Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 11/2016. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 11/2016 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 11/2016

Cod ECLI ECLI:RO:TBIAS:2016:008._

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 11/2016

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. T.

Judecător M. Hărățu

Grefier L. A.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe apelant S. S.A.R.L. - P. M. . și pe intimat P. I., având ca obiect investire cu formulă executorie

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale specializate a Secției a II-a civile în soluționarea cauzei și reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra excepției necompetenței specializate a Secției a II-a Civile, contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Iași, instanța consideră că litigiul de față nu se circumscrie sferei sale de competența specializată Astfel, obiectul cererii inițiale este o învestire cu formulă executorie a unui contract de credit bancar, încheiat între . S.A. și P. I..

Potrivit disp.art. 641 alin. 3 c.proc.civ., instanța va verifica dacă înscrisul întrunește toate condițiile de formă cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, precum și alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege.

Instanța, constatând că în cauză nu au fost și nu pot fi invocate apărări de fond privind raportul de drept substanțial dintre părți, care ar putea viza activitatea profesioniștilor, apreciază că, în prezentul dosar, competența specializată de soluționare a căii de atac aparține instanței de drept comun, respectiv Secției I Civile din cadrul Tribunalului Iași, competența instanței comerciale în calea de atac fiind atrasă doar atunci când sunt puse în discuție apărări de fond a căror natură este indiscutabilă ( penultimul alineat din considerentele Deciziei RIL nr. XV/5.02.2007 a Î.C.C.J. ).

În acest sens este și opinia I.N.M., exprimată în Minuta întâlnirii reprezentanților C.S.M. cu președinții secțiilor civile ale curților de apel și Î.C.C.J. din 7-8.05.2015 la pct. 43, cu privire la o problemă de drept similară ce a generat practică neunitară, problemă referitoare la determinarea completelor de judecată competente să judece cererile având ca obiect contestațiile la executare sau validările de poprire care vizează titluri executorii pronunțate de completele specializate de minori și familie.

Astfel, pornind de la considerentele Deciziei nr. XV/2007, pronunțate de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, I.N.M. a apreciat că” în măsura în care, în cadrul litigiilor menționate, se vor invoca apărări de fond vizând chestiuni de drept din materia dreptului familiei, completele competente specializate să judece astfel de cereri vor fi cele de minori și familie”.

În sprijinul soluției că asemenea cereri de promovare a căilor de atac declarate împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate contestații la executare, validări de poprire, investiri cu formulă executorie, încuviințări de executare silită, în care nu au fost invocate apărări de fond, urmează a fi repartizate completelor care soluționează contestații la executare de drept comun-drept civil, au fost aduse următoarele argumente:

-aceste complete au competența de a verifica orice apărări de fond;

-verificările se realizează în etapa executării silite, ulterioară soluționării litigiului pe fond.

Mai mult, în cadrul dezbaterilor respective, s-a dat cu titlu de exemplu situația contestațiilor la executare în care au fost invocate apărări de fond privind clauze abuzive, soluționate în primă instanță de judecătorie, apreciindu-se că, în acest caz, apelul va fi soluționat de secția specializată în litigii cu profesioniștii din cadrul tribunalului.

Rezultă că, în cazul altor tipuri de cereri ce au legătură cu executarea silită dar nu și cu dreptul material, apelul urmează a fi soluționat de Secția civilă de drept comun a tribunalului.

Constatând că nu a fost legal investită Secția a II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal, trimite dosarul la Secția I Civilă, ce are plenitudine de competență, în baza disp. art.95 alin.2, art.200 alin.2 și art 136 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența specializată de soluționare a cererii de apel formulate de către S. S. împotriva încheierii pronunțate la 05.08.2015 de către Judecătoria Iași, în favoarea Secției a I-a civile a Tribunalului Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 20.01.2016.

Președinte,

S. T.

Judecător,

M. Hărățu

Grefier,

L. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 11/2016. Tribunalul IAŞI