Fond funciar. Decizia nr. 1594/2013. Tribunalul IAŞI

Tribunalul IAŞI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 1594/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 1594/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 21 Iunie 2013

PREȘEDINTE – I. C.

JUDECĂTOR – M. M.

JUDECĂTOR – T. P.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1594/2013

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către C. J.. Iași De F. F. împotriva sentinței civile nr. 1913 din 08.11.2006 pronunțată în dosarul nr. 2714/2006 al Judecătoriei P., intimați fiind C. C., C. V. I. F., B. R. G. C., C. G., Intimat C. G., C. L. L. De F. F., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.05.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 30.05.2013 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 06.06.2013 când având în vedere imposibilitatea participării la pronunțare a unuia dintre membrii completului de judecată întrucât se afla în concediu medical, s-a amânat pronunțarea pentru 13.06.2013 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru 20.06.2013 și apoi pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 1913/08.11.2006 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr. 2714/2006 s-a admis în parte plângerea formulată de petentul C. C. N. în contradictoriu cu C. Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991, C. L. de F. F. L. și B. R. C. G., s-a dispus modificarea Hotărârii nr. 371/25.11.2005 a Comisiei Județene Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 și s-a reconstituit petentului C. C. N. dreptul de proprietate pentru suprafața de 675,3 ha teren cu vegetație forestieră în .. Prin aceeași sentință s-a respins plângerea formulată de B. R. C. G. prin procurator B. V. în contradictoriu cu C. Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 și C. L. de F. F. L., împotriva hotărârii nr. 371/25.XI.2005 a Comisiei Județene Iași.

Prin încheierea din 11.12.2006 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr. 2714/2006 s-a dispus din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1913/8.11.2006 în sensul că s-a reconstituit dreptul de proprietate al petentului C. C. N. pentru 675,3 ha teren cu vegetație forestieră și nu pentru 625,3 ha cum în mod greșit s-a trecut.

În considerentele sentinței menționate s-a arătat că, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 9235/2006, petentul C. C. N., a solicitat în contradictoriu cu C. Județeană Iași de Aplicare a Legii nr. 18/1991, C. L. de F. F. L. și B. R. C. G., modificarea Hotărârii nr. 371/25.11.2005 și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 800 ha.

În motivare, petentul a arătat că prin Hotărârea nr. 371/25.11.2005 a fost validată propunerea Comisiei Locale de fond funciar L. și a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 45 ha teren pădure, în calitate de moștenitor al lui Ș. E.. Prin aceeași hotărâre a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele lui B. R. C. G. pentru suprafața de 40 ha teren în calitate de moștenitor al lui Ș. M..

A mai arătat petentul că prin actul de împărțeală din 27 ianuarie 1906, întreaga moșie Goești, incluzând și suprafața de 1200 ha pădure a revenit în proprietatea fraților Eugeniu M. și Luciliu Ș., iar ulterior întreaga moșie a fost expropriată așa cum rezultă din Procesul verbal din data de 03.04.1945, rămânând în proprietatea acestora suprafața de 1200 ha pădure, așa cum rezultă din „Fișa Moșiei”. Petentul susține că este singurul moștenitor al fraților M. și Eugeniu M..

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr. 2714/2006.

La 9.06.2006 la dosarul cauzei s-a depus o cerere de intervenție în interes propriu a numiților C. G. și C. G., cerere prin care aceștia au solicitat să se constate că sunt proprietarii a 1/3 din pădurea Goești, respectiv a suprafeței de 4000 ha pădure și pe cale de consecință modificarea Hotărârii nr. 371/25.11.2005 emisă de C. Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991, în sensul de a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 400 ha teren.

În motivarea cererii de intervenție, aceștia au arătat că sunt moștenitorii lui Stambulescu G., care la rândul său era moștenitorul lui Lucilia S., unica fiică și moștenitoare a lui Luciliu Ș.. Din actul de partaj voluntar autentificat sub nr._ din 14.10.1942 reiese că Pădurea Goești în suprafață de 1200 ha, a aparținut în cote celor trei frați Luciliu, M. și E. Ș.. Au mai susținut aceștia că prin Hotărârea nr. 371/25.11.2005 a Comisiei Județene de fond funciar li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 47,50 ha în condițiile în care anterior li se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață de 7,5 ha pădure.

La termenul din 01.09.2006, instanța a pus în discuția contradictorie a părților cererea de conexare a cauzei înregistrată sub nr. 3122/2006 la prezenta cauză, cerere formulată de petentul B. R. C. G., prin mandatar.

Constatând că ambele dosare au ca obiect plângere împotriva aceleiași hotărâri a comisiei județene și privesc pe petentul B. R. C. G. instanța apreciat că este în interesul unei mai bune administrări a justiției a fi conexate cele două dosare.

Cauza înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub nr. 3122/2006 are ca obiect plângerea formulată de petentul B. R. C. G. împotriva Hotărârii nr. 371/25.11.2005, hotărâre prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate al petentului pentru o suprafață de 40 ha pădure, deși în realitate acesta era îndreptățit la o suprafață de 400 ha pădure.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin hotărârea nr. 371 din 25.11.2005 a fost validată propunerea Comisiei Locale de fond funciar L., privind înscrierea în anexa 37 a 3 poziții cu suprafața totală de 132,50 ha teren cu vegetație forestieră, conform tabelului anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Din analiza anexei 37, instanța a reținut că petentului C. C. N. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 45 ha teren iar petentului B. R. C. G. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 40 ha teren forestier, în condițiile în care anterior acestuia îi mai fusese reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 10 ha teren.

Îndreptățirea petentului C. C. N. la reconstituirea dreptului de proprietate a fost analizată atât prin prisma legislației naționale, respectiv dispozițiile Legii nr. 1/2000 și cele ale Legii nr. 247/2005 cât și prin prisma disp. art. 1 din Protocolul 1 al Convenției CEDO.

Astfel, conform art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenție: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Cu privire la noțiunea de bun, în înțelesul convenției CEDO, instanța a reținut următoarele:

M. Goești, a aparținut lui N. G. Ș., acesta având cinci moștenitori: Eugeniu Ș., M. Ș., Luciliu Ș., M. Ș. și F. Ș.. Prin actul de împărțeală din 27 ianuarie 1906, autentificat sub nr. 831 de Tribunalul I., secția notariat, pădurea Goești a revenit în cote egale de câte 1/3 celor trei descendenți de grad I, M., Eugeniu și Luciliu Ș..

Cu privire la titlul petentului, instanța a reținut că actul de împărțeală din 27 ianuarie 1906 face dovada dreptului de proprietate al ascendenților celor doi petenți din prezenta cauză.

Cu privire la întinderea suprafeței de pădure, instanța a reținut că în toate actele, inclusiv actul de împărțeală aceasta apare sun denumirea de „Pădurea Goești”, nefiind precizată suprafața acesteia și nici identificarea vecinătăților proprietății.

Petenții au susținut că Pădurea Goești a avut o suprafață de 1200 ha, însă nu și-au formulat probe certe de natură a forma convingerea instanței în acest sens. Astfel, singurul înscris, în care se face referire la o suprafață de 1200 ha pădure este cel aflat la fila 62 (vol 1), intitulat „FISA MOSIEI” care însă nu poate avea forța probantă deplină în condițiile în care nu are valoarea unui act de proprietate și nici nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Instanța a stabilit suprafața deținută de frații Ș. M., Eugeniu și Luciliu, din analiza coroborată a Regulamentului de exploatare a Pădurii „Goești”, Planul Pădurii Goești din 1927 și planul Pădurii Goești din 1929.

Astfel, în regulamentul de exploatare al Pădurii este indicată o suprafață totală de 1097,14 ha, delimitată în 16 parcele, având 1013,12 ha pădure și 84,02 ha poeni. Aceeași delimitare apare atât în „Descrierea parcelară” aflată la fila 77-80 dosar, descriere care face referire la o suprafață de 1013,12 ha pădure, în planul special de exploatare a pădurii aflat la fila 83 dosar, plan în care pădurea în suprafață de 1013,12 ha este partajată în XX de parchete precum și în cele două schițe ale pădurii aferente anului 1927 și respectiv 1929.

În concluzie, instanța a reținut că Pădurea Goești, în suprafață totală de 1013,12 ha pădure a aparținut în cote egale de câte 1/3 celor trei frați M., Eugeniu și Luciliu Ș..

Instanța a reținut de asemenea, din interogatoriul luat pârâtei C. Județeană Iași ca aceasta suprafață de teren a fost preluată fără titlu de către stat, exercitându-se o ingerință în dreptul de proprietate al petentului prin reconstituirea parțială a proprietății doar cu privire la suprafața de 45 ha pădure. Mai mult decât atât, instanța a reținut că în cauză nu a fost invocată nici o cauză de utilitate publică care să justifice reconstituirea doar parțială a dreptului de proprietate al petentului.

Cu privire la calitatea petentului C. C. N. de a cere reconstituirea dreptului de proprietate, din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor aflate la dosarul cauzei instanța a reținut următoarele:: Eugeniu Ș. a avut ca unic moștenitor pe Ș. M., în calitate de soție supraviețuitoare, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 420/16.12.1957. La rândul său, aceasta a avut ca unic moștenitor, conform certificatului de moștenitor nr. 24/29.01.1998 pe C. A.., mama petentului C. C. N..

Cu privire la Ș. M., instanța a reținut că acesta are ca moștenitori legali pe E. Ș. în calitate de soție supraviețuitoare a cărui moștenitor este petentul B. R. C. G. și pe C. A. în calitate de moștenitor testamentar, al cărei unic moștenitor este C. C. N..

Cu privire la susținerea petentului C. C. N. în sensul că E. S. este străină de moștenirea lui M. Ștefănesccu cce nu vizează obiectul prezentei cauze, instanța nefiind investită cu partajarea și ieșirea din indiviziune a masei succesorale rămasă de pe urma defunctului Ș. M..

Cu privire la plângerea formulată de petentul B. R. C. G., instanța a respins-o ca neîntemeiată. Astfel, prin cererea adresată Comisiei Locale L. petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 40 ha pădure. În aceeași cerere, petentul face referire la faptul că solicită diferența până la 50 de ha, în condițiile în care din declarația dată pe propria răspundere instanța a reținut că i-a mai fost reconstituit anterior dreptul de proprietate pentru o suprafață de 10 ha pădure.

Pe cale de consecință, analizând hotărârea Comisiei Județene prin prisma cererii formulate de petent, instanța a constatat că aceasta este temeinică, petentului fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața pe care a solicitat-o. De asemenea, din analiza hotărârii atacate instanța nu a reținut aspecte vizând nelegalitatea acesteia, motiv pentru care plângerea petentului B. R. C. G. a fost respinsă.

În concluzie, instanța a admis în parte plângerea petentului C. C. N., cu privire la o cotă de 2/3 din suprafața totală de 1013,12 ha pădure, cota din care a dedus suprafața de 50 ha teren atribuită petentului B. R. C. G. în calitate de moștenitor legal al defunctului M. Ș.

Ca o consecință legală a admiterii plângerii, instanța a modificat hotărârea Comisiei Județene nr. 371/2005, în sensul că a dispus reconstituirea dreptului de proprietate al petentului C. C. N. pentru o suprafață de 625,3 ha teren.

Cu privire la plângerea formulată de B. R. C. G., instanța a respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta C. Județeană Iași de F. F., petentul B. R. C. G. și numiții C. G. și C. G., criticând-o pentru belegalitate și netemeinicie.

În recursul său, pârâta C. Județeană Iași de F. F. Iași a arătat că, instanța de fond a făcut o greșită apreciere a dispozițiilor legale pronunțând o soluție greșită, reținând că autorul reclamantului a deținut suprafața de pădure „din analiza coroborată a Regulamentului de exploatare a Pădurii „Goești”, Planul Pădurii Goești din anul 1927 și planul Pădurii Goești din 1929” concluzionând că acest drept are o întindere de 1013,12 ha; că este înlăturat înscrisul intitulat Fișa Moșiei, fiind neelevant din punct de vedere al forței probante; că inventarierea moșiei s-a făcut în vederea exproprierii terenului agricol, în baza Legii nr. 187/1945, această împrejurare fiind evidențiată în actele de expropriere depuse la dosarul cauzei care atestă, preluarea suprafeței de 747 ha teren agricol; mențiunea de 1200 ha pădure, înscrisă la rubrica „rămas proprietarului” este suprascrisă, deși este menționată rubrica specială „pădure”, alături de celelalte categorii; planurile pădurilor pe care le reține instanța ca fiind relevante, nu pot fi admise ca probatorii întrucât nu se coroborează cu nici un act de proprietate care să ateste întinderea unui teren cu vegetație forestieră; înscrisurile depuse sunt contracte de exploatare și arendare a pădurii care cuprind mențiuni cu privire la suprafața de 150 ha, probă pe care comisia județeană a avut-o în vedere la soluționarea cererii.

A concluzionat recurenta că, înscrisurile reținute de instanță nu sunt relevante și pe cale de consecință s-a pronunțat o hotărâre nelegală.

Recurenta a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe.

În recursul său, petentul B. R. C. G. a arătat că, instanța de fond a fost investită prin cererea sa și a petentului C. C. N., cu desființarea hotărârii nr. 371/25.XI.2005 a Comisiei Județene de F. F. Iași și constatarea faptului că alături de C. G. și C. G. sunt îndreptățiți potrivit art. 13 alin. 2 din HG nr. 890/2005 la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1200 ha teren forestier; că instanța de fond a respins cererea de intervenție a lui C. G. și a lui C. G. deși sunt moștenitorii lui Ș. Luciliu, dar a recunoscut conform actelor de la dosarul cauzei că frații Ș. Luciliu, M. și Eugeniu au avut în proprietate suprafața de 1200 ha teren forestier; prin sentința atacată instanța de fond a recunoscut calitatea sa de moștenitor legal al lui Ș. M., precum și calitățile de moștenitori ale lui C. C. N., ca moștenitor legal al lui Ș. Eugeniu, și ca moștenitor testamentar al lui Ș. M., precum și calitățile lui C. G. și G. ca moștenitori ai lui Ș. Luciliu; că față de aceste aspecte și față de cererile cu care instanța a fost investită aceasta trebuie să constate calitatea de persoane îndreptățite a solicitanților și suprafața autorilor lor, fără a dispune ieșirea acestora din indiviziune.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, susținând că sentința cuprinde motive contradictorii, întrucât de o parte instanța respinge cererea de intervenție a lui C. G. și G. pe considerentul că nu este investită cu partajarea suprafeței de teren forestier, însă în final aceasta dispune ieșirea din indiviziune asupra terenului forestier solicitat de el.

Hotărârea instanței de fond este de asemenea nelegală fiind dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greșită a legii în sensul că instanța îi recunoaște calitatea de moștenitor de pe urma lui Ș. M. dar atribuie suprafața de teren forestier de aproximativ 350 ha ce i-ar fi revenit în urma partajului succesoral succesorilor lui Ș. M. (în speță lui), petentului C. C. N., neținând cont de probele administrate în cauză, încălcând astfel prevederile art. 11 pct. 8 din H.G. nr. 890/2005.

A mai arătat recurentul că, din probele administrate la dosar rezultă că Pădurea Goești proprietatea fraților Ș. a avut o suprafață de 1200 ha teren conform actului de partaj voluntar din 1906 precum și a „Fișei Moșiei” expropriată așa cum rezultă din procesul verbal din 3 aprilie 1945, că suprafața de pădure rămasă în proprietatea acestora este tot de 1200 ha, fapt confirmat și de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale și că potrivit Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 247/2005 „la reconstituirea drepturilor de proprietate pentru terenurile forestiere este admisă numai proba cu înscrisuri cu data certa după 1945”; că instanța de fond a reținut în mod greșit că prin probatoriul administrat nu se demonstrează coproprietatea suprafeței de 1200 ha teren forestier.

Recurenții C. G. și C. G. critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri a cererii de încuviințare în principiul a cererilor de intervenție principală. În acest sens, recurenții au susținut că în procesul existent pe rolul Judecătoriei P. au formulat o cerere de intervenție în interes propriu prin care solicităm modificarea aceleiași hotărâri contestate de reclamanții C. C. N. și B. R. C. G., cerere respinsă, motivat de faptul că, prin hotărârea pronunțată, Judecătoria P. a admis cererea reclamantului C. C. N. și a respins cererea reclamantului B. R. C. G., și s-a modificat Hotărârea nr. 371 reconstituindu-i-se dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 625,3 ha cu vegetație forestieră (aceasta potrivit Încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțată în 11.12.2006).

Susțin recurenții că recursul este întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că Judecătoria P., prin soluția pe care a adoptat-o prin încheierea interlocutorie din 16.06.2006, a dat o interpretare greșită legii apreciind că cererea lor de intervenție în interes propriu nu este admisibilă având în vedere prevederile art. 49 și urm. Cod procedură civilă, precum și obiectul ce era deja dedus judecății și anume modificarea Hotărârii nr. 371/25.XI.2005 a Comisiei Județene Iași de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și care privea succesiunea celor trei frați Ș. și cererile moștenitorilor acestora, fapt ce nu poate fi contestat atât timp cât prin art. 1 al acestei hotărâri se „Validează propunerea Comisiei Locale de F. F. L. privind înscrierea în anexa 37 (HG 890/2005) a trei poziții cu suprafața totală de 132,50 ha teren cu vegetație forestieră, conform tabelului anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre; că se poate constata că hotărârea privea succesiunea tuturor celor trei frați Ș. și se referea, chiar mai mult, la reconstituirea unei suprafețe de 132,50 ha, suprafața ce revenea succesorilor celor trei foști coproprietari al Pădurii Goești.

Având în vedere că ceea ce se atacase prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. C. N., cerere la care a fost conexată și cererea reclamantului B. R. C. G., era tocmai Hotărârea nr. 371/25.11.2005 a Prefecturii Iași – C. Județeană Iași de Aplicare a Legii nr. 18/1991, nu se poate susține că cererea lor de intervenție în interes propriu era „străină” de obiectul deja dedus judecății.

Consideră recurenții că erau îndeplinite toate condițiile pentru admiterea în principiu a cererii lor atât timp cât erau terți față de cererile introduse de către ceilalți doi reclamanți și în același timp succesori ai coproprietarilor Pădurii Goești, existând un interes propriu al nostru de a interveni în cauza justificat de dreptul derivă din calitatea lor de succesori ai unuia din frații Ș., iar cererea avea o legătură cu pretențiile celorlalți doi reclamanți sub aspectul că se solicită modificarea aceleiași hotărâri prin care se reconstituise numai în parte drepturile de proprietate decurgând dintr-o succesiune și o coproprietate indiviză; că în mod normal și legal instanța trebuia să se pronunțe în finalul soluționării cauzei prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție în interes propriu formulată de către C. G. și C. G.; că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de intervenție, respingând-o, ceea ce face ca hotărârea să fie lovită de nulitate și în acest mod au invocat și prev. art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

Pentru aceste considerente recurenții au solicitat admiterea recursului, să se constate că cererea de intervenție este admisibilă și având în vedere disp. art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, casarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru a judeca cererea de intervenție în interes propriu pe fondul acesteia. De asemenea, și în raport de prevederile invocate mai sus ale art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă au solicitat tot casarea cu trimitere.

Prin încheierea prev. la data de 11.12.2006, Judecătoria Iași a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că suprafața reconstituită este de 625,4 ha.

Prin decizia civilă nr. 381/27.02.2007 (dosar 2714/2006) Tribunalul Iași, a admis recursul Comisiei Județene de F. F. Iași împotriva sentinței civile nr. 1913/08.11.2006 pronunțată de Judecătoria P., a modificat în parte sentința și rejudecând cauza, a respins plângerea formulată de reclamantul Cereșanu C. N. împotriva Hotărârii nr. 371/25.11.2005 emisă de C. Județeană de F. F. Iași.

Prin aceeași decizie au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile recurate care nu contravin prezentei decizii și au fost respinse recursurile formulate de C. G., C. G. și B. R. G. C. împotriva aceleași sentințe.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut în considerentele deciziei nr. 381/27.02.2007:

Prima instanță a fost investită cu soluționarea a două plângeri formulate de petenții C. C. N. (dosar nr. 9235/2006 al Judecătoriei Iași înregistrat sub nr. 2714/2006 la Judecătoria P. în urma declinării competenței de către Judecătoria Iași) și respectiv B. R. C. G. (dosar nr. 3122/2006 al Judecătoriei P., conexat la dosarul nr. 2714/2006 al aceleiași instanțe),, împotriva Hotărârii nr. 371/25.11.2005 a Comisiei Județene Iași prin care s-a validat propunerea Comisiei locale de F. F. L. privind înscrierea în anexa 37 (HG nr. 890/2005) a 3 poziții cu suprafața totală de 132,50 ha teren cu vegetație forestieră după cum urmează C. G. și C. G. cu 47,50 ha în calitate de moștenitori ai defunctului Ș. Luciliu, C. C. N. cu suprafața de 45 ha în calitate de moștenitor al defunctului Ș. Eugeniu și B. R. C. G. cu suprafața de 40 ha în calitate de moștenitor al defunctului Ș. M..

În cursul derulării judecății la prima instanță la 12.06.2006 au formulat cerere de intervenție în interes propriu și ceilalți doi beneficiari ai hotărârii contestate, respectiv C. G. și C. G. care au solicitat: să se constate că proprietatea terenului forestier aflată în indiviziunea fraților M., E. și Luciliu Ș. cunoscută drept pădurea Goești, avea o suprafață de 1200 mp și că fiecăruia dintre cei trei frați îi revenea câte 1/3, cota ce revenea defunctului Luciliu Ș. fiind de 400 ha; modificarea hotărârii nr. 371/25.11.2005 emisă de Prefectura Județului Iași în sensul de a li se recunoaște dreptul de proprietate, prin reconstituirea dreptului de proprietate al autorului lor, Luciliu Ș. și pentru diferența de 345 ha.

Prin această cerere de intervenție se contestă practic hotărârea nr. 371/25.XI.2005 a Comisiei Județene Iași de F. F. ori C. G. și C. G. aveau deschisă în acest sens procedura plângerii prev. de art. 53 din Legea nr. 18/1991, cale de care beneficiarii hotărârii nu au uzat. Prin modalitatea aleasă de a contesta hotărârea Comisiei Județene Iași, C. G. și C. G. urmăresc reconstituirea dreptului de proprietate în instanță, cu eludarea procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, fapt ce nu poate fi permis. În aceste condiții în mod corect prima instanță a respins cererea de încuviințare în principiu a intervenției formulate în interes propriu de către C. G. și C. G.. Nefiind încuviințată în principiu cererea de intervenție C. G. și C. G. nu au dobândit calitatea de intervenient împrejurare în raport de care instanța nu se putea pronunța, prin dispozitiv pe admisibilitatea cererii de intervenție, astfel cum au susținut recurenții C.. În acest sens, prevederile art. 55 Cod procedură civilă stabilesc faptul că cererea de intervenție se judecă odată cu fondul său separat dacă întârzie soluționarea celei dintâi, însă judecarea cererii de intervenție, în una din modalitățile sus-arătate are loc doar în situația în care această cerere este încuviințată în principiu conform art. 52 Cod procedură civilă, condiție ce nu este îndeplinită în speță. Pentru aceste considerente, se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de C. G. și C. G. în ce privește respingerea cererii de încuviințare în principiu a intervenției principale și, în consecință, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de aceștia.

În ce privește modul de soluționare a plângerilor formulate de reclamanții C. C.-N. și B. R. G. C., se reține că terenul solicitat de aceștia, în Legea nr. 247/2005 (12.09.2005 fila 5 din documentația înregistrată la dosarul de fond – vol I sub nr. 14 cerere formulată de C. și la 5.09.2005 – filele 45,46 vol. I dosar fond cerere formulată de B. R. G. C.) reprezintă fosta proprietate Ș..

Prin actul de împărțeală încheiat la 27.01.1906 (filele 21-23 dosar fond, vol. II) moștenitorii defunctului N. Ș. decedat la 14.01.1985 (conform actului existent la fila 9 din documentația înregistrată sub nr. 14 în dosarul nr. 9235/2006 al Judecătoriei Iași), respectiv Eugeniu Ș., M. Ș., M. Ș., Luciliu Ș. și F. Ș. (fii ai defunctului), au convenit partajul averii rămase de pe urma autorului comun. Potrivit acestui act, moșia Goești „cu toate trupurile sale, pământ de cultură și pădure, cu toată gospodăria ce se află pe dânsa” a fost atribuită fraților Eugeniu Ș., M. Ș. și Luciliu Ș..

La 14 octombrie 1942 – cei trei frați, coproprietari ai moșiei Goești, realizează un partaj voluntar (filele 28 – 32 dosar fond vol. II) prin care se împarte moșia Goești, mai puțin pădurea cu privire la care se menționează că urmează să fie împărțită în 1948, la terminarea amenajamentului din 1927.

Nici unul din cele două acte sus-menționate nu fac referire la întinderea suprafeței de teren ocupată cu pădure. Celelalte acte depuse la dosar, conțin date diferite despre întinderea pădurii Goești. Astfel, regulamentul de exploatare al Pădurii Goești din anul 1927 (filele 66-76 dosar fond, vol.I), face referire la suprafața de 1013,12 ha acoperită cu păduri și suprafața de 84,02 ha – poieni în total 1097,14 ha. În schimb, planul Pădurii Goești din 1929 (la dosar doi ani diferență), atestă că pădurea avea o suprafață de 1060,04 ha iar diferența până la 1120,95 ha era ocupată de poieni și livadă (fila 88 același dosar).

În fișa moșiei întocmită în 1945, apare ca suprafață expropriată – 757 mp și prin suprascriere, la suprafața rămasă proprietarului este menționată pădure – 1200 mp (fila 24, vol. II dosar fond). Fișa de definitivare întocmită la 30 mai 1946 (fila 27 dosar fond, vol. II) prezintă o altă situație respectiv suprafața moșiei Goești – 814,87 ha, terenuri inexpropriabile rămase proprietarului – 5 ha (teren pentru hrana personalului silvic), cota lăsată proprietarului – 10 ha (grădină de zarzavat, arabil și fânaț), suprafața expropriată fiind de 799,87 ha. În acest ultim act nu se face nici o referire la suprafața de pădure rămasă proprietarilor. Din procesul-verbal încheiat la 15 decembrie 1946 (filele 49-50 dosar fond, vol. II), reiese că, în 1946, cu ocazia exproprierii terenurilor agricole, au fost expropriate și Poiana Lacului – 18,7967 ha și parte din Poiana Șchiopului (evidențiate în planul parcelar mai sus menționat ca fiind părți componente ale Pădurii Goești), considerate la momentul respectiv ca încadrându-se în categoria de teren arabil.

Ulterior anului 1946, nu s-a mai produs nici o dovadă cu privire la situația Pădurii Goești și existența ei în proprietatea fraților Ș., dar nici cu privire la preluarea ei de către stat.

Ș. Luciliu a decedat la 28.X.1952 (conform certificatului de moștenitor nr. 79/11.09.2003 eliberat de Biroul Notarilor Publici Asociați S. D. și T. B. C. C. – fila 33 vol.II dosar fond) iar de pe urma sa au rămas ca moștenitori, Ș. Caliopi – soție supraviețuitoare și Stambulescu Lucilia, fiică. Aceasta din urmă a decedat la 27.XI.1995 (potrivit certificatului de moștenitor nr. 98/14.03.1995 eliberat de B.N.P. E. M. – fila 34 vol. I dosar fond), de pe urma sa rămânând ca unic moștenitor Stambulescu G. – soț supraviețuitor S. G. a decedat la 4.10.2001 de pe urma sa rămânând ca moștenitori C. G. și C. G..

Ș. Eugeniu a decedat la 1.07.1957 (potrivit certificatului de moștenitor nr. 420/16.XII.1957 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului T. V. – fila 6 documentația înregistrată la fila 14 – dosar fond – vol.I), de pe urma sa rămânând ca moștenitor unic Ș. M., soție supraviețuitoare. De pe urma defunctei Ș. M. decedată la 2.12.1966, a rămas ca unică moștenitoare C. A.. Aceasta din urmă a decedat la 24.03.1979 lăsând ca moștenitor pe C. C. N. (potrivit certificatului de moștenitor nr. 24 din 29.01.1998 existent la fila 7 din documentația anterior menționată), reclamant-intimat în cauza de față.

Cel de al treilea frate, Ș. M. a decedat la 5.01.1954 (potrivit certificatului de deces ..P: nr. 225/28 eliberat de Consiliul Local al Sectorului 1 București - fila 101 dosar fond vol. I). Prin testamentul încheiat la 20.04.1943 (fila 103 dosar fond vol. I), M. Ș. a testat întreaga sa avere nepoatei sale, C. A. al cărei moștenitor este reclamantul-intimat C. C. N.. Autenticitatea acestui testament a fost stabilită prin expertiza criminalistică extrajudiciară efectuată de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (filele 89 – 95 dosar fond vol. I).

Reclamantul-recurent B. R. G. C. (fiul lui B. R. G. Nicolas și Anza Ș. Helene, potrivit certificatului de naștere . nr._ eliberat de Primăria Municipiului C. – fila 14 dosar nr. 3122/2006 al Judecătoriei Iași), este moștenitorul defunctei Ș. E., decedată la 21.05.1959, conform certificatului de calitate moștenitor nr. 29/1.03.2000 (fila 18 același dosar). În cauză însă nu s-a făcut nici o dovadă cu privire la faptul că, după decesul soțului său, Ș. M., Ș. E. ar fi moștenit averea rămasă de pe urma acestuia. Existența testamentului lăsat de Ș. M. nepoatei sale, C. A., testament necontestat, exclude ipoteza potrivit căreia Ș. E. l-ar fi moștenit pe soțul său. În aceste condiții, B. R. G. C. nu are vocație la moștenirea defunctului Ș. M. și, prin urmare, în mod greșit i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 40 ha prin Hotărârea nr. 371/25.11.2005 a Comisiei Județene Iași, drept cu privire la care instanța nu poate dispune în cadrul prezentei acțiuni, date fiind limitele investirii și principiul disponibilității părților în procesul civil.

Cum reclamantul B. R. G. C. nu a probat calitatea sa de moștenitor al defunctului Ș. M. – condiție esențială ce trebuia îndeplinită pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la imobilele ce ar fi aparținut defunctului Ș. M., tribunalul constată că analiza motivelor de recurs formulate cu privire la suprafața de pădure ce ar fi trebuit să formeze obiectul reconstituirii, devine superfluă. Așa fiind, tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul formulat de reclamantul B. R. G. C..

În ce privește întinderea dreptului la reconstituire al reclamantului C. C. N. – aspect ce face obiectul recursului Comisiei Județene Iași, se reține că acest reclamant și-a probat calitatea de moștenitor după doi dintre frații Ș. Eugeniu și M., conform art. 13 din Legea nr. 18/1991, astfel după cum rezultă din situația de fapt mai sus expusă.

În speță însă, reclamantul-intimat C. nu a făcut dovada, după cum s-a menționat și anterior, a continuității proprietății fraților Ș. asupra Pădurii Goiești după 1946, a preluării ei de către stat de la aceștia precum și a întinderii exacte a pădurii.

Cert este că nici în 1952 când a decedat Luciliu Ș. și nici în 1957 când a decedat Eugeniu Ș. aceștia nu mai aveau în proprietate nici o suprafață de pădure, aspecte ce rezultă din certificatele de moștenitor anterior menționate.

Potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, la stabilirea prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile agricole și forestiere, în conformitate cu prevederile prezentei legi, comisiile comunale, orășenești, municipale și comisiile județene, constituite potrivit legii, vor verifica în mod riguros existența actelor doveditoare prevăzute la art. 9 alin. 5 din Legea nr. 18/1991 republicată, precum și pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestor acte, ținându-se seama și de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din aceeași lege.

Cum reclamantul C. nu a prezentat nici un act de proprietate din care să rezulte întinderea pădurii solicitate și cum în cauză nu s-a produs nici o dovadă din care să rezulte preluarea de către stat, cu sau fără titlu, a pădurii Goești de la frați Ș., tribunalul constată că în mod greșit prima instanță i-a recunoscut îndreptățirea la reconstituirea suprafeței de 675,3 ha teren cu vegetație forestieră, hotărârea pronunțată în acest sens fiind rezultatul greșitei interpretări a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Trebuie menționat că, în notele scrise depuse la prima instanță, reclamantul C. a invocat prevederile art. 3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 susținând că lipsa actului de expropriere și a datei acestuia nu pot constitui impediment pentru retrocedarea proprietății întrucât „regăsirea în patrimoniul statului a bunului după data preluării acestuia, în cazul în care nu există acte doveditoare privind preluarea imobilului, constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă, deci fără titlu”. În speță nu pot fi reținute aceste prevederi întrucât ele se referă la o altă lege specială ale cărei dispoziții nu sunt incidente în cauză. Că este așa o dovedesc și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora prevederile acestei legi nu se aplică terenurilor al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000.

Pentru considerentele expuse, tribunalul va admite recursul declarat de pârâta C. Județeană Iași de F. F., va modifica în parte sentința atacată, în temeiul art. 304 ind. 1 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii plângerii formulată de reclamantul C. C. N., împotriva Hotărârii nr. 371/25.XI:2005 a Comisiei Județene Iași.

Împotriva acestei decizii au formulat revizuire C. C. și C. V. I. în calitatea de moștenitori ai lui C. C. N..

Revizuienții au arătat că după pronunțarea deciziei civile s-au descoperit înscrisuri noi ce au fost reținute de partea potrivnică și care pot schimba soluția instanței. Revizuienții arată că aceste înscrisuri sunt:

Amenajamentul unității de producție I-a Brăești din M.U.F.G. Popești aprobat prin Ordinul Ministerului Silviculturii – Direcțiunea Planificării și Amenajării Pădurilor nr._/9.04.1949; Harta Arboretului U.P. Brăești – 1950; Harta Exploatărilor UP Brăești – 1950; Harta Speciilor UP Brăești – 1950.

Revizuienții susțin că din aceste înscrisuri rezultă că terenul a fost preluat de stat, dovedesc continuitatea dreptului de proprietate al fraților Ș. asupra Pădurii Goești până la preluarea de către stat și întinderea dreptului de proprietate.

Se mai arată că aceste înscrisuri au fost reținute de Statul Român, revizuienții intrând în posesia lor la 20.07.2011, după cercetarea arhivei Ocolului Silvic P. I.. Consideră revizuienții că dacă instanța de recurs ar fi avut la dispoziție aceste înscrisuri, ar fi pronunțat o hotărâre în sensul de reconstituire a dreptului de proprietate.

Au solicitat admiterea revizuirii și au depus la dosar înscrisurile menționate anterior.

Legal citat intimatul B. R. G. C., a declarat că este de acord cu revizuirea.

Revizuienții au mai depus precizări la cererea de revizuire – fila 111 dosar – referitoare la condițiile de admisibilitate ale revizuirii.

Au susținut astfel că sunt îndeplinite aceste condiții în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Au mai fost depuse la dosar:

Procesul – verbal încheiat de C. de Ocol pentru expropriere – Ocol Rural P. Iloaiei; copia cererii adresată de d-na Z. Ș. Arhivele Statului în 1895; decizia nr. 13/1920 a Comisiei Generale județene de expropriere; hotărârea nr. 4 a aceleiași comisii din 1922; adrese către Direcția Silvică Iași din 2011; corespondența purtată cu Ocolul Silvic P. I.; tabloul nr. 1 din evidență a suprafețelor pentru deceniul 1949 – 1959.

Legal citată C. L. de fond funciar L. a susținut că este de acord cu acțiunea.

Legal citată intimata C. Județeană de fond funciar Iași nu și-a precizat poziția procesuală.

Prin decizia civilă nr. 1517/15.06.2012, Tribunalul Iași a admis cererea de revizuire formulată de revizuenții Cereșanu C. și Cereșanu V. I. împotriva deciziei civile nr. 381/27.02.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, a anulat decizia și a reținut cauza în vederea rejudecării recursului declarat de C. Județeană de F. F. Iași împotriva sentinței civile nr. 1913/08.11.2006 pronunțată în dosarul nr. 2714/2006 al Judecătoriei P.. Prin aceeași decizie s-a menținut dispoziția instanței de respingere a recursurilor formulate de C. G., C. G. și B. R. G. C..

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Iași a reținut în considerentele deciziei de revizuire următoarele:

Art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă instituie ca și condiție obligatorie de admisibilitate a revizuirii descoperirea unor înscrisuri doveditoare, în sensul de determinante în soluționarea cauzei, după pronunțarea hotărârii; înscrisurile să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

Analizând actele dosarului de la Judecătoria P. (2714/2006) se constată că între înscrisurile pe baza cărora a fost soluționată cererea de reconstituire a dreptului de proprietate (fila 42 și urm. vol. I dosar 2714/2006) nu se regăsesc, înscrisurile depuse în revizuire.

Instanța a solicitat Arhivelor Naționale fișa moșiei – 1945 din Comuna L., . înscrisuri din care să rezulte dreptul de proprietate asupra pădurii Goești și actul prin care terenul a trecut în proprietatea statului (filele 10 și 34 vol. II dosar). S-au solicitat Direcției Silvice Iași – Ocol Silvic P. Iloaiei și Comisiei Locale de fond funciar L. și Comisiei Județene de fond funciar Iași date privind suprafața de teren, trecerea în proprietatea Statului (fila 10 și urm.).

Direcția Silvică Iași, a comunicat că nu deține aceste acte (fila 41); Arhivele Statului au înaintat fișa de definitivare a moșiei Goești din 1946; două procese verbale din 1946 și planul pădurii Goești din 1929 recenzat în 1954 (fila 46 și urm.).

La 6.07.2011, revizuienții au solicitat Ocolului Silvic P. Iloaiei copii după amenajamentul din U.P. II Brăești din perioada 1952 – 1956 dar li s-a comunicat că nu se regăsesc în arhivă (fila 131 dosar revizuire).

La 19.07.2011 revizuienții au solicitat consultarea Arhivei Ocolului Silvic P. Iloaiei (fila 133 dosar) obținând astfel actele depuse la dosar în susținerea cererii de revizuire. Rezultă, așadar, că este vorba despre acte noi, ce nu au fost avute în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită iar aceste acte au fost reținute de partea potrivnică.

Prin decizia ce se solicită a fi revizuită, instanța a reținut că reclamanta C. C. nu a făcut dovada întinderii dreptului de proprietate, a preluării de către stat a terenului revendicat.

Actele noi depuse de revizuienți:

Relevanța acestor acte, urmează însă a fi apreciată de instanță ce va rejudeca recursul formulat.

În raport de aceste considerente și potrivit dispozițiilor art. 327 Cod procedură civilă, va fi admisă revizuirea și va fi anulată în parte decizia civilă nr. 381/2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .

Va fi menținută dispoziția instanței de respingere a recursurilor declarate de C. G., C. G. și B. R. G. C., ce nu au formulat revizuire.

În rejudecarea recursului promovat de C. Județeană de fond funciar Iași instanța a respins cererea de suspendare a judecării recursului, formulată de intimații B. R. G. C. în temeiul disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă.

S-au depus la dosar înscrisuri.

Analizând recursul promovat de către C. Județeană de F. F. Iași împotriva sentinței civile nr. 1913/08.11.2006 pronunțată de Judecătoria P., Tribunalul constată că acesta este nefondat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, M. Goești a aparținut lui N. G. Ș. acesta având cinci moștenitori: Eugeniu Ș., M. Ș., Luciliu Ș., M. Ș. și F. Ș.. Conform actului de împărțeală autentificat nr. 831/27 ianuarie 1906 la Tribunalul I. Secția de Notariat, moșia Goești „cu toate trupurile sale de pământ de cultură și pădure a revenit fraților Eugeniu M. Ș., M. M. Ș. și Luciliu M. Ș..

În Regulamentul de exploatare al Pădurii „Goești” proprietatea fraților E. Luciliu și M. Ș. din anul 1927 (f. 66 vol. I din dosar 2714/2006 al Judecătoriei P.) se menționează că suprafața Pădurii Goești este de 1097,14 ha (pădure 1013,12 ha și poieni 84,02 ha).

În dovedirea parcelară a Pădurii Goești (f. 77) se indică aceleași suprafețe, iar în planul special de exploatare a pădurii se indică din nou suprafața de 1013,12 ha păduri de exploatat (crâng simplu).

La f. 88 din dosarul de fond este depus planul Pădurii Goești din anul 1929 care atestă suprafața totală (păduri și poieni de 1120,95 ha.

Prin actul de partaj voluntar din anul 1942, Eugeniu N. Ș., M. N. Ș. și Luciliu N. Ș. au hotărât ca „pădurea de diferite vârste” să fie împărțită până în anul 1948. Faptul că pădurea a fost proprietatea fraților Ș. reiese și din Regulamentul de exploatare al Pădurii Goești cât și din Contractul de exploatare a pădurii din anii 1927.

Fișa de definitivare a exproprierii în baza Legii de reformă agrară nr. 187/1945 atestă că moșia Goești (teren arabil și fânaț, conac, livadă și moară) a fost supusă exproprierii, suprafața menționată fiind de 799 ha și 8714 mp. Acest înscris face referire numai la categoriile de teren indicate mai sus, întrucât Legea de reformă agrară nr. 187/1945 a avut în vedere exclusiv numai exproprierea terenurilor arabile prevăzând la art. 23 că „regimul pădurilor și viilor va face obiectul unei legi speciale”.

În ceea ce privește pădurea, aceasta a fost preluată fără titlu, C. Județeană indicând anul de trecere în proprietatea statului ca fiind 1949 (f. 36 dosar fond).

Din înscrisul de la f. 29 fond reiese că în anul 1946 pădurea „Goești” proprietatea fraților Ș. era cuprinsă în programul de exploatări pe anul 1946-1947.

În Fișa moșiei din satul Goești este trecută suprafața totală expropriată ca fiind de 757 ha, iar la rubrica rămas proprietarului, apare adăugat olograf pădure de 1200 ha.

Privitor la suprafața pădurii, relevante sunt și înscrisurile depuse în copie la dosarul de revizuire:

- Monitorul Oficial din 31 decembrie 1927, în care prin „deciziune ministerială” s-a aprobat Regulamentul de exploatare al pădurii Goești în suprafață de 1097 ha.

Conform „Tabelului nr. 1 privind Evidența suprafețelor, suprafața din Pădurea Goești inclusă în Unitatea de Producție Brăiești în total 594,96 ha. Așa cum au precizat și revizuenții, acest act coroborat cu dispozițiile din Amenajamentul silvic, relevă faptul că „Trupul de pădure Cenușa, Albicioaia se găsește pe teritoriul administrativ teritorial al comunei Voinești iar Trupul Goești pe teritoriul . din acest tabel cu parcelele reprezentate în Harta Arboretului anexă la Amenajamentul Unității de Producție Cenușa Albicioaia, rezultă că suprafața din Pădurea Goești inclusă în Unitatea de Producție Cenușa Albicioaia are suprafața totală de 497,64 ha. Rezultă astfel o suprafață totală a Pădurii Goești de 1093 ha, suprafață într-adevăr similară celei confirmate prin actele anterioare indicate mai sus, așa cum au susținut și revizuenții.

Referitor la dovedirea continuității dreptului de proprietate, edificatoare este sentința civilă nr. 6083/27.08.1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului N. B. care atestă că în anul 1955 Pădurea Goești se afla în proprietatea fraților Ș. (f. 300 dosar de revizuire).

În ceea ce privește trecerea în proprietatea Statului, sentința civilă nr. 976/09 aprilie 1957 pronunțată de Tribunalul Capitalei (f. 283 dosar revizuire) cuprinde mențiunea, în considerente, că pădurea a fost naționalizată în anii 1947-1948, dată până când a fost exploatată de foștii proprietari.

Din înscrisul numit Amenajamentul Unității de Producție I-a Brăești din Marea Unitate Forestieră Popești reiese că trupul de pădure Goești (fost în trecut proprietatea fraților Eugeniu Ș.), a devenit bun al poporului prin noua constituție a Republicii Populare Române iar dreptul de folosință a rămas „pe seama proprietarului”.

Faptul naționalizării pădurii reiese și din cuprinsul sentinței civile nr._/08.12.1960 pronunțată în dosarul nr. 3864/1957 de către Tribunalul Popular al Raionului N. B., București (f. 27 vol. I fond).

Rezultă că în mod corect, instanța de fond a reținut suprafața de 1013,12 ha pădure ca fiind suprafața existentă în proprietatea fraților Ș. la data exproprierii (scăzând din 1097,14 poienile 84,02 ha care reprezintă teren arabil în cadrul pădurii), din care 625,3 ha i se cuvin lui Cereșanu C. N..

Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge recursul promovat de C. Județeană de F. F. Iași menținând sentința nr. 1913/08.11.2006 pronunțată de Judecătoria Iași care este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Rejudecând cauza:

Respinge recursul declarat de C. Județeana Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 1913/8.11.2006 pronunțata de Judecătoria P., sentința pe care o menține.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica azi, 21.06.2013.

Președinte,

C. I.

Judecător,

M. M.

Judecător,

P. T.

Grefier,

G. I.

Red. M.M.

Tehn. H.C.

2 ex./19.09.2013

J.. fond: D. B. D.

← Pretenţii. Decizia nr. 1378/2013. Tribunalul IAŞI		Acţiune în constatare. Decizia nr. 1597/2013. Tribunalul IAŞI →

Fond funciar. Decizia nr. 1594/2013. Tribunalul IAŞI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1594/2013. Tribunalul IAŞI