Grăniţuire. Decizia nr. 523/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 523/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 523/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator-4204
DECIZIA CIVILĂ Nr. 523/A
Ședința publică din 12 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A.-A. S.-T.
Judecător B. G.
Grefier C. A.
Pe rol este soluționarea apelului declarat de apelanta B. I., domiciliată în Poienile de Sub M. nr. 900, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 325/2015 din 4.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc la data de 22.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea soluției pentru 05.11.2015, apoi pentru azi, 12.11.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 325/2015 din 4.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă, formulată de reclamanții O. O. și O. Ș. împotriva pârâtei B. I. și s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea reclamanților O. O. și O. Ș., situat în . M. nr. 901, identificat în CF 5692 nr. top. 283/1, 284/1 și terenul aflat în proprietatea pârâtei B. I., situat în . M. nr. 900, identificat în CF_ nr. top. 283/2, 284/2 pe aliniamentul delimitat de reperii 51-c-b-a-6-7-8, colorat cu culoare roșie în anexa 1 la raportul de expertiză, întocmit de expert tehnic Salajan I. L., ce face parte integrantă din hotărâre și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 2200 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții O. O. și O. Ș. au chemat în judecată pe pârâta B. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în urma administrării probelor să dispună grănițuirea, respectiv stabilirea liniei de mejdă, dintre proprietățile lor și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi ocazionate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în fapt proprietatea lor și a pârâtei, se învecinează nemijlocit, fiind dobândite prin cumpărare și moștenire testamentară. În ultima perioadă între părți au apărut neînțelegeri, care au degenerat și au făcut să poarte un proces în revendicare imobiliară, înregistrat sub nr._, soluționat în mod definitiv și irevocabil. Deși dosarul de mai sus a fost soluționat irevocabil, există în continuare îndoieli cu privire la suprafețele pe care le dețin, motiv pentru care solicită a se proceda la grănițuirea celor două proprietăți în funcție de actele de proprietate pe care le dețin, respectiv testament și contracte de vânzare-cumpărare, pe care le anexează în copie.
În etapa regularizării cererii de chemare în judecat, pârâta nu a formulat întâmpinare sau cerere reconvențională, deși acțiunea i-a fost comunicată la data de 12.02.2014.
Primul termen de judecată a fost fixat pentru data de 7.05.2014.
Prin cererea reconvențională formulată de pârâta B. I. și înregistrată la instanță la data de 27.03.2014, aceasta a solicitat instanței să dispună grănițuirea proprietăților lor, respectiv, a terenului identificat în c.f._ Poienile de Sub M., nr. topo. 283/2 și 284/2, proprietatea pârâtei și terenul reclamanților, identificat sub nr. topo. 183/1 și 184/1, după datele și amplasamentul de carte funciară. Solicită obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta reclamantă reconvențional B. I. arată că, în fapt, ea este proprietară tabulară asupra ternului identificat în C.F._ Poienile de Sub M., nr. topo. 283/2 și 284/2, în suprafață totală de 1865 m.p. Acest teren se învecinează nemijlocit cu terenul proprietatea tabulară a reclamanților, identificat sub nr. topo. 283/1 și 284/1, în suprafață totală de 1884 m.p. Atât reclamanții cât și pârâta au dobândit dreptul de proprietate asupra acestor terenuri ce se învecinează nemijlocit, de la același proprietar, A. N.. Între ei au existat și există dispute legate de linia de mejdă dintre aceste terenuri, reclamanții au îngrădit parțial acest teren, dar nu au respectat linia de mejdă inițială. Din cauza aceasta a intentat și un proces în revendicare, care a făcut obiectul dosarului_, ce a fost respins, dar care privea terenul de sub casă. Întrucât nu se pot înțelege cu limitele de mejdă ale terenului lor și față de împrejurarea că și în prezent reclamanții tot mută gardul înspre interiorul proprietății sale, se impune a se stabili o dată pentru totdeauna care este linia de mejdă ținând cont de datele și amplasamentul de carte funciară.
La primul termen de judecată, instanța constatând că cererea reconvențională a fost depusă cu depășirea termenului de 25 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 209 al. 4 C de pr civ a dispus anularea ei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că reclamanții sunt proprietari tabulari asupra suprafeței de 1884 mp (anexa nr. 2 la raportul de expertiză), situată în intravilanul comunei Poienile de Sub M., la nr. administrativ 901/A, identificată în CF_ Poienile de Sub M. nr. top. 283/1 (856mp) și nr. top. 584/1 (1028mp), cu titlu de cumpărare, dobândită în baza Sentinței Civile nr. 1942/28.08.2002 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr. 2459/2002.
Prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 15.04.1991, f.10, reclamanții au mai cumpărat o suprafață de 100mp de la numiții Agopsa A. și Agopsa N., aceasta din urmă fiind anterior proprietara extratabulară a întregului terenul din litigiu, aflat în folosința și proprietatea ambelor părți. De asemenea, prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 03.02.2005, reclamanții au mai cumpărat o suprafață de teren de 200mp, de la pârâta B. I. și fiul acesteia, B. I. (f. 9). Pentru niciunul din aceste contracte nu s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic și nici nu au fost perfectat, ulterior, în formă autentică.
Pârâta B. I. este proprietară tabulară asupra suprafeței de 1866 mp (anexa nr. 2 la raportul de expertiză), situată în intravilanul comunei Poienile de Sub M., la nr. administrativ 900, identificată în CF_ Poienile de Sub M. nr. top. 283/2 (745mp) și nr. top. 584/2 (1121mp), cu titlu de cumpărare, dobândită în baza Sentinței Civile nr. 1942/28.08.2002 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr. 2459/2002.
Instanța a constatat că terenurile asupra cărora părțile sunt proprietari tabulari au fost dobândite de la același autor, în baza unui contract de vânzare cumpărare sub semnătură privată, încheiat la data de 07.03.1996 cu Agopsa N., proprietară extratabulară a acestuia, contract validat prin hotărârea susmenționată.
Prin testamentul autentificat sub nr. 808/29.04.2002, f. 7-8, defuncta Agopsa N. le-a instituit legatare universale pe reclamanta O. O. și pârâta B. I., cărora le-a testat întreaga avere mobilă și imobilă, în cote părți egale și in indiviziune.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanții O. O. și Ș. folosesc o suprafață de 2090mp, curți, construcții și fânețe, delimitat în planul de situație din Anexa grafică nr. 1 prin conturul delimitat de punctele 1,2,3,4,5,6,7,8,1 iar pârâta o suprafață de 1492mp, având destinația de curți, construcții, fânețe și arabil, delimitată pe același plan de amplasament între reperii 8,9,10,11,12,13,5,6,7,8.
Suprafața terenurilor intabulate pe ambele părți sub nr. top. 283/1,283/2, 284/1, 284/2 nu corespunde cu cea reală, de 3567mp, aceasta fiind mai mică cu 183mp decât cea intabulată.
La stabilirea liniei de hotar, instanța a ținut cont de suprafața reală a terenului ce a constituit proprietatea extratabulară a antecesoarei comune a părților, Agopsa N., de 3582mp, diminuată cu cea de 100mp, înstrăinată de aceasta reclamanților în anul 1991.
Conform testamentului autentificat sub nr. 808/2002 și contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 07.03.1996 (validat prin Sentința Civilă nr. 1942/2002), suprafața de 3482 mp, diminuată cu cei 100mp înstrăinați, se va împărți părților, în mod egal, fiecăreia revenindu-i câte o porțiune de 1741mp.
D. fiind că reclamanții au mai cumpărat de la pârâtă și fiul acesteia, B. I. și suprafața de 200mp, prin contractul sub semnătură privată din data de 03.02.2005, acestora le va reveni suprafața de 2041mp (100+1741+200), iar pârâtei B. I., cea de 1541mp (1741-200).
Față de cele de mai sus, instanța a dispus grănițuirea proprietății reclamanților de cea a pârâtei, pe aliniamentul delimitat de reperii 51-c-b-a-6-7-8, colorat cu culoare roșie, în anexa 1 la raportul de expertiză, întocmit de expert tehnic S. I. L..
În drept, instanța a reținut că, în sensul art. 560 N Cod civil, în vigoare la momentul înregistrării acțiunii, grănițuirea constituie o operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate. În caz de conflict, aceasta se realizează pe cale judecătorească, nu numai atunci când între proprietăți nu au existat niciodată semne exterioare de hotar, ci și atunci când atare semne există, dar sunt controversate, situație în care ea implică și o revendicare.
Astfel, chiar dacă expertul a constatat ocuparea de către reclamanți a unei suprafețe de 49 mp din terenul pârâtei, în lipsa unei cereri reconvenționale în revendicarea proprietății imobiliare, instanța nu este legal investită a se pronunța și asupra acestui aspect. Acțiunea în grănițuire produce efecte numai cu privire la delimitarea fondurilor ce aparțin părților, nu și cu privire la însuși dreptul real, ceea ce înseamnă că, ulterior, oricare dintre părți poate introduce o acțiune în revendicare cu privire la suprafața determinată a fondului, fără să i se poată opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în acțiunea în grănițuire.
În temeiul dispozițiilor art. 451-453 C de pr civ, văzând soluția pronunțată în cauză, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamanți, în cuantum de 2200lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert. Cheltuielile la care se referă dispozițiile art. 560 C civ sunt doar acelea necesare pentru trasarea limitelor în modul decis de instanță, iar nu cheltuielile de judecată efectuate de către părți care se suportă de către partea care a pierdut procesul având în vedere culpa procesuală a acesteia.
Împotriva acestei sentințe (și, practic a încheierii de ședință din data de 7.05.2015) a declarat apel pârâta B. I., solicitând a se dispune admiterea apelului, să se anuleze în parte hotărârea apelată și în consecință să se anuleze în parte dispoziția din încheierea de ședință din data de 07.05.2014, prin care i-a fost anulată cererea-reconvențională, să i se admită cererea sa reconvențională și să se dispună compensarea cheltuielilor de judecată, până la concurența de 50% pentru fiecare parte din proces.
În motivarea apelului s-a învederat Tribunalului că apelanta consideră că dispoziția din încheierea de ședință din data de 07.05.2014, prin care i-a fost anulată cererea reconvențională și sentința civilă apelată, sunt netemeinice și nelegale în parte, sentința în ceea ce privește cheltuielile de judecată și cererea sa reconvențională.
În raport de dispozițiile legale, respectiv art. 209 alin. 1 C.p.c., cererea reconvențională formulată privea aceleași pretenții și era în strânsă legătură cu pretențiile ce le-au formulat și reclamanții prin cererea de chemare în judecată. Potrivit art. 210 C.p.c, cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală, sau se poate disjunge dacă nu este în stare de soluționare. Cererea reconvențională formulată a fost legal timbrată și nu a împiedicat în nici un fel desfășurarea procesului, mai ales că pârâta-apelantă a invocat aceleași pretenții privind grănițuirea proprietăților lor.
Apelanta a susținut că potrivit art. 200 C.P.C, anularea cererii de chemare în judecată se dispune prin încheiere dată în camera de consiliu, supusă cererii de examinare în 15 zile de la comunicare, astfel că apreciază că nelegal a procedat instanța, anulându-i cererea reconvențională în ședință publică prin încheierea de la termenul din 7.05.2014, pe dispozițiile art. 209 alin. 4 C.p.c. Solicită a se dispune judecarea cererii sale reconvenționale, în sensul de a se dispune prin hotărâre și admiterea cererii reconvenționale, ea necontestând linia de mejdă stabilită de instanța de fond prin sentința, de fapt și ea a solicitat stabilirea liniei de hotar pe același aliniament dispus de instanță.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată la care instanța a obligat-o, apelanta apreciază că netemeinic și nelegal s-a dispus în acest sens, întrucât potrivit art. 560 C.civ, grănițuirea profită ambilor proprietari, iar suportarea cheltuielilor acestei operațiuni se face în mod egal. Mai mult de atât, prin cererea reconvențională, ce instanța a calificat-o ca apărare de fond, a arătat că nu se opune grănițuirii, solicitând și ea același lucru, astfel că în speță sunt incidente dispozițiile art. 454 C.P.C. La rândul său a achitat taxă judiciară de timbru aferentă cererii reconvenționale, a achitat onorariu avocațial, iar cheltuielile făcute de reclamanți trebuiau compensate cu cheltuielile făcute de dânsa, eventual până la concurența de 50%. Solicită să se anuleze sentința în parte cu privire la cheltuielile de judecată și să se dispună obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată numai până la concurența sume de 50%, efectuată în proces de părți.
Intimații O. O. și O. Ș. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului.
Intimații au susținut că deși apelanta în motivarea cererii de apel, vorbește despre faptul că nu i-a fost luată în considerare de către instanța de fond „Cererea reconvențională” pe care a depus-o susținerile ei sunt nereale, întrucât așa-zisa ei cerere reconvențională era de fapt o cerere prin care și ea își exprima acordul față de acțiunea formulată de dânșii, recunoscând că între ei există probleme legate de linia despărțitoare dintre proprietăți. Chiar dacă și-a intitulat această cerere ca fiind reconvențională, nu a formulat cereri și pretenții față de ei, astfel că obligarea ei la suportarea unei părți din cuantumul cheltuielilor ocazionate de judecarea cererii este îndreptățită. Chiar si prin motivarea apelului apelanta nu invocă vreun alt aspect legat de faptul că ei nu ar fi avut dreptate atunci când au solicitat grănițuirea proprietăților, ci se leagă doar de suma pe care trebuie să o plătească cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin răspunsul la întâmpinare apelanta și-a menținut poziția procesuală.
Analizând sentința apelată, se rețin următoarele:
Prin cererea reconvențională depusă la dosar în data de 27.03.2014 apelanta-pârâtă a solicitat a se dispune grănițuirea proprietăților părților după datele și amplasamentul de carte funciară, învederând că părțile nu se pot înțelege cu limitele de mejdă ale terenului.
În ședința publică din data de 7.05.2014 reclamanții au solicitat a se stabili linia de mejdă dintre proprietăți, potrivit intabulării efectuate conform hotărârii judecătorești date în dosar nr._ și contractelor de vânzare-cumpărare.
În acest context, instanța a anulat cererea reconvențională, raportat la prevederile art. 209 alin. 4 Cod procedură civilă, constatând că aceasta a fost depusă cu depășirea termenului de 25 de zile.
Dispoziția din încheierea de ședință din data de 7.05.2014 este corectă în contextul în care cererea reconvențională trebuia depusă, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea (obligatorie în cauză), moment procesual nerespectat de către pârâta-apelantă. Prevederile art. 210 Cod procedură civilă vizează o cerere reconvențională valabilă, depusă în termenul legal statornicit, ceea ce nu este cazul în speță. În același sens, sunt inaplicabile prevederile art. 200 Cod procedură civilă, etapa la care se referă acestea fiind depășită o dată cu fixarea primului termen de judecată.
Ca atare, se va respinge apelul împotriva încheierii de ședință din 7.05.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în acest dosar.
În cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanții O. O. și O. Ș. și puse în sarcina pârâtei-apelante B. I. prima instanță a inclus taxa judiciară de timbru de 100 lei și onorariul pentru expertul desemnat în cauză, de 2100 lei.
Pârâta-apelantă nu a depus dovada achitării onorariului avocațial de 1000 lei potrivit prevederilor art. 452 Cod procedură civilă, cel mai târziu la închiderea dezbaterilor asupra fondului (18.02.2015), chitanța fiind înregistrată la dosar în data de 4 martie 2015. Ca atare, aceste cheltuieli nu pot fi reținute pentru o eventuală compensare, în valorificarea poziției sale procesuale.
Însă, potrivit prevederilor art. 560 Cod civil, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta. Contrar aprecierii primei instanțe, aplicabilitatea acestui text legal trebuie extinsă și la cheltuielile cu efectuarea expertizei topografice, menită a reprezenta baza pentru fixarea semnelor corespunzătoare, cheltuieli care așadar se suportă în proporție egală de către titularii fondurilor limitrofe.
Pe cale de consecință, sub acest aspect sentința primei instanțe va fi schimbată, conform prevederilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, iar pârâta va fi obligată să achite reclamanților doar suma de 1100 lei (jumătate onorariu expert, precum și taxa judiciară de timbru), cu titlu de cheltuieli de judecată.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de apelantă, s-a dovedit în condițiile art. 452 Cod procedură civilă doar achitarea taxei judiciare de timbru, dar apelul nu a fost admis din perspectiva criticii taxabile (greșita anulare a cererii reconvenționale), sens în care intimații nu sunt în culpă procesuală raportat la aceste cheltuieli și nu vor fi obligați la achitarea lor în favoarea apelantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta B. I., domiciliată în Poienile de Sub M. nr. 900, județul Maramureș, CNP_, împotriva sentinței civile nr. 325/2015 din 4.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pe pârâtă să achite reclamanților suma de 1100 lei, cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Respinge apelul împotriva încheierii de ședință din 7.05.2014, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în același dosar.
Respinge cererea apelantei de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată azi, 12.11.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
A.-A. S.-T. B. G. C. A.
Red:S.T.A.A./13.11.2015
Tred: a.c./17.11.2015
5 ex./3 ex..> Judecător la fond:M. M. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 462/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Acţiune posesorie. Decizia nr. 510/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
