Revendicare imobiliară. Sentința nr. 681/2012. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 681/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 21-03-2012 în dosarul nr. 681/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 21 Martie 2012

Președinte - E.-C. P.

Grefier - N. E.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 681/2012

Pe rol judecarea cererii formulate de reclamantul A. J. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. al M. Iași, având ca obiect revendicare imobiliară - declinat.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde avocat P. F., substituind avocat U. C., lipsă fiind reprezentanții pârâților.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care arată că pentru acest termen pârâții au fost citați cu mențiunea de a răspunde la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, invocată din oficiu, raportat la disp.art. 5 din Ordinul nr. 760/C/1999 pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 și la valoarea imobilului revendicat.

Avocat P. arată că lasă soluția la aprecierea instanței dat fiind faptul că nu s-a avut în vedere criteriul valoric indicat de reclamant.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași.

TRIBUNALUL

Deliberând constată:

P. cererea înregistrată la data de 23.07.2010 la Judecătoria Iași, reclamantul A. J. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. L. al M. Iași, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă a-i lăsa în liniștită proprietate și posesie suprafața de 1063,50 mp. situată în Iași, .. 8 (fostă nr. 10 și nr. 73).

S-au solicita cheltuieli de judecată.

P. sentința civilă nr. 5817/24.03.2011 a Judecătoriei Iași s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Iași invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași – Secția Civilă. Pentru a pronunța această sentință Judecătoria Iași a reținut că valoarea terenului revendicat este de 1.258.448 lei potrivit adresei nr. 430/22.02.2011 a Camerei Notarilor Publici. Deși în cauză a fost efectuată o expertiză de evaluare a imobilului ce a stabilit valoarea acestuia la suma de 271.682 lei, Judecătoria Iași a înlăturat această valoare.

Cauza a fost înregistrată, ca urmare a declinării de competență, pe rolul Tribunalului Iași la 10.06.2011 sub nr._ .

Tribunalul verificându-și competența de a soluționa cauza potrivit art. 159 alin. 4 Cod procedură civilă constată că pricina este de competența Judecătoriei Iași în temeiul disp. art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă.

Tribunalul constată că obiectul pricinii deduse judecății este cererea reclamantei A. J. de revendicare a suprafeței de 1063,5 m.p. situată în Iași, .. 8.

Reclamantul a evaluat terenul în cererea de chemare în judecată la 50.000 lei.

Tribunalul constată că art. 5 din Ordinul 760/C/1999 al Ministrului Justiției prevede:

„(1) Se consideră acțiuni și cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluat în bai.

(2) Valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru este cea prevăzută în acțiune sau în cerere. Dacă această valoare este contestată sau apreciată de instanțe ca vădit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părți, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză”.

Ori potrivit raportului de expertiză tehnică având ca obiectiv evaluarea imobilului revendicat, întocmit de expert ing. B. I. ca urmare a dispoziției Judecătoriei Iași în prezenta cauză (anterior declinării de competență – filele 49-54 dosar) valoarea imobilului a fost stabilită la suma de 271.682 lei.

P. urmare, această valoare este cea care se impune a fi luată în considerare (față de prevederile legale anterior menționate) atât pentru stabilirea taxei de timbru cât și pentru determinarea instanței competente.

Tribunalul reține că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă, Tribunalele judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.

Ori valoarea terenului în litigiu determinată potrivit raportului de expertiză tehnică ing. B. I., este de 271.682 lei, valoare ce atrage competența în primă instanță a Judecătoriei Iași conform art. 1 alin. 1 Cod procedură civilă.

Tribunalul nu va avea în vedere valoarea de 1.258.448 lei pentru imobilul în litigiu, stabilită potrivit adresei Camerei Notarilor Publici întrucât raportarea la aceste valori orientative este prevăzută de Legea 146/1997 art. 3 ind. 1 doar în cazul cererilor prin care se solicită instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, nefiind permisă analogia în prezența unei norme exprese ce reglementează modalitatea de evaluare.

Față de considerentele anterior expuse, Tribunalul, constatând că necompetența acestei instanțe este de ordine publică potrivit art. 159 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă va declina competența în favoarea Judecătoriei Iași.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență în baza art. 21, 22 Cod procedură civilă se va înainta dosarul Curții de Apel Iași, instanță în drept a statua asupra conflictului născut între Judecătoria Iași și Tribunalul Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină, în favoarea Judecătoriei Iași, competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. J. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin C. al M. Iași.

În temeiul disp. art. 20 alin. 2, 21 și 22 Cod procedură civilă, constată ivit conflictul negativ de competență și dispune înaintarea dosarului Curții de Apel Iași, instanța în drept a hotărî asupra conflictului.

Irevocabilă.

Pronunțată azi, 21.03.2012, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P.C. E.N.

Red. P.C.

Tehn. A.G.

4 ex./29.05.2012

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 681/2012. Tribunalul IAŞI