Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1289/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1289/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-05-2012 în dosarul nr. 1289/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Mai 2012
Președinte - I. D.
Judecător O. L.
Judecător M. S.
Grefier D. C.
DECIZIE Nr. 1289
Pe rol judecarea recursului privind pe recurent C. N. DE C. F. "C." SA B. - SUCURSALA REGIONALĂ C. IASI și pe intimat M. P. R. P. P., intimat C. L. P. R. P. P., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jur. U., pentru recurentă lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța se declară competentă general,material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit disp. art. 159 ind.1 alin.4 C. pr. civ.
Cons. jur. U. depune la dosar delegație de reprezentare pentru recurentă, ordinul de plată privind plata taxei de timbru pusă în vedere și încă un exemplar al cererii de recurs.
Recursul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, este motivat, semnat și față de dovada achitării taxei de timbru depusă de către reprezentantul recurentei la acest termen de judecată, este legal timbrat.
Instanța constată că nu se impune comunicarea exemplarului cererii de recurs depus astăzi, deoarece ambii intimați sunt reprezentați de Primarul mun. P., deci au cunoștință de prezentul recurs și acordă cuvântul la probe:
Cons. jur. U. pentru recurentă arată că nu mai are alte probe decât înscrisurile existente la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Cons. jur. U. pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile pronunțate de instanța de fond, admiterea acțiunii în considerarea probelor administrate cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât la judecarea fondului cât și la recurs.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
P. sentința civilă nr. 3595/14.12.2011 pronunțată de Judecătoria P. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulata de reclamanta C. Națională de C. F. C. SA București prin Sucursala Regională C. Iași, prin reprezentanți legali in contradictoriu cu pârâții M. P. și C. L. P., reprezentați prin P. .
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a solicitat prin prezenta cerere obligarea paratilor sa le lase in deplina proprietate si linistita posesie suprafata de 3.600 mp ( parte din corp B pe planul de situație, respectivi tarlaua 79,93, CAT 3325,3327), situat în limita Stației de călători C. P., între km 384+650 - km 385+230, pe partea stângă a liniei Ploiești – Vicșani
Retine instanta ca aceasta suprafata de teren revendicata de reclamanta este situata in tarlaua T 79 si T 93 parcelele CAT 3325 si CAT 3327 si este înregistrata la poziția nr. 904 din Anexa nr. 2 (completări la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului P.) la H.G. nr. 48/2007 privind modificarea si completarea H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iasi, precum si al municipiilor, orașelor si comunelor din județul Iasi, Hotararea de Guvern fiind publicata in Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 142 din data de 27 februarie 2007.
Mai retine instanta ca terenul in litigiu face parte din suprafața totala de 4.600 m.p. aferenta investitiei Canalului Colector 2200 (suprafața construita cu zona de proetctie cu regim sever), fiind insusita in proprietatea publica a municipiului P. si in administrarea Consiliului L. al municipiului P. prin H.C.L. nr. 53 din 23 08 1999.
Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, actualizata art. 11, alin. (1) bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, după cum urmează
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau închiriate, in condițiile legii;
- nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale;
- nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credintă asupra bunurilor mobile.
Aceleași caracteristici ale bunurilor apartinand domeniului public sunt reiterate si de dispozițiile Legii nr. 215/2001 privind administrația publica locala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Constitutia României statueaza expres in art. 136, alin. (2) si alin. (4) faptul ca: "Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si aparține statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.", "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile." Ca urmare avand in vedere dispozitiile legale mai sus mentionate si faptul ca reclamanta revendica o suprafata de teren ce face parte din domeniul public a mun P., instanta a respins ca neintemeiata actiunea promovata de aceasta
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. Națională de C. F. C. S.A. prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații C.F. Iași criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut recurenta că potrivit procesului verbal din 31.05.1958 al Direcției Regionale C. Iași și dispoziției de plată nr. 191/31.05.1958,lucrarea canalului s-a executat de către C., cu materiale C., Sfatul Popular Oraș P. înaintând fondurile necesare. Fără acordurile C. emise în anul 1957, acest canal nu s-ar fi realizat.
În Extrasul de Registrul posesorilor P. anul 1987 (filele 75,76 dosar), parcelele 3325 și 3327 (terenul revendicat), din tarlaua 79 a localității P. figurează în posesia Depoului Regional CF P..
Toate acestea dovedesc că terenul revendicat a fost o lungă perioadă de timp în posesia Regionalei C. Iași, fiind posesia cea mai caracterizată.
În petitul acțiunii s-a arătat succesiunea legilor specifice de organizare și funcționare C., potrivit cărora administrarea terenului în litigiu a fost exercitată efectiv de către Regionala C. Iași, iar din anul 1990, prin efectul Legii nr. 15/1990 (art. 1, 2, 5), al H.G. nr. 235/1991 (art. 2 alin. 2, anexa 1, pct. 6, anexa 2, art. 7) al Legii nr. 129/1996 (art. 4( al H.G. nr. 581/1998 și al OUG nr. 12/1998 (art. 47 alin. 1 lit. a ș.a.), acest teren a devenit proprietatea societății – C. Națională de C. F. C. S.A.
Astfel, Legea nr. 118/1937 de exploatare și de poliție a Căilor F. Române (M.O. nr.76 din 01.04.1937) prevede la art. 2 că „orice linie de cale ferată a statului sau conductă, cu toate accesoriile de orice natură, toate terenurile expropriate sau cumpărate în interesul căii ferate, precum și imobilele destinate sau servind sub orice formă la exploatare, fac parte din domeniul public al statului și se administrează de stat prin Administrația C.”.
În temeiul dispozițiilor legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți naționale, unitățile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia își desfășoară activitatea, se organizează și funcționează, în conformitate cu dispozițiile acestei legi, sub formă de regii autonome sau societăți comerciale (art. 1).
Regia autonomă se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale, printre care și transporturile feroviare (art. 2). „Regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului de proprietate, regia autonomă posedă, folosește și dispune, în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu, sau le culege fructele, după caz, în vederea realizării scopului pentru care a fost constituită” (art. 5). Prevederile acestei legi se aplică și companiilor înființate prin reorganizarea unor centrale sau altor unități economice de stat prin hotărâre de guvern. Actualele centrale și celelalte unități cu statut similar își încetează activitatea pe măsura înființării regiei autonome. Patrimoniile acestora vor fi transmise entităților nou create în conformitate cu hotărârile de guvern care se vor adopta pentru fiecare caz.
P. H.G. nr. 235/1991 se înființează Societatea Națională a Căilor F. Române, având statut de regie autonomă de interes național. „În scopul satisfacerii interesului public, social și de apărare, în calitate de proprietar al bunurilor din patrimoniul său, administrează și asigură exploatarea căilor ferate…” (art. 2 alin. 2). Patrimoniul inițial al SNCFR este constituit prin preluarea activului și pasivului de la unitățile economice ș.a. prevăzute în anexa 1 (pct. 6 – Regionala de căi ferate Iași), care pe data acestei hotărâri, se reorganizează în cadrul acestei societăți (art. 7). Anexa 2 a acestei HG are ca obiect Regulamentul de organizare și funcționare a SNCFR, care la art. 7 prevede că „SNCFR este proprietarul bunurilor din patrimoniul său. În exercitarea dreptului său de proprietate, societatea posedă, folosește și dispune în mod autonom, de bunurile pe care le are în patrimoniu pentru realizarea obiectului său de activitate…”.
Legea nr. 129/1996 (M.Of.nr. 268/30.10.1996) prevede la art. 4 că „SNCFR are în administrare infrastructura căilor ferate române, proprietatea publică a statului și deține în proprietatea sa bunurile pe care le are în dotare și pe cele dobândite în nume propriu cu orice titlu”.
P. H.G. nr. 581/1998 (M.Of. 349/15.09.1998) se înființează C. Națională de C. F. C. S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor F. Române.
Potrivit art. 47 alin. 1 lit. a din OUG nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române și reorganizarea Societății Naționale a Căilor F. Române, C. Națională de C. F. „C.”, rezultată din reorganizarea, prin divizare, a Societății Naționale a Căilor F. Române, „are, în principal, ca obiect de activitate administrarea infrastructurii feroviare publice și a patrimoniului auxiliar feroviar…”.
Conform dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OUG nr. 12/1998 „P. infrastructură feroviară se înțelege ansamblul elementelor necesare circulației și manevrei materialului rulant, clădirile stațiilor de cale ferată, cu facilitățile aferente …”, iar alin. 2 „Infrastructura feroviară cuprinde infrastructura feroviară publică a statului, denumită infrastructură feroviară publică, precum și cea aflată în proprietate privată, denumită infrastructura feroviară privată”. Aceeași lege prevede la art. 11 la alin. 1 elementele infrastructurii feroviare publice, iar la alin. 3 că „Celelalte elemente ale ansamblului infrastructurii feroviare, neprevăzute la alin. 1 constituie proprietate privată a companiei care administrează infrastructura feroviară publică …”.
Conform art., 29 din aceeași lege „În scopul desfășurării în bune condiții a circulației feroviare și al prevenirii evenimentelor de cale ferată,, se instituie zona de siguranță și zona de protecție a infrastructurii feroviare cuprinde terenurile limitrofe, situate de o parte și de alta a axei căii ferate, indiferent de proprietar, în limita a maximum 100 m de la axa căii ferate, precum și terenurile destinate sau care servesc, sub orice formă, la asigurarea funcționării acesteia” (alin. 4). Pentru această zonă, legea prevede expres anumite interdicții, restricții și avize C. pentru orice fel de lucrări de construcții și instalații (art. 30, 31, 32, art. 36 lit. k).
În esență, instanța de fond a motivat sumar și eronat că terenul revendicat are regimul juridic de domeniu public, teren ce rămâne, în consecință, în domeniul public al mun. P.. În acest sens, s-a reținut că terenul revendicat este înregistrat în HG nr. 48/2007 ca fiind domeniu public al mun. P. și că face parte din suprafața totală de 4600 mp aferentă investiției Canalului Colector 2200, fiind însușit în proprietatea publică a mun. P. și în administrarea Consiliului L. P. prin HCL nr. 53/23.08.1999.
P. raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că terenul revendicat se află în zona de protecție a infrastructurii feroviare publice și că este inclus în domeniul public al mun. P. prin HCL nr. 53/23.08.1999, sub denumirea „teren ovoid”. Pârâții nu au prezentat nici un titlu de proprietate și nici o schiță care să identifice suprafața inclusă în domeniul public al municipiului.
Așadar, la data adoptării HCL nr. 53/1999, terenul revendicat nu se află în proprietatea privată a municipiului P., ci în proprietatea privată a C., astfel încât atestarea acestui teren ca făcând parte din domeniul public al municipiului P. s-a hotărât cu ignorarea dispozițiilor art. 7 lit.e din Legea nr. 213/1998 și a dispozițiilor art. 44 alin. 3 Constituția României.
Potrivit art. 7 lit. e din legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,”Dreptul de proprietate publică se dobândește prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică”.
Potrivit art. 44 alin. 3 din Constituție „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.
Or, pârâții nu au făcut dovada modului de dobândire și a existenței în patrimoniul privat al municipiului P. a terenului în litigiu, pentru ca apoi să poată proceda la trecerea acestuia în domeniul public al municipiului.
Așa fiind, terenul revendicat a fost inclus fără temei legal în domeniul public al municipiului P..
Pârâții nu au prezentat nici un titlu (anterior datei adoptării HCL nr. 53/1999) asupra terenului în cauză, iar prin HCL se stabilește doar regimul diferențiat pentru bunurile proprietatea unităților administrativ teritoriale, o astfel de hotărâre nu are natură constitutivă de drept de proprietate.
Societatea recurentă a inițiat procedura de obținere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru acest teren în condițiile HG nr. 8934/1991, sens în care s-au încheiat procesele-verbale din 27.08.2002 și 03.12.2003, prin care însă Primarul P. nu a recunoscut limita de vecinătate cu societatea. Ulterior, prin procesul-verbal nr._/10.11.2008 (fila 103 dosar), Primarul municipiului P. recunoaște că terenul în litigiu este zonă C..
S-a precizat că terenul revendicat este necesar exploatării feroviare pentru lucrări de dezvoltare, Stația P. Călători fiind un important nod de cale ferată, iar toate stațiile CF de pe magistrala 500, respectiv linia P.-Iași, vor trece printr-un proces de analiză în vederea sistematizării lor, întrucât se găsesc pe coridorul paneuropean nr. IX, tranzitul de mărfuri și călători urmând a se face conform normelor europene. În condițiile în care se creează peroane largi, cu mărirea distanțelor între liniile CF a sporirii lungimii utile a liniilor, a înlocuirii unor aparate de cale, este posibil ca zona juridică C. existentă să nu fie suficientă. Totodată s-a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local P. invocată de acesta prin întâmpinare.
Intimații nu au depus întâmpinare la dosar.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la motivele de recurs și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că recursul este neîntemeiat urmând să fie respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de control judiciar reține că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală.
Trebuie remarcat că prima instanță, la termenul din 19.10.2011 a unit cu fondul excepțiile invocate de pârâți, inclusiv excepția lipsei calității procesual pasive. Pentru a proceda astfel a reținut că motivele invocate de pârâți în susținerea excepțiilor privesc fondul cauzei.
În condițiile în care prima instanță s-a pronunțat în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată în contradictoriu atât cu M. P. cât și cu C. local P., reprezentați prin P. este evident că instanța de fond a considerat că ambii pârâți au calitate procesual pasivă în cauză.
Pe de altă parte, trebuie remarcat că interesul de a invoca faptul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat expres pe excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului local P. aparține doar Consiliului recurenta nefiind prejudiciată în nici un mod căci prima instanță s-a pronunțat pe fondul pretenției dedusă judecății și deci implicit pe excepțiile ce au fost unite cu fondul cauzei.
Pe fond, tribunalul reține că prima instanță a realizat o apreciere corectă a situației de fapt la dispozițiile legale incidente.
Mai mult decât atât,. Toate criticile recurentei se referă la faptul că terenul ce face obiectul prezentei cauze a fost o lungă perioadă de timp în posesie Regionalei C. Iași.
Nici unul dintre actele normative invocate de recurentă nu atestă că terenul revendicat este proprietatea CN C. S.A.
Chiar articolele invocate de recurentă din legea 118/1937 prevedeau că „Orice linie de cale ferată a statului sau conductă, cu toate accesoriile de orice natură, toate terenurile expropriate sau cumpărate în interesul căii ferate, precum și imobilele destinate sau servind sub orice formă la exploatare, fac parte din domeniul public al statului și se administrează de stat prin Administrația C.F.R.”.
Legea 15/1990 în art. 2 prevede că „regia autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său …”.
Trebuie însă remarcat că în nici unul din actele normative invocate nu se precizează că terenul în discuție având destinația de canal colector ar fi proprietatea CN C. S.A. sau unităților economice anterioare,. Dimpotrivă Legea 118/1937 prevedea că terenurile ce deserveau calea ferată fac parte din domeniul public al statului.
Faptul că legea prevede pentru zona de protecție a infrastructurii feroviare, anumite interdicții, restricții și avize C. pentru orice fel de construcții și instalații, nu schimbă regimul juridic al terenului aceste restricții instituindu-se tocmai având în vedere necesitatea desfășurării în bune condiții a circulației feroviare și prevenirea evenimentelor de cale ferată.
Pentru toate aceste considerente instanța reține că este neîntemeiat și în consecință în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de reclamanta C.N. C. SA prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF Iași împotriva sentinței civile nr. 3595/14.12.2011 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.N. C. SA prin Sucursala Centrul Regional de Exploatare Întreținere și Reparații CF Iași împotriva sentinței civile nr. 3595/14.12.2011 pronunțată de Judecătoria P., sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.05.2012.
Președinte, I. D. | Judecător, O. L. | Judecător, M. S. |
Grefier, D. C. |
Red. S.M.
Tehn. A.G.
2 ex./19.11.2012
Jud. fond: C. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2320/2012. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 2270/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
