Fond funciar. Decizia nr. 1854/2013. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1854/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1854/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 18 Septembrie 2013

Președinte - C. S.

Judecător C. A.

Judecător S. F.

Grefier D. M. B.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1854/2013

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurentul M. M. și pe intimații C. L. DE F. F. R., C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI, având ca obiect fond funciar rectificare titlu de proprietate.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi, 18.09.2013, când:

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față:

Prin încheierea din 18.04.2013, pronunțată de Judecătoria Răducaneni în dosarul nr._ s-a respins cererea de îndreptare eroare materială din sentința civilă nr. 138/15.03.2012 formulată de reclamantul M. M..

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Pe rolul Judecătoriei R. a fost înregistrată cererea îndreptare a erorii materiale din considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 138 din 15.03.2012 în sensul de a se constata că rectificarea titlului de proprietate nu a fost operată și încât privește vecinătățile terenului din titlul de proprietate nr._/27.06.1995 emis pe numele reclamantului M. I.P..

Potrivit art. 281 Cod pr. civilă erorile materiale sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Reclamantul invocă împrejurarea că instanța nu a menționat vecinătățile terenului a cărui amplasament a fost rectificat.

Instanța s-a pronunțat în limitele investirii sale, partea potrivit principiului disponibilității fiind cea care investește instanța prin conținutul și în limitele obiectului dedus judecății. A fost solicitat instanței a se rectifica titlul de proprietate_ din 27.06.1995, în sensul rectificării suprafeței situate în T 36 P 956, care a fost înscrisă greșit, corect fiind T 36 P 959, aspect verificat de instanță, cu privire la care s-a pronunțat .

Pentru aceste motive în temeiul dispozițiilor art. 281 C.pr.civ

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul M. M., susținând că la dosar sunt depuse documente justificative de la primaria comunei R. prin care sunt menționate vecinătățile terenului din titlul de proprietate nr._/27.06.1995, dar dintr-o eroare de redactare nu au fost menționate prin sentința civilă nr. 138/15.03.2012.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, raportat la prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 138 din 15.03.2012, Judecătoria R. a admis

acțiunea astfel cum a fost modificată de reclamantul M. P. și a dispus rectificarea titlului de proprietate nr._ din 27.06.1995 emis de pârâta C. Județeană Iași de fond funciar pe numele M. I. P., în sensul că: la poziția „B .Suprafața primită în intravilan R.”, se va înscrie suprafața de 0,2800 ha situată în T.36, parcelele CC 916 cu suprafața de 0,0960 ha, V915 în suprafață de 0,0521 ha, A 914 în suprafață de 0,1319 ha, în loc de suprafața de 0,2800 ha, situată în T.36, P.957,956,958 și 957/1 cum din eroare s-a trecut.

Potrivit dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă :„ erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”

Prin urmare, pe această cale pot fi îndreptate erorile sau omisiunile săvârșite cu ocazia redactării hotărârii și nu se poate urmări îndreptarea sau completarea hotărârii cu privire la un aspect de fond al raporturilor dintre părți.

În speță, reclamantul a formulat pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale solicitări ce nu se regăsesc în cererea introductivă, în mod corect reținând prima instanță că cererea este neîntemeiată.

Având în vedere că omisiunea invocată de recurent nu se încadrează între erorile ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 281 Cod procedură civilă, tribunalul, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține încheierea din 18.04.2013 a instanței de fond ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de M. M. împotriva încheierii Judecătoriei R., dată în dosarul nr._ la data de 18.04.2013, încheiere pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18.09.2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier

S.C. A.C. F.S. B.M.D.

Pentru judecător pentru judecător, aflat în C.O.

eliberat din funcție prin demisie semnează vicepreședintele instanței

semnează vicepreședintele instanței

Red. A.C. conform Deciziei nr. 8/03.12.2013

Tehnored. T.P.

2 ex./11.06.2014

Judecător fond: C. M. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1854/2013. Tribunalul IAŞI