Fond funciar. Decizia nr. 40/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 40/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 14 Ianuarie 2013
Președinte - O. L.
Judecător I. D.
Judecător M. S.
Grefier D. C.
DECIZIA Nr. 40/2013
Pe rol se află judecarea recursului recurenta C. JUDEȚEANĂ DE F. F. IAȘI împotriva sentinței civile nr. 634/21.05.2012 pronunțată de Judecătoria H. în contradictoriu cu intimații: S. C. și C. L. DE F. F. E., având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2013 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 634 din 21.05.2012 pronunțată de Judecătoria H. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S. C., în contradictoriu cu pârâta C. L. De F. F. E. și C. Județeană de F. F. Iași, s-a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 3000 mp. teren arabil intravilan ., jud. Iași.
Prin aceeași sentință, a fost obligată pârâta C. L. de fond funciar E. la punerea în posesie a reclamantului și la întocmirea și înaintarea documentației necesare emiterii titlului de proprietate către C. Județeană de fond funciar Iași iar pârâta C. Județeană de fond funciar Iași, a fost obligată la emiterea titlului de proprietate pe numele reclamantului, după primirea documentației necesare de la C. L. de fond funciar E..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește situația de fapt, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la C. L. de fond funciar E. sub nr. 1806/17.03.1991 (f. 9), reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3006 mp. teren moștenit de la bunicii săi S. V. și P., aferent casei de locuit edificate încă din anul 1965. S-a reținut de asemenea că, potrivit susținerilor pârâtei C. Locale de fond funciar E., cererea reclamantului nu se regăsește nici pe anexele validate, nici pe cele nevalidate la nivelul . și nici în evidențele Comisiei Județene de fond funciar Iași rămânând, pe cale de consecință, nesoluționată.
Raportându-se la dispozițiile art. 6 alin. 1 ind. 1 și 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, instanța de fond a reținut pe de o parte că, potrivit mențiunilor din Registrul Agricol, reclamantul S. V. C. figura la nivelul anului 1964 - 1965 cu suprafața de 0,3 mp. teren arabil pe care se afla și o casă de locuit construită în anul 1950, aspect confirmat de altfel și de pârâta C. L. de fond funciar E., prin întâmpinare iar pe de altă parte că, martorii audiați în cauză (A. T. și B. T.) au confirmat faptul că suprafața de teren avută în vedere de reclamant provine de la bunicii acestuia și a fost, de-a lungul timpului, numai în folosința familiei S., necontestându-le nimeni dreptul de proprietate.
Astfel, constatând că reclamantul figura în Registrul Agricol la nivelul anilor 1964 - 1965 cu suprafața de 0,30 ha. teren, înscriere care potrivit art. 6 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 1/2000 are valoare declarativă – ceea ce înseamnă că mențiunea din registrul agricol face dovada proprietății până la proba contrară – iar proba contrară nu a fost făcută de către pârâte care, dimpotrivă, recunosc că suprafața de teren solicitată a aparținut autorilor reclamantului, instanța de fond a reținut că cererea acestuia este întemeiată.
Pe cale de consecință, prima instanță a admis în parte acțiunea și a reconstituit reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 3000 mp. teren arabil intravilan ., jud. Iași.
De asemenea, a obligat pârâta C. L. de fond funciar E. la punerea în posesie a reclamantului și la întocmirea și înaintarea documentației necesare emiterii titlului de proprietate către C. Județeană de fond funciar Iași și, nu în ultimul rând, a obligat pârâta C. Județeană de fond funciar Iași la emiterea titlului de proprietate pe numele reclamantului după primirea documentației necesare de la C. L. de fond funciar E..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
În motivare, recurenta a arătat pe de o parte că, în mod greșit prima instanță a dispus reconstituirea deptului de proprietate fără respectarea procedurii speciale și obligatorii prevăzute de legile fondului funciar iar pe de altă parte că, instanța de fond, încălcând un drept de jurisdicție ce aparține comisiei județene, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate fără ca reclamantul să fi făcut cerere.
În al doilea rând, recurenta a susținut că, hotărârea primei instanțe este greșită și în ceea ce privește dovada dreptului de proprietate deoarece, declarațiile de martori pot proba dreptul de proprietate doar în condițiile în care acesta se regăsește și în evidențele agricole iar în speță, din declarațiile martorilor rezută numai existența dreptului nu și predarea la CAP sau preluarea de către stat.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile legii fondului funciar.
În recurs a fost administrată proba cu încrisuri, comisia locală de fond funciar depunând la dosar, la cererea instanței de control judiciar plan parcelar.
Determinat de faptul că intimata pârâtă nu și-a îndeplinit de prima dată obligația impusă de instanță, la termenul din 19 noiembrie 2012, Tribunalul a dispus amendarea Primarului comunei E., cu suma de 300 lei, măsură față de care s-a formulat cerere de reexaminare.
Analizând cererea de reexaminare formulată de intimată, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă.
Potrivit art. 1081 alin 1 pct. 2 lit. f Cod procedură civilă: „ (1) Daca legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite in legătura cu procesul, astfel: 2. cu amenda judiciara de la 300.000 lei la 5.000.000 lei: f) f)refuzul sau omisiunea unei autorități ori a altei persoane de a comunica la cererea instanței, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele și evidențele ei;„
Deși intimata nu s-a conformat la prima solicitare a instanței, intimata a depus la următorul termen înscrisurile solicitate, iar întârzierea în depunerea înscrisurilor nu a fost rezultatul relei credințe a intimatei.
Având în vedere circumstanțele obiective mai sus reținute de către instanță și buna – credință manifestată de către intimată, instanța va admite cererea și va reveni asupra amenzii stabilite și va dispune anularea formelor de executare începute.
Analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de recurs, dar și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul va reține că recursul este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Așa după cum a reținut și prima instanță, prin cererea înregistrată la C. L. de fond funciar E. sub nr. 1806/17.03.1991 (fila 9 dosar fond), reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3006 mp. teren moștenit de la bunicii săi S. V. și P., aferent casei de locuit edificate încă din anul 1965.
Deși au trecut 22 de ani, cererea intimatului reclamant nu a fost soluționată.
Legea nr. 18/1991, a fondului funciar, republicată, modificată și completată art. . 11 alin 1 d: „ (1) Suprafața adusa in cooperativa agricola de producție este cea care rezulta din: actele de proprietate, cartea funciara, cadastru, cererile de înscriere in cooperativa, registrul agricol de la data intrării in cooperativa, evidentele cooperativei sau, in lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv declarații de martori. „.
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, modificată și completată, art. 6 alin 11: „Titlurile de proprietate obținute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și existenta libera a vechilor amplasamente fac dovada absolută a proprietății, obligând comisiile de fond funciar sa procedeze la validarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate. „în timp ce art. 6 alin 13 din același act normativ, prevede că: „ În situația în care nu mai exista înscrisuri doveditoare, proba cu martori este suficienta în reconstituirea dreptului de proprietate când aceasta se face pe vechile amplasamente și când martorii ce le recunosc sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor, pe toate laturile terenului pentru care s-a cerut reconstituirea. „
Din analiza recursului, raportat la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale incidente, rezultă că recursul este neîntemeiat, soluția instanței de fond fiind legală, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este vădit nefondat, din actele și lucrările dosarului reieșind fără putință de tăgadă că intimatul reclamant a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, fără ca, timp de 22 de ani comisiile abilitate să îi soluționeze cererea nr. 1806/17.03.1991 (fila 9 dosar fond).
Și al doilea motiv de recurs este nefondat, instanța de judecată având jurisdicție deplină în stabilirea îndreptățirii unei persoane la reconstituirea dreptului de proprietate.
În acest sens, Tribunalul are în vedere decizia XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile Unite, prin care, analizându-se tot o procedură administrativ jurisdicțional, s-a statuat că: „...notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil” .
De asemenea, prin aceeași decizie s-a mai statuat că: „De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte. În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”.
Așadar, din moment ce instanța de judecată are competența de a cenzura hotărârea comisiei județene, potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991, este evident că, în cazul refuzului sau a indolenței autorităților, poate analiza temeinicia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate.
De altfel, o interpretare în sensul celor susținute de recurentă este contrară prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța europeană, condamnând deja România în situații similare, sens în care a reținut: „....In lumina celor de mai sus, Curtea apreciaza ca imposibilitatea reclamantei de a le face pe instante sa analizeze daca indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a i se restitui un teren pe vechiul amplasament, in cadrul contestatiei sale impotriva unei decizii administrative ce statua asupra drepturilor sale civile, incalca insasi substanta dreptului sau de acces la o instanta (conform G., citata anterior, § 39)”. În acest sens sunt de reținut cauzele G. împotriva României și Hauler împotriva României.
Și al treilea motiv de recurs este nefondat și provine dintr-o interpretare eronată a dispozițiilor legale.
În primul rând, instanța de control judiciar reține că, Legea 1/2000 instituie trei categorii de probe distincte ce nu trebuie coroborate între ele ci, cărora le este acordată o forță probantă superioară ( actele autentice) sau impune condiții pentru a avea valoare probantă ( martorii să fie proprietarii vecini ai terenurilor solicitate pe toate laturile).
În speță, în sprijinul cererii a adus ca și probe, registrul agricol pe anii 1964 – 1970 pe numele autorului S. V C. ( fila 30 dosar fond), iar în fața primei instanțe a mai solicitat audierea martorilor B. T. și A. T. ( filele 45,46 dosar fond).
Așadar, instanța apreciază că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile 6 alin 12 și ale art. 6 alin 13 din Legea nr. 1/2000, potrivit cu care consemnările efectuate între anii 1945 și 1990 în registrele agricole au valoare declarativă, astfel că, în mod temeinic și legal, prima instanță le-a avut în vedere la soluționarea cererii .
Prin sintagma „ valoare declarativă „ menționată în art. 6 alin 12 din Legea nr. 1/2000 însă, legiuitorul a avut în vedere faptul că asemenea, înscrisuri fac dovada proprietății terenului solicitat până la proba contrară.
Din toate aceste înscrisuri rezultă cu certitudine că autorul reclamantului a deținut în proprietate suprafețele de 0, 44 ha teren aspect ce rezultă și din declarațiile martorilor audiați .
Raportat aceste dispoziții legale, este evident că pârâta C. Județeană Iași de F. F. era obligată să producă dovada contrară și să dovedească veridicitatea afirmațiilor sale precum și o altă situație de fapt, așa cum de altfel stipulează art. 6 alin 14 din Legea nr. 1/2000, în sensul că proba invocată să fie de aceeași forță juridică, lucru care nu s-a întâmplat în prezenta speță .
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă și având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanța va respinge recursul, urmând să mențină hotărârea instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de reexaminare formulată de către domnul L. I. - P. . cu amendă judiciară în cuantum de 300 lei conform art.108 ind.1 al.1 pct.2 lit.f C.pr.civ. stabilită prin încheierea din 19.11.2012.
Revine asupra amenzii stabilite în sarcina petentului L. I., P. .> Dispune anularea formelor de executare începute.
Respinge cererea de recurs declarată de pârâta C. Județeană de F. F. Iași împotriva sentinței civile nr. 634 din 21.05.2012 pronunțată de către Judecătoria H., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2013.
Președinte, O. L. | Judecător, I. D. | Judecător, M. S. |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED – D.I./D.I.
2 EX – 01.02.2013
JUD. F. – O. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2793/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 20/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
