Succesiune. Decizia nr. 1362/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1362/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 1362/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 20 Octombrie 2015
Președinte - M. M.
Judecător S. F.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 1362/2015
Pe rol fiind judecarea apelului promovat de I. M. F., I. D. și H. R. împotriva sentinței civile nr. 3706/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria P. în contradictoriu cu intimații I. I., T. L., având ca obiect succesiune .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul Ifrime M. F., intimatul I. I. asistată fiind de avocat P. D. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța aduce la cunoștința părților faptul că prin încheierea de ședință din data de 29.04.2015 a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de către apelanții I. M. F., I. D. și H. R., acestora revenindu-le obligația de a achita 490 lei taxa de timbru.
De asemenea se constată faptul că din evidența expedierii comunicărilor și a primirii dovezilor de comunicare reiese că apelanților li s-a comunicat câte un exemplar al încheierii de ședință prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar la data de 02..05.2015, iar dovezile de comunicare au fost restituită la data de 13.05.2014.
Instanța aduce la cunoștința apelantului că dosarul poate fi lăsat la sfârșitul ședinței de judecată pentru a avea posibilitatea să facă dovada achitării taxei de timbru.
Apelantul precizează că nu are posibilitatea de a achita taxa de timbru.
Instanța invocă din oficiu excepția nulității cererii de apel și acordă cuvântul părților prezente.
Având cuvântul, apelantul Ifrime M. F. arată că înțelege să lase soluția la aprecierea instanței.
Avocat P. D. L. pentru intimatul I. I. solicită admiterea excepției invocate cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității cererii de apel.
TRIBUNALUL
Asupra prezentei cereri de apel
Prin sentinta civila nr. 3706/10.12. 2014 pronuntata de Judecatoria P. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâții T. L., H. R.,I. M. F. si I. D..
S-a constatat că la data de 06.02.1996 s-a deschis succesiunea după defuncta I. V., cu ultimul domiciliu în . iar moștenitori după aceasta au rămas: I. I., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de ¼, T. L., H. R., I. M. F., I. D., în calitate de fii, cu o cotă de 3/16 fiecare.
S- a retinut ca masa succesorală rămasă după defuncta I. V. este compusă din următoarele bunuri și are o valoare de_,5 lei:
- cota de ½ dintr-o casă de locuit situată în ., județul Iași ( cealaltă cotă de ½ fiind bun propriu al soțului supraviețuitor I. I.);
- cota de ½ dintr-un șopron ( cealaltă cotă de ½ fiind bun propriu al soțului supraviețuitor I. I.);
- cota de ½ dintr-o poiată ( cealaltă cotă de ½ fiind bun propriu al soțului supraviețuitor I. I.).
S-a omologat raportul de expertiză în construcții întocmit în cauză de expertul L. L..
S- a dispus ieșirea din indiviziune a părților în modalitatea atribuirii în natură și, ca efect al partajului, s-a atribuit reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie casa de locuit, șopronul și poiata si a fost obligat să plătească fiecăruia dintre pârâți suma de 3674,9061 lei cu titlu de sultă.
Au fost obligati pârâții să plătească fiecare dintre ei reclamantului suma de 495,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S- a dispus ca aceasta hotărâre sa fie comunicata în termen de 30 zile da la data rămânerii irevocabile, AJFP Iași- Serviciul Fiscal Municipal P. în vederea calculării și încasării impozitului fiscal prevăzut de art. 771 al. 3 din Codul fiscal precum si sa fie comunicata în termen de 30 zile da la data rămânerii irevocabile, Primăriei comunei M.- Serviciul Taxe și Impozite în vederea luării în evidență a proprietarilor și stabilirii impozitelor aferente.
Pentru a se pronunta astfel prima instanta a retinut ca reclamantul I. I. a chemat în judecată pe pârâții T. L., H. R., I. I. M. și I. D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună împărțirea averii rămase după defuncta I. V. și ieșirea părților din indiviziune, cu cheltuieli de judecată.
Din masa succesorală fac parte un imobil casă de locuit compus din 4 camere și o anexă situate pe terenul în suprafață de 800 mp teren intravilan proprietatea exclusivă a reclamantului,imobilele aflându-se în posesia și folosința sa solicitănd să îi fie atribuite în natură.
La primul termen de judecată din data de 17.09.2014 reclamantul prin apărător a precizat că numele corect al pârâtului I. I. M. este I. M. F., precum și faptul că bunurile menționate în acțiune sunt bunuri comune ale reclamantului și defunctei, aspect confirmat și de către pârâții prezenți, I. M. F. și I. D..
La data de 13.10.2014 pârâții I. M. F., I. D. și H. R. au depus fiecare întâmpinare și cerere reconvențională. La termenul din 15.10.2014 instanța de fond a declarat nule cererile reconvenționale având în vedere dispozițiile art. 209 al. 4 și art. 185 cod proc. civ., acestea fiind depuse peste termenul prevăzut de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma normelor legale aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 06.02.1996 s-a deschis succesiunea după defuncta I. V., cu ultimul domiciliu în ..
Moștenitori după aceasta au rămas: I. I., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă de ¼, T. L., H. R., I. I. M. și I. D., în calitate de fii, cu o cotă de 3/16 fiecare.
Masa succesorală rămasă după defuncta I. V. este compusă din următoarele bunuri și are o valoare de_,5 lei:
- cota de ½ dintr-o casă de locuit situată în ., județul Iași ( cealaltă cotă de ½ fiind bun propriu al soțului supraviețuitor I. I.);
- cota de ½ dintr-un șopron ( cealaltă cotă de ½ fiind bun propriu al soțului supraviețuitor I. I.);
- cota de ½ dintr-o poiată ( cealaltă cotă de ½ fiind bun propriu al soțului supraviețuitor I. I.). Aceste imobile au fost identificate și evaluate prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul L. L..
Pentru suprafața de teren pe care se află amplasate aceste construcții a fost emis titlul de proprietate nr._/14.01.2008 pe numele reclamantului I. T. I., astfel că terenul este proprietatea exclusivă a acestuia. În cauză nu s-a făcut dovada faptului că acest titlu ar fi fost modificat în sensul de a se constata că terenul este proprietatea comună a reclamantului și a defunctei sale soții.
Potrivit dispozițiilor art.728 din vechiul cod civil, în vigoare la data deschiderii succesiunii, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, un coerede putând oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.
Partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, în sensul că bunul este împărțit materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate sau asupra bunului ce formează obiectul partajului.
Principala modalitate de realizare a partajului este partajul în natură prin formarea de loturi și atribuirea acestora coproprietarilor.
Aceasta modalitate se impune pentru a da eficacitate dreptului de coproprietate al persoanei asupra unui bun imobil, drept care îi permite să se bucure de folosirea efectivă a bunului.
În ceea ce privește modalitatea de atribuire a bunurilor, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamantul a solicitat să îi fie atribuite în natură imobilele, faptul că acesta are o cotă parte mult mai mare din acestea, faptul că pârâta T. L. a fost de acord cu atribuirea către reclamant, precum și faptul că pârâții I. M. F. și I. D. au solicitat în concluziile asupra fondului atribuirea în natură a casei de locuit, fără a preciza dacă doresc sau nu să le fie atribuită o parte din imobil conform vreuneia dintre propunerile de lotizare, arătând că împreună cu pârâta H. R. doresc să primească împreună o cameră din acel imobil.
Or, prin raportul de expertiză au fost formulate propuneri de lotizare care nu corespund acestei solicitări și care presupun efectuarea unor lucrări suplimentare pentru crearea loturilor și căilor de acces, iar pârâții nu au optat pentru niciuna dintre propunerile de lotizare întocmite de către expert, dar nici nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
În consecință, instanța de fond a atribuit bunurile imobile construcții în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului.
Valoarea totală a imobilelor construcții este de_ lei, astfel că masa succesorală ( compusă din cota de ½ din acestea ) are o valoare de_,5 lei. C. de ¼ din masă are o valoare de 4899,875 lei, iar cota de 3/16 o valoare de 3674,9061 lei.
Având în vedere modalitatea de atribuire a bunurilor, pentru egalizare, în baza art. 983 al.2 C.pr.civ., instanța de fond a obligat reclamantul să plătească fiecăruia dintre pârâți suma de 3674,9061 lei cu titlu de sultă.
În baza dispozițiilor art. 453 C.pr.civ., instanta de fond a obligat pârâții să plătească fiecare reclamantului suma de 495,75 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratii I. M. F., I. D. și H. R. motivand ca in mod gresit instanța de fond a atribuit imobilele reclamantului care le este tata si care nu locuiește in casa si nu folosește imobilele.
S- a motivat ca apelanții au solicitat atribuirea in natura fie a unui lot in construcții fie chiar a imobilului in întregime..
De asemenea s-a motivat ca instanta de fond trebuia sa dea dovada de rol activ si sa dea o noua incheiere daca constata ca au fost omise bunuri care trebuiau supuse impartelii sau ca existau si alți coproprietari si sa nu anuleze cererile reconvenționale pentru motivul ca au fost depuse tardiv.
S- a motivat ca astfel masa de impartit a fost stabilita greșit întrucât terenul de ½ din 800 mp situata in . pe care este amplasata casa de locuit face parte din masa succesorala, deoarece a fost dobandita de ambii soti reclamantul I. I. si defuncta I. V. chiar daca titlul de proprietate este emis doar pe numele tatalului lor I. I. .
De asemenea nu s-a inclus in masa de impartit grajdul de 20 mp potrivit concluziilor raportului de expertiza., instanta de fond putând cere administrarea de alte probe pentru aflarea adevărului.
De asemenea s.-a precizat ca valoarea bunurilor a fost stabilita incorect expertul aplicând coeficienți de reducere fara a fi argumentati intrucat . la șoseaua europeana fiind o .> S-a precizat ca trebuie indepartate si coeficientul de inflatie de -15% precum si coeficientul de -10% pentru acte de proprietate care nu sunt clarificate.
S- a motivat ca expertul a efectuat trei propuneri de lotizare si instanta de fond trebuia sa aibă in vedere posibilitățile locative ale apelanților si sa atribui acestora întreaga construcție sau un lot, reclamantul nelocuind in imobil de 5 ani.
Intimatul I. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului întrucât terenul de 800 mp este proprietatea sa astfel ca nu a fost inclus in masa de impartit iar susținerile privind valoarea bunurilor si coeficienții negativi din raportul de expertiza nu pot fi avute in vedere întrucât parații nu au formulat obiecțiuni la acest raport.
S- a precizat ca apelanții au locuințe si imobilul supus partajului precum si anexele sunt in posesia si folosința intimatului pentru care a achitat taxe si impozite.
La termenul de judecata din 20 .10. 2015 Tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrarii cererii de apel având in vedere ca apelantul I. M. F. a fost prezent la acest termen de judecata si a precizat ca nu va timbra cererea de apel iar apelanții I. D. si H. R. au fost citați legal cu mențiunea de achita taxa judiciara de timbru in suma de 490 de lei pentru cererea de apel, toți apelanții formulând cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsa prin încheierea din camera de consiliu din 29 aprilie 2015.
Potrivit dispozitiile art. 470 alin 2 din c Procedura civila la cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de timbru iar potrivit alin 3 din acelasi articol neindeplinirea acestei obligatii atrage sanctiunea nulitatii cererii.
Avand in vedere ca art. 1 din OU.G. nr 80 /2013 prevede ca actiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor de timbru calculate potrivit acestei ordonante iar apelantii nu au timbrat legal cererea de apel cu suma de 490 de lei lei calculata conform art. 23 din OUG. 80/2013, Tribunalul constata întemeiata excepția invocata si in consecința va anula ca netimbrat apelul promovat de paratii I. M. F., I. D. și H. R., urmand a pastra sentinta .
De asemenea va obliga apelanții la plata către intimatul I. I. a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocat având in vedere dispozitiile art. 453 alin 1 C pr Civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul promovat de I. M. F., I. D. și H. R. împotriva sentinței civile nr. 3706/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria P., pe care o păstrează.
Obligă apelanții la plata către intimatul I. I. a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi 20.10.2015
Președinte, M. M. | Judecător, S. F. | |
Grefier, E. D. B. |
Red./Tehn. S.F.
7ex./06. 01. 2016
Judecator fond S. A. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1347/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1011/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








