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 388/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Februarie 2013
Președinte - M. S.
Judecător O. L.
Judecător M. A.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 388/2013
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe recurenții P. M. Iași, C. M. Iași De F. F. și pe intimata Ț. M., având ca obiect fond funciar obligația de a face; daune cominatorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 11.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18.01.2013, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9863 din 11.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Tibănescu M. în contradictoriu cu pârâta C. Municipală Iași de fond funciar, jud. Iași prin reprezentant legal și în consecință:
Obligă pârâta C. Municipală Iași de fond funciar la plata de daune cominatorii în cuantum de 200 lei /zi de întârziere de la data introducerii acțiunii și până la executarea în natură a obligației de punere în posesie cu suprafața de 5634 mp, teren situat în municipiul Iași, . și care face parte din suprafața înscrisă în Ordinul nr. 302/1993, obligație stabilită prin sentința civilă nr._/2004 a Judecătoriei Iași, menținut acest capăt de cerere prin decizia civilă nr. 203/2007 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr. 320/2007 a Curții de Apel Iași.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut: În fapt, reclamanta este moștenitoarea defunctului Tibanescu I., conform Certificatului de moștenitor nr. 1/2008 eliberat de BNP Hauca O. S., în calitate de fiica a defunctului.
In anul 1993, conform Ordinului 302 emis de Prefectul Județului Iași, avându-se în vedere propunerea de atribuire în proprietate a suprafeței de 13.983 mp, propunere făcuta de P. M. Iași, a fost atribuită în proprietate suprafața de teren de 13.983 mp situata în Iași, ..
Prin Titlul de proprietate nr. 183.561/15.03.1995 a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 8340 mp situată în Iasi, . în T 53 P 2440 si P 2439, din categoria livezi și curți construcții, iar prin Fisa 2376 autorul reclamantei, Tibanescu I., a fost pus în posesie cu această suprafața de teren.
In anul 1995 a fost pus în proprietate autorul doar cu suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele autorului său, urmând a se realiza punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate și pentru diferența de 5634 m.p., teren situat în intravilanul M. Iasi, ..,
Prin Decizia civila 203/14.03.2007 a Tribunalului Iași, instanța a reținut faptul că reconstituirea dreptului de proprietate pentru Chisea M. nu s-a realizat pe terenul proprietatea Tibanescu I. și astfel nu există nici un impediment pentru punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru diferența de 5634 mp, teren pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate.
Prin Decizia civila nr. 320/22.06.2007, în dosarul nr._/99/2006, a fost admis apelul formulat de C. M. Iasi de F. F. împotriva sentinței civile_/2004 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o schimba în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de Tibanescu I. referitoare la emiterea titlului de proprietate, dar menține obligația in sarcina Comisiei Municipale Iași de fond F. de a pune în posesie pe autorul său cu suprafața de teren solicitată de 5634 mp (suprafața de teren ce face parte din suprafața de teren înscrisă în Ordinul 302/1993). Aceasta decizie a fost menținută prin Decizia civilă nr. 320 din 22.06.2007 a Curții de Apel Iasi prin care este respins recursul declarat de C. M. Iași de F. F..
Așa cum reiese din înscrisuri de mai sus, pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantei.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 5 alin.1 lit. i din HG nr.890/2005„Comisiile comunale, orășenești sau municipale au următoarele atribuții principale (...) pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin”.
Procedura de punere în posesie este amănunțit prevăzută de art. 33-35 HG nr. 890/2005.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 din același act normativ: „Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate (...)”.
Așadar, coroborând textele de lege citate cu situația de fapt și cu dispozițiile deciziei civile nr. 320/2007 a Curții de Apel Iași, instanța apreciază că aspectele evidențiate de către reclamantă în întârzierea executării obligațiilor legale este adevărat că nu o dispensează pe aceasta de obligația în sine și nici nu exclud culpa sa în întârzierea în executare, cel puțin începând cu data de 02.07.2007 de când subzistă motivele invocate de reclamantă.
Așadar, instanța constată că pârâta C. Locală de F. F. Iași – prin Președinte, avea obligația de a proceda la punerea în posesie, la întocmirea și înaintarea documentației prealabile eliberării titlurilor de proprietate în favoarea reclamantului R. I., asupra suprafeței de 5634 mp teren pe raza municipiului Iași, ., conform și Ordinului nr. 302/1993 emis de Prefectul Județului Iași și nu pe un amplasament anume, pârâta nefăcând dovada îndeplinirii acesteia sub aspectul diligențelor în acord cu dispozițiile art. 14 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 18/1991 republicată – la art. 2 alin. (1) și (2) din legea nr. 1/2000.
Având în vedere circumstanțele de fapt și de drept arătate mai sus, instanța constată că pretențiile reclamantei, raportat la pârâtă, sunt întemeiate și urmează să admită acțiunea, de obligare la plata de daune cominatorii a C. Municipale de F. F. Iași, prin primar, în calitate de reprezentant legal, pentru că nu a procedat la punerea efectivă în posesie și la întocmirea documentației prealabile emiterii titlului de proprietate și pentru terenul în suprafață de 5634 mp, conform deciziei civile nr. 320/2007 a Curții de Apel Iași, pe care să o înainteze Comisiei Județene de fond funciar Iași, în vederea emiterii unui titlu, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 64 H.G. nr. 890/2005: situația fiind incidentă numai„În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie( iar) persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul”.
Din analiza textului de lege citat, instanța urmează a constata că îi revine sarcina aprecierii culpei în acordarea daunelor,ce urmează să se facă în funcție de mai multe criterii printre care: gradul de culpă al pârâtei Comisiei în neîndeplinirea obligației, factorii care au condus la întârziere, durata întârzierii.
În acest sens, instanța reține că între momentul îndeplinirii pronunțării deciziei civile nr. 320/2007 și momentul formulării cererii de chemare în judecată – 02.04.2012, s-a scurs un interval de timp apreciat ca nejustificat în raport cu procedura urgentă, reparatorie a legislației fondului funciar și totodată excesiv. Instanța mai reține totodată că în lipsa oricărui punct de vedere al pârâtei în lipsa proceselor-verbale de punere în posesie și oferta transmise reclamantei cu privire la stadiul soluționării cererii, C. a manifestat o atitudine de dezinteres în executarea obligației care creează premisa prezumției simple că nu și-o va îndeplini, de îndată, conform dispozițiilor instanței, concretizate prin decizia civilă nr._, astfel încât obligarea acesteia la plata unor daune cominatorii de 200 lei pe zi cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la îndeplinirea efectivă a obligației de punere în posesie și înaintare a documentației apare ca întemeiată, ținând cont de caracterul acestei pretenții – acela de mijloc de constrângere în vederea executării obligației principale și de atitudinea reclamantei de solicitare a soluționării conform dispozitivului deciziei civile nr._ prin care s-a reglementat generic punerea în posesie pe raza municipiului Iași, ..
Împotriva acestei sentințe in termen legal a declarat recurs C. Municipală Iași de fond funciar și P. M. Iași, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Se arată în motivele de recurs că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă, recurenta fiind în imposibilitate să pună în executare Ordinul nr. 302/1993 al Prefectului Județului Iași, respectiv sentința civilă nr._/2004 pronunțată de Judecătoria Iași, așa cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 203 /2007 pronunțată de Tribunalul Iași, motivat de faptul că terenul în litigiu nu se află la dispoziția comisiei ci în proprietate privată.
În ceea ce privește obligarea Comisiei Municipale Iași de F. F. la plata de daune cominatorii, în mod greșit instanța de fond a admis această cerere a reclamantei, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, în sensul că nu există un refuz de punere în posesie.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de recurs invocate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale aplicabile Tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei C. Municipală de F. F. Iași pârâtei la plata sumei de 200 lei/zi de întârziere cu titlul de daune cominatorii până la executarea efectivă a obligației legale stabilite în cuprinsul deciziei civile nr. 320/2007 a Tribunalului Iași și a ordinului prefectului nr. 302/1993.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că Prin Titlul de proprietate nr. 183.561/15.03.1995 a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 8340 mp situată în Iasi, . în T 53 P 2440 si P 2439, din categoria livezi și curți construcții, iar prin Fisa 2376 autorul reclamantei, Tibanescu I., a fost pus în posesie cu această suprafața de teren.
In anul 1995 a fost pus în proprietate autorul doar cu suprafața de teren înscrisă în titlul de proprietate emis pe numele autorului său, urmând a se realiza punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate și pentru diferența de 5634 m.p., teren situat în intravilanul M. Iasi, ..,
Prin Decizia civila 203/14.03.2007 a Tribunalului Iași, instanța a reținut faptul că reconstituirea dreptului de proprietate pentru Chisea M. nu s-a realizat pe terenul proprietatea Tibanescu I. și astfel nu există nici un impediment pentru punerea în posesie și emiterea titlului de proprietate pentru diferența de 5634 mp, teren pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate.
Prin Decizia civila nr. 320/22.06.2007, în dosarul nr._/99/2006, a fost admis apelul formulat de C. M. Iasi de F. F. împotriva sentinței civile_/2004 a Judecătoriei Iași, sentința pe care o schimba în parte în sensul respingerii acțiunii formulate de Tibanescu I. referitoare la emiterea titlului de proprietate, dar menține obligația in sarcina Comisiei Municipale Iași de fond F. de a pune în posesie pe autorul său cu suprafața de teren solicitată de 5634 mp (suprafața de teren ce face parte din suprafața de teren înscrisă în Ordinul 302/1993). Aceasta decizie a fost menținută prin Decizia civilă nr. 320 din 22.06.2007 a Curții de Apel Iasi prin care este respins recursul declarat de C. M. Iași de F. F..
Pârâta C. Locală de F. F. Iași – prin Președinte, avea obligația de a proceda la punerea în posesie, la întocmirea și înaintarea documentației prealabile eliberării titlurilor de proprietate în favoarea reclamantei Ț. M., pentru suprafața de 5634 mp teren pe raza municipiului Iași, ., conform și Ordinului nr. 302/1993 emis de Prefectul Județului Iași și nu pe un amplasament anume, pârâta nefăcând dovada îndeplinirii acesteia sub aspectul diligențelor în acord cu dispozițiile art. 14 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 18/1991 republicată – la art. 2 alin. (1) și (2) din legea nr. 1/2000.
Este de esența restabilirii unei legalități încălcate, faptul că autoritățile competente – comisiile locale și județene de fond funciar – au obligația, potrivit legii, de a pune în executare hotărârea judecătorească irevocabilă nr._/2009, prin care C. Municipală Iași și C. Județeană de F. F. Iași au fost obligate la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,0165 ha, teren situat în municipiul Iași, în perimetrul S.C.D.V.V. Iași.
Reclamanta este persoană îndreptățită, potrivit hotărârii judecătorești irevocabile, ceea ce obligă comisia municipală de fond funciar la respectarea dispozițiilor legale evocate.
Neexecutarea culpabilă a hotărârii judecătorești de la momentul comunicării - 2007 – și până la momentul de față – îndreptățește instanța să sancționeze conduita culpabilă a Comisiei Municipale de F. F. Iași, obligând pe aceasta, în temeiul art. 64 alin. 2 Legea nr. 18/1991 republicată, la plata daunelor cominatorii de 200 lei pe zi de întârziere - în considerarea producerii efectelor sui generis
Pentru toate aceste motive in temeiul disp. art. 312 cod pr. tribunalul urmează să respingă recursul și să mențină sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de P. M. Iași și C. Municipală de F. F. Iași împotriva sentinței civile nr. 9863 din 11.05.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S.M. LO. A.M. Grefier,
B.E.D
Red S.M./S.M. – 2ex.
29.07.2012
Judecător fond - G. A.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 375/2013. Tribunalul IAŞI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 390/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








