Acţiune în constatare. Decizia nr. 438/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 438/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 23 Septembrie 2013
Președinte - C. R.
Judecător O. L.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 438/2013
Pe rol fiind judecarea apelul declarat de reclamanții M. G., B. A., T. T. și I. I. împotriva sentinței civile nr 4/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata S. A. Nr. 1 B., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 16.09.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 23.09.2013, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 4 din 20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus:
„Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Admite excepția lipsei de interes a reclamanților.
Respinge ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanții M. G., cu domiciliul în ., B. A., cu domiciliul în Iași, ., ., ., T. T., cu domiciliul în Iași, ., ., . și I. E., cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâta S. A. NR. 1 B., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat C. D. I., din Iași, .. 37, parter, jud. Iași.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.”
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
„Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Art. 137 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”.
În prezenta cauză, pentru soluționarea excepțiilor nu este necesar a fi administrate aceleași probe ca pentru soluționarea fondului cauzei, acesta presupunând cercetări privind numărul membrilor activi, dreptul de vot, legalitatea convocării, pe când soluționarea excepțiilor presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 60 din Legea nr. 36/30.04.1991.
În prezenta cauză calitatea procesuală activă se apropie foarte mult de cerința interesului, însă o analiză a celor două condiții poate fi totuși realizată pe cale separată, urmând a vedea dacă art. 60 din Legea nr. 36/1991 vizează calitatea procesuală activă sau interesul.
1.Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active, instanța reține că, între condițiile esențiale necesare pentru punerea în mișcare și exercitarea acțiunii civile se numără calitatea procesuală. Raportându-se la reclamanți, calitatea procesuală (activă) semnifică realizarea unei identități între această parte din proces și titularul dreptului pretins, sub aspect material.
În ceea ce privește obiectul prezentei acțiuni, acesta este reprezentat de anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Asociaților.
Motivele invocate de către asociații care contestă legalitatea hotărârii vizează faptul că nu a fost făcută legal convocarea și că nu a fost îndeplinit cvorumul.
Atât practica judecătorească, cât și literatura juridică au fost unanime în a aprecia că nerespectarea normelor legale privitoare la convocarea adunării generale este de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii A. astfel adoptată, lipsind practic consimțământul membrilor neconvocați.
Hotărârea Adunării Generale a Asociaților reprezintă practic un acord de voință, acord care presupune îndeplinirea anumitor condiții, în special cele privind convocarea asociaților pentru respectiva adunare generală și cvorumul. În condițiile în care nu s-a realizat în mod legal convocarea și asociații nu au aflat din alte surse despre Adunarea Generală și nu au fost prezenți la adunare, hotărârile Adunării Generale sunt nule absolut pentru lipsa consimțământului asociaților neconvocați.
Prin prisma unuia dintre motivele invocate de către reclamanți ne-am afla în fața unei veritabile acțiuni în constatarea nulității absolute a hotărârii A..
În aceste condiții, când printre motivele invocate se regăsește un motiv de nulitate absolută, instanța urmează să cerceteze cu prioritate acest motiv, întrucât un act nu poate fi în același timp și nul și anulabil, ci motivul de nulitate absolută afectează în mod iremediabil acel act, așa încât orice cauză de nulitate relativă îi este indiferentă acestuia, pentru că un act nul absolut nu mai poate fi confirmat, știut fiind că nulitățile relative se acoperă.
Întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute a unui act juridic, edificator sub această privință este regimul juridic al sancțiunii nulității absolute.
Astfel, o primă regulă fundamentală în materie o constituie cea potrivit căreia orice persoană poate solicita organului jurisdicțional constatarea intervenirii sancțiunii.
Desigur, sub aspect material, regula menționată nu suscită discuții, însă domeniul său de aplicabilitate este restrâns sub aspect procesual, când este necesară a se întruni o altă condiție a acțiunii civile, și anume interesul.
Dar limitarea evocată nu poate fi înțeleasă ca o coincidență între două condiții diferite de exercitare a acțiunii civile, anume calitatea procesuală și interesul. Prima își are izvorul în dreptul material, în regimul juridic al instituției disputate, iar cealaltă are relevanță sub aspect faptic, semnificând folosul practic urmărit de parte.
Iar dreptul material, având la bază rațiunea ocrotirii interesului public, ce aparține societății în ansamblu și nu numai unui individ, a acordat legitimare procesuală (calitate procesuală activă) oricui.
Tratând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active instanța o va respinge întrucât pot fi atacate în justiție numai hotărârile cu privire la care au fost formulate obiecțiuni ori de către asociatul care nu a luat parte la adunarea generală, reclamanții votând „ pentru” în cazul hotărârii atacate, totuși este de observat că această hotărâre este criticată pentru nulitate absolută constând în nelegalitatea convocării și lipsa cvorumului, or atunci când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată .
Așa fiind, rezultă că reclamanții au calitate procesuală activă în cauză.
În consecință, urmează a se respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
2. Referitor la excepția lipsei interesului, condiție de exercitare a acțiunii civile constând în folosul practic urmărit de către titularul acțiunii civile, instanța reține că acesta trebuie să fie născut și actual, personal, direct și legitim.
Din acest punct de vedere cercul persoanelor care pot cere constatarea nulității se restrânge în raport cu condițiile evocate, necesar a fi întrunite sub aspectul folosului practic urmărit.
În general, cercetarea existenței interesului pornește de la obiectul cererii de chemare în judecată, iar îndeplinirea acestei condiții va trebui să se raporteze la finalitatea ipotezei admiterii acestei cereri.
În cauză, cercetarea interesului trebuie privită și în raport de dispozițiile art. 60 din Legea nr. 36/1991, precum și la consecințele vătămătoare ale acestei hotărâri pentru reclamanți și la remediile eventualelor vătămări.
Potrivit art. 60 din Legea nr. 36/1991, poate invoca nelegala convocare a adunării generale doar asociatul absent.
Este și firesc să fie astfel, pentru că, dacă un asociat care nu a fost convocat sau nu a fost convoat cu respectarea condițiilor legale a fost totuși prezent la adunarea generală, orice viciu al convocării se acoperă, el nemaiavând practic nici un interes pentru a invoca această critică.
Aceeași este situația în cazul în care problema discutată nu a fost pe ordinea de zi. Astfel, chiar și în cazul în care convocarea a fost legal făcută, dar pe ordinea de zi nu era trecută o anumită problemă, restul aspectelor ce urmau să se discute nefiind de interes pentru un anumit asociat, acesta avea opțiunea să nu se prezinte la adunarea generală. În cazul în care la adunarea generală s-ar fi discutat și o problemă care nu era înscrisă pe ordinea de zi, respectivul asociat, care nu a fost prezent la adunare, avea posibilitatea să conteste hotărârea adoptată în cadrul acelei adunări.
În cauza de față, reclamanții au fost toți prezenți la adunarea generală din data de05.08.2012, mai mult decât atât fiind aleși membri în consiliul de administrație al asociației.
De asemenea, studiind procesul-verbal al adunării generale nu rezultă faptul că ar fi existat critici din partea asociaților cu privire la convocare și nici cu privire la cvorum.
În situația anulării hotărârii adudunării generale, asociația s-ar afla în situația anterioară luării acestei hotărâri, respectiv asociația ar fi lipsită de un organ de administrare. Verificând mențiunile procesului-verbal al adunării generale din 05.08.2012, instanța constată că reclamanții au fost aleși membrii în consiliul de administrație, acesta fiind organul care urmează să se ocupe de administrarea asociației.
În raport de toate aceste argumente, instanța apreciază că reclamanții nu justifică un interes în anularea unei hotărâri la care au participat și în urma căreia au fost aleși membri în consiliul de administrație. Nefiind vătămați în nici un fel de hotărârea adunării generale, reclamanții nu justifică un interes în anularea acesteia. anularea hotărârii nu ar aduce nici lor și nici asociației un folos practic, ci ar perturba grav activitatea asociației. Mai mult decât atât, prin această hotărâre ei au dobândit calitatea de membri în organul de administrare al asociației. Dacă acest aspect îi nemulțumește ei au oricând posibilitatea să se retragă din această calitate, neexistând nici un impediment în acest sens.
Având în vedere aceste motive, instanța va admite excepția lipsei de interes, cu consecința respingerii cererii reclamanților ca lipsită de interes.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.”
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții M. G., B. A., T. T., I. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Consideră apelanții netemeinică hotărârea instanței de fond, în ceea ce privește admiterea excepției lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii de anulare, aplicarea trunchiată a art.60 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, fiind un element de nelegalitate a hotărârii instanței de fond.
S-a considerat în mod greșit că art.60 din Legea nr.36/1991 acordă calitate procesuală activă în promovarea acțiunii în anulare numai asociatului absent. Potrivit dispozițiilor invocate de apelanți în acțiunea introductivă și preluate ulterior în motivare de către instanța de fond, poate face contestație orice asociat care, fiind prezent la adunarea generală, a protestat împotriva hotărârii trecute în procesul verbal, precum și orice alt asociat absent dacă a fost oprit din motive justificate a lua parte la adunarea generală sau dacă motivează contestația că nu s-a făcut în regulă convocarea sau problema nu a fost înscrisă în ordinea de zi. În drept au invocat dispozițiile art.59 din Legea nr.36/1991.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Prin cererea adresată instanței reclamanții au solicitat anularea hotărârea Adunării generale din 05.08.2012 a Societății Agricole nr.1 B., prin care s-au ales membrii consiliului de administrație pe motiv că nu au fost convocați legal și statutar toți asociații.
Raportat la motivul invocat de reclamanți în susținerea nelegalității adunării generale, prima instanță a constat că aceștia nu își justifică interesul în promovarea acțiunii.
Orice cerere de chemare în judecată trebuie să aibă la bază un interes legitim, născut, personal, direct și actual. Cercetarea interesului pornește de la obiectul cererii de chemare în judecată, motivele de nelegalitate ale actului astfel cum au fost indicate de reclamanți, consecințele vătămătoare ale existenței actului pentru aceștia. Ori, se constată că reclamanții au fost toți prezenți la adunarea generală din data de 05.08.2012, mai mult fiind aleși în consiliul de administrație al asociației. Examinând procesul verbal al adunării generale nu rezultă faptul că ar fi existat critici din partea asociaților cu privire la convocare și nici cu privire la cvorum. Nu se poate invoca ca și unic motiv al nelegalității adunării generale neconvocarea statutară, din moment ce reclamanții personal au participat la aceasta, eventualele vicii ale convocării fiind acoperite prin prezența acestora. Prima instanță a interpretat corect dispozițiile art.60 din Legea nr.36/1991 și, pe cale de consecință, în mod corect a admis excepția lipsei interesului. Ca atare în baza art. 296 Cod procedură civilă Tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții M. G., B. A., T. T. și I. I. împotriva sentinței civile nr. 4/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23.09.2013.
Președinte, Judecător,
C. R. O. L.
Grefier,
E. D. B.
Red. O.L.
Tehnored. O.L./.M.M.D.
8 ex./15.01.2014
Judecător fond T. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1890/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1857/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








