Acţiune posesorie. Decizia nr. 510/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 510/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIE CIVILĂ Nr. 510/A
Ședința publică din 11 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. T.
Judecător M. B. P.
Grefier A. S.
Pe rol este soluționarea apelului formulat de apelanții M. T. G. și M. T. V. ambii domiciliați în B. .. 15/A, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 393/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect acțiune posesorie.
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 14.10.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 28.10.2015, 4.11.2015 apoi pe data de 11.11.2015, când a pronunțat prezenta hotărâre.
Tribunalul
Deliberând asupra apelului declarat constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 393 pronunțată la data de 12 martie 2015 de Judecătoria V. de Sus a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. S., invocată de acesta și a fost respinsă acțiunea posesorie formulată de reclamanții M.-T. G. și M.-T. V., în contradictoriu cu pârâtul M. S., zis ,,B.”.
Prin aceeași hotărâre, instanța a obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanții M.-T. G. și M.-T. V. au chemat în judecată pe pârâtul M. S. zis B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța după administrarea probelor, să oblige pârâtul să le predea în deplină posesie și liniștită folosință terenul în suprafață de 3000 mp, de natură arabil, situat în loc. B., în locul numit ,,Hutile pe vârf”, între vecinii M. D.-I., D. N. P. și pârât, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În cererea de chemare în judecată s-a arătat în esență faptul că terenul arătat mai sus a fost cumpărat de la numita G. Nița, încheindu-se în acest sens un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, datat 11.05.2011, formele autentice urmând a se încheia ulterior. De la cumpărare au folosit liniștiți acel teren, până la data de 28.02.2014 când reclamantul se afla pe terenul în cauză iar pârâtul, care se afla la volanul unui tractor, i-a adus la cunoștință că nu are ce căuta acolo, deoarece terenul este proprietatea lui. I-a spus că a cumpărat terenul de la G. Nița și că nu avea cunoștință că altcineva este posesor. Pârâtul a încercat să urce cu tractorul peste el, iar ulterior l-a amenințat cu moartea, astfel că a sesizat organele de poliție. Mai arată că în data de 03.08.2014 pârâtul a intrat pe teren, a cosit iarba, transportând-o pe terenul aflat în vecinătate .
În drept, au fost invocate disp.art.1002, art.453 C.proc.civ., art.949-951, art. 916 din C.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pârâtul a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În susținerea punctului lui de vedere, pârâtul a arătat că nu este deținătorul vreunui teren situat în vecinătatea terenului reclamanților și nici nu a efectuat lucrări pe terenul aflat în posesia acestora, cum eronat se susține. Acest aspect reiese și din contractul de vânzare cumpărare încheiat de reclamanți cu numita G. Nița, în care sunt trecuți toți vecinii locurilor, el nefigurând printre aceștia. Nu este adevărat că ar fi cosit iarba de pe terenul reclamanților, el nu a efectuat niciun fel de lucrări pe acesta.
Coroborând probele administrate în cauză, respectiv interogatoriul pârâtului, a reclamantului M.-T. G., înscrisurile depuse la dosar, (inclusiv cele două planșe fotografice) și declarațiile martorilor instanța a reținut că reclamanții au convenit să cumpere, de la martora-vânzătoare G. Nița, în baza unei convenții de vânzare cumpărare sub semnătură privată, încheiată la data de 11.05.2011, un tren în suprafață de 3000 mp, situat în loc. B., în locul numit ,,Hutile pe vârf”, în imediata vecinătate a terenului deținut de familia pârâtului, teren pe care aceștia au amplasată o cabană.
Din declarația martorei G. Nița reiese că cele două terenuri au făcut parte din același trup de teren, aparținând unui antecesor comun, ceea ce a dus la crearea unei stări conflictuale, martora afirmând că ,,mama mea și tatăl pârâtului sunt în relații de dușmănie în legătură cu împărțirea unor terenuri”.
Instanța a reținut, coroborând probele administrate că pârâtul s-a aflat la anumite date în zona unde se află cele două terenuri, dar niciun martor, în afară de martora G. Nița, care are un ridicat grad de subiectivism nu confirmă spusele reclamanților privind efectuarea de către pârât a unor lucrări pe trenul acestora, imposedarea nefiind dovedită în cauză. În interogatoriul administrat pârâtul a arătat că deține împreună cu familia o cabană situată pe un teren din zona indicată de reclamanți, arătându-i-se planșele fotografice recunoaște terenul ce face obiectul cauzei de față, precizând că nu ridică niciun fel de pretenție cu privire la terenul reclamanților.
Pentru a avea calitate procesuală pasivă în cadrul unei acțiuni posesorii nu este neapărat necesar și suficient să deții în posesie un teren învecinat nemijlocit cu terenul ce face obiectul unei astfel de acțiuni. Din declarația martorului M. I., coroborată cu interogatoriu reclamantului M.-T. G., reiese că pârâtul a adresat anumite amenințări reclamatului, apreciindu-se astfel, că are calitate procesuală pasivă, excepția invocată de acesta urmând a fi respinsă.
Pe fond, s-a reținut de prima instanță că acțiunile posesorii sunt acele acțiuni reale care apără posesia, ca stare de fapt, împotriva oricăror tulburări, pentru a menține această stare de fapt sau pentru a redobândi posesia atunci când ea a fost pierdută. Art. 1002 C.proc.civ. coroborat cu art. 949, art. 951 C.civ. stabilește trei condiții esențiale, cumulative, pentru admisibilitatea cererilor privitoare la posesie, și anume: să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, reclamantul dovedește că el, înainte de această dată, a posedat cel puțin un an și posesia reclamantului să întrunească toate condițiile cerute de art. 916 C.civ., adică să fie o posesie utilă sau neviciată. Aceste condiții sunt îndeplinite însă s-a apreciat că, față de modul cum a fost formulată acțiunea, există și o a patra condiție, subînțeleasă, respectiv să existe acea tulburare de posesie efectivă, pârâtul să fi intrat în posesia terenului.
Potrivit art.949 C.civ. cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz, restituirea bunului. Așa cum a fost formulată acțiunea ne aflăm în această ultimă ipoteză, de restituire a posesie terenului de către pârât reclamanților, ori din probele administrate nu reiese că pârâtul a folosit sau folosește în prezent acel teren. Există posibilitatea ca între părți să existe o situație conflictuală, să-și adreseze injurii și amenințări, chiar cu privire la terenul ce face obiectul cauzei de față, dar acestea nu sunt suficiente pentru admisibilitatea unei acțiuni posesorii în modalitatea solicitată.
Pentru aceste considerente instanța, în temeiul art.1003alin.1 C.proc.civ., a respins ca nefondată acțiunea reclamanților.
Fiind căzuți în pretenții, instanța, în temeiul art.453 alin.1 C.proc.civ. a obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel M. T. G. și M. T. V., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel cum acesta a fost formulată.
În motivele cuprinse în memoriul de apel s-a arătat că hotărârea instanței este nelegală și netemeinică. Una dintre condițiile unei hotărâri judecătorești este ca acesta să fie convingătoare, aceasta trebuind să cuprindă argumentele de fapt și de drept pe care se bazează.
Instanța nu a înlăturat motivat probele administrate. Astfel, s-a susținut că declarația martorei G. Nița nu poate fi reținută. Din probele administrate nu rezultă că între martoră și părțile din prezentul proces există dușmănie. Instanța avea obligația de a înlătura declarațiile martorilor audiați doar pentru motive temeinice.
S-a mai arătat că declarația acestei martore se coroborează cu declarația martorului M. I.. De asemenea la dosar au fost depuse înscrisuri din cuprinsul cărora se poate reține că au fost formulate sesizări pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare.
Apelanții au mai arătat că deposedarea prin violență nu trebuie neapărat să se exercitate prin acte materiale, fiind suficientă și violența prin amenințare sau insulte.
În ședința publică din data de 14.10.2015 a fost audiat sub prestare de jurământ martorul M. Ș..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamanților-apelanți de a se dispune obligarea pârâtului să lase în deplină posesie terenul în suprafață de 3000 mp în natură arabil situat în locul numit „Hutile pe Vârf”.
Apelanții au susținut faptul că din probele administrate se poate reține că intimatul le-a adus injurii și i-a amenințat pe reclamanții-apelanți, astfel că prin acțiunile acestuia, au pierdut posesia asupra terenului arătat în cererea de chemare în judecată.
Din probele administrate, instanța nu poate reține susținerile formulate. În memoriul de apel s-a arătat că declarația martorei G. Nița se coroborează cu declarația martorului M. I. și cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând declarația martorului M. I. (f.60), instanța reține faptul că a fost o singură dată la terenul deținut de apelanți și l-a observat pe pârât care se afla pe terenul pe care îl deține familia sa (nu era pe terenul reclamantului). De asemenea s-a mai arătat că „pârâtul s-a manifestat verbal cerându-ne să plecăm de acolo”, martorul declarând că nu reține dacă pârâtul a adresat amenințări.
Din declarația martorului nu se poate reține că solicitarea intimatului de a părăsi terenul respectiv reprezintă un act de violență din partea acestuia. De asemenea, din adresele IPJ Maramureș prin care se arată că plângerile reclamanților apelanți au fost înregistrate urmând să fie soluționate, nu se poate reține temeinicia cererii de chemare în judecată.
Instanța mai reține faptul că în apel s-a solicitat administrarea probei testimoniale. Martorului M. Ș. (f.52 din dosar) a arătat că știe de la reclamant faptul că a fost cosită iarba de pe terenul aflat în locul „Hutile”. Această declarație poate fi avută în vedere doar parțial. „Martorul” este persoana care a perceput personal, nemijlocit, anumite stări de fapt cu privire la care acesta este audiat de instanța de judecată. În măsura în care declarația martorului reprezintă în fapt relatări ale părții care a propus audierea, depoziția urmează să fie înlăturată.
Din declarația martorului T. P., instanța nu poate reține starea de fapt arătată de reclamant în cerere de chemare în judecată. Astfel, martorul a arătat (f.38 din dosarul Judecătoriei) faptul că nu l-a văzut pe pârât cosind terenul folosit de reclamanți și nici făcând alte lucrări la terenul în cauză.
De asemenea se constată că în mod corect prima instanță, având în vedere relațiile dintre martora G. Nița și părțile din prezenta cauză (relații tensionate), precum și faptul că declarația acesteia nu se coroborează cu altele mijloace de probă, a înlăturat declarația și nu a avut-o în vedere la soluționarea cauzei.
Raportat la considerentele expuse anterior, instanța consideră că în mod prima instanță a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 949 și urm. C.civ., privind acțiunile posesorii.
Reținând aceste aspecte instanța, în temeiul art. 480 C.proc.civ. urmează să respingă apelul declarat de M. T. G. și M. T. V., acesta fiind nefondat.
Reținând faptul că intimatul M. S. a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în apel, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 453 C.proc.civ., instanța va acorda cu acest titlu suma de 1500 lei justificate cu chitanța aflată la fila 19 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de M.-T. G. CNP_ și M. T. V. CNP_, ambii domiciliați în B. .. 15/A jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 393 pronunțată de Judecătoria V. de Sus la data de 12 martie 2015 în dosarul nr._ .
Obligă apelanții M.-T. G. și M. T. V. să plătească intimatului M. S. suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, azi, 11 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
D. Ț. P. M. B. S. A.
Red. /dact./M.B.P./30.11.2015
. 2015 -3 ex
Judecător la fond: V. F. F.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 523/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Partaj judiciar. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
