Fond funciar. Decizia nr. 1075/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1075/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 1075/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Aprilie 2013
Președinte - E. C.
Judecător G. C.
Judecător M. S.
Grefier N. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1075/2013
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent P. V. P., recurent P. L. și pe pârât P. JUDEȚULUI IAȘI, pârât C. M. IAȘI P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar anulare Ordin Prefect; obligația de a face - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.04.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 22.04.2013, 29.04.2013 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/01.11.2012, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge acțiunea civilă formulată de către reclamanții P. V. – P. domiciliat în București, ., .. 4, . și P. L. cu domiciliul procesual ales la S.C.A. „R. B. și Asociații” din București, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâții P. JUDEȚULUI IAȘI cu sediul în Iași, .. 60 și C. M. IAȘI P. S. D. DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de judecată, ca nefondată.”
P. a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
„Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul_ la Judecătoria Iași, reclamanții P. V. P. și P. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Județului Iași și C. Municipiului Iași de Fond Funciar, anularea ordinului prefectului nr. 884/05.10.2010, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 190 mp situat în Iași, .. 42 și obligarea pârâților de a-i pune în posesie cu terenul menționat.
S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Acțiunea este scutită de timbru judiciar și taxă de timbru.
În motivare, reclamanții au precizat că sunt moștenitori ai defuncților P. M. și P. V., proprietari ai suprafeței de 360 mp situată în Iași, .. 42, conform certificatului nr. 100/16.02.1995 emis de către Ministerul de Interne, Direcția Generală a Arhivelor Statului, matricolei de clădiri și terenuri înaintată cu nr. 1548/24.09.2001 de Arhivele Naționale ale Municipiului Iași, actului de vindere-cumpărare legalizat de notariatul de Stat sub numărul_/21.05.1979.
Au menționat că terenul a aparținut antecesorilor lor cât și că aceștia au fost lipsiți de proprietatea și posesia bunului imobil a cărui retrocedare au solicitat-o.
Au precizat că au efectuat toate demersurile posibile pentru a afla care este actul normativ sau administrativ prin care a operat trecerea în proprietatea statului, răspunsurile fiind negative din partea administratorului curent al terenului.
Au concluzionat că bunul a fost trecut abuziv și fără titlu în proprietatea statului, fiind astfel ilegal inclusiv statutul de bun din domeniul public al statului.
Faptul că în prezent terenul are destinația de parc este irelevant, orice afectațiune dată unui bun fără a exista un titlu sau un drept de proprietate asupra acestuia fiind nulă.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991 republicată, art. 112 Cod procedură civilă, art. 969, 480 Cod civil.
Au solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză topo (fila 36 dosar).
Prin întâmpinare, pârâtul P. Județului Iași a precizat că întrucât nu s-a făcut dovada preluării terenului în proprietatea statului prin aplicarea prevederilor Decretului 712/1966 sau a altor acte normative speciale și având în vedere că terenul se află în parcul Tineretului ce aparține domeniului public al Municipiului Iași, în mod corect a fost respinsă cererea reclamanților.
În ceea ce privește punerea în posesie, se menționează că aceasta se face de către comisiile locale de fond funciar în favoarea persoanelor îndreptățite, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 18/1991 republicată cu modificări, H.G. nr. 890/2005 cu modificări.
A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
A fost înaintată documentația care a stat la baza emiterii ordinului contestat.
Prin sentința civilă nr._/08.08.2011 Judecătoria Iași a admis în parte plângerea, a anulat în parte O.P. nr. 884/05.10.2010, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 100 mp teren situat în Iași, .. 42 și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 129/20.01.2012 Tribunalul Iași a admis recursurile formulate de către reclamanți și pârâte împotriva sentinței civile nr._ din 08.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la ceea ce i s-a cerut, respectiv cu privire la suprafața de 190 mp teren solicitată de către reclamanți. Suprafața de 190 mp este diferită de cea de 170 mp ce a trecut în proprietatea statului în anul 1979, instanța în mod greșit analizând îndreptățirea recurenților la constituirea dreptului de proprietate cu privire la această din urmă suprafață. Dispunându-se reconstituirea în favoarea recurenților a dreptului de proprietate pentru suprafața de 100 mp teren, ce face parte din suprafața totală de 170 mp trecută în proprietatea statului în anul 1979, a acordat ceea ce nu s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra celor solicitate prin acțiunea introductivă.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la data de 24.02.2012.
Având în vedere motivele de casare, s-a dispus completarea raportului de expertiză topo cadastrală.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin actul de vindere-cumpărare legalizat de Notariatul de Stat al Județului Iași sub nr._/21.05.1979, autorii reclamanților au dobândit o suprafață de 320 mp teren, situat în Iași, .. 42 (copie – fila 19 dosar fond inițial).
Prin contractul autentificat sub numărul 2004 din 22.05.1979 la Notariatul de Stat Jud. Iași, autorii reclamanților au înstrăinat către P. L. casa de locuit situată în Iași, .. 42, terenul în suprafață de 170 mp trecând în proprietatea statului (copie – fila 21 dosar fond inițial).
Prin decizia nr. 287/1979 a Consiliului Popular al Municipiului Iași s-a decis trecerea suprafeței de 170 mp teren în proprietatea statului cu plata despăgubirilor (copie – fila 22 verso).
Prin contractul autentificat în data de 22.10.1990 la Notariatul de Stat Județean Iași, reclamanta P. L. a înstrăinat către T. V. și T. casa de locuit situată în Iași, .. 42, amplasată pe teren proprietate de stat (copie – fila 23 dosar).
În matricola de clădiri și terenuri, autorii reclamanților figurau în perioada 1955-1957 cu o suprafață de 360 mp teren (copie – fila 31 verso dosar).
Conform raportului de expertiză judiciară efectuat în rejudecare, suprafața aferentă construcției înstrăinate reclamantei de către autori este de 220 mp și nu de 170 mp cum s-a menționat în act (filele 59-60 dosar rejudecare).
Conform aceluiași expert, terenul care a aparținut autorilor, în suprafață de 360 mp și cel de 220 mp se suprapun pe 201 mp, deoarece suprafața de 220 mp nu se încadrează complet în suprafața mai mare de 360 mp, ci iese în afară, cu 14 mă, spre vest. Prin urmare, diferența rămasă este de 159 mp (360 mp - 201 mp) și nu de 190 mp. De altfel, prin cererea formulată în 19.09.2005, reclamanții au solicitat a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru 150 mp, în baza Legii nr. 247/2005 (copie – fila 18 dosar fond).
S-a constatat în raportul de expertiză că din cei 159 mp, 9 mp sunt în grădina familiei T., 7 mp în curtea familiei T., 30 mp sub locuința acestei familii și 113 mp se află pe domeniul public, fiind ocupați de calea de acces în Parcul Tineretului.
Se constată, așadar, că suprafața de 46 mp este stăpânită de familia T., deci nu se află în administrarea Consiliului Local Iași și nici nu era liberă la data formulării cererii de reconstituire din anul 2005, (copie – fila 18 dosar fond inițial), având în vedere că fusese obținută de către T. V. autorizație de construire încă din 15.07.1991 (copie – fila 86 dosar fond inițial).
În ceea ce privește diferența de 113 mp ocupată de calea de acces în Parcul Tineretului, aceasta aparține domeniului public.
Se constată, deci, că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 36 (5) din Legea nr. 18/1991 R. cu modificări, terenul expertizat fiind ocupat de construcții și lucrări de investiții, iar o parte a acestuia, respectiv cel ocupat de familia T., neaflându-se în administrarea Consiliului Local Iași.
Totodată, având în vedere că nu s-a făcut dovada preluării terenului de către stat prin aplicarea Decretului 712/1966 ori a altor acte normative speciale, se apreciază că preluarea acestuia s-a realizat fără titlul valabil, caz în care nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 18/1991 R. cu modificări, ci dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, față de situația de fapt și de drept reținută, instanța va respinge acțiunea civilă, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de judecată, ca nefondată.”
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamații solicitând admiterea recursului motivat de faptul că prima instanță a interpretat greșit tot probatoriul administrat, s-a pronunțat în contradictoriu alte părți pârâte, sau cu pârâți care nu au capacitate și personalitate juridică și a concluzionat greșit cu privire la dispozițiile legale aplicabile în cauză.
Intimatul P. Județului Iași a depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
În faza recursului nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la motivele de recurs și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul primei instanțe reclamanții P. V. P. și P. L. au solicitat în contradictoriu cu pârâții P. Județului Iași și C. Municipiului Iași de Fond Funciar, anularea ordinului prefectului nr. 884/05.10.2010, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 190 mp situat în Iași, .. 42 și obligarea pârâților de a-i pune în posesie cu terenul menționat.
În baza actelor de la dosar, Tribunalul constată că pentru suprafața de teren de 320 mp teren, situată în Iași .. 42 soții P. M. și V. au dobândit dreptul de proprietate prin actul de vindere-cumpărare legalizat de Notariatul de Stat al Județului Iași sub nr._/21.05.1979.
Prin contractul autentificat sub numărul 2004 din 22.05.1979 la Notariatul de Stat Jud. Iași, autorii reclamanților au înstrăinat către P. L. casa de locuit situată în Iași, .. 42, terenul în suprafață de 170 mp trecând în proprietatea statului.
Prin decizia nr. 287/1979 a Consiliului Popular al Municipiului Iași s-a decis trecerea suprafeței de 170 mp teren în proprietatea statului cu plata despăgubirilor.
Prin contractul autentificat în data de 22.10.1990 la Notariatul de Stat Județean Iași, reclamanta P. L. a înstrăinat către T. V. și T. casa de locuit situată în Iași, .. 42, amplasată pe teren proprietate de stat.
În matricola de clădiri și terenuri, autorii reclamanților figurau în perioada 1955-1957 cu o suprafață de 360 mp teren.
Toate aceste înscrisuri, conduc la concluzia că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iași, .. 42, vizează suprafața de 360 mp deținută de autorii reclamanților.
Prin cererea înregistrată cu nr._/2005 reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 150 mp teren situat în Iași, .. 42, reprezentând diferența dintre cei 170 mp înstrăinați prin contractul autentificat sub numărul 2004 din 22.05.1979 la Notariatul de Stat Jud. Iași.
Prin Ordinul 885 din 05.10.2010, s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 150 mp, situat în Municipiul Iași,.. 42, motivat de faptul nu s-a făcut dovada preluării terenului în proprietatea statului prin aplicarea prevederilor Decretului 712/1966 sau a altor acte normative speciale și având în vedere că terenul se află în parcul Tineretului ce aparține domeniului public al Municipiului Iași, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare.
Prin decizia civilă nr. 129/20.01.2012 Tribunalul Iași a admis recursurile formulate de către reclamanți și pârâte împotriva sentinței civile nr._ din 08.08.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare cu motivarea că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la ceea ce i s-a cerut, respectiv cu privire la suprafața de 190 mp teren solicitată de către reclamanți. Suprafața de 190 mp este diferită de cea de 170 mp ce a trecut în proprietatea statului în anul 1979, instanța în mod greșit analizând îndreptățirea recurenților la constituirea dreptului de proprietate cu privire la această din urmă suprafață. Dispunându-se reconstituirea în favoarea recurenților a dreptului de proprietate pentru suprafața de 100 mp teren, ce face parte din suprafața totală de 170 mp trecută în proprietatea statului în anul 1979, a acordat ceea ce nu s-a cerut și nu s-a pronunțat asupra celor solicitate prin acțiunea introductivă.
Prin urmare, reținând considerentele deciziei de casare, obiectul analizei prezentei cauze vizează suprafața de teren care excede contractului autentificat sub numărul 2004 din 22.05.1979 la Notariatul de Stat Jud. Iași.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 5 din Legea 18/1991 „Terenurile fara constructii, neafectate de lucrari de investitii aprobate, potrivit legii, din intravilanul localitatilor, aflate in administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozitiilor Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale, se restituie fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, dupa caz, la cerere.”
Analizând susținerile recurenților prin prisma dispozițiilor arătate mai sus, Tribunalul constată că acestea sunt nefondate, soluția care se impune în cauză este cea de respingere a cererii de chemare în judecată.
Astfel, Tribunalul apreciază că restituirea terenului indicat mai sus este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
- probarea dreptului de proprietate asupra terenului ce a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 712/1966 si a altor acte normative speciale,
- terenul să se afle în intravilanul localităților,
- terenul este fără construcții,
- terenul să nu facă parte din domeniul public al statului,
- terenul nu este afectat de lucrări de investiții aprobate potrivit legii,
- terenul să se afle in administrarea consiliilor locale, la data intrării în vigoare a legii .
Cu privire la terenul în cauză, Tribunalul reține că prin raportul de expertiză efectuat în faza de fond a cauzei s-a concluzionat că suprafața aferentă construcției înstrăinate reclamantei de către autori este de 220 mp și nu de 170 mp cum s-a menționat în contractului autentificat sub numărul 2004 din 22.05.1979 la Notariatul de Stat Jud. Iași.
Referitor la terenul care a aparținut autorilor recurenților s-a constatat că suprafață de 360 mp și cea de 220 mp înstrăinați se suprapun pe 201 mp, deoarece suprafața de 220 mp nu se încadrează complet în suprafața mai mare de 360 mp, ci iese în afară, cu 14 mp, spre vest, ceea ce a impus concluzia că, diferența rămasă este de 159 mp (360 mp - 201 mp) și nu de 190 mp. S-a constatat în raportul de expertiză că din cei 159 mp, 9 mp sunt în grădina familiei T., 7 mp în curtea familiei T., 30 mp sub locuința acestei familii și 113 mp se află pe domeniul public, fiind ocupați de calea de acces în Parcul Tineretului.
Aplicând aceste dispoziții la situația din speță, Tribunalul constată ca nefiind îndeplinite condițiile enunțate mai sus, pentru a se putea reține obligația de restituire motivat de faptul că suprafața de 46 mp este stăpânită de familia T. și nu se află în administrarea Consiliului Local Iași, iar 113 mp sunt ocupați de calea de acces în Parcul Tineretului, aceasta aparținând domeniului public.
În plus, Tribunalul reține ca pertinent și argumentul primei instanțe în sensul că nu s-a făcut dovada preluării terenului de către stat prin aplicarea Decretului 712/1966 ori a altor acte normative speciale, singurele înscrisuri prezentate ca probatoriu, respectiv adresele de la filele 34 și 35 dosar fond, emise de S.C. Habitat –Proiect S.A. Iași și Primăria Municipiului Iași, fiind în sensul că nu dețin acte de preluare de către stat a imobilului situat în Iași, .. 42.
De asemenea, instanța constată că nici referirile recurenților cu privire la titlul statului pentru suprafața de teren de 113 mp ocupați de calea de acces în Parcul Tineretului ce aparține domeniului public, nu prezintă relevanță juridică în condițiile în care dispozițiile art. 36 alin. 5 exclud de la reconstituire terenurile ce fac parte din domeniul public, fără a se supune analizei modul de dobândire a titlului care atestă apartenența la domeniul public.
Referitor la critica în sensul că prima instanță s-a pronunțat în contradictoriu alte părți pârâte, sau cu pârâți care nu au capacitate și personalitate juridică, Tribunalul constată că aceasta este nepertinentă având în vedere că hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu părțile care au fost indicate prin cererea de chemare în judecată, respectiv P. Județului Iași și C. M. de Fond Funciar Iași, autoritate cu atribuții în domeniul legii fondului funciar.
P. aceste considerente, Tribunalul va respinge recursul declarat de recurenții P. V. P. și P. L. împotriva sentinței civile nr._/01.11.2012, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ ,sentință pe care o va menține .
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamanții P. V. P. și P. L. împotriva sentinței civile nr._ din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2013.
Președinte, E. C. | Judecător, G. C. | Judecător, M. S. |
Grefier, N. M. |
Red. G.C.
Tehnored. G.C./M.M.D.
2 ex./26.06.2013
Judecător fond A. D. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 960/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1076/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








