Fond funciar. Decizia nr. 77/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 77/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 77/R
Ședința publică din data de 18 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Ț. D.
Judecător: W. D.
Judecător: S. T. A. A.
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului declarat de petentul C. I. domiciliat în localitatea Poienile de sub M., nr. 962/A, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 920 din 28 mai 2014, pronunțate de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 28 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 4 februarie 2015, 11 februarie 2015 și 18 februarie 2015, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 920 din 28.05.2015, Judecătoria V. de Sus a respins, ca neîntemeiată plângerea precizată, formulată de petenții C. I. și B. I. în contradictoriu cu intimatele C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Poienile de sub M., Institutul Național de Expertize Criminalistice București și intervenienta accesorie în interesul intimatei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș, Regia Națională a Pădurilor, R., Direcția Silvică Maramureș.
A admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de Regia Națională a Pădurilor, R., Direcția Silvică Maramureș în interesul intimatei C. Județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că petentul B. I. nu a solicitat și nu a administrat proba cu înscrisuri, acte de stare civilă, prin care să probeze că numitul B. M., născut la data de 1.12.1899 și decedat la 7.07.1976 a fost căsătorit cu B. A., înscrisă în contractul de vânzare cumpărare din anul 1945 și că aceasta a fost bunica sa paternă.
În ceea ce privește celelalte contracte de vânzare cumpărare de care cei doi petenți se prevalează, respectiv contractul sub semnătură privată datat 9 august 1907, cel datat 8 august 1919, datat 15 august 1938, respectiv contract de vânzare cumpărare cu nr. 306 din 1923, instanța a constatat că, potrivit raportului de expertiză criminalistică întocmit în cauză, aflat la dosar la filele 6-17 din vol.II, actele susmenționate nu au fost întocmite la datele indicate. De asemenea, potrivit aceluiași raport, acestea au fost falsificate prin mai multe metode, spălare, compunere, radiere etc, constituind falsuri de dată recentă, prin utilizarea unor coli de hârtie cu vechime, drept pentru care nu li se poate da valență din punct de vedere juridic.
Neputându-se stabili data întocmirii lor, pentru a se putea verifica dacă la momentul respectiv legea impunea forma autentică pentru valabilitatea actului, părțile contractante și obiectul lor, elemente esențiale ale contractelor civile, potrivit art. 948 și urm C civ, instanța apreciază că, aceste înscrisuri nu au fost apte a transfera dreptul de proprietate asupra imobilelor solicitate în patrimoniul antecesorilor lor, astfel încât petenții nu întrunesc calitatea prevăzută de lege, de moștenitori ai foștilor proprietari deposedați.
Pe de altă parte, terenurile înscrise în CF 999 și 3027 Poienile de sub M. nu au fost solicitate în faza administrativă, prin cererea formulată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 247/2005, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 8, 9 și 53 din Legea nr. 18/1991,rep. reconstituirea dreptului de proprietate nu poate fi cerută pentru prima dată în fața instanței de judecată.
În concluzie, având în vedere cele de mai sus, instanța a constatat, că o primă condiție pe care petenții trebuiau să o dovedească, în speță era aceea a calității de foști proprietari ai persoanelor după care au solicitat stabilirea dreptului de proprietate, iar a doua, aceea de moștenitori ai acestora.
Cum aceștia nu au făcut dovada niciuneia dintre ele, neprobând nici calitatea de proprietari ai antecesorilor lor pentru terenurile înscrise în CF 1031, 999 și 3027 și nici aceea de moștenitori ai defunctei B. A., nedovedind îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe mai mari decât cele acordate, instanța, în baza dispozițiilor precitate și a celor prevăzute de art. 53 și 54 din Legea nr. 18/1991, rep. a respins ca neîntemeiată, plângerea formulată.
Referitor la excepția de nelegalitate a raportului de expertiză criminalistică, instanța a constatat că, prin dispozițiile art. XXIII din Legea 2/2013, s-a dat în competența instanțelor de fond, soluționarea excepției nelegalității actelor administrativ individuale, excepție invocată de către petenți.
Ori, raportul de expertiză tehnică, chiar efectuat de către o instituție de specialitate și nu de unul sau trei experți tehnici- persoane fizice are caracterul unui mijloc de probă, supus cenzurii instanței, potrivit dispozițiilor procedurale și nu al unui act administrativ individual. Regimul juridic de mijloc de probă al expertizei, face, în raport de dispozițiile de ansamblu ale Codului de procedură civilă referitoare la probe și probațiune, ca nulitatea raportului de expertiză sa poată fi invocată doar în condițiile specifice rezultate din aceste dispoziții și exclusiv în cadrul procesului în care proba se administrează. Probele aparțin cauzei în care sunt administrate și pe care sunt destinate să o lămurească, iar constatarea nelegalității raportului de expertiză prin invocarea nelegalității lui, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca act administrativ individual, apare ca inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de către Regia Națională a Pădurilor R., Direcția silvică, având în vedere că prin aceasta intervenineta nu a formulat un capăt de cerere prin care să tindă la dobândirea unui drept propriu, ci numai a sprijinit apărările intimatei care a adoptat actul administrativ jurisdicțional atacat, solicitând respingerea plângerii și menținerea hotărârii atacate, ca legale și temeinice, instanța a calificat-o drept o cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Maramureș. Pe fond, raportat la prevederile art. 49 alin. 3, art. 54 și 55 C. Pr. Civ. de la 1865, instanța a admis-o, ca urmare a faptului că apărările acesteia i-au folosit intimatei, prin respingerea plângerii petenților.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul C. I. solicitând casarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea refacerii probelor administrate, în special a probei cu expertiza criminalistică și în subsidiar modificarea în totalitate a hotărârii judecătorești atacate și sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată și precizată ulterior.
Recurentul a arătat că, consideră că instanța de fond în soluția dată nu a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a procedat la respingerea cererii de suspendate a judecării cauzei și înaintarea acesteia la Tribunalul Maramureș pentru a fi soluționat în temeiul Legii 554/2004.
De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a respins excepția nelegalității raportului de expertiză invocată de acesta ca inadmisibilă, în condițiile în care acest document nu poate fi privit separat numai ca și un mijloc de probă.
Arată că a dovedit faptul că a formulat o cerere de restituire care a fost depusă la comisia locală de validare în baza Legii nr. 247/2005 pentru suprafața de 756 ha și 123 m.p. vegetație forestieră nr. top. 4645 identificat în C.F. 1297 Poienile de Sub M.. Aceste comisii au procedat la o greșită aplicare a prevederilor art. 11 din Legea 18/1991.
Contrar susținerilor instanței de fond, a făcut dovada vocației sale succesorale după defuncții Berfelea A. și Berfelea M..
Mai mult, consideră că raportul de expertiză criminalistică poate face obiectul analizei și în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 ca act administrativ individual sub aspectul legalității acestuia, și nu numai din prisma dispozițiilor art. XXIII din Legea nr.2/2013.
Intimatele C. Județeană de Fond Funciar Maramureș și R. R.A. au depus întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor recurentului și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civilă, Tribunalul reține următoarele:
Actele emise de comisiile locale și cele județene de fond funciar, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, date fiind prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care stabilește că " nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică o altă procedură judiciară", întrucât Legile nr. 18/1991 nr. 169/1997 și nr. 1/2000, fără a exclude Legea nr. 10/2001, reglementează regimul juridic al proprietății, iar actele de constituire și de reconstituire a dreptului de proprietate privesc acest regim al proprietății private, care se supune din toate punctele de vedere dispozițiilor civile și implicit jurisdicției procedurii civile.
Cu privire la susținerea recurentului în privința respingerii excepției de nelegalității raportului de expertiză criminalistică, excepție invocată de recurent, instanța de fond a constatat corect că, în temeiul dispozițiile art. XXIII din Legea 2/2013, legiuitorul a dat competența instanțelor de fond soluționarea excepției nelegalitătii actelor administrativ individuale. în acest context, instanța de fond a reținut soluționarea excepției invocate de recurent.
Astfel, că, în mod just, instanța de fond reține că "raportul de expertiză tehnică, chiar efectuat de către o instituție de specialitate și nu de unul sau trei experți tehnici - persoane fizice, are caracterul unui mijloc de probă, supus cenzurii instanței, potrivit dispozițiilor procedurale și nu al unui act administrativ individual".
De asemenea, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că regimul juridic de mijloc de probă al expertizei, face ca nulitatea raportului de expertiză sa poată fi invocată doar în condițiile specifice rezultate din aceste dispoziții și exclusiv în cadrul procesului în care proba se administrează, având în vedere dispozițiile de ansamblu ale Codului de procedură civilă referitoare la probe și probațiune. Din această perspectivă, instanța de fond reține faptul că probele aparțin cauzei în care sunt administrate și pe care sunt destinate să o lămurească, iar constatarea nelegalității raportului de expertiză prin invocarea nelegalității lui, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca act administrativ individual, apare ca inadmisibilă, în raport cu normele legale în materie.
Contrar celor susținute de recurent cu privire la faptul că a făcut dovada vocației succesorale după defunții Berfelea A. și Berfelea M., ca autori după care au înțeles să formuleze cererea de reconstituirea dreptului de proprietate, așa cum a reținut și instanța de fond, recurentul nu a depus la dosarul cauzei probe care să dovedească calitatea de succesor în drepturi după autorii invocați prin acțiune. Recurentul, alături de petentul Berfelea I., s-au limitat în a depune la dosarul cauzei doar arbore genealogic (fila 93), fără ca acesta să fie însoțit de acte de stare civilă care să confirme arborele genealogic.
Mai mult decât atât, instanța de fond a constat că, în raport de actele invocate în dovedirea proprietății în condițiile art. 9 alin. 5 Ht. b) din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 11 alin. 3 din HG nr.890/2005, care obligă ca cererea de reconstituire să fie însoțită de copii ale actelor doveditoare ale proprietăților solicitate, în speță, însăși autorii după care au solicitat reconstituirea nu fac dovada calității de proprietari asupra terenurilor solicitate de recurentul din prezenta cauză, raportat la contractele de vânzare-cumpărare și cărțile funciare invocate de petenți.
Inițial, prin cererea înregistrată la Primăria Poienile de sub M. sub nr. 321 din data de 22.09.1945 (fila 55 din dosar), formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, recurentul, alături de petentul Berfelea I., au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru o suprafață de 2.000 ha pădure situată în locul B. și M., fără a indica autorii după care înțeles să solicite stabilirea dreptului de proprietate și actele de proprietate de care înțeleg să se prevaleze.
Prin plângerea formulată, petenții au solicitat modificarea Hotărârii Comisie Județene Maramureș nr. 2369/2010 și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor și pentru următoarele terenuri: suprafața de 756 ha și 123 mp din CF 1297 Poienile de sub M. nr. Top. 4645, în baza contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 25 octombrie 1945; suprafața de 719 ha și 94 mp din CF 1031 Poienile de sub M. nr. Top. 4642, în baza contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 8 august 1919; cotă de 1/2 din suprafața totală de 1104 ha și 4604 mp din CF 999 Poienile de sub M. nr. Top. 4638, în baza contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat în anul 1923, cu nr. 306; cota de ½ din imobilul dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 9 august 1907, în suprafață echivalentă de 486,78 ha, înscris in CF 3027 Poienile de sub M. nr. Top. 4623.
În susținerea plângerii, cei doi petenți au depus la dosarul cauzei contractul sub semnătură privată datat 9 august 1907, contractul datat 8 august 1919, contractul datat 15 august 1938, respectiv contract de vânzare cumpărare cu nr. 306 din 1923, față de care instanța de fond a constatat că, potrivit raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză, contractele menționate mai sus și de care se prevalează petenții nu au fost întocmite la datele indicate. Potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză criminalistică, contractele mai susmenționate au fost contrafăcute prin mai multe metode, respectiv spălare, compunere, radiere etc., constituind contrafaceri de dată recentă, prin utilizarea unor coli de hârtie cu vechime, drept pentru care nu li se poate da valență din punct de vedere juridic.
In aceste condiții, în mod cu totul întemeiat, instanța de fond a reținut faptul că neputându-se stabili data întocmirii contractelor expertizate, pentru a se putea verifica dacă la momentul respectiv legea impunea forma autentică pentru valabilitatea actului, părțile contractante și obiectul lor, elemente esențiale ale contractelor civile, potrivit art. 948 și următoarele Cod civil, aceste înscrisuri nu au fost apte a transfera dreptul de proprietate asupra imobilelor solicitate în patrimoniul antecesorilor lor, astfel încât petenții nu întrunesc calitatea prevăzută de lege, acea de moștenitori ai foștilor proprietari deposedați.
În privința terenurile înscrise în CF 999 și 3027 Poienile de sub M., așa cum rezultă din probele administrate în cauză, petenții nu au solicitat în faza administrativă aceste terenuri, prin cererea formulată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 247/2005, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 8, art. 9 și art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, reconstituirea dreptului de proprietate nu poate fi cerută pentru prima dată în fața instanței de judecată.
În concluzie, având în vedere prevederile legale în materie, instanța constată că, o primă condiție pe care petenții trebuiau să o dovedească, în speță, era aceea a calității de foști proprietari ai persoanelor după care au solicitat stabilirea dreptului de proprietate, iar cea de a doua, calitatea de moștenitori ai acestora.
Desigur, în condițiile în care petenții nu au făcut dovada niciuneia dintre ele, respectiv calitatea de proprietari a autorilor după care au solicitat reconstituirea pentru terenurile înscrise în C.F. 1031, 999 și 3027 și nici calitatea de moștenitori ai defunctei B. A., petenții nedovedind îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafețe mai mari decât cele acordate, instanța a dispus respingerea plângerii formulate de petenți, având în vedere dispozițiile legale în materie.
Având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins ca nefondat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul C. I. domiciliat în Poienile de Sub M. nr. 962/A și domiciliul procesual ales în Tg.M. . jud. M. la cabinet avocat R. P., împotriva sentinței civile nr. 920/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria V. de Sus jud. Maramureș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
Președinte Judecători Grefier
Ț. D. W. D. S. T. A. B. M.
Concediu de odihnă Concediu de odihnă semnează președintele instanței semnează Grefierul Șef
Red. W.D../.16.07.2015
Dact.O.I./ 17.06.2015
Ex. 2
Judecător fond: M. M. D.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 55/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Decizia nr. 84/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
