Fond funciar. Decizia nr. 1219/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1219/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 1219/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Mai 2013
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1219/2013
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către B. Gh. N., T. Gh. O., N. G. împotriva sentinței civile nr. 125 din 13.04.2012 pronunțată de Judecătoria P., intimați fiind C. L. De F. F. D. C. Primariei Hărmănești, C. Județeana P. S. D. De P. Privata Asupra Terenurilor Iași, F. V., având ca obiect fond funciar, constatare nulitate abs. parț.TP.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 125 din 13.04.2012 a Judecătoriei P. s-a dispus conexarea, ca efect al admiterii excepției litispendenței, dosarului nr._ la dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții B. GH. N., T. O. și N. G. în contradictoriu cu pârâții C. LOCALĂ DE F. F. HĂRMĂNEȘTI, C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI și F. V., s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului F. V. de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
P. a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Față de identitatea de obiect, părți și cauză, prin încheierea nr. 126/13.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ a fost admisă excepția de litispendență existentă între cele două cauze din cele două dosare ale Judecătoriei P..
Având în vedere că efectul juridic al admiterii excepției litispendenței este acela al reunirii dosarelor ale căror obiect se află în stare de litispendență, instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Cu privire la cererea de renunțare la judecată, formulată de reclamanți în dosarul nr._, conexat la prezenta cauză ca urmare a constatării stării de litispendență, instanța de fond a reținut următoarele: potrivit art. 246 Cod procedură civilă :” reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”.
D. modul de formulare a textului de lege citat instanța deduce că renunțarea vizează judecata, adică renunțarea la aducerea litigiului în fața instanței judecătorești. Acest aspect nu presupune renunțarea la însuși dreptul dedus judecății, dar nici nu poate echivala cu ideea de renunțare la un anumit dosar.
Dosarul cu numărul său aferent nu reprezintă decât o formă de evidență a unui anumit litigiu dedus judecății în fața unei anumite instanțe, litigiu desfășurat între anumite părți și pentru o anumită cauză.
Noțiunea de „judecată” folosită de legiuitor în prevederile art. 246 citate se referă la însuși litigiul dedus judecății (părți, obiect, cauză) și nu la dosarul cu un anumit număr sub care a fost înregistrat litigiul pe rolul instanței.
Cum am arătat, litigiul din dosarul nr._ este unul și același cu cel din dosarul nr._ – reclamanții fiind aceiași, obiectul acțiunii același, pârâții aceiași și cauza aceeași -, pentru acest motiv fiind și admisă excepția de litispendență și nu aceea de conexitate (care presupune doar o strânsă legătură între cele două litigii diferite înregistrate sub numere diferite de dosar).
Or, fiind unul și același litigiu, și „judecata” sau cauza în sens procesual este una și aceeași.
Reclamanții au formulat cerere scrisă de renunțare la judecata cauzei (f. 12 dosar nr._ ).
Cererea de renunțare nu poate viza numărul unui dosar ci judecata (procesul, litigiul) însăși.
Cauzele deduse judecății în cele două dosare fiind identice, a lua act de renunțarea la judecată doar în privința cauzei dintr-unul din dosare ar fi un nonsens atât din punct de vedere juridic cât și practic.
Astfel, minuta ar fi de-a dreptul contradictorie în forma dorită de reclamanți, la modul în care au solicitat a se lua act de renunțare doar în cauza din dosarul nr._ și a se continua judecata în cauza din dosarul nr._ .
Dispozitivul ar fi trebuit să aibă un conținut de genul: „ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanții N., T. și B., în contradictoriu cu pârâții F., C. Locală Hărmănești și C. Județeană Iași, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială, pentru suprafața de 1000 m.p. intravilan din titlu de proprietate nr._/16.12.2010 emis pe numele F. V.. // Continuă judecata cererii formulată de reclamanții N., T. și B., în contradictoriu cu pârâții F., C. Locală Hărmănești și C. Județeană Iași, având ca obiect constatare nulitate absolută parțială, pentru suprafața de 1000 m.p. intravilan din titlu de proprietate nr._/16.12.2010 emis pe numele F. V.”.
O asemenea formă de pronunțare s-ar putea regăsi doar dacă cele două cauze ar fi conexe (art. 164 Cod procedură civilă nu art. 163 Cod procedură civilă), când judecățile din cele două dosare sunt distincte, dar au între ele o legătură, nu și atunci când cauzele sunt în stare de litispendență și cauza dedusă judecății în două dosare este de fapt una și aceeași.
P. considerentele expuse instanța de fond a constatat că nu se poate lua act de renunțarea la judecată doar în privința judecății înregistrate sub nr._ conexate ca efect al litispendenței la dosarul nr._, ci va trebui să ia act de renunțare la însăși judecata cererii înregistrată sub ambele numere de dosare conexate.
Referitor la retractarea cererii de renunțare invocată de apărătorul reclamanților, instanța de fond a reținut următoarele: ori de câte ori reclamantul renunță la judecată instanța este ținută doar să ia act (să constate) de această manifestare de voință (art.246 alin.2 Cod procedură civilă).
Asupra cererii de renunțare la judecată reclamantul nu mai poate reveni, neexistând în dreptul românesc noțiunea legală de retractare a renunțării.
În acest sens, doctrina este unanimă cu privire la imposibilitatea instanței sau a părților de a nu da efecte juridice cererii de renunțare deja formulate. Cu titlu de exemplu cităm din tratatul de D. procesual civil – M. T., ediția a II-a vol.I, editura Universul Juridic :” de reținut că dacă reclamantul a depus la dosar, prin registratura instanței, o cerere de renunțare la judecată, la termen nu mai poate reveni asupra declarației sale și să ceară continuarea judecății. (…) Specific unui act unilateral este caracterul său irevocabil” (f. 662 vol.I din ediția indicată).
De asemenea, potrivit aceluiași autor (f. 663 vol.I), raportat și la modul de aplicare al aliniatului 2 al art. 246 Cod procedură civilă :” deoarece instanța doar „constată” și nu „dispune” renunțarea, înseamnă că prin intermediul recursului reclamantul nu ar putea critica faptul că instanța a luat act de renunțare, ci poate să invoce doar aspecte legate de condițiile de regularitate în care s-a luat act de renunțare, adică faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 246 alin.3 și 4 Cod procedură civilă”.
P. considerentele expuse instanța de fond a dat eficiență prevederilor art. 246 Cod procedură civilă și a luat act de renunțarea la judecata cererii (unice, înregistrată sub ambele numere de dosar_ și_ ) formulată de reclamanții B. N., T. O. și N. G., în contradictoriu cu pârâții F. V., C. Locală Hărmănești și C. Județeană Iași, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale, pentru suprafața de teren de 1000 m.p. intravilan, a titlului de proprietate nr._/ 16.12.2010 emis pe numele F. V..
Văzând și prevederile art. 246 alin.3 Cod procedură civilă instanța de fond a constatat că pârâtul F. V. a solicitat obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, însă în niciunul din dosarele conexate nu se regăsește dovada suportării de către pârât a unor astfel de cheltuieli. P. aceste motive instanța s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții B. GH. N., T. O. și N. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Se arată faptul că reclamanții au arătat că doresc să renunțe la judecata cererii doar în dosarul nr._ (din neștiință au formulat mai multe cereri ce s-au dovedit a fi similare, motiv pentru care într-o cauză ce a fost disjunsă au dorit să renunțe la acțiune).
În dosarul nr._ nu poate opera litispendența întrucât chiar instanța de fond a reținut că s-a renunțat la judecata cauzei. În cauză nu operează nici excepția de conexitate.
Recursul a fost formulat în termen, motivat, semnat, fiind scutit de la plata taxei de timbru, respectiv timbru judiciar.
C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI a formulat întâmpinare prin care au lăsat la aprecierea instanței de control judiciar soluția în cererea de recurs. A mai formulat întâmpinare și pârâtul F. V. prin care a solicitat respingerea recursului.
La dosar s-a încuviințat și administrat proba acte, acestea fiind depuse în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține faptul că recursul declarat de către reclamanți este întemeiat, față de următoarele considerente:
La 5.01.2012 s-a înregistrat cererea reclamanților sub nr._ . La 10.02.2012 au fost disjunse patru capete de cerere (înregistrate ulterior sub nr._ ), fiind reținută spre judecarea doar prima cerere, respectiv, constatarea nulității absolute parțiale a T.P. nr._/16.12.2010. La termenul de judecată din 09.03.2012 instanța de fond, reținând faptul că reclamanții au depus precizări ce reprezentau de fapt o completare a acțiunii cu aceleași capete de cerere ce fuseseră disjunse anterior, a dispus disjungerea acestora.
În dosarul nr._, la termenul din 09.03.2012 instanța de fond, reținând faptul că reclamanții au depus precizări ce reprezentau de fapt o completare a acțiunii cu același capăt de cerere ce fusese menținut în dosarul nr._, a dispus disjungerea acestuia, fiind astfel format dosarul nr._ .
În cauza înregistrată sub nr._, cu termen de judecată la 13.04.2012 reclamanții au depus, prin registratura instanței, cerere de renunțare la judecata acțiunii ÎN PREZENTA CAUZĂ.
La 13.04.2013 s-a dispus de către instanța de fond admiterea excepției litispendenței și trimiterea dosarului_ la dosarul nr._ în vederea conexării.
În prezenta cauză, la termenul din 13.04.2012 instanța de fond a dispus conexarea, ca efect al admiterii excepției litispendenței, dosarului nr._ la dosarul nr._, s-a luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanți.
Reține Tribunalul faptul că recursul declarat de reclamanți este fondat pentru următoarele considerente:
Litispendența presupune situația în care un proces se află în același timp în fața a două instanțe de același grad, ambele competente, proces ce duce la desesizarea uneia dintre instanțe in favoarea celeilalte iar conexitatea (prevăzută de art.164 C.proc.civ.) presupune existența a două sau mai multe pricini ce se găsesc înaintea aceleași instanțe ori instanțe diferite de același grad, în care se află aceleași părți sau împreună cu alte părți si al căror obiect si cauza au o strânsă legătură.
Spre deosebire de litispendență, în cazul conexității nu se cere tripla identitate de elemente, pot fi aceleași părți, dar obiectul si cauza diferă, între ele existând numai o strânsă legătură, urmând a fi reunite pentru o judecata mai buna. Amândouă sunt excepții care se pot ridica in timpul procesului civil.
D. acest punct de vedere, soluția instanței de fond (de conexare ca admitere a excepției de litispendență) este greșită întrucât legiuitorul a tratat diferit cele două excepții, motiv pentru care nu se poate reține admiterea unei excepții ca efect al admiterii celeilalte; cel mult se poate dispune reunirea dosarelor ca urmare a admiterii excepției conexității SAU a excepției de litispendență.
Mergând mai departe Tribunalul reține faptul că deși analiza de către instanța de fond asupra renunțării la judecată este corectă (renunțarea privește judecata cererii și nu dosarul ca atare) totuși această instanță a omis un aspect: renunțarea la judecată formulată de către reclamanți a fost CONDIȚIONATĂ de reținerea acestei manifestări de voință doar cu privire la dosarul nr._, aspect ce reiese atât din cererea de renunțare la judecată cât și de poziția manifestată de reclamanți, prin apărător ales, la termenul din 13.04.2012 („…să se ia act de renunțare doar în dosarul nr._ . În cazul în care instanța nu va fi de acord cu această variantă arată că reclamanții înțeleg să nu mai insiste în cererea de renunțare la judecată”).
Fiind un act unilateral și de dispoziție, prin care reclamantul și-a manifestat voința în sensul de a se desista de la judecată, renunțarea la judecată nu poate fi condiționată, orice condiție pe care ar formula-o partea ce renunță la judecată, ar afecta valabilitatea desistării.
Mai mult, reține Tribunalul faptul că ne aflăm în prezența unui act juridic unilateral care nu mai poate fi retras (decât în anumite condiții), numai după ce judecătorul a luat act prin încheiere, conform art. 246 C. proc. civ., de existența acestuia.
Până în momentul în care se pronunță încheierea prevăzută de art. 246 C. proc. civ., partea poate să-și retragă cererea de renunțare la judecată.
Nu există nicio dispoziție legală care să prevadă contrariul, precum nu există niciun principiu de drept care să contrazică cele reținute de prezenta instanță de recurs. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de C. Administrativ și Fiscal, decizia nr. 2851/07.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 312 Cod procedură civilă, Tribunalul va admite recursul declarat de reclamanții N. G., T. O. și B. N. împotriva încheierii de ședință nr. 125/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria P., încheiere pe care o va casa în parte, în sensul că va respinge conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._, va înlătura dispoziția instanței privind renunțarea la judecata cererii ce a format obiectul dosarului nr._ și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleași instanțe.
Vor fi menținute dispozițiile încheierii recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții N. G., T. O. și B. N. împotriva încheierii de ședință nr. 125/13.04.2012 pronunțată de Judecătoria P., încheiere pe care o casează în parte, în sensul că:
Respinge conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .
Înlătură dispoziția instanței privind renunțarea la judecata cererii ce a format obiectul dosarului nr._ și trimite cauza pentru continuarea judecății aceleași instanțe.
Menține dispozițiile încheierii recurate ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.05.2013.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | Judecător, Doinița T. |
Grefier, G. I. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 08.07.2013
JUD. F. –C. P. R.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 253/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1180/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
