Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Hotărâre din 26-03-2012, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-03-2012 în dosarul nr. 214/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Martie 2012
Președinte - O. L.
Judecător C. A.
Grefier D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR.214/2012
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul formulat împotriva sentinței civile nr._/19.09.2012 de către apelanta C. G. I. SRL în contradictoriu cu intimații O.C.P.I. IAȘI - B. De C. Și P. I. Iași, . SRL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța constată că pentru termenul de azi apelanta a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar în copie legalizată promisiunea de vânzare cumpărare și contractul de cesiune.
Verificând înscrisurile existente la dosar, instanța constată că în cuprinsul cererii de apel se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/19.09.2011 Judecătoria Iași dispune:
„ Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a O. Iași-B. de C. și P. I. Iași invocată din oficiu.
Respinge plângerea formulată de petentul C. G. I. S.R.L., cu sediul în sat Dobroești, . nr. 2, ., jud. I., în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE C. ȘI P. I. IAȘI, cu sediul în Iași, .. 48, fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul C. G. I. S.R.L., cu sediul în sat Dobroești, . nr. 2, ., jud. I., în contradictoriu cu intimatul S.C. F. INVESTIȚII I. S.R.L., cu sediul în București, .. 4, ..3D, tronson 3, sector 4”, împotriva încheierii de carte funciară nr.4701 din 21.02.2011 emisă de O. Iași”.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond reține următoarele:
Prin încheierea nr. 4701/21.02.2011 emisă de Oficiul de C. și P. I. Iași s-a respins cererea de reexaminare formulată de către C. G. I. S.R.L. împotriva încheierii nr._ din 20.12.2010, prin care Oficiul de C. și P. I. Iași - B. de C. și P. I. a respins cererea având ca obiect notarea promisiunii de vânzare cumpărare cu privire la imobilul identificat cu nr. cadastral_ – C1-_ .
Prin Decizia nr. 72/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de C. și P. I. nu are calitate procesuală pasivă.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei O. Iași este întemeiată, urmând ca instanța să admită excepția și să respingă plângerea în contradictoriu cu acest intimat.
În drept, instanța reține că, potrivit art. 26 din Legea nr. 7/1996, înscrierile sunt de trei feluri: a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale; b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare; c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Cererea petentei se încadrează în disp. art. 26 lit. c) din legea 7/1996.
Potrivit art. 42 alin. 1 din Ordinul nr. 633/2006, notarea poate avea ca obiect consemnarea unor fapte și drepturi personale, a litigiilor referitoare la drepturile reale asupra imobilelor și alte înscrieri cu caracter temporar în legătură cu imobilul.
Potrivit disp. art. 48 alin. 1 din legea 7/1996, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții:
a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;
b) identifică corect numele sau denumirea părților și menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora;
c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz;
d) este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
e) este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului;
f) este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale.
Cum în speță antecontractul de vânzare-cumpărare nu individualizează imobilul ce constituie obiect al promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare printr-un număr cadastral și număr de carte funciară, rezultă că, raportat la înscrisurile depuse în justificarea cererii de notare, atât soluția de respingere dată prin încheierea emisă de Oficiul de C. și P. I. Iași, cât și soluția de respingere a cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de respingere sunt legale și temeinice.
În consecință, instanța urmează să respingă ca fiind neîntemeiată plângerea promovată în contradictoriu cu intimata S.C. F. Investiții I. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta C. G. I. S.R.L. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată apelanta că promisiunea de vânzare – cumpărare s-a încheiat cu privire la toate apartamentele din clădirea în care este situat imobilul și care urma a fi realizată în Complexul Rezidențial „GREEN PARK” identificabile prin raportare la nr. cadastral al terenului pe care clădirile au fost construite. Terenul a fost înscris în cartea funciară nr._ având număr cadastral_ –_. La momentul încheierii promisiunii de vânzare – cumpărare apartamentele inclusiv imobilul nu existau ele nefiind încă construite. După construire apartamentele au primit număr cadastral, acesta fiind indicat în cererea prin care a solicitat notarea promisiunii de vânzare – cumpărare în cartea funciară.
Promisiunea de vânzare – cumpărare a dat naștere unei obligații personale de a face în sarcina părților. Promitentul cumpărător poate cere notarea în cartea funciară a dreptului său de creanță în vederea asigurări opozabilități acestuia.
Potrivit dispozițiilor Codului civil promisiunea de vânzare – cumpărare este valabilă dacă obiectul său este determinat sau determinabil. Unitățile care urmau să fie construite sunt determinabile prin nr. cadastral al terenului pe care F. Investiții urma să ridice construcțiile în cauză.
Ca urmare a operațiunilor de dezmembrare cartea funciară nr._ a fost inchisă însă în același timp au fost deschise alte cărți funciare care să o înlocuiască pe cea inițială toate aceste cărți funciare și nr. cadastrale rezultate din dezmembrare urmând a avea același regim juridic cu cea inițială și fiind grevată de aceleași sarcini și obligații contractuale.
În apel nu s-au administrat alte probe deși s-a dispus citarea apelantei cu mențiunea de a depune la dosar în copie legalizată promisiunea de vânzare – cumpărare și de finanțare precum și contractul de cesiune.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma apelului formulat și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul reține următoarele:
Situația de fapt este cea reținută de instanța de fond în considerentele sentinței apelate motiv pentru care tribunalul apreciază de prisos reluarea acesteia, argumentele instanței de control urmând a se grefa pe aceasta.
Potrivit art. 19 alin. 1 pct. B lit. e din Legea 7/1996 partea a II-a a cărți funciare referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate cuprinde și faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice precum și acțiunile privitoare la proprietate. Înscrierile în cartea funciară, sunt – potrivit art. 26 alin. 4 din Legea 7/1996 – intabularea, înscrierea provizorie și notarea. Indiferent de felul înscrierii în cartea funciară și de partea cărții funciare în care aceasta urmează a fi operată procedura de înscriere este cea reglementată în art. 47 din Legea 7/1996. Conform textului de lege, cererea de înscriere în cartea funciară va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe aceasta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere; copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru și publicitate imobiliară. Transgresarea obligației de a depune anexat cererii de înscriere în original sau copie legalizată înscrisul conduce spre ipoteza neîntrunirii de către acesta a condițiilor legale ce determină activarea art. 49 din Legea 7/1996. Potrivit acestuia dacă registratorul constată că cererea de înscriere în cartea funciară și actele depuse în justificarea acesteia nu întrunesc condițiile legale, aceasta se va respinge printr-o încheiere motivată.
Notează Tribunalul că titularul cererii de înscriere în cartea funciară C. G. I. S.R.L. nu a înțeles să se conformeze normei înscrise în art. 47 alin. 1 din Legea 7/1996 prin depunerea înscrisului a cărui notare în cartea funciară – partea a II-a o solicită în original sau în copie legalizată nici în calea de atac a apelului. Are în vedere tribunalul promisiunea de vânzare – cumpărare și de finanțare încheiată între C. G. I. S.R.L. și S.C. F. INVESTIȚII I. S.R.L. precum și contractul de cesiune referitor la contractul de garantare financiară din data de 13.02.2007 încheiat între cedent C. G. LIMITED și C. G. I. S.R.L.
În aceste repere legislative în mod legal și temeinic judecătorul fondului a respins plângerea formulată.
Ca atare în baza art. 296 Cod procedură civilă Tribunalul urmează a dispune conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de C. G. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr._/19.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o păstrează.
Definitivă.Cu recurs în 15 zile de la comunicare..
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L.O. A.C.
GREFIER,
B.D.
Red. L.O.
Tehn. L.O. + A.G.
5 ex./25.04.2012
Jud. fond: P. Ș. A.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 827/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 794/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|








