Contestaţie la executare. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 157/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 03 Martie 2014
Președinte - O. L.
Judecător C. R.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 157/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul formulat de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 9438/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimații V. D., C. Județeană de A. de S. Iași, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 24.02.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03.03.2014, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 9438 din 19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a Casei de Asigurări de S. Iași.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul V. D., cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimatul C. de Asigurări de S. Iași, cu sediul în Iași, .. 18-20, jud. Iași, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul V. D., cu domiciliul în Iași, ., jud. Iași în contradictoriu cu intimatul A. – D. Iași – A. Iași, cu sediul în Iași, .. 26, jud. Iași.
Anulează somația nr._/18.02.2013 și titlul executoriu nr._/18.02.2013 din dosarul de executare nr._/2013.
Respinge ca devenită fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
Dispune restituirea cauțiunii către contestator, ulterior rămânerii definitive a prezentei sentințe.
Admite cererea de restituire a taxelor judiciare de timbru.
Dispune restituirea taxei de timbru de 204 lei, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, timbrul judiciar nu se restituie.
Admite cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă intimata să achite contestatorului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat ales.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. de Asigurări de S. Iași, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:
Prezenta contestație la executare privește exclusiv actele de executare silită reprezentate de somația nr._/18.02.2013 și titlul executoriu nr._/18.02.2013, acte de executare întocmite de către A. Iași și nu de către intimata CAS Iași. Este adevărat că aceste acte de executare sunt întemeiate pe titluri de creanță emise de către CAS Iași, dar aceste aspect este lipsit de relevanță, în contextul în care criticile contestatorului nu vizează titluirile de creanță decât sub aspectul necomunicării lor, fără a fi contestate în fond deciziile de impunere.
Sarcina comunicării acestor titluri de creanță, în ipoteza în care ele nu au fost legal comunicate anterior, revine tot A. Iași, care a preluat întreaga activitate de urmărire și încasare a contribuțiilor, conform Ordinului Comun privind procedura de predare-primire a documentelor și informațiilor în vederea administrării de către A. – A. Iași a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX ind. 2 al Codului Fiscal, în temeiul art. 5 din OUG nr. 125/2011, privind modificarea șicompletarea Legii nr. 571/2003.
Având în vedere argumentele de mai sus, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. de Asigurări de S. Iași cu consecința respingerii contestației la executare formulate de contestatorul V. D. în contradictoriu cu intimatul C. de Asigurări de S. Iași.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat,
Criticile contestatorului vizează existența unei autorități de lucru judecat, în sensul că prin sentința civilă nr. 6176/21.03.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătorei Iași, a fost anulat titlul executoriu nr._/27.12.2011.
Având în vedere faptul că prin sentința indicată mai sus a fost anulat un act de executare diferit de cele criticate în prezenta cauză, nefiind astfel întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză – cele două cauze având obiect diferit - instanța va reține caracterul neîntemeiat al excepției autorității de lucru judecat, urmând a respinge în consecință excepția.
Cu privire la contestația la executare, instanța reține:
Contestatorul a contestat pe calea contestației la executare actele de executare silită reprezentate de somația nr._/18.02.2013 și titlul executoriu nr._/18.02.2013, acte întocmite de către A. Iași.
Criticile contestatorului vizează împrejurarea că nu i-au fost comunicate titlurile de creanță.
Potrivit art.172 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricãrui act de executare efectuat cu încãlcarea prevederilor prezentului cod de cãtre organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuzã sã îndeplineascã un act de executare în condițiile legii.
(3) Contestația poate fi fãcutã și împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotãrâre datã de o instanțã judecãtoreascã sau de alt organ jurisdicțional și dacã pentru contestarea lui nu existã o altã procedurã prevãzutã de lege.”
La data de 18.02.2013 intimata A. IAȘI a emis somația nr._/18.02.2013 și titlul executoriu nr._/18.02.2013 prin care retine în sarcina contestatorului V. D. obligația de a achita suma de_ lei, din care suma de 6651 lei reprezentând CAS, suma de 7213 lei cu titlu de dobânzi și suma de 997 lei cu titlu de penalități, documentul prin care s-a individualizat creanța fiind decizia de calcul accesorii nr._ din 30.06.2011 și decizia de impunere nr. 5016/30.06.2011. Desi s-a afirmat de catre intimată că a comunicat obligatia de plată catre contestator, nu a facut nici o dovada in acest sens, motiv pentru care instanta nu poate decât să constate că decizia de impunere și decizia de calcul accesorii nu au fost comunicate contestatroului.
Este depusă la dosarul cauzei doar dovada de comunicare către contestator titlului executoriu nr._/18.02.2013 și a somației nr._/18.02.2013.
Instanta retine că executarea silita a creantelor fiscale se efectueaza in temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala de catre organul de executare competent in a carui raza teritoriala își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanta, în cauza de față decizia de impunere, devine titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent. Decizia de impunere constituie si înștiințare de plată de la data comunicării acesteia.
În speță, decizia de impunere – act administrativ fiscal și titlu de creanță - nu a fost comunicată contestatorului potrivit art. 44 din Codul de procedura fiscala, cu confirmare de primire, pentru a da posibilitatea acestuia sa ia la cunoștință de conținutul actului, astfel ca acesta sa aibă posibilitatea fie de a face plata, fie de a contesta actul.
Potrivit dis part. 44 din Codul de procedura fiscala :
“1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat….
(2)Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin remiterea, sub semnãturã, a actului administrativ fiscal de cãtre persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicãrii fiind data remiterii sub semnãturã a actului;
c) prin poștã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate…
(4) Dispozițiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor,, .
Chiar Curtea Constitutională a reținut, prin decizia nr.536/28.04.2011, că prevederile art.44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Curtea a observat că este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative.
Dispozitiile art.44 alin.(4) din aceeași ordonanță prevăd că dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător și în materia comunicării actelor administrative fiscale, ceea ce înseamnă că este incident art.95 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că, în cazul comunicării cu rea-credință prin publicitate a actului administrativ fiscal, vor fi anulate actele săvârșite ulterior acestui moment.
Curtea Constitutională a observat că Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o lege specială, care instituie unele reguli derogatorii de la cele stabilite de dreptul comun, reprezentat de Codul de procedură civilă. Interesul organelor fiscale de aducere la cunoștința contribuabilului a existenței unei obligații fiscale al cărei creditor este însuși statul implică necesitatea comunicării actului administrativ în care aceasta este consemnată prin modalități care să asigure aducerea efectivă la cunoștința contribuabilului despre existența unor obligații fiscale în sarcina sa.
Așa fiind, legiuitorul a prevăzut că actele administrative fiscale pot fi comunicate prin publicitate și în cazul în care domiciliul contribuabilului este cunoscut. În acest caz, însă, trebuie ca, anterior recurgerii la această modalitate, să fi fost respectată cu strictețe ordinea prevăzută în art.44 alin.(2) lit.a)-c) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, astfel încât comunicarea prin publicitate să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară.
Așadar, în cazul actelor administrative fiscale, comunicarea acestora se îndeplinește prin publicitate și în ipoteza în care se cunoaște domiciliul fiscal al contribuabilului, dar comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalități prevăzute de textul amintit. Instanțele sunt datoare să examineze însă, dacă această comunicare prin publicitate a fost îndeplinită doar ca urmare a imposibilității realizării procedurii de comunicare prin celelalte modalități, în ordinea în care acestea sunt enumerate la art.44 alin.(2) lit.a)-c).
Curtea Constitutională a mai retinut că interpretarea prevederilor art.44 alin.(2) din Codul de procedură fiscală potrivit căreia enumerarea cuprinsă în acesta constituie și ordinea de prioritate pentru realizarea modalităților de comunicare a actelor administrativ fiscale, la respectarea căreia instanțele de judecată trebuie să vegheze, este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate de care textul suferă prin lipsa unei mențiuni exprese în acest sens.
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul in care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată, astfel cum se arată în art. 45 din Codul de Procedură Fiscală. Organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat efectiv acestuia.
Prin urmare, instanța consideră că executarea silită în ce privește suma de_ lei indicată în decizia de impunere 5016/30.06.2011 și decizia de calcul accesorii nr._/30.06.2011 a fost începută cu încălcarea dispozițiilor legale, în lipsa unui titlu executoriu valabil.
In aceste conditii, urmează a fi admisă contestatia asa cum a fost formulată si a se dispune anularea actelor de executare.
În raport de soluția pronunțată asupra contestației la executare, instanța va respinge ca devenită fără obiect cererea de suspendare a executării silite.
In temeiul art. 274 C.pr.civ., intimata va fi obligata la plata unor cheltuieli de judecata in cuantum de 500, reprezentând onorariu avocat, taxele judicare de timbru, în cuantum de 204 lei, urmează a fi restituite contestatorului în temeiul art. 23 alin. (1) lit. e din Legea nr. 146/1997, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs intimata A. –Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că toate aspectele reținute de prima instanță sunt eronate, instanța făcând o greșită aplicare a legii. CAS a comunicat actul administrativ fiscal prin intermediul serviciilor poștale cu confirmare de primire, existând dovada materială și fără echivoc a acestui fapt.La momentul emiterii și comunicării deciziei de impunere, art.44 nu mai prevedea nicio enumerare subsecventă cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale. Pe fondul cauzei,potrivit Legii nr.95/2006 persoanele care exercită profesii libere sau autorizate să desfășoare activități independente sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Potrivit dispozițiilor legale obligația de a-și declara veniturile și a face dovada plății integrale a contribuțiilor îi reveneau contestatorului. Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 30.06.2011 C. de Asigurări de S. Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere nr. 5016 din 30.06.2011 pentru stabilirea contribuțiilor și accesoriilor datorate la FNUASS pentru anul 2005. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datorează suma totală de _ lei, cu titlu de contribuție, dobânzi și penalități de întârziere.
Recurenta a susținut că a comunicat contestatorului decizia de impunere, însă la dosarul cauzei nu există dovada îndeplinirii procedurii de comunicare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.Prin urmare, în aceste condiții nu poate fi reținută ca și modalitate de comunicare legal îndeplinită astfel încât să curgă termenele de introducere a contestației etc.
Ulterior,pentru comunicarea deciziei de impunere, recurenta a ales doar procedura publicității, nefiind făcută dovada comunicării deciziei de impunere cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, aceste dovezi fiind făcute doar pentru comunicarea actelor de executare, respectiv somația și titlul executoriu.
În baza deciziei de impunere nr. 5016 din 30.06.2011 au fost emise somația și titlul executoriu nr. nr._ pentru suma de _ lei. Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 141 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 44 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate.
Prin decizia nr. 536/28.04.2011 pronunțată de Curtea Constituțională s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că organul fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, cu înlăturarea nejustificată a ordinii de realizare a modalităților de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a-d din aceeași ordonanță.
A reținut Curtea Constituțională prin această decizie că publicitatea reprezintă una dintre cele patru modalități enumerate în art. 44 alin. 2 lit. a – d din O.G. nr. 92/2003, prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale. De asemenea, s-a reținut de către Curtea Constituțională că enumerarea pe care o conține art. 44 alin. 2 nu este întâmplătoare, ci „modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale sunt menționate într-o ordine de prioritate în ceea ce privește aplicarea lor. Astfel, prima dintre acestea, care asigură certitudinea absolută a luării la cunoștință a contribuabilului de conținutul actului administrativ fiscal, este cea de la lit. a, constând în prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură. De asemenea, un grad înalt de certitudine îl conferă și modalitatea prevăzută la lit. b, și anume remiterea către contribuabil, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal. Urmează, potrivit lit. c, comunicarea prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia. În fine, la lit. d se menționează comunicarea prin publicitate … În mod evident, intenția legiuitorului a fost de a institui o anumită ordine pentru modalitățile de comunicare a actelor administrative fiscale, prefigurând, prin succesiunea menționată la lit. a-d, obligația organului fiscal de a proceda la comunicare doar cu respectarea ordinii de utilizare a acestora prevăzută în art. 44 alin. 2”. S-a mai reținut prin decizia Curții Constituționale că prevederile art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003 „care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective”.
Pe cale de consecință, având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, instanța de recurs reține că în mod eronat recurenta a procedat la comunicarea deciziei de impunere prin publicitate, nerespectând ordinea de prioritate impusă de art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003.
De asemenea, raportat la decizia Curții Constituționale, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la faptul că art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 nu instituie o ordine de prioritate și la faptul că modalitatea de comunicare a actelor prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci este o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare.
În consecință, instanța de recurs constată că în mod corect s-a reținut că către instanța de fond faptul că decizia de impunere nu a fost comunicată contestatorului fiind încălcate prevederile art. 44 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003. Pe cale de consecință, reținând că decizia de impunere nu a fost comunicată intimatului, în mod corect instanța de fond a dispus a anularea titlului executoriu și a actelor de executare emise în temeiul acestuia.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul și va păstra sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 9438/18.06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 03.03.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
L.O.R.C.B.E.D.
RED. TEHNORED. L.O.
2 EX. / 08.08.2014
JUD. FOND T. G. T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 267/2014. Tribunalul IAŞI | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc. Decizia... → |
|---|
