Fond funciar. Decizia nr. 2597/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2597/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-11-2012 în dosarul nr. 2597/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Noiembrie 2012
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – I. C.
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – M. N.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2597/2012
Pe rol judecarea recursului declarat de către . SRL împotriva sentinței civile nr. 9094/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind C. Județeană Iași P. S. D. De Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. L. De F. F. A M. Iași, C. L. De F. F. A., C. L. De F. F. H., având ca obiect fond funciar anulare hotărâre comisie F.F.; obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.11.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 16.11.2012, 23.11.2012 și apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 9094/27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, a admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâta C. L. de F. F. a M. Iași.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele C. L. de F. F. M. Iași și C. L. de F. F. A., județul Iași.
A respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. D. F. D. S.R.L. (fostă D. ERECT S.R.L.) prin reprezentanți legali în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Asupra Terenurilor, C. L. de F. F. a M. Iași, C. L. de F. F. H., județul Iași, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Instanța de fond a constatat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ la data de 20.12.2011, reclamanta S.C. D. F. D. S.R.L. (fostă S.C. D. ERECT S.R.L.), prin reprezentant legal, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, C. L. de F. F. a M. Iași, C. L. de F. F. A., C. L. de F. F. H., să se dispună:
- anularea hotărârii nr. 833/02.03.2010 emisă de C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor comunicată reclamantei la data de 14.11.2011;
- stabilirea dreptului de proprietate în favoarea S.C. D. F. D. S.RT.L. pentru suprafața de 25 ha teren agricol, situat în extravilanul M. București, . și parcela 4482:
- obligarea pârâtelor de a emite titlul de proprietate asupra terenului extravilan arabil în suprafață de 25 ha, situat pe teritoriul administrativ al M. Iași, în tarlaua 119, . 4482.
În fapt, se motivează de reclamantă în susținerea calității sale procesuale active că aceasta se justifică prin următoarele:
În data de 11.06.2008, S.C. D. F. D. S.R.L. (fostă D. EFECT S.R.L.) a achiziționat prin CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPĂRARE DE DREPTURI SUCCESORALE nr. 2844 autentificat de B.N.P. C. Ș. & Asociații de la O. F. „toate drepturile succesorale cu privire la imobilul constând în suprafața de teren de 25,00 (douăzecișicinci) hectare, situate în podișul A. V. după moșia M. Iași (fostul amplasament a „Lotului M. V.”) actual pe teritoriul cadastral al M. Iași, imobil care a fost proprietatea defunctului Gherculescu R.-M. decedat la data de 17.11.1967, cu ultimul domiciliu în București, ..19,sector 1, dobândit de la tatăl său Gherculescu D., în baza actului de partaj de ascendent cu proces-verbal nr. 3726/27.01.2945 la Tribunalul I.-Secția notariat”.
O. F. a achiziționat aceste drepturi succesorale de la mama sa O. M. prin CONTRACTUL DE VÂNZARE DE DREPTURI SUCCESORALE nr. 2817/11.06.2008 autentificat de B.N.P. C. Ș. & Asociații.
O. M. a achiziționat aceste drepturi succesorale de la M. D. și RUSOVICI C.-G. prin CONTRACTUL DE CESIUNE DE DREPTURI SUCCESORALE nr. 4794/20.12.2006 autentificat de B.N.P.A. C. Ș. & A. M. I..
M. D. este moștenitoarea legală (fiica) a defunctului GHERCULESCU R. D. decedat la data de 22.10.1982 conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 80 din 29.08.2002, eliberat de B.N.P. A. M. Totis.
RUSOVICI C.-G. este moștenitorul legal (fiu) al defunctului GHERCULESCU RENE-T. decedat la data de 21._, conform certificatului suplimentar nr. 1633/21.07.1995, la certificatul de moștenitor nr.222/11.11.1994, întocmit la Notariatul e Stat B..
GHERCULESCU R.-D. și GHERCULESCU RENE-T. sunt moștenitorii legali (frați) al defunctului GHECULESCU R.-M. decedat la data de 17.11.1967 conform certificatului de moștenitor nr. 152/1968 eliberat la data de 24.04.1968, de către Notariatul de stat al Sectorului 1 București.
GHERCULESCU R.-M. este titularul dreptului de proprietate EXCLUSIVĂ a terenului în suprafață de 25 ha,situat în Podișul A. V. de pe moșia M. Iași, teren dobândit în calitate de cavaler al ordinului „M. Viteazul” conform ACTULUI DE PARTAJ din 20.12.1944.
Astfel, potrivit art. 1399 – 1401 Cod civil, raportat la dispozițiile art. 8 al Legii nr. 18/1991, reclamanta se subrogă în toate drepturile cedentului solicitând reconstituirea dreptului de proprietate privată în favoarea sa, întrucât dobândește drepturile cedate de la moștenitori împreună cu acțiunile pe care moștenitorul cedent le-ar fi putut intenta.
Consideră că, dispozițiile legilor fondului funciar nu interzic ca reconstituirea dreptului de proprietate private să se facă în persoana cesionarului de drepturi succesorale, iar în condițiile în care legea specială nu reglementează situația cesionarilor drepturilor succesorale, soluțiile comisiilor de fond funciar vor trebui să respecte dreptul comun în materia cesiunii de drepturi succesorale.
Istoricul terenului pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate:
Potrivit actului de partaj de ascendent încheiat în data de 20.12.1944, lotul de 25 ha dobândit de către G-ralul D. Gherculescu a fost dobândit prin decorarea acestuia cu ORDINUL M. V. fiind situat în „PODIȘUL A. V.” de pe moșia M. Iași” – (anexa 1).
În anul 1949, terenul în suprafață de 25 ha, este preluat de către stat, potrivit CERTIFICATULUI nr. 3730/18.04.1991 și expropriat și a intrat în proprietatea statului, iar în urma reformei agrare a intrat în administrarea Stațiunii didactice a FACULTĂȚII DE AGRONOMIE și potrivit Expertizelor tehnice topografice efectuate de către dl. C. A. și ing. D. Z. rezultă că în prezent terenul în suprafață de 25 ha, care a aparținut dl. Gherculescu D. SE AFLĂ ÎN EXTRAVILANUL MUN. IAȘI, ÎN TARLAUA 119, PARCELELE A 4482 ȘI A 4480 (anexa 4).
Prin adresa nr. 7366/05.08.2008 a Comisiei Locale de F. F. A. se precizează că „o parte din Trupul fostei Moșii A.-V. în momentul de față se află pe raza administrativ-teritorială a M. Iași și a Comunei H.” cu referatele Primăriei H. nr. 7117/08.07.2009 și 7118/08.07.2009, prin care se reține că „terenul este situat pe teritoriul comunei A.”, rezultă că terenul în suprafață de 25 ha solicitat se află pe raza administrativ-teritorială a M. Iași, ca atare NETEMEINCIA HOTĂRÂRII nr. 833/02.03.2010 emisă de C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Private Asupra Terenurilor, rezultă din următoarele:
Prin Hotărârea 833/02.03.2011 C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Private Asupra Terenurilor a respins contestația d-nei M. D. motivat de faptul că „solicitantul Ruso10000 mp în echivalent arabil;vici C. G. renunța la cererea depusă în baza Legi nr. 247/2005 prin adresa nr. 323/12.10.2005”, ori prin adresa din data de 08.11.2005, dl. Rusovici C. G. NU A RENUNȚAT LA DREPTUL DE RECONSTITUIRE a dreptului de proprietate, ci a solicitat să se ia act de toate demersurile pentru reconstituirea dreptului de proprietate vor fi continuare de către d-na M. D..
De altfel, Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 8822/10.08.2007 a reținut că d-na M. D. a solicitat prin cererea nr._/11.10.2005 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 26 ha situat în Iași, zona Lacul C. și a obliat C. Municipală de F. F. să soluționeze cererea.
C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Private Asupra Terenurilor a calificat în mod eronat adresa dl. Rusovici C. G. ca fiind una de renunțare, în condițiile în care acesta a precizat în mod CLAR faptul că rămâne să continue procedura de solicitare a întregii suprafețe a lotului de 25 ha, moștenitoarea M. D..
Rusovici C. G. nu a renunțat la reconstituirea dreptului de proprietate așa cum rezultă și din contractul de vânzare-cumpărare drepturi succesorale nr. 4794/20.12.2006 fiind consemnat c ă acesta a cedat irevocabil și în deplină proprietate drepturile succesorale constând în suprafața de 25 ha situat în Podișul A.-V. după moșia M. Iași.”
Hotărârea 833/02.03.2010 este emisă fără o analizare temeinică a situației faptice, moștenitoarea M. D. a solicitat prin cererea_/11.10.2005 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 25 ha situate pe teritoriul M. Iași, C. a înaintat cererea către . de F. F. A..
La data de 05.08.2008, C. L. A. a învederat Comisiei Județene Iași că terenul pentru care se solicită reconstituirea se află parțial pe raza administrativ-teritorială a M. Iași și parțial pe raza administrativ-teritoriale a Comunei H..
Raportat la această situație, C. Județeană Iași a înaintat cererea către C. L. a Comunei H.. În urma analizării documentelor înaintate, C. L. H. a reținut că amplasamentul terenului în suprafață de 25 ha s-ar situa în .> M. D. a depus încă din anul 2007 raportul de expertiză tehnică topo-cadastrală, prin care a fost identificat terenul pentru care se solicită reconstituirea dreptului de proprietate, în . 4482 și A 4480, amplasate în extravilanul M. Iași, iar C. L. de F. F. Iași a tergiversat soluționarea cererii declinându-și responsabilitatea către alte comisii locale.
Moștenitorul Rusovici C. G. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul nr._/18.04.2001 pentru suprafața de 10 ha și_/18.04.2001 pentru suprafața de 40 ha, învederând că acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit art. 9 alineatul 1 din Legea nr. 18/1991 „pot cere reconstituirea dreptului de proprietate și pentru diferența dintre această suprafață și cea pe care au adus-o în cooperativa agricolă de producție sau care a fost preluată în orice mod de aceasta, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează să se facă în mai multe localități sau de la autori diferiți.”
Suprafața de teren reconstituită d-lui Rusovici C. G. este reprezentată din suprafața de 60 ha expropriată din moșia Mânjești, . DIN LOTUL DE 25 HA SITUAT ÎN PODIȘUL A.-V., L., M. VITEAZUL.
Titlurile de proprietate_ și_ din 18.04.2001 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate au fost eliberate pe vechiul amplasament, respectiv . solicitat de către reclamantă în suprafață de 25 ha este diferit de cele reconstituite d-lui Rusovici C. G. întrucât suprafața, amplasarea și temeiul diferă.
Prin sentința civilă nr. 5529/1993 Judecătoria Iași a „stabilit dreptul de proprietate al petentului (Gherculescu Rene –T.) pentru suprafața de 10 ha teren arabil, situate în . adresa nr. 7366/05.08.2008 a Comisiei Locale de F. F. A., prin care se menționează „Din evidențele Comisiei Locale de F. F. A. reiese că de pe urma autorilor petentului nu s-au reconstituit suprafețe de teren pe raza Comunei A.”, rezultă că pentru suprafața de 25 ha situat în Podișul A. V. reprezentând terenul dobândit de autorul Gherculescu D. prin Ordinul M. Viteazul, NU A FOST RECONSTITUIT” niciunui moștenitor dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe.
În prezenta cauză, C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, a analizat în mod evaziv și pe considerente netemeinice cererile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 25 ha teren arabil situat în extravilanul M. Iași, . 4482 și A 4480.
Legal citată, C. L. Iași de F. F. a depus întâmpinare la fila 70, dosar, prin care solicită respingerea acțiunii, în considerarea următoarelor aspecte:
Se invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei S.C. „D. F. D.” S.R.L. deoarece, reclamanta nu se încadrează în nici o categorie de persoane care poate solicita, după caz, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren sau constituirea acestui drept pe care legea le prevede:
Reclamanta nu este beneficiara Hotărârii nr. 833/02.03.2010 emisă de C. Județeană Iași și ca atare nu poate solicita a se emite pe numele său titlu de proprietate pentru suprafața de 25 ha în condițiile în care, potrivit art. 36 din J.H. nr. 890/2005, „(…) Titlul de proprietate pentru cetățenii în viață se emite persoanelor îndreptățite (soț, soție) iar pentru moștenitori se emite un singur titlul de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului lor, în care se nominalizează toți solicitanții îndreptățiți, urmând ca pentru ieșirea din indiviziune, ulterior aceștia să procedeze potrivit dreptului comun.”
D. fiind categoriile de persoane îndreptățite limitativ prevăzute de lege, rezultă că reclamanta nu se încadrează în acestea, astfel încât solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulate de aceasta.
Se mai invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Municipale de F. F. Iași, urmând a se avea în vedere, în soluționarea acesteia, pe de o parte faptul că Hotărârea a cărei anulare se solicită nu a fost dată pentru validarea/invalidarea unei propuneri formulate de C. Municipală de F. F. Iași, iar pe de altă parte, deoarece terenul ce face, în fond, obiectul prezentului litigiu - suprafața de 25 ha: fostă proprietate dobândită de Generalul D. Gherculescu în”Podișul A. V. de pe moșia M. Iași” ca urmare a decorării acestuia cu Ordinul M. Viteazul - nu se află pe raza teritorial-administrativă a M. Iași.
C. Județeană pentru S. D. de Proprietate Private Asupra Terenurilor Iași , pârâtă în prezenta cauză, prin întâmpinare fila 72, cu privire la acțiunea formulată de reclamanta S.C. D. Financiar Developement S.R.L. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se precizează că art. 3 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „Reconstituirea dreptului de proprietate pentru persoanele fizice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se face pentru diferența dintre suprafața de 10 ha de familie și cea adusă în cooperativa agricolă de producție sau preluată prin legi speciale ori în orice mod de la membrii cooperatori, sar nu mai mult de 50 ha de proprietar deposedat.”
Prin urmare, dreptul de proprietate pentru terenurile ce au aparținut autorului Gherculescu D. a fost deja reconstituit pentru suprafața de 50 ha teren de autor deposedat, fiind emise și titluri de proprietate pentru această suprafață de teren, în mod corect a fost respinsă contestația și cererile de reconstituire formulate pentru 25 ha teren ce au aparținut acestui autor.
Referitor la capătul de cerere privind stabilirea dreptului de proprietate în favoarea S.C. D. Financiar Developement S.R.L. pentru suprafața de 25 ha teren agricol situat în extravilanul M. Iași, . 4482, precum și cel privind emiterea titlului de proprietate pentru această suprafață de teren, de asemenea este neîntemeiat, motiv pentru care se solicită respingerea acestuia, deoarece chiar dacă S.C. D. F. D. S.R.L. este cumpărător de drepturi succesorale nu se justifică reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate pe numele acestei societăți comerciale, nefiind persoană îndreptățită potrivit legilor fondului funciar.
Dreptul de proprietate se reconstituie pe numele persoanei solicitante îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate urmând ca, ulterior, cumpărătorul de drepturi succesorale să își dovedească dreptul de proprietate asupra terenului în cauză cu contractul de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale.
În mod greșit se solicită reconstituirea dreptului de proprietate și emiterea titlului de proprietate pentru un anumit amplasament situat pe administrativul M. Iași, în extravilan, în condițiile în care Hotărârea nr. 833/2010 a Comisiei Județene de F. F. Iași nu privește o suprafață de teren situată pe raza M. Iași, cererile de reconstituire au fost formulate pentru teren situat pe raza Comunei H., iar C. L. de F. F. H., arată că terenul solicitat se află pe raza Comunei A., iar stabilirea amplasamentului este competența exclusivă a Comisiei Locale de F. F., potrivit art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
C. L. de F. F. A., județul Iași, în calitate de pârâtă,prin întâmpinare, fila 118 dosar, solicită scoaterea din cauză a Comisiei Locale de F. F. a Comunei A., la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. D. F. D. S.R.L., deoarece terenul ce se solicită a fi revendicat se află în Podișul A. -V. respectiv în Tarlaua 119, . 4482, teren care se află pe raza administrativă M. Iași.
În atare condiții se impune scoaterea din cauză a Comisiei Locale de F. F. A. și continuarea judecății față de C. L. de F. F. a M. Iași.
Concluzionând sub aspectul obiectului acestei cereri prin prisma și a răspunsului dat întâmpinărilor, fila 131 dosar, în raport cu excepțiile invocate și puse în discuția părților în condițiile art. 137 (1) Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare, reținându-se ca întemeiate în parte cu următoarea argumentare:
În motivarea în drept a acțiunii, reclamanta, invocă dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel că conform art. 5 și art. 6 H.G. nr. 85/2005 s-a respins excepția invocată de pârâta C. L. Iași de fond funciar și C. L. A. de fond funciar din prezenta cauză, ce au atribuții în procedura punerii în posesie, eliberare titlu și întocmirea documentației aferente reconstituirii ori acordării de despăgubiri.
Calitatea procesuală a pârâtelor rezultă și prin raportare la dispozițiile invocate ale Legii nr.18/1991, respectiv prin art. 12 se reglementează organele abilitate să aplice dispozițiile legilor funciare, iar din lecturarea acestui text rezultă că pârâta din prezenta cauză are atribuții în acest sens, acesta fiind apanajul, comisiilor comunale, orășenești sau municipale, conduse de Primar ce funcționează sub îndrumarea unei Comisii județene.
În altă ordine pentru excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei s-a reținut, pe de altă parte, că, reclamanta nu este în posesia unei validări pentru terenul în litigiu, și nici nu a urmat procedura legii fondului funciar, ca urmare a cererii sale, prin lege este stabilit doar dreptul la restituirea terenului avut în proprietate, ori reclamanta nu este în această situație. Reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr.18/1991 este o formă de reîmproprietărire, terenurile sunt redate persoanelor care le aveau în proprietate la momentul preluării iar în ipoteza decesului acestora, terenul este redat moștenitorilor fostului proprietar.
P. a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate principala condiție ce trebuie îndeplinită de reclamantă este ca în primul rând să fie titulara unei cereri și terenul pentru care se solicită recunoașterea dreptului de proprietate să fi aparținut în proprietate sa sau autorului său la momentul preluării.
De aceea reclamanta nu este îndreptățit să obțină recunoașterea dreptului cât timp își întemeiază acțiunea pe un contract de vânzare - cumpărare.
În speță excepția este întemeiată deoarece cu actele depuse la dosar, s-a făcut dovada că, terenul a fost preluat din proprietatea lui Gherculescu M., în numele căruia, în calitate de moștenitor ai acestuia a și fost validat dreptul prin T.P. nr._/18.04.2001 pe numele lui Rusovici C-tin G..
Prin Hotărârea nr. 833/2010 a Comisiei Județene pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Iași, prin această hotărâre s-a dispus respingerea cererii petenților M. D. și Rusovici C.-G. privind reconstituirea dreptului de proprietate a acestora și nu a reclamantei pentru suprafața de 25 ha teren, situat pe raza Comunei H., județul Iași, deci evident nu s-a realizat un refuz de reconstituire a dreptului de proprietate în patrimoniu reclamantei așa cum se încearcă să se susțină prin acțiune.
Legea fondului funciar nu cuprinde dispoziții care să permită foștilor proprietari să transmită dreptul lor la reconstituire, iar prin actele de vânzare – cumpărare invocate de reclamantă, iar Rusovici C-tin G. și M. D. titularii hotărârii contestate, moștenitori ai proprietarului inițial( Gherculescu D. ) și ulterior prin dobânditorii succesivi, faptul că declară, că nu au vreo pretenție asupra terenului aferent hotărârii contestate înstrăinat reclamantului prin vânzările succesive conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2844/2008 (filele 52 - 61, dosar) nu s-a transmis reclamantului –cumpărător și dreptul la reconstituire, acesta din urmă urmând să dea eficiență contractului numai în raport cu vânzătorul ( O. F. ).
Ulterior finalizării procedurii legilor fondului funciar și dobândirii terenului în patrimoniul vânzătorului poate fi transmis terenul, până la acest moment răspunzător față de reclamant conform dispozițiilor art. 1337 cod civil indicate și în contract, act juridic care nu este opozabil, comisiilor cu atribuții în procedura fondului funciar, în contextul dispozițiilor art. 8 și următoarele din Legea nr.18/1991.
P. a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr.18/1991 este necesară conform textelor sus-citate, formularea unei cereri excluzându-se de legiuitor, dobândirea acestui drept din oficiu, pe calea unei acțiuni în constatare formulată de către cumpărător prin care se urmărește a se stabili direct în instanță că este proprietarul asupra unui teren care face obiectul legilor fondului funciar.
Concluzionând, instanța a constatat ca neîntemeiat excepția invocată de pârâta C. L. Iași de F. F. și C. L. A. de F. F. și va dispune respingerea excepțiilor ca neîntemeiate și cu următoarea argumentație:
Așa cum s-a menționat mai sus, actele administrative susmenționate sunt emise de instituții,respectiv printre care și C. Municipală de F. F. Iași.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 52 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991, modificată și completată, „comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă…”, iar „C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și … activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri.”
Prin urmare, singura instituție care are calitate/ și în contradictoriu cu care se poate solicita nulitatea absolută a actelor susmenționate este numai C. Municipală de F. F. Iași, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, nulitatea poate fi invocată numai de/ și în contradictoriu cu Primarul, Prefectul, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de alte persoane care justifică un interes legitim.
În raport de dispozițiile art. III (1) din Legea nr. 169/1997, acțiunea poate fi promovată numai și în contradictoriu cu persoanele prevăzute de art. III (2) din lege.
Comisiile județene de fond funciar au, potrivit art. 52 (2) din Legea nr. 18/1991, calitatea procesuală activă sau pasivă în limitele competenței lor, pentru motivele prevăzute de art. III (1) din Legea nr. 169/1997, iar pârâtele C. L. Iași de F. F. și C. L. de F. F. A., din prezenta cauză – figurează printre persoanele prevăzute la art. III (2) din Legea nr. 169/1997, pentru a fi în drept să figureze în procese privind fondul funciar.
Faptul că ipotezele prevăzute de art. III (1) din lege, sunt în drept să figureze ca parte în acțiune, rezultă și din cuprinsul art. 5 lit. e și respectiv art. 6 lit. i din H.G. nr. 890/2005 privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor.
Potrivit textelor sus citate, numai comisiile au ca atribuții identificarea terenurilor agricole și să aibă calitatea procesuală pasivă ori activă în astfel de acțiuni.
Coroborând dispozițiile sus evocate și transpuse în analizarea cererii, s-a constatat că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu C. L. Iași de F. F. și C. L. de F. F. A., ce au în atribuțiile sale de a sta în proces în fața instanțelor de judecată cu privire la actele de reconstituire a dreptului de proprietate.
Pe acest considerent, a fost respinsă excepția invocată iar în raport cu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei aceasta a fost admisă și respinsă acțiunea ca fiind formulată de o persoane fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. D. F. D. S.R.L.
Recurenta a arătat că potrivit art. 53 alin. 1, 2 Legea 18/1991 are calitate de persoană interesată de dispozițiile hotărârii 833/2010 fiind cumpărător de drepturi succesorale.
Recurenta susține că are calitate procesuală activă deoarece, conform art. 53 Legea 18/1991, nu sunt interzise plângerile formulate de alte persoane, ce justifică un interes legitim, împotriva hotărârii Comisiei Județene fond funciar. Legea nu distinge în acest sens, învederează recurenta, iar instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale.
Din clauzele contractelor, susține recurenta, rezultă că, cesionarii se subrogă în drepturile cedenților inclusiv drepturile la reconstituirea proprietății.
Recurenta arată că acțiunea sa a fost formulată în considerarea calității sale de cesionar.
Se susține că situația de fapt a fost greșit stabilită de C. Județeană fond funciar, și se invocă dispozițiile art. 8 alin. 3 Legea 18/1991 arătându-se că dreptul de proprietate trebuia reconstituit pe numele petentei M. D. până la 50 ha teren.
A solicitat admiterea recursului și a acțiunii.
Legal citată intimata C. Județeană fond funciar Iași a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
A fost depusă la dosar adresa nr._/29.06.2007 emisă de Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul constată recursul neîntemeiat.
În acțiunea de față aspectul litigios se referă la calitatea procesual activă a reclamantei recurente – situație analizată și reținută de prima instanță fără cercetarea fondului cauzei.
Recurenta reclamantă a cumpărat, conform contractului de vânzare – cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. 2844/11.06.2008 de la cedentul O. F. drepturile succesorale dobândite de acesta prin cumpărare de la O. M. care la rândul ei a dobândit aceste drepturi de la alte persoane.
Prin urmare, obiectul contractului îl constituie drepturile succesorale asupra imobilului pentru care urmează să se reconstituie dreptul de proprietate.
Vânzătorul s-a obligat prin contract să predea cumpărătorului toate actele de proprietate, să indice toate demersurile efectuate în vederea redobândirii dreptului de proprietate, să predea documentele ce privesc aceste demersuri și să-i pună la dispoziție orice documente solicitate sau împuterniciri.
Potrivit legislației fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, în favoarea foștilor proprietari sau ai moștenitorilor acestora, moștenitori care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, respectiv să facă dovada calității de moștenitor, dovada dreptului de proprietate al autorului asupra terenului, precum și dovada predării terenului la stat. Hotărârea privind reconstituirea dreptului de proprietate sau de respingere a cererii de reconstituire privește strict persoana solicitantă, iar dreptul de a formula plângere și de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate aparține strict persoanei care a formulat cererea de reconstituire sau moștenitorilor acesteia. Procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 este o procedură administrativă specială, de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanei deposedate sau a moștenitorilor acesteia. Una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite este ca titularul cererii de reconstituire să aibă calitatea de proprietar direct sau moștenitor al proprietarului terenului pentru care se solicită reconstituirea. De asemenea, reconstituirea sau redarea suprafeței de teren se face numai către foștii proprietari sau moștenitorii acestora.
Legislația funciară are caracter reparator, legiuitorul intenționând să restituie proprietățile persoanelor ce au fost abuziv deposedate.
Art. 53 Legea 18/1991 invocat de recurentă se referă la dreptul persoanelor interesate de a formula plângere împotriva hotărârii Comisiei Județene fond funciar, persoane interesate din perspectiva Legii 18/1991. În speță, persoane cărora le-a fost reconstituit sau pentru care procedura specială se află în curs de desfășurare pentru un teren ce face și obiectul hotărârii atacate.
Recurenta reclamantă a cumpărat de la cedent doar drepturile succesorale asupra imobilului nu și dreptul personal al cedentului (autorii acestuia) de a urma procedura de reconstituire a acestui drept.
Art. 8 alin. 2 și art. 13 Legea 18/1991 dispun în legătură cu beneficiarii legii; titularii dreptului de proprietate sau moștenitorii acestora. Este un drept intuitu personae ce nu poate fi transmis unui terț.
Toată procedura legală a reconstituirii dreptului de proprietate, de la depunerea cererii de reconstituire și până la emiterea titlului de proprietate se referă doar la titularul dreptului sau moștenitorii săi.
Calitatea procesuală a părților presupune ca între ele să existe raporturi juridice de drept material. Între recurenta reclamantă și pârâta intimată C. Județeană fond funciar nu există aceste raporturi juridice de drept material, beneficiarul hotărârii fiind alte persoane (M. D. și Rusovici C. G.).
De observat, contractul de cesiune încheiat între M. D. și Rusovici C. G. care vând numitei O. M. (autoarea cedentului O. F.) drepturile succesorale ce urmează a fi dobândite asupra imobilului iar părțile s-au obligat a depune diligențe pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Aceste prevederi contractuale au avut în vedere faptul că d-na M. D. și d-nul Rusovici C. G. formulaseră deja cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în 19.06.2006.
Calitatea de cesionar a recurentei reclamante nu îi conferă legitimitate procesuală pentru continuarea procedurii speciale în vederea reconstituirii dreptului de proprietate ci un drept viitor în măsura în care îi este/va fi recunoscut titularului.
În raport de acest considerente, apreciem neîntemeiat recursul care va fi respins cu menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanta S.C. D. F. D. S.R.L. București împotriva sentinței civile nr. 9094 din 27.04.2012 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 29.11.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
T.D. D.C. I.C.
Cu opinie separată in sensul:
Admiterii recursului, casării sentinței, respingerii excepției, trimiterii cauzei spre rejudecare.
GREFIER,
M.N.
Red:D.C.
Tehn.H.C.
Ex.2/28.03.2013
Judecător fond: A. G.
Opinia separata a judecatorului C. I.
Calitatea procesuala activa consta in identitatea intre persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului afirmat.
In speta, reclamanta . SRL a solicitat anularea Hotararii nr. 833/2.03.2010 emisa de C. Judeteana Iasi pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, stabilirea dreptului de proprietate in favoarea sa asupra terenului agricol in suprafata de 25 ha, situat in extravilanul municipiului Iasi, T119, . emiterea titlului de proprietate asupra acestui teren.
In justificarea calitatii procesuale active, reclamanta a aratat ca este cumparatoarea drepturilor succesorale cu privire la aceasta suprafata de teren, potrivit contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 2844/11.06.2008 la BNP C. S., drept provenit prin transmiteri succesive de la autorul Gherculescu R. M., decedat in anul 1967.
Este adevarat ca potrivit dispozitiilor art. 8 alin.2 si 3 din Legea nr. 18/1991 precum si a celor cuprinse in legile ulterioare, reconstituirea dreptului de proprietate se face in beneficiul persoanelor indreptatite- membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, in conditiile legii civile, mostenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pamant in cooperativa si alte persoane anume stabilite.
Calitatea de persoana indreptatita presupune verificarea de catre comisiile insarcinate cu aplicarea legislatiei din materia restituirii a existentei dreptului de proprietate la momentul deposedarii in patrimoniul celui deposedat, verificarea identitatii dintre acesta cu titularul cererii de reconstituire si, daca este cazul a calitatii de succesor.
Prin contractul de vanzare a drepturilor succesorale s-a transmis ceea ce a existat în patrimoniul cedentului, în calitatea sa de moștenitor al fostului proprietar deposedat abuziv de stat, respectiv vocația la valorificarea dreptului de persoană îndreptățită la restituire potrivit procedurii Legii nr. 18/1991.
Consolidarea dreptului de proprietate al celui deposedat de către stat presupune deci urmarea procedurii legii speciale de catre succesorii acestuia, in speta de catre reclamanta . SRL, in calitatea sa de cumparator al drepturilor succesorale.
Mostenitorii autorului deposedat care si-au instrainat drepturile succesorale nu isi mai justifica calitatea de persoane indreptatite la reconstituirea dreptului de proprietate si nu mai pot urma procedura prevazuta de Legea nr. 18/1991, intrucat in patrimoniul lor nu mai exista acest drept, vocatia la reconstituirea dreptului de proprietate fiind transmisa cu titlu oneros sau cu titlu gratuit catre o alta persoana.
Astfel, reclamanta are posibilitatea de a-și valorifica, inclusiv prin concursul justiției, acest drept, exercitând orice acțiune civilă care poate constitui în acest mod un mijloc eficace de apărare a dreptului respectiv.
În speță, este de necontestat că reclamanta a dobândit prin cumparare vocația valorificării dreptului de persoană îndreptățită la restituire conform procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, ca urmare a cererii de reconstituire formulata în acest scop de mostenitorii autorului deposedat, ceea ce justifica pe deplin calitatea procesuala activa in cauza de fata, impunand admiterea recursului declarat de reclamanta.
Judecator C. I.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3119/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2596/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








