Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 384/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 384/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31 Martie 2015
Președinte - G. C.
Judecător O. L.
Judecător M. S.
Grefier A. M.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 384/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent C.N.A.D.N.R. DIRECȚIA R. DE D. ȘI P. IAȘI și pe intimat S. T. C. M. - C.. M.. M. DE FAMILIE, având ca obiect încuviințare executare silită .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 16.03.2015, și pentru legala constituire a completului pentru 23.03.2015 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 1150/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, excepție invocată din oficiu.
Respinge cererea de încuviințare a executării silite formulate de B. M. I. și M. L. cu sediul în mun.Iași, ..21,..1,județul Iași, la cererea creditoarei C.N.A.D.N.R. prin Direcția R. de D. și P. Iași, cu sediul în Iași, ..19, județul Iași, în contradictoriu cu debitorul S. T C.,, ca nefiind de competența instanțelor judecătorești.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. la data de 22.10.2014 sub nr._ B. M. I. și M. L. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.10.2011, la cererea creditoarei C.N.A.D.N.R. prin Direcția R. de D. și P. Iași în contradictoriu cu debitorul S. T C...
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.665 din Noul Cod de Procedură Civilă, petentul solicitând, în dovedire, încuviințarea probei cu înscrisurile anexate la cererea formulată.
Cererea a fost în mod legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
Analizând cu prioritate excepția de necompetență generală a instanțelor, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
La data de 19 0ctombrie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.138/15.10.2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr.753/16.10.2014.
Prin legea sus-menționată, a fost modificat și textul articolului 665 din C., astfel încât în prezent competența de a soluționa cererile de încuviințare a executării silite aparține executorului judecătoresc și nu instanței de executare.
Astfel, potrivit art.665 alin.2 din Codul de Procedură Civil, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.138/2014, executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite prin încheiere, fără citarea părților.Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare.
Potrivit art.129 alin.2 pct.1 din Codul de Procedură Civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, iar potrivit art.130 alin.1 din codul de procedură civilă necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți sau de judecător în orice stare a pricinii.
Față de ansamblul considerentelor expuse, având în vedere și data introducerii prezentei cereri ( 22.10.2014), instanța, în temeiul art.132, art.130 alin.1, art.129 alin.2 pct.1 din Codul de Procedură Civilă raportat la art.665 din Codul de Procedură Civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.138/2014, va admite excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, excepție invocată din oficiu și va respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor judecătorești.”
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal creditoarea care a arătat că prima instanță a reținut în mod nelegal aplicabilitatea dispozițiilor art 665 N.C.p.c. în forma modificată prin Legea nr.138/2014, având în vedere că la data formulării cererii de executare silită, respectiv 25.09.2014, acest text nu prevedea că asupra cererii de încuviințare a executării silite se pronunță executorul judecătoresc.
În faza recursul nu au fost administrate probe.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de recurs și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Pin cererea adresată primei instanțe B. M. I. și M. L. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/24.10.2011, la cererea creditoarei C.N.A.D.N.R. prin Direcția R. de D. și P. Iași în contradictoriu cu debitorul S. T C..
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.10.2011, creditorul C.N.A.D.N.R. - Direcția Regionala de D. și P. Iași a constatat săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din O.G. 15/2002, reținându-se că în ziua de 29.04.2011 a fost identificat în trafic vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând debitorului, circulând fără rovinietă valabilă.
Având în vedere dispozițiile art. 24 N.C.p.c., Tribunalul reține pertinența criticilor invocate prin cererea de apel în sensul că în mod nelegal s-a reținut de prima instanță aplicabilitatea dispozițiilor art . 665 N.C.p.c. în forma modificată prin Legea nr.138/2014, deoarece la data formulării cererii de executare silită, respectiv 25.09.2014, acest text prevedea că cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de judecată.
Analizând în continuare cererea de încuviințare a executării silite, Tribunalul reține soluția primei instanțe, dar pentru altă argumentație.
Conform dispozițiilor art. 665 alin. 2 N.C.p.c., forma în vigoare de la data cererii de executare silită, respectiv 25.09.2014, cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanță în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la judecătorie, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților.
Analizând cererea de încuviințare a executării silite prin raportate la dispozițiile art. 665 N.c.p.c., forma în vigoare de la data cererii de executare silită, respectiv 25.09.2014, instanța de recurs constată că soluția care se impune este cea de respingere în baza art. 665 N.c.p.c. alin. 5 pct.1 în sensul că cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat.
Astfel, potrivit art. 37 din OG nr.2/2001 procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Pe cale de consecință, conform art. 39 alin 1 li. a din O.G. 2/2001 punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege.
În continuare alineatul 2 al aceluiași articol prevede că: „În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel: a) pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică; b) pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.”
Conform 39 alin 3 din O.G. 2/2001 executarea se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.
Având în vedere toate considerente, instanța de recurs constată că procedura de executare silită a măsurilor dispune printr-un proces verbal de contravenție are un regim special, derogator de la dreptul comun prevăzut de Codul de procedură civilă, motiv pentru care se va dispune respingerea recursul declarat de recurenta C. Direcția R. de D. și P. Iași, împotriva sentinței civile nr.1150/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. Direcția R. de D. și P. Iași, împotriva sentinței civile nr.1150/28.10.2014 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31 .03.2015.
Președinte, G. C. | Judecător, O. L. | Judecător, M. S. |
Grefier, A. M. |
Red.LO
Tehnored.LO/MA/2 ex/29.05.2015
Judecător fond:V. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 649/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 672/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








