Fond funciar. Decizia nr. 2346/2012. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 2346/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-11-2012 în dosarul nr. 2346/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 09 Noiembrie 2012

PREȘEDINTE – D. C.

JUDECĂTOR – I. C.

JUDECĂTOR – T. DOINIȚA

GREFER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2346/2012

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâții M. E., M. D., C. L. Tomești De F. F., C. Județeană De F. F., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.10.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 26.10.2012, 02.11.2012 și apoi pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin decizia civilă nr. 764/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul Iași, a admis recursul declarat de reclamantul M. D. împotriva sentinței civile nr._/20.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o casează în parte.

A menținut dispozițiile sentinței primei instanțe referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesual active a reclamantului, a pârâtei M. E.; admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei M. D. în capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate.

A respins recursul declarat de pârâtele M. D. și M. E..

A reținut cauza spre rejudecare pentru efectuarea expertizei topografice.

Instanța de control a reținut că, prin sentința civilă nr._/20.07.2011 pronunțată de Judecătoria Iași a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâte.

A admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei M. D. în capătul de cerere vizând nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate și în consecință:

A respins cererea privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/1994 formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâta M. D., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. E..

A respins cererea privind nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr._/1994 formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâtele M. E., C. .. 18/1991 Tomești și C. jud. pt. aplic. Lg. 18/1991 Iași.

A respins capetele de cerere privind constatarea calității de moștenitor și partajarea masei succesorale formulată de reclamantul M. D., în contradictoriu cu pârâtele M. E., și M. D..

Instanța de fond a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.05.2009 sub nr._ reclamantul M. D. a chemat în judecată pârâții M. E., M. D., C. .. 18/1991 Tomești și C. jud. pt. aplic. Lg. 18/1991 Iași solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a dreptului de proprietate nr._/1994 pentru suprafața de 200 m.p., partajarea suprafeței de 200 m.p. teren din acest titlu, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, alături de pârâte, este moștenitorul, în calitate de fiu, defunctului M. A.. Susține reclamantul că deși în certificatul de moștenitor este menționată o suprafață de 250 m.p. teren, în realitate conform contractului de vânzare-cumpărare este o suprafață de 400 m.p. teren, astfel că masa succesorală este compusă din ½ din cei 400 m.p. teren și în mod nelegal această suprafață de teren a fost trecută în titlul de proprietate eliberat pe numele pârâtei M. E., care este soția supraviețuitoare, prin care i s-a reconstituit acesteia dreptul de proprietate pentru suprafața de 6000 m.p. .

În aceste condiții reclamantul solicită anularea titlului de proprietate pentru această suprafață care urmează a fi supusă partajării între toți succesorii defunctului.

Legal citate, pârâtele M. au depus întâmpinare prin care au înțeles să invoce excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că legalitatea titlului a mai fost analizată prin altă hotărâre judecătorească, irevocabilă, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, motivat de faptul că certificatul de moștenitor nu îi conferă dreptul de proprietate ci îi conferă doar vocație la succesiune, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. D., aceasta nefiind înscrisă în titlul de proprietate atacat .

La termenul de judecată din data de 18.06.2009 reclamantul a depus cerere completatoare în sensul că a solicitat a se constat calitatea sa de comoștenitor, alături de pârâte, asupra suprafeței de 125 m.p. teren menționată în certificatul de moștenitor.

Față de această cerere completatoare pârâtele au invocat excepția tardivității.

Prin sentința civilă nr._/2009 instanța de judecată a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea civilă.

Prin decizia civilă nr. 1353/2010 a Tribunalului Iași au fost respinse excepția autorității de lucru judecat și cea a tardivității cererii completatoare, s-a casat sentința și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.10.2010.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de judecată a reținut următoarele:

Prin cererea adresată instanței reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a dreptului de proprietate nr._/1994 pentru suprafața de 200 m.p., partajarea suprafeței de 200 m.p. teren din acest titlu precum și a se constata calitatea sa de comoștenitor, alături de pârâte, asupra suprafeței de 125 m.p. teren menționată în certificatul de moștenitor.

În ceea ce privește excepțiile invocate – în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă instanța de judecată a procedat la soluționarea acestora.

Astfel – excepția lipsei calității procesuale a reclamantului în capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate, precum și în capătul de cerere privind constatarea calității de succesor și respectiv partajarea masei succesorale calitatea procesuală este titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în procesul civil.

Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care poate realiza interesul respectiv.

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă.

Or, are legitimare procesuală activă pentru a cere anularea unui titlu de proprietate emis în condițiile Legii 18/1991, orice persoană ale cărei drepturi ori interese au fost încălcate ori nesocotite la eliberarea titlului, ori prin înscrierile ce s-au făcut în titlu.

Așa cum s-a statuat prin celelalte hotărâri judecătorești reclamantul este succesorul lui M. A. condiții în care ar justifica interesul și legitimarea sa procesual activă, ori securitate raporturilor juridice la care contribuie sistemul judiciar impune ca prezenta soluție să asigure pertinența și coerența statuărilor jurisdicționale, ținând cont de hotărârile anterioare irevocabile pronunțate.

Prin urmare instanța de judecată a constatat că excepția este neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei M. D. pentru capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.

Astfel, în cazul situațiilor juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală activă aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă.

Ori titlul de proprietate a fost emis doar în beneficiul pârâtei M. E., cea care a urmat procedura reconstituirii reglementată de Legea 18/1991, aspect reținut cu autoritate prin decizia civilă nr. 1055/2008, pronunțată în dosarul nr._/245/2007 a Tribunalului Iași, condiții în care instanța de judecată a constatat că cealaltă pârâtă, M. D. nu are calitate procesuală pasivă și în consecință a respins cererea în constatarea nulității absolute parțiale a titlului formulată în contradictoriu cu aceasta din urmă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește cererea în nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate – prin decizia civilă nr. 1055/2008, pronunțată în dosarul nr._/245/2007 a Tribunalului Iași s-a statuat asupra cererii, în sensul că reclamantul a făcut dovada că este moștenitorul defunctului M. A., însă acest lucru nu-l îndreptățește la reconstituirea dreptului de proprietate, certificatul de moștenitor conferindu-i doar vocația la moștenire, însă acesta nu a respectat procedura instituită de Legea 18/1991.

De asemenea, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că terenul pretins a face parte din masa succesorală a făcut obiectul Legii 18/1991, prin sentința civilă nr._/2008 a Judecătoriei Iași, or securitatea raporturilor juridice la care contribuie sistemul judiciar impune ca prezenta soluție să asigure pertinența și coerența statuărilor jurisdicționale, ținând cont de hotărârile anterioare irevocabile pronunțate.

În ceea ce privește cererea privind partajarea suprafeței de 200 m.p. teren din acest titlu precum și a se constata calitatea sa de comoștenitor, alături de pârâte, asupra suprafeței de 125 m.p. teren menționată în certificatul de moștenitor – în primul rând, având în vedere soluția dată în primul capăt de cerere, în al doilea rând, s-a statuat că terenul, pretins de către reclamant ca făcând parte din masa succesorală, a făcut obiectul Legii 18/1991, iar în al treilea și nu în ultimul rând prin sentința civilă nr._/2008, irevocabilă a Judecătoriei Iași s-a stabilit că unicul bun rămas de pe urma defunctului M. A. este ½ din casa de locuit și s-a dispus și partajarea acesteia (reținându-se că terenul de 6000 m.p., în care ar fi incluși și cei 250 m.p., era în proprietatea exclusivă a pârâtei M. E.).

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. D. și M. E. și reclamantul M. D..

Recurentele M. D. și M. E. au arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată pe care le-au solicitat și pentru care există dovezi la dosar. Au solicitat admiterea recursului.

Recurentul M. D. a susținut că a solicitat constatarea calității sale de moștenitor alături de pârâte asupra suprafeței de 75 m.p. teren reprezentând diferența dintre suprafața de 125 m.p. din certificatul de moștenitor 323/1978 și suprafața de 200 m.p. teren aflată în mod real în masa succesorală rămasă după autorul M. A. – suprafață dobândită de la C.A.P. Tomești prin cumpărare.

Recurentul a mai arătat că a cerut și constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate în care a fost inclus terenul din contractul vânzare – cumpărare deoarece acest teren nu putea face obiectul Legii 18/1991 și nu a fost colectivizat.

Recurentul critică faptul că instanța de fond a apreciat că era obligat a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate deoarece terenul a fost dobândit prin cumpărare iar decizia civilă nr. 1055/2008 a Tribunalului Iași nu are relevanță în cauză fiind pronunțată în considerarea unui alt motiv de nulitate a titlului de proprietate.

Recurentul arată că, greșit s-a reținut și faptul că terenul ar fi făcut obiectul Legii 18/1991, aspectul fiind clarificat prin decizia civilă 1055/2008 în care s-a menționat că doar 5600 m.p. teren din titlul de proprietate au fost predați de autor la C.A.P.

Se învederează și faptul că reținerea masei de partaj ca fiind compusă din ½ din casa de locuit, în sentința civilă_/2008, nu împiedică partajul din prezenta cauză deoarece, la momentul respectiv doar acel bun făcea parte din masa succesorală.

A solicitat admiterea recursului și a acțiunii.

Analizând recursurile formulate în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, instanța a constatat situația de fapt și de drept ce va fi în continuare expusă cercetând considerând sentința primei instanțe, s-a constatat că s-a acordat o deosebită importanță sentinței civile_/2008 și decizia civilă 1055/2008 din care, instanța a apreciat că rezultă că terenul face obiectul Legii 18/1991, că reclamantul nu a urmat procedura specială prevăzută de lege iar calitatea sa de moștenitor nu-l îndreptățește la reconstituirea dreptului de proprietate.

Din sentința civilă nr._/2008 (fila 40 dosar fond) rezultă că reclamantele M. D. și M. E. au chemat în judecată pe pârâtul M. D. pentru ieșirea din indiviziune cu privire la imobilele casă și teren rămase în urma decesului autorului M. A..

În aceeași acțiune pârâtul M. D. a solicitat includerea în masă a terenului de 6000 m.p. din titlul de proprietate eliberat pentru M. E..

Judecarea acestui dosar a fost suspendată până la soluționarea dosarului_/245/2007 în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1055/2008 (fila 36 dosar fond).

În această decizie s-a reținut că autorul a intrat în C.A.P. cu 5600 m.p. teren iar reclamantul nu a urmat procedura Legii 18/1991 pentru a avea calitatea procesuală activă în acțiunea de anulare a titlului de proprietate (motivul de nulitate referindu-se la neincluderea în titlul de proprietate a tuturor moștenitorilor).

Se observă astfel că instanța ce a pronunțat sentința civilă_/2008 a avut în vedere această decizie iar instanța ce a pronunțat hotărârea care face obiectul prezentului recurs a avut în vedere aceste două hotărâri.

Este întemeiată susținerea reclamantului recurent în sensul că motivul de nulitate invocat era diferit de cel din prezenta cauză iar instanțele ce au pronunțat hotărâri anterioare au avut în vedere tot terenul din titlul de proprietate.

În cauza de față se invocă drept motiv de nulitate faptul că o parte din teren nu putea face obiectul Legii 18/1991 fiind dobândit prin act de vânzare – cumpărare art. III alin. 1 lit. a pct. iii Legea 169/1997.

Calitatea de moștenitor a reclamantului, în privința terenului din certificatul de moștenitor este de necontestat motiv pentru care instanța de fond ar fi trebuit să analizeze motivele de nulitate a titlului de proprietate.

Aceste motive de nulitate nu ar fi putut fi analizate însă decât în urma identificării terenului din certificat – în titlul de proprietate.

Sentința civilă 1055/2008 nu a analizat motivul de nulitate a titlului de proprietate din prezenta cauză pentru a statua cu autoritate de lucru judecat că reclamantul nu ar fi îndreptățit la cota sa din certificatul de moștenitor ci s-a referit la terenul predat la C.A.P. Considerentele sentinței civile_/2008 trebuie avute în vedere în același sens.

Criticile formulate de reclamant cu privire la nulitatea titlului de proprietate nu pot astfel fi analizate decât în urma identificării suprafeței în litigiu în raport de contractul de vânzare – cumpărare, certificatul de moștenitor și titlul de proprietate, identificare pentru care este necesară administrarea probei cu excepție topocadastrală.

În raport de aceste considerente va fi admis recursul declarat de reclamant conform dispozițiilor art. 312 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă fiind necesară administrarea de noi probe.

Sentința primei instanțe va fi casată în parte urmând a fi menținute dispozițiile privind soluționarea excepțiilor invocate ca fiind temeinice și legale.

Expertul va fi desemnat, va identifica, conform actelor din dosar cu schiță și vecinătăți, terenul din certificatul de moștenitor 323/16.03.1978 și cel din actul de vânzare – cumpărare 4960/8.07.1971 va preciza dacă suprafața de 200 m.p. din acest teren (pentru care s-a cerut constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate) se regăsește în titlul de proprietate_/9.11.1994.

În privința recursului declarat de pârâtele M. D. și M. E. va fi respins consecutiv admiterii recursului declarat de reclamantul M. D..

Prin acțiunea introductivă, reclamantul M. D. a solicitat a se constata nulitatea parțială a titlului de proprietate_/9.11.1994 pentru suprafața de 200 m.p. Reclamantul a susținut că această suprafață de teren face parte din suprafața totală de 400 m.p. teren dobândită de autorii M. A. și M. E. prin contractul de vânzare – cumpărare în anul 1971.

Învederează reclamantul că terenul nu a fost niciodată predat la C.A.P. și nu putea face obiectul Legii 18/1991 existând deja un titlu de proprietate pentru teren.

Din actele dosarului rezultă că această suprafață de teren a fost cumpărată de autorii M. A. și M. E. în anul 1971 potrivit contractului autentificat sub nr. 4960 depus la fila 8 dosar fond.

Potrivit art. 8 Legea 18/1991 „stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție, se face în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea sau constituirea acestui drept”.

Prin urmare, reconstituirea dreptului de proprietate se referă la terenurile predate/preluate de C.A.P.

Autorul M. A. s-a înscris în C.A.P. cu suprafața de 0,56 ha teren arabil potrivit cererii depusă la fila 10 dosar fond.

Pârâta M. E. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha teren (0,25 ha vie și 0,25 ha arabil) la 6.03.1991, potrivit cererii depusă la fila 16 dosar fond.

Cererea a fost aprobată validându-se dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,5 ha teren, conform actului de la fila 17 dosar fond.

În rolul agricol al autorului M. A. apare înscrisă suprafața de 0,35 (?) ha teren în anul 1962 (fila 28 dosar fond).

În mod cert, terenul în litigiu nu a fost înscris în rol fiind cumpărat cu act autentic în 1971.

Acest teren nu putea face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate nefiind preluat de C.A.P., nefiind solicitat conform art. 8 alin. 3 Legea 18/1991 și existând deja titlu de proprietate valabil.

Terenul a fost menționat în certificatul de moștenitor 323/1978 la decesul autorului M. A..

Reținând această situație de fapt rezultată în urma probatoriului administrat, se apreciază întemeiată cererea de constatare a nulității parțiale a titlului de proprietate_/9.11.1994, conform art. III alin.1 lit. a punct i) Legea 169/1997, pentru suprafața de 200 m.p. teren identificat conform raportului de expertiză – fila 87 dosar recurs.

În raport de aceste considerente, apreciem întemeiată și cererea reclamantului privind partajul suprafeței de teren pentru care s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate.

Această suprafață de 200 m.p. teren este aferentă locuinței și a fost identificată în anexa 6 a raportului de expertiză (fila 87).

Calitatea de moștenitor a reclamantului M. D. este evidentă, astfel cum s-a reținut și prin decizia de casare 764 și rezultă din certificatul de moștenitor 323/1978 în care sunt înscrise și cotele cuvenite părților.

Rezultă din expertiză faptul că terenul nu este comod partajabil pentru a se forma loturi ținând cont și de suprafața totală.

Părțile, cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei au solicitat reclamantului atribuirea suprafeței de teren iar pârâtele atribuirea către M. D..

Instanța ave în vedere că pârâta M. E. a vândut în 2004 pârâtei M. D. cota indiviză de 5/8 din casa de locuit.

Ținând cont de această situație și de întinderea cotelor cuvenite părților, conform art. 6739 și 67310 Cod procedură civilă se va atribui terenul pârâtei M. E..

Conform art. 6735 Cod procedură civilă va fi obligată pârâta M. E. la plata sultelor către reclamant și pârâta M. D. corespunzător cotelor menționate în certificatul de moștenitor, ținând cont de valoarea terenului stabilită prin expertiza evaluatorie – fila 98 dosar fond.

Conform art. 274 Cod procedură civilă vor fi obligate pârâtele la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în raport de cota sa succesorală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite acțiunea formulata de reclamantul M. D. in contradictoriu cu paratele M. E. si M. D..

Constata nulitatea parțiala a titlului de proprietate nr._/9.11.1994, respectiv pentru suprafața de 200 m.p. teren identificata potrivit raportului de expertiza întocmit de d-l expert D. E.- anexa 6, intre punctele 1-26-27-28-29-30-31-32-33-25-19-20 (fila 87 dosar recurs).

Admite cererea de partaj suplimentar.

Dispune ieșirea parților din indiviziune cu privire la suprafața de teren menționata anterior, in valoare de_ lei (5000 Euro).

Atribuie suprafața de 200 m.p. teren către parata M. E..

Obliga parata M. E. la plata către reclamantul M. D. si parata M. D. a cate 8456,25 lei (cate 1875 Euro) cu titlu de sulta.

Obliga paratele la plata către reclamant a sumei de 2080 lei cheltuieli de judecata.

Irevocabila

Pronunțata în ședință publică azi 9.11.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D.C. I.C. T.D. GREFIER,

I.G.

Red: D.C.

Tehn. H.C.

Ex.2/27.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 2346/2012. Tribunalul IAŞI