Obligaţie de a face. Decizia nr. 1328/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 1328/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 1328/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 16 Octombrie 2014

PREȘEDINTE – T. DOINIȚA

JUDECĂTOR – D. C.

JUDECĂTOR – D. I.

GREFIER – I. G.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1328/2014

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către B. V. F. împotriva sentinței civile nr._ din 09 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatele C. Județeană de fond funciar Iași și C. locală de fond funciar C., având ca obiect fond funciar rectificare T.P.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 02 octombrie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru 09 octombrie 2014 și apoi pentru azi când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă_/9.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul B. V. F., în contradictoriu cu pârâții C. L. de Fond Funciar P. Iloaiei, C. Județeană de Fond Funciar Iași.

P. a pronunța această sentință prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată, reclamantul B. V. F. a chemat în judecată pârâții C. L. P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ IAȘI P. S. D. DE P. ASUPRA TERENURILOR, pentru ca instanța prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rectificarea titlului de proprietate nr._, cod_, întocmit în data de 06.08.1996, pe numele B. V. F., respectiv a încadrării cadastrale a suprafeței de_ mp, situată în intravilanul satului Henci, oraș P.-Iloaiei, jud. Iași și obligarea pârâtelor în solidar, la plata cheltuielilor de judecată suportate cu acest proces, invocând esențialmente următoarele motive, în data de 06.08.1996, a fost întocmit titlul de proprietate nr._, având codul_, pe numele numitului B. V. F., prin reconstituirea dreptului de proprietate, primind în proprietate atât teren intravilan, cât și teren extravilan, situat în .-Iloaiei, jud. Iași.

Terenul din intravilan în suprafață totală de_ mp este format din două parcele distincte, o parcelă în suprafață de 690 mp, situată în tarlaua 3, ., având ca vecinătăți la nord C. M, la est R. E., la sud Z. V. E., la vest Z. E., iar a doua parcelă în suprafață de_ mp este situată în ./7, având ca vecinătăți la nord M. G., la est R. E., la sud C. M, la vest DS 38.

În cursul anului 2012, reclamantul B. V.F. a formulat cerere la OCPI Iași pentru intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de_ mp situată în tarlaua nr.3, . intravilanul satului Henci al orașului P.-Iloaiei, cerere ce i-a fost respinsă prin încheierea nr._ din data de 28.09.2012, deoarece s-a constatat că există neconcordanță între identificatori cadastrali din acte și cei rezultați din măsurători; neconcordanță între identificatori cadastrali din CP și tabel mișcare parcelară; imobilul nu se află în totalitate în intravilan PUG.

Suprafețele de teren de 690 mp și de_ mp au fost trecute în titlul de proprietate nr._, ca regăsindu-se în intravilanul satului Henci, ..Iași, în tarlaua 3, ., și respectiv în tarlaua 3, .>

Potrivit procesului-verbal de punere în posesie nr. 4008/22.11.1994, aceste suprafețe de teren, totalizând suprafața de_ mp, se aflau în tarlaua 21, . momentul punerii în posesie.

Potrivit hărților cadastrale ale OCPI, această suprafață de_ mp se regăsește atât în intravilanul cât si în extravilanul satului Henci, al orașului P.-Iloaiei, jud.Iași, iar identificatorii cadastrali fiind alții decât cei trecuți în titlul de proprietate. Potrivit planului cadastral al OCPI Iași, suprafața de teren de_ mp se află în ./2, .>

De asemenea, învederează că vecinătățile suprafeței de teren de_ mp sunt corecte atât în fișa de punere în posesie, cât și în titlul de proprietate, și astfel cum le posedă din anul 1994 și până în prezent. Greșită este doar încadrarea cadastrală a celor două suprafețe de teren, doar în intravilanul satului Ilenei, în tarlaua 3, ., respectiv în tarlaua 3, .>

În drept, se invocă disp. Lg. 18/1991 și Lg. 247/2005.

Pârâta C. Județeană Iași de Fond Funciar prin întâmpinare (filele 18-19) a arătat următoarele:

Pârâta C. județeană de fond funciar Iași nu a stabilit amplasamentul ci C. locală de fond funciar P. Iloaiei care a întocmit fișa de punere în posesie – actul condiție emiterii titlului de proprietate.

Conform dispozițiilor art. 5 din HG 890/2005 comisiile locale sunt cele care stabilesc mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituire dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente întocmesc situații definitive, potrivit competențelor ce le revin, privind persoanele fizice și juridice îndreptățite să li se atribuie teren și pun în posesie, prin delimitare în teren, persoanelor îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute și le înmânează titlurile de proprietate, potrivit competențelor ce le revin.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:

Reclamantul și-a motivat cererea în drept, pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, instanța urmând a analiza motivele de fapt ale cererii prin prisma dispozițiilor care ar putea avea incidența în cauză, respectiv: art. III Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat succesiv (ultima modificare Titlul V, articol unic, pct. 1 Legea nr. 247/2005) alin. 1 lit. a (ii) potrivit cu care: ,,sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 (…)- actele de reconstituire și constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale foștilor proprietari, solicitate de către aceștia în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii. Nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 și a prezentei legi, precum și actele de constituire scoase din domeniul public în acest scop’’.

Așadar, analizând legalitatea titlului de proprietate nr._/1996, emis pe numele B. V. F., prin prisma motivelor de nulitate invocate, instanța a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 36 din H.G. nr. 890/2005 și art. 16 lit. h) din H.G. nr. 131/1991, în vigoare la data emiterii titlului contestat, prevăd că titlurile de proprietate se emit pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale de fond funciar, iar conform aceluiași act normativ, stabilirea amplasamentului era atribuția exclusivă a comisiei locale de fond funciar.

Pe de altă parte, rectificarea presupuse exclusiv îndreptarea unor erori materiale, or, în condițiile în care se invocă un alt amplasament cererea de chemare în judecată nu poate avea ca obiect rectificarea titlului de proprietate, atât timp cât legea fondului funciar prevede sancțiunea juridică nulității actului prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

De asemenea, schimbarea unor parcele incluse pe titlul de proprietate presupune probarea temeiniciei modificării pretinse, inclusiv stabilirea amplasamentului real al acesteia prin raportare la planuri parcelare, procese verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, nefiind suficientă doar susținerea reclamantului, fiind necesar ca și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași să efectueze verificările necesare și să își exprime punctul de vedere cu privire la modificarea titlului de proprietate în sensul celor arătate de reclamant.

Instanța a reținut că, titlul de proprietate a fost eliberat în anul 1996, conform anexei de validare de la dosar, hotărârea care a stat la baza reconstituirii este emisă sub imperiul Legii nr. 18/1991, și cum terenul în suprafață de 2.1090 ha, este situat în extravilanul și intravilanul localității nu subzistă această condiție a nulității, așa cum este ea enunțată de art. III alin. 1 lit. a (ii) din Legea nr.169/1997.

În analiza motivelor de nulitate invocate, s-a avut în vedere că, pentru a opera sancțiunea nulității, condițiile enunțate de textul de lege trebuiau să fie împlinite cumulativ. Astfel, era necesar ca actul de constituire să fi fost făcut pe vechiul amplasament al fostului proprietar ca terenul să fi fost solicitat de către aceasta (fostul proprietar) în termen legal și ca terenul să fi fost liber la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane.

În ceea ce privește reconstituirea în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate pe un alt amplasament, titlul de proprietate nr._/1996, raportat la motivul de nulitate invocat, este legal, și corect emis, și a fost respinsă această pretenție ca neîntemeiată, în acest sens s-a concluzionat și prin raportul de expertiză atunci când se reține că: „suprafețele de teren din titlul de proprietate nr._ au fost înscrise corect din punct de vedere al amplasamentului cadastral (. din punct de vedere al suprafețelor”

În raport cu cele de mai sus s-a reținut că nu a fost anexat planul parcelar însușit de CLFF Iași/CJFF Iași prin ștampilă și semnătură, în contextul dispozițiilor art. 33 și următoarele din H.G. nr.890/2005, care să conțină dimensiunile pe conturul imobilului și vecinătățile din care să reiasă amplasamentul imobilului, așa cum a fost consemnat de municipiul Iași și conform bazei de date grafice de la OCPI Iași și totodată cele consemnate nu se raportează la momentul emiterii titlului, 1996 și dacă în prezent se suprapune sau nu cu alte amplasamente nu s-a confirmat, în condițiile în care titlul de proprietate nu a fost intabulat.

În consecință, față de cele reținute și văzând și dispozițiile Art. III din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată prin titlul V articol unic pct. 1 din Legea nr. 247/2005 potrivită cărora ,,dispozițiile modificatoare sau de completare sau de abrogare ale prezentei legi nu aduc atingere în nici un fel titlurilor […] eliberate cu respectarea prevederilor Lg. Fondului Funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor’’, instanța a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată și pe cale de consecință a respins-o, reținând că modificările de amplasament solicitate de beneficiarii titlurilor de proprietate eliberate sub imperiul Legea nr. 18/1991 înainte de consacrarea principiului reconstituirii pe vechiul amplasament, nu se încadrează, de principiu printre motivele de nulitate consacrate de art. III Legea nr. 169/1997, în lipsa unor alte cauze de nulitate, prin constatarea nulității absolute a unor asemenea acte doar în ideea ,,reparării’’ unei omisiuni neconforme cu realitatea, se va respinge acțiunea deoarece numai încălcându-se în mod substanțial principiul stabilirii raporturilor juridice civile se poate dispune astfel, cu mențiunea că amplasamentul redat de expert se suprapune cu imobilul ce este atribuit unei terțe persoane și tot o dată expertiza nu a avut în vedere planul parcelar însușit de C. L. de Fond funciar și validat de comisia județeană de fond funciar (art. 5 lit. f din Regulament) la momentul emiterii titlului de proprietate și a fișei de punere în posesie. Ca atare, instanța analizează legalitatea titlului fără a se reține situații de fapt sau de drept noi care ar reprezenta o încălcare a principiului securității juridice a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. V. F..

Recurentul a susținut că la data emiterii titlului de proprietate OCPI nu exista iar planurile parcelare erau întocmite fără a exista o bază de date astfel cum există în prezent iar punerea în posesie se realiza fără o documentație topo- cadastrală. Existența neconcordanțelor topo-cadastrale s-a constatat în anul 2012, atunci când OCPI a emis o încheiere de respingere menționând că a existat și o mișcare parcelară.

Recurentul a mai arătat că nu contestă suprafața totală de teren din titlu ci identificarea cadastrală. Consideră că nu îi poate fi imputat faptul că la dosar nu s-a depus planul parcelar al terenului deoarece nu se află în posesia sa iar concluziile expertizei reținuta de instanță nu sunt aceleași cu cele din expertiza depusă la dosar.

Apreciază recurentul că din probele administrate rezultă că cererea sa este întemeiată și solicită admiterea recursului.

Legal citate intimatele nu au depus întâmpinare.

În recurs au fost depuse înscrisuri.

Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, potrivit disp. art. 3041 c.proc.civilă, Tribunalul constată recursul neîntemeiat.

Prin acțiunea introductivă, reclamantul recurent solicită a se dispune rectificarea titlului de proprietate motivat de faptul că există erori de identificare cadastrală a terenului. Din cuprinsul acțiunii rezultă că aceste erori s-au constatat în anul 2012 cu ocazia cererii de intabulare a terenului, cerere respinsă pentru motivul anterior arătat. Prin urmare, se solicită rectificarea titlului în raport de o situație constatată în anul 2012 și nu la data emiterii actului.

Instanța este ținută a verifica legalitatea emiterii titlului de proprietate la data emiterii sale, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legii 18/1991.

Este corectă afirmația recurentului referitoare la reținerea greșită de către instanța de fond a concluziilor raportului de expertiză. Din raport,expertiza realizată de domnul expert G. I.- desemnat de instanță, rezultă că terenul din titlul_ a fost incorect identificat din punct de vedere cadastral și al suprafețelor. Acest raport este irelevant atât timp cât constatarea se referă la situația actuală și nu cea de la data emiterii actului. Instanța verifică doar legalitatea parcurgerii procedurii stabilită de legea 18/1991, în sensul îndreptățirii reclamantului la reconstituirea dreptului, a întinderii dreptului reconstituit și a corectei stabiliri a amplasamentului terenului sau motive de nulitate a titlului prevăzute de legea 169/1997.

Sub acest aspect a reținut corect prima instanță că nu există motive de nulitate a titlului, celelalte aspecte nefiind invocate în cauză.

Rectificarea titlului solicitată de reclamant se poate realiza în măsura în care, la momentul emiterii actului punerea în posesie s-a realizat incorect, ceea ce nu se susține.

P. situațiile în care există erori de identificare cadastrală, constatate ulterior, ca urmare a măsurătorilor efectuate cu ajutorul unor instrumente superioare tehnic celor inițiale, legiuitorul a prevăzut dispoziții speciale în articolul 59 indice 1 din legea 18/1991, introdus prin O.U.G. 81/2011(publicată în Monitorul Oficial din 5.10.2011) aprobată prin legea 219/2012(publicată în Monitorul Oficial din 23.11.2012), text legal în vigoare la data introducerii acțiunii, 18.12.2012.

Se reține astfel că este corectă hotărârea pronunțată de prima instanță dar cu motivarea anterior expusă, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

P. ACESTE MPTOVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către reclamantul B. V. F. împotriva sentinței civile nr._/9.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, 16.10.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

Doinița T. C. D. I. D.

Grefier,

G. I.

Red./tehnored. D.C.

2 ex. – 23.02.2015

Judecător fond: Ș. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1328/2014. Tribunalul IAŞI