Fond funciar. Decizia nr. 356/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 356/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIE CIVILĂ Nr. 356/A
Ședința publică din 17 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B. P.
Judecător D. T.
Grefier A. S.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelantul A. G. domiciliat în B. ., jud. Maramureș împotriva încheierii din 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ 14, având ca obiect fond funciar
Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 17.09.2015 când a pronunțat prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin încheierea ședinței publice din 27.05.2015, pronunțată de către Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ 14 a fost respinsă ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul A. G. în interesul petentului P. Județului Maramureș în calitate de Președinte al Comisiei Județene pentru stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Maramureș.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit art. 61 alin. 1 din codul de procedură civilă, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. Al. 3 al art. 61, statuează că, intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.
Din conținutul articolului de mai sus, reiese că cerințele esențiale care caracterizează oricare dintre formele intervenției voluntare sunt: existența unui proces în desfășurare, inițiativa introducerii în proces a terțului să-i aparțină și invocarea de către terț a unui interes propriu.
Prin urmare, persoana care formulează cererea de intervenție voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal. În cazul intervenției accesorii, interesul personal se justifică, atunci când, hotărârea ce s-ar putea pronunța împotriva părții în apărarea căreia intervine terțul i-ar prejudicia acestuia drepturile și interesele. Așadar, chiar și în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părții în folosul căreia a intervenit.
Dispozițiile art. 61 alin. 1 Cod de procedură civilă sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât nu orice persoană poate interveni într-un proces ci numai „oricine are un interes". Interesul de a acționa trebuie să fie unul determinat, legitim, personal, născut și actual, ceea ce înseamnă că, practic, intervenientul accesoriu, prin apărările pe care le formulează, trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu pentru partea a cărei poziție o susține.
Conținutul cererii de intervenție accesorie formulată de intervenientul A. G. a cuprins, în esență, elemente de probațiune ale cererii introductive și nu motive care să justifice interesul său personal. Prin cererea de intervenție acesta a învederat interesul petentului în formularea cererii de chemare în judecată, însă nu a invocat și nici dovedit care este interesul său, suplimentar celui urmărit de petent.
Inexistența vreunui raport juridic între intervenientul accesoriu și petent, face ca eventuala hotărâre judecătorească care s-ar putea pronunța împotriva Prefectului județului Maramureș să fie lipsită de efect asupra propriilor sale drepturi și interese. Respectarea unor dispoziții legale, restabilirea unei situații de legalitate nu constituie motive apte a justifica interesul personal al intervenientului A. G. de a interveni în litigiul dintre P. Județului Maramureș și Asociația Composesorală B., M. M. și intervenienta principală R. Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția S. Maramureș.
Faptul că, potrivit propriilor susțineri, la momentul anului 2003 intervenientul nu avea calitatea de membru composesor și că, a participat împreună cu intimatul M. M. la alterarea înscrierii cererii de reconstituire în Registrul Special de înregistrare a cererilor, așa cum rezultă din Decizia penală nr. 417/2010 a Curții de Apel A., sunt elemente de probațiune sau care privesc fondul cauzei și care nu determină participarea acestuia în prezenta cauză, în calitate de parte.
Intervenientul a arătat că în urma pronunțării încheierii nr. 38/A/21.01.2012 a Judecătoriei Oradea a dobândit calitatea de membru composesor și secretar al Asociației Composesorale B.. Or, constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate al Asociației Composesorale B. ar fi contrară tocmai interesului său personal, în calitate de membru ori secretar al acesteia.
Sub aspectul apărării intereselor părții în favoarea căreia terțul intervine, instanța reține că fundamentul pretenției deduse judecății îl constituie, constatarea nulității absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate dispuse în favoarea Asociației Composesorale Borsa - cerere de reconstituie și procese verbale parțiale de punere în posesie, pentru lipsa unei cereri înregistrate în termenul legal prevăzut de Legea nr. 1/2000, lipsa calității de persoană îndreptățită la reconstituire și lipsa calității de reprezentant al Asociației Composesorale B. a intimatului M. M., în baza dispozițiilor legii speciale, respectiv a prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, modificată.
Apărările de fond formulate prin cererea de intervenție accesorie privesc cauza falsă, ceea ce schimbă cauza cererii de chemare în judecată formulată de petent, cererea de intervenție fiind întemeiată pe dispozițiile art 5, 948, 949, 966, 968, 1182 cod civil și nu pe cele ale art. III din Legea nr. 169/1997, chiar dacă sancțiunea care intervine, în cazul ambelor este nulitatea absolută.
Prin urmare, date fiind cele de mai sus, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. 1 și 3, art. 63 și 64 alin. 4 Cod de procedură civilă a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul A. G. în interesul petentului P. Județului Maramureș.
Împotriva încheierii civile din 27.05.2015 a Judecătoriei V. de Sus, în termenul prevăzut de art. 64 alin. 4 Cod procedură civilă a formulat apel apelantul-intervenient A. G., solicitând, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă admiterea apelului și schimbarea în parte a încheierii atacate, în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție formulată de către apelant.
În motivele de apel, apelantul critică încheierea atacată, argumentele reținute de către prima instanță în considerentele încheierii, arătând că, în opinia apelantului, instanța de fond a dat dovadă de o nepermisă părtinire în favoarea pârâților prin declararea ca inadmisibilă a cererii intervenientului.
Apelantul afirmă în motivele de apel că, în aprecierea sa, instanța de fond a denaturat până la anihilare instituția de drept procesual civil a intervenției accesorii.
Apelantul consideră că neparticiparea sa în cauză în calitate de parte este o îngrădire a liberului acces la justiție, iar constatarea lipsei de interes personal concret al apelantului în soluționarea favorabilă a cauzei pentru reclamant, este apreciată drept cea mai gravă eroare a instanței de fond.
Apelantul arată în motivele de apel că, potrivit doctrinei naționale și internaționale, interesul, ca o condiție indispensabilă a accesului la justiție, poate fi material sau moral.
Apelantul afirmă că interesul său personal este o schimbare în poziția sa în societate, în sensul redobândirii respectului pierdut din partea societății.
Prin sprijinul dat reclamantului, apelantul arată că urmărește ca imaginea și poziția negativă în societate să se schimbe, așa cum i s-au schimbat dorințele și atitudinea în sens pozitiv.
În continuare, în motivele de apel, sunt redate fraze din doctrina juridică despre interes, arătându-se că „interesul semnifică un profit sau un avantaj de ordin material sau moral pe care orice persoană trebuie să-l urmărească prin promovarea acțiunii civile”.
Interesul nu trebuie confundat cu dreptul sau pretenția afirmată, acestea fiind două noțiuni distincte. Interesul nu trebuie justificat doar pentru cererea de chemare în judecată, ci pentru orice act de procedură întocmit de parte. Este evident că reclamantul este cel care trebuie să justifice în primul rând interesul de a acționa, însă pe parcursul judecății toți participanții la proces au îndatorirea de a justifica interesul formulării oricărei cereri, apărări sau act de procedură. Interesul este o condiție de ordin subiectiv, ce trebuie analizată pentru fiecare caz în parte, născut și actual. Art. 33 Noul cod de procedură civilă adaugă interesului și atributul de a fi determinat. Pentru fiecare condiție în parte se impune a se face anumite precizări.
Interesul este determinat atunci când existența sa este posibil de a fi percepută din modul de formulare a acțiunii civile. Apreciază că interesul este determinat când el este concret, adică rezultă cu certitudine ce urmărește partea prin acțiunea promovată.
Interesul urmărit trebuie să fie unul legitim, adică în conformitate cu ordinea de drept și cu regulile de conviețuire socială. S-a afirmat că legitimitatea presupune verificarea de către instanță a raportului de drept pe care se întemeiază acțiunea civilă, ceea ce ar duce la o confuzie între dreptul afirmat și acțiunea civilă. În acest sens, s-a propus ca expresia „interes legitim" să fie înlocuită cu „interes juridic protejat".
Ideea este preluată din literatura franceză, unde condiția interesului legitim, păstrată de redactorii Noului Cod civil francez, este văzută ca un rebut al confuziei clasice întreținută de definirea dreptului subiectiv ca fiind „un interes legitim protejat juridic", în același timp în care acțiunea era definitivă ca fiind dreptul în stare de război.
Apelantul consideră că pentru verificarea interesului nu trebuie analizat fondul dreptului dedus judecății, ci doar dacă dreptul invocat este sau nu exercitat conform cu normele legale care îl recunosc. Raportul juridic pe care se bazează dreptul afirmat trebuie să fie recunoscut de lege. Nu în cele din urmă trebuie arătat că există și situații în care interesul nu se corelează cu dreptul afirmat. Este cazul acțiunilor în asigurarea dovezilor, acțiunilor în constatare negative, cererilor de ordonanță președintială, in care interesul nu este legat de dreptul subiectiv afirmat, ce face obiectul cercetării judecătorești într-o altă acțiune civilă, unde se analizează fondul litigiului.
Interesul legitim presupune ca el să fie conform atât cu normele de drept material, cât și cu cele de drept procesual. Interesul este legitim atunci când pe calea acțiunii se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege sau a unui interes ocrotit de lege, potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.
Interesul trebuie să fie personal, adică să aparțină celui care promovează o cerere. În decizii de speță s-a decis că atunci când se invocă exclusiv necesitatea aplicării unitare a legii la nivelul întregii țări, fără ca alături de această susținere să se invoce și un interes personal al reclamantului nu este îndeplinită cerința existenței unui interes.
Nu este posibil a se afirma interesul unei alte persoane, în opinia apelantului, decât în două situații de excepție: când există legitimitate procesuală extraordinară, adică când partea exercită acțiunea civilă pentru a proteja interesele altei persoane (spre exemplu acțiunea promovată de procuror în baza art. 95 NCPC sau acțiunea promovată de persoane, organizații sau instituții în baza art. 37 NCPC), și când partea exercită acțiunea civilă pentru a proteja un interes de grup ori general, de care va beneficia în cele din urmă (spre exemplu acțiunile promovate în baza Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prin art. 1 arată că interesul poate fi atât public cât și privat).
În doctrina franceză se admite posibilitatea promovării unei acțiuni de către o persoană juridică care nu urmărește doar un interes personal al colectivului, ci un interes al membrilor persoanei juridice. Spre exemplu în cazul acțiunilor promovate de sindicate, pe lângă interesul general de grup privind profesia pe care o reprezintă acestea pot apăra și interesele personale ale membrilor, dacă prin statut sau legi speciale li s-a dar această prerogativă.
În literatura juridică română, interesul colectiv este strâns legat de acțiunile colective, care sunt tratate la secțiunea privind calitatea procesuală activă. S-a susținut că în cazul acțiunilor colective interesul este prezumat de lege, fiind intrinsec legitimării procesuale speciale conferite de lege.
Interesul născut și actual presupune existența unei incălcări a unui drept subiectiv, ceea ce dă naștere la posibilitatea formulării unei pretenții. In situații de excepție, interesul poate să fie justificat chiar dacă nu este născut si actual.
Interesul nu trebuie confundat cu dreptul afirmat, care este o condiție distinctă de exercitare a acțiunii civile. În practică de multe ori se face confuzia între caracteristicile interesului și cele ale dreptului afirmat. Există situații în care interesul este născut și actual, deși dreptul subiectiv afirmat nu a suferit încă nici o încălcare care ar justifica promovarea acțiunii civile. Este cazul așa-ziselor acțiuni preventive, prin care se urmărește preîntâmpinarea încălcării dreptului sau prevenirii producerii unei pagube iminente. Deși dreptul subiectiv nu a fost încă lezat, interesul de a acționa este justificat. Prin art. 33 NCPC teza a doua, legiuitorul a lăsat posibilitatea creării unei confuzii între dreptul afirmat și interes, arătând că se poate formula o cerere în justiție chiar dacă interesul nu este născut și actual, cu scopul de a preveni incălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. În acțiunile preventive la care se referă textul, interesul este născut și actual, doar dreptul nu este încă lezat. Interesul nu trebuie confundat cu dreptul subiectiv, întrucât actualitatea interesului rezultă din funcția preventivă pe care acesta o poate avea, de a preîntâmpina încălcarea dreptului subiectiv.
În sprijinul opiniei exprimate este și reglementarea art. 34 NCPC, care permite promovarea acțiunii civile (deci implicit recunoaște existența interesului) și atunci când dreptul nu este încă încălcat.
În doctrină nu este reglementat dacă interesul trebuie să fie imediat, adică folosul urmărit trebuie să se realizeze la momentul admiterii demersului judiciar, sau poate să fie și unul viitor, previzibil. Avem în vedere situația în care folosul nu intervine după admiterea unei prime acțiuni, aceasta doar deschizând posibilitatea părții de a demara o altă acțiune care-i va aduce folosul urmărit. Este spre exemplu situația în care o parte promovează o cerere de revizuire sau de contestație în anulare. Efectul admiterii unei astfel de cereri nu este realizarea imediată a folosului urmărit, ci doar deschide drumul părții spre reluarea judecății finalizate irevocabil în primul ciclu procesual. Dreptul subiectiv afirmat nu va fi realizat imediat, odată cu admiterea revizuirii sau contestației în anulare, ci doar în viitor, dacă va câștiga și procesul care se reia ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac. Din situația expusă reiese ca interesul poate să fie și unul viitor, previzibil, nu doar imediat. Chiar dacă folosul urmărit nu intervine odată cu admiterea demersului judiciar, acesta nu va fi socotit ca lipsit de interes dacă deschide calea spre o jurisdicție în care dreptul subiectiv dedus judecății va fi tranșat.
Inexistența oricăreia dintre condițiile de existență a interesului se sancționează pe calea excepției lipsei de interes. Aceasta este o excepție de fond, peremptorie și absolută. Existența interesului trebuie raportată la momentul promovării acțiunii. Astfel, dacă pe parcursul procesului interesul devine actual, deși nu era la data introducerii acțiunii, apelantul consideră că excepția trebuie admisă intrucât vizează condiții de exercitare a acțiunii civile, ce trebuie analizate prin raportare la momentul exercitării acțiunii."
Intimata Asociația Composesorală B. a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea încheierii atacate.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat că cererea de intervenție accesorie este în primul rând inadmisibilă, deoarece una din condițiile de admisibilitate a unei cereri constă în existența sau inexistența unui drept.
Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Motivele invocate de apelant nu justifică interesul său personal, determinat legal, născut și actual, care trebuie să justifice în ce fel atunci când s-ar pronunța hotărârea judecătorească, i-ar putea fi prejudiciate drepturile și interesele.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă -filele 17-18 din dosarul de apel.
Intimata C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Maramureș a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea încheierii atacate în sensul admiterii în principiu a cererii de intervenție formulate de apelant.
În motivarea întâmpinării sale, această intimată a arătat că, așa cum a arătat în cererea de intervenție, intervenientul are un interes personal de a se disocia de acele persoane alături de care, de-a lungul timpului, a creat o problemă majoră în Maramureș, apreciind că interesul apelantului este, în esență unul moral, acesta dorind o schimbare a poziției sale în societate, din autor și complice la anumite fapte penale în cetățean respectabil, iar strădania acestuia de a repara oarecum greșelile din trecut merită să fie apreciată, cererea de intervenție fiind considerată lăudabilă, intimata arătând că atitudinea apelantului nu ar trebui sancționată cu respingerea cererii sale de intervenție ci mai degrabă încurajată – filele 21-22 din dosar.
Apelantul a depus la dosar și răspuns la întâmpinare, reiterând în esență aspectele învederate prin declarația de apel și insistând asupra întâmpinării depuse de C. Județeană Maramureș, apreciind că aceasta exprimă un punct de vedere juridic bine motivat, observând că interesul apelantului este dat de componenta morală care, conform doctrinei și jurisprudenței diferă de interesul material însă în același mod, arată apelantul, făcând admisibilă cererea de intervenție – file 29-30 din dosarul de apel.
Analizând încheierea civilă dată de Judecătoria V. de Sus la data de 27 mai 2015 în dosarul nr._ 14, pe baza motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Codul de procedură civilă reglementează în Capitolul II „Părțile”, art. 55, că sunt părți „reclamantul și pârâtul, precum și în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces”.
Terțele persoane, așa cum se arată în art. 55, pot interveni în proces în condițiile legii.
Faptul că trebuie respectate condițiile legii pentru a se interveni în proces nu înseamnă o îngrădire a liberului acces la justiție.
Codul de procedură civilă prevede în Capitolul II „Părțile”, Secțiunea a -3 a „Alte persoane”, în art. 61 intervenția voluntară „Forme” că oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare (alin. 1).
Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți (alin. 3).
Ca noțiune, intervenția voluntară, cu formele sale: intervenția principală și intervenția accesorie, constă în cererea unui terț, de a participa într-un proces în curs de desfășurare, inițiat între alte persoane, în vederea apărării unui drept propriu sau a unui drept aparținând unei părți din proces, în măsura în care justifică un interes personal.
Persoana care formulează cererea de intervenție voluntară trebuie să justifice întotdeauna un interes personal, indiferent dacă intervenția este principală, când terțul pretinde pentru sine dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta sau accesoriu, când hotărârea ce s-ar putea pronunța împotriva părții în apărarea căreia intervine terțul i-ar prejudicia acestuia drepturile și interesele.
Prin urmare, este esențial a se reține că, chiar și în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părții în folosul căreia a intervenit.
Prin interes în sensul de condiție de exercițiu a acțiunii civile, se înțelege folosul practic urmărit de cel ce pune în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
Este reală susținerea din memoriul de apel că interesul poate fi material dar și moral, însă trebuie reținut că interesul trebuie să îndeplinească simultan următoarele cerințe: să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct, în legătură cu pretenția formulată, deci cu dreptul subiectiv cerut, afirmat ori cu situația juridică legală pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie.
Interesul trebuie să fie un „interes legitim juridicește proteguit”, cum se arată în doctrină și trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită dreptul la acțiune, respectiv o componentă a acestuia, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, respectiv la forma concretă de manifestare a acțiunii.
Examinarea de către instanță a interesului, pentru a stabili dacă el este legitim și juridicește protejat are drept consecință implicită transpunerea problemei din planul mijloacelor procesuale în planul dreptului substanțial, material, abordându-se însăși chestiunea fundamentului juridic al cererii.
Interesul trebuie să fie personal, direct, în sensul că folosul practic să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, iar nu pe altcineva.
În speță, în mod corect a reținut prima instanță că cererea de intervenție accesorie formulată de apelant nu îndeplinește cerințele legii sub aspectul condiției interesului.
Trebuie subliniat că interesul trebuie să fie și juridic, un interes pur teoretic nu poate justifica exercițiul acțiunii civile.
Este firesc, așa cum s-a arătat în doctrină, ca procedura judiciară să nu fie pusă în mișcare dacă nu aduce părții niciun avantaj legal, deoarece instanțele nu sunt instituite pentru a da consultații pur teoretice sau pentru a delibera asupra unor probleme academice.
În mod corect a observat prima instanță, în speță că, sub aspectul conținutului, cererea de intervenție accesorie formulată de apelant cuprinde în esență elemente de probațiune și nu motive care să justifice interesul. Aceste elemente de probațiune sugerate de conținutul cererii de intervenție accesorie pot fi valorificate în proces, cu aplicarea dispozițiilor legale privind administrarea probelor de către prima instanță.
Raportat la considerentele ce preced, constatând că starea de fapt reținută de prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că instanța de fond a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând încheierea atacată, aceasta fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul A. G., domiciliat în B., ., având CNP_, împotriva încheierii civile pronunțate la data de 27 mai 2015 în dosarul Judecătoriei V. de Sus nr._ 14.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi 17 septembrie 2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
P. M. B. D. Ț. S. A.
Red.DȚ/23.09.2015
Tred. A.S. / 23 Septembrie 2015 - 8 ex
Judecător la fond: M. D. M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 361/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 86/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
