Fond funciar. Decizia nr. 535/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 535/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 535/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 535/A

Ședința publică din 18.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. M. B.

JUDECĂTOR: Ț. D.

GREFIER: C. D.

Pe rol este pronunțarea asupra cererii de revizuire formulate de către revizuenta Asociația de P. . C. G., cu sediul în com. C., ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații . în C., jud. Maramureș și Instituția P. Județul Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 46, jud. Maramureș, împotriva deciziei civile nr. 315/A din 02.07.2015 pronunțate de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar - revizuire.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din data de 04.11.2015, încheierea de ședință din acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre, iar în vederea deliberării, s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.

De asemenea, se constată că s-au depus prin registratura instanței, de către revizuent, concluzii scrise.

În urma deliberărilor s-a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de revizuire formulată, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată la data de 31 iulie 2015 pe rolul Tribunalului Maramureș sub nr._, petenta Asociația de P. . C. G. a formulat cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 315/A pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

În cuprinsul cererii de revizuire, s-a arătat că motivele de revizuire sunt cele cuprinse în sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii și în plângerea penală depusă la DNA, înscrisuri anexate cererii de revizuire.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C.proc.civ., respectiv legislația fondului funciar.

La data de 28 septembrie 2015, revizuenta a arătat că temeiul de drept invocat în susținerea revizuirii este art.509 alin. 1 pct. 1C.proc.civ., respectiv faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor susțineri certe, respectiv asupra faptului că revizuenta și-a dovedit calitatea procesuală activă, potrivit Deciziei civile nr. 1125/A/1999 a Tribunalului Maramureș, respectiv faptul că nu s-a pronunțat asupra unor cereri formulate.

Deliberând asupra cererii de revizuire formulate, instanța reține următoarele:

Prin decizia nr. 315/A pronunțată la data de 2 iulie 2015 de Tribunalul Maramureș a fost respins apelul declarat de Asociația de P. „. hotărârea Judecătoriei Baia M. prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă.

Se constată că prin acțiunea formulată, reclamanta-revizuentă a solicitat a se constata nulitatea absolută a Ordinelor P. nr. 1384/2008 și 1262/2009 și radierea lor din cartea funciară, învederând că nu s-a respectat procedura administrativ – jurisdicțională (cerere la comisii, hotărârea Comisiei Județene), ordinele atacate s-au emis pe un teren proprietate privată pentru care reclamanta deține acte de proprietate, în mod nereal s-a reținut că eliberarea ordinelor s-ar fi dispus pentru identificarea OP 6525/1993, acesta fiind identificat înainte de emitere.

În ședința publică din data de 12.11.2014 petentul a arătat că solicită anularea Ordinelor P. doar cu privire la terenurile identificate sub nr. topo 1040 și 1052 din CF 218 C., dreptul de proprietate al Asociației fiind dovedit cu actul din Reforma Agrară din 1932, în temeiul art. 24 din Legea nr. 18/1991.

Tribunalul a avut în vedere aspectul reținut de prima instanță potrivit căruia excepția lipsei calității procesuale active trebuie analizată prin raportare la vocația proprie de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul care face obiectul actului de reconstituire atacat.

Tribunalul a arătat că probațiunea administrată în cauză nu a confirmat că terenurile cuprinse în Ordinul prefectului nr.1262/2009 și nr. 1384/2008 au fost proprietatea reclamantei, a membrilor ei ori a moștenitorilor acestora, în contextul în care urmare a exproprierii, terenurile au trecut în stăpânirea Comunei C., B., Bușag, M., fiind împroprietăriți și locuitorii comunei B. (în speță), îndreptățiți la împroprietărire conform tabelelor întocmite cu acea ocazie, precum și ., s-a arătat că și în alte dosare s-a reținut că petenta nu are un drept recunoscut asupra suprafețelor de pășune și pășune comunală și de asemenea nu are un titlu valabil asupra acestora, Asociația „. solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar pentru suprafețele pentru care solicită direct instanței recunoașterea dreptului de proprietate, domnul C. G., în calitate de reprezentant al Asociației a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la Legea nr.247/2005, ce a urmat cele două căi, respectiv calea administrativă și calea jurisdicțională. Împotriva Hotărârii Comisiei Județene nr.492/C/24.07.2006 de invalidare reclamantul a formulat plângere la Judecătoria Baia M., plângere ce a fost respinsă. Împotriva Sentinței civile nr.3281/25.06.2007 a formulat recurs, Tribunalul Maramureș respingându-l prin Decizia civilă nr.1180/R din 10.12.2007.

Prin decizia civilă nr. 1125/A din 13.10.1999 de trimitere spre rejudecare, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 2579/1999 s-a constatat în acel litigiu calitatea procesuală activă a reclamanților C. G. și Omota V., ca reprezentanți ai locuitorilor satului B., desemnați de adunarea generală conform procesului verbal din 13 martie 1999, fără a se stabili drepturi ale Asociației.

Obiectul prezentei cereri de revizuire îl constituie solicitarea de a se constata că instanța de apel nu a reținut și nu s-a pronunțat asupra unor susțineri certe, respectiv a faptului că apelanta are calitate procesuală activă.

În cadrul procedurii cererii de revizuire, intimata . excepția lipsei calității procesuale active de revizuenta a „Asociației . de interes în formularea cererii de revizuire.

În privința excepției lipsei calității procesuale active a revizuentei, excepție invocată de care s-a arătat că se invocă și în calea de atac a revizuirii, instanța o consideră nefondată, astfel că excepția invocată va fi respinsă.

Se reține că revizuenta a fost parte în dosarul nr._, dosar în care a fost pronunțată Decizia nr. 315/A/02.07.2015 de Tribunalul Maramureș. Raportat la aceste considerente, instanța apreciază că revizuenta are calitate procesuală activă, în sensul că are posibilitate de a formula cererea de revizuire.

În privința lipsei de interes, excepție invocată de intimata ., instanța apreciază că și acesta este nefondată deoarece se constată că apelul declarat de Asociația de P. . respins, astfel că formularea cererii de revizuire nu poate fi considerată ca lipsită de interes. Interesul în formularea acestei noi acțiuni civile este acela de a se admite cererea de revizuire și de a se genera o nouă judecată a apelului declarat.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța urmează să respingă excepțiile invocate, acestea fiind nefondate.

În ceea ce privește fondul cererii de revizuire, se constată faptul că obiectul apelului declarat și soluționat prin decizia nr. 315/A din data de 2 iulie 2015, l-a vizat modul în care a fost soluționată cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar cauza a fost respinsă.

Soluția Judecătoriei a fost menținută, astfel că cererea de chemare în judecată a fost soluționată pe excepția arătată anterior. Din acest punct de vedere se reține că instanța nu a analizat fondul cererii de chemare în judecată, respectiv îndreptățirea pârâtei . dreptului de proprietate.

Potrivit art. 509 C.proc.civ., pentru motivul de revizuire întemeiat pe prevederile alin. 1 pct. 1, pot fi atacate cu cerere de revizuire soluțiile care analizează fondul cererii dacă au fost pronunțate în apel. Raportat la aspectele arătate anterior, instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de revizuire.

Pe de altă parte, având în vedere faptul că cererea de apel a fost respinsă, constatându-se faptul că apelanta nu are calitate procesuală activă, se reține că raportat la aceste considerente, instanța nu avea posibilitatea, în măsura în care a reținut faptul că apelanta-reclamantă nu are calitate procesuală activă, de a analiza fondul cererii de chemare în judecată și nici să analizeze celelalte solicitări ale petentei în condițiile în care obiectul apelului a vizat modul de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Susținerea că instanța nu s-a pronunțat și nu a reținut susținerile revizuentei nu pot fi considerate motive de revizuire care să poată fi încadrate în motivele de revizuire întemeiate pe prevederile art. 509 alin. 1 pct. C.proc.civ.. Calea de atac a revizuirii este o cale de atac extraordinară, aceasta putând fi promovată în situațiile extraordinare menționate în cuprinsul art. 509 alin. 1 C.proc.civ.. În prezenta cauză, revizuenta a invocat anumite apărări de fapt care nu au fost însușite de instanță în apel, însă acest fapt nu poate fi interpretat în sensul invocat de revizuenta.

Având în vedere aceste considerente, instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 pct. 1 C.proc.civ. nefiind incidente prevederile arătate anterior.

Pe de altă parte se constată că potrivit art. 511 alin. 4 C.proc.civ., revizuirea se motivează prin cererea de revizuire. În prezenta cauză s-a arătat că cererea de revizuire este formulată pentru motivele arătate în cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv DNA, astfel că nici sub acest aspect prevederile legii se consideră că nu sunt îndeplinite.

Raportat la considerentele anterior expuse instanța consideră cererea de revizuire formulată nefondată, astfel că acesta va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a Asociației de proprietari . cererii de revizuire.

Respinge excepția lipsei de interes a revizuentei Asociația de proprietari . cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de Asociației de P. . în B. nr. 42A jud. Maramureș împotriva Deciziei nr. 315A pronunțată la data de 2 iulie 2015 de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

Definitivă.

Pronunțată prin punere soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei, azi, 18 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: GREFIER:

P. M. B. Ț. D. C. D.

Red. /Tred. M.P. /23 Noiembrie 2015

5 ex/..11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 535/2015. Tribunalul MARAMUREŞ