Fond funciar. Decizia nr. 71/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 71/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Ianuarie 2014
Președinte - F. S.
Judecător – M. D.
Judecător – M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 71
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de reclamanta M. L., împotriva sentinței civile nr. 9699/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, intimată C. JUDEȚEANĂ P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută titlu de proprietate.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 17.01.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi 24.01.2014 când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul_ /13.07.2012, reclamanta M. L. în contradictoriu cu C. Județeană de Fond Funciar I.i, a solicitat instanței să constate nulitatea titlului de proprietate nr._/16.12.2002, emis pe numele lui F. T. C., susținând că este făcut pentru suprafața de 5,00 ha, situată în satul R., ., această suprafață fiind proprietatea mamei sale F. Gh. M., domiciliată în satul Runc, ., care deține act de vânzare-cumpărare pentru acest teren.
Pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar prin întâmpinare (fila 16 dosar), invocă următoarele:
Potrivit art. 112 din Codul de procedură civilă, „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: 1. numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal și codul bancar … 3. obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință. P. identificarea imobilelor se va arăta comuna și județul, ., în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic. 4. arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea. 5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere…”
Art. 133 alin. (1) din Codul de procedură civilă, prevede că „Cererea de chemare în judecată care nu cuprinse numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.”
Față de dispozițiile sus-arătate, pârâta subliniază că cererii de chemare în judecată îi lipsesc elementele esențiale, iar lipsa acestora este sancționată în mod expres cu nulitatea.
Prin sentința nr. 9699/25.06.2013 Judecătoria Iași a respins acțiunea reținând următoarele argumente:
,, (1). C. Județeană pentru S. D. de P. Privată Asupra Terenurilor Iași a emis titlul de proprietate nr._/2002, pe baza documentației primite de la C. Comunală de Fond Funciar Țibana, iar stabilirea amplasamentului suprafețelor de teren reconstituite era atribuția exclusivă a Comisiei Comunale de Fond Funciar Țibana.
Documentația care a stat la baza eliberării titlului de proprietate nr._/2002 a fost depusă la dosarul cauzei de către pârâta C. Județeană de Fond Funciar, la filele 43-53 dosar.
(2). Instanța mai reține totodată și că, deși titlul de proprietate contestat a fost eliberat în anul 2002, conform anexei de validare de la dosar, hotărârea care a stat la baza reconstituirii este emisă sub imperiul Legii nr. 18/1991, deci, nu subzistă nici această condiție a nulității, așa cum este ea enunțată de art. III alin. 1lit. a (ii) din Legea nr. 169/1997.
Instanța, în analiza motivelor de nulitate invocate, va avea în vedere că, pentru a opera sancțiunea nulității, condițiile enunțate de textul de lege trebuiau să fie împlinite cumulativ. Astfel, era necesar ca actul de constituire să fi fost făcut pe vechiul amplasament al fostului proprietar ca terenul să fi fost solicitat de către aceasta (fostul proprietar) în termen legal și ca terenul să fi fost liber la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane.
În urma verificărilor efectuate în evidența O.C.P.I. Iași – Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Iași, terenul menționat nu este înscris în cartea funciară.
În raport cu cele de mai sus urmează a se reține că nu a fost anexat planul parcelar însușit de C.L.F.F. Iași/C.J.F.F. Iași prin ștampilă și semnătură, în contextul dispozițiilor art. 33 și următoarele din H.G. nr.890/2005, care să conțină dimensiunile pe conturul imobilului și vecinătățile din care să reiasă amplasamentul imobilului, așa cum a fost consemnat de . bazei de date grafice de la O.C.P.I. Iași nu se raportează la momentul emiterii titlului, 2002 și dacă în prezent se suprapune sau nu cu alte amplasamente nu s-a confirmat, în condițiile în care titlul de proprietate nu a fost intabulat.
În consecință, față de cele reținute și văzând și dispozițiile Art. III din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată prin titlul V articol unic pct. 1 din Legea nr. 247/2005 potrivită cărora ,,dispozițiile modificatoare sau de completare sau de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor […] eliberate cu respectarea prevederilor Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor’’, instanța constată că acțiunea formulată este neîntemeiată și pe cale de consecință o va respinge, reținând că modificările de amplasament solicitate de beneficiarii titlurilor de proprietate eliberate sub imperiul Legii nr. 18/1991 înainte de consacrarea principiului reconstituirii pe vechiul amplasament, nu se încadrează, de principiu printre motivele de nulitate consacrate de art. III Legea nr. 169/1997, în lipsa unor alte cauze de nulitate, prin constatarea nulității absolute a unor asemenea acte doar în ideea ,,reparării’’ unei omisiuni neconforme cu realitatea, se va respinge acțiunea deoarece numai încălcându-se în mod substanțial principiul stabilirii raporturilor juridice civile se poate dispune astfel. Practic, s-ar aduce atingere altor persoane ce justifică pe deplin îndreptățirea la reconstituire pentru numărul cadastral solicitat’’.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta M. L. arătând că a solicitat în primă instanță anularea titlului de proprietate al numitului F. C-tin, decedat în 2003 pentru că terenul cuprins în acest titlu aparținea mamei reclamantei.
Alăturat cererii de recurs recurenta a depus înscrisuri referitoare la calitatea de proprietar a mamei sale asupra terenului în discuție la momentul preluării de către stat.
Intimata C. Județeană de Fond Funciar I.i nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că recursul este fondat, însă nu pentru motivele arătate în cererea de recurs ci pentru un alt motiv reținut din oficiu de instanță, referitor la cadrul procesual.
Astfel, deși în primă instanță reclamanta a arătat că solicită a se constata nulitatea titlului de proprietate emis pe numele lui F. C-tin, prima instanță nu l-a introdus în cauză ca pârât pe acest și nici măcar nu a pus în discuție necesitatea citării acestuia ci a finalizat procesul citând ca pârâtă doar pe C. Județeană de Fond Funciar I.i.
În aceste condiții cauza a ost soluționată fără stabilirea prealabilă a cadrului procesual complet și corect, impunându-se introducerea în cauză ca pârât a titularului titlului de proprietate.
În consecință instanță de recurs va admite recursul, va casa sentința și o va trimite spre rejudecare primei instanțe, aceasta urmând a introduce în cauză în calitate de pârât pe F. C-tin sau pe moștenitorii acestuia, dacă se vor verifica susținerile reclamantei referitoare la decesul survenit în 2003.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de reclamanta M. L. împotriva sentinței civile nr. 9699/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Iași.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi 24.01.2014
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
F.S. M.D. M.M. M.G.
Red./Tehnored. M.D.
2 ex/ 04.02.2014
Jud. fond. Ș. B.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 378/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 93/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








