Pretenţii. Sentința nr. 998/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Sentința nr. 998/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 998/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 998

Ședința publică din 15 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. S. T.

Grefier A. C. P.

Pe rol este soluționarea cererii formulată de reclamantul M. I. V. R. cu domiciliul în Baia M., ., jud. Maramureș și cu domiciliul procesual ales la C.. av. C. –R. P., cu sediul în București, sector 3, ., ., în contradictoriu cu pârâtul Ș. V. cu domiciliul cunoscut în București, sector 1, ., .. 2, având ca obiect pretenții.

Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 01 octombrie 2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte din prezenta, pronunțarea hotărârii fiind amânată la data de azi, când, în urma deliberării s-a dat hotărârea de mai jos.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26.11.2013 pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul M. I. V. R. a chemat în judecată pe pârâtul Ș. V. solicitând instanței să dispună admiterea cererii și obligarea pârâtului la restituirea sumei de 352.493,4 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului apartament nr. 2 duplex situat în București, ., . 1 pentru perioada 17.12._12, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea de fapt a cererii reclamantul a arătat că, la data de 08.01.2003 între acesta și pârât s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare a imobilului apartament nr. 2 duplex situat în București, ., . 1 în schimbul unui preț de 234.000 USD, achitat la data încheierii contractului, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de transfer a dreptului de proprietate motiv pentru care a solicitat în instanță acest lucru, iar prin sentința civilă nr. 1086/2003 a Tribunalului București-Secția a III-a Civilă s-a admis acțiunea pronunțându-se o hotărâre care să țină loc de act autentic. Hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și a recursului declarat de către pârât.

Reclamantul a mai învederat că este proprietarul imobilului apartament, că pârâtul avea obligația de predare a acestuia, astfel că a promovat acțiune în evacuare, respectiv acțiune în obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru perioada 19.09._07, iar la data de 02.11.2007 pârâtul i-a achitat suma de 663.140 lei, împrejurare ce a determinat suspendarea soluționării cererii de evacuare prin acordul părților, urmată de renunțarea la judecată.

Ulterior, pârâtul a solicitat prin acțiune obligarea sa la plata sumei de 200.000 Eur echivalentul sumei de 663.140 lei, iar pe cale reconvețională, reclamantul a cerut obligarea acestuia la plata sumei reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru imobil în perioada 16.12._10, iar prin sentința civilă nr. 152/2013 a Tribunalului Maramureș, acțiunea pârâtului a fost respinsă iar cererea reconvențională a fost admisă. Sentința a devenit definitivă prin decizia Curțiid e apel Clun nr. 102/2013.

Reclamantul a mai precizat că a reluat demersurile de evacuare a pârâtului din imobil, iar la data de 13.11.2012, conform procesului verbal întocmit de B. D. G., L. G. și M. P., pârâtul a fost evacuat din imobil.

În drept, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 480 Cod civil, art. 555 Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 7129,93 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

În probațiune reclamantul a depus înscrisuri.

Prin încheierea de ședință din data de 02.10.2014, instanța a dispus de­sem­na­rea unui curator special pentru pârât raportat la prevederile art. 58 și 167 Cod procedură civilă, iar ulterior, pârâtul a beneficiat de serviciile unui apărător ales.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare față de cererea introductivă de instanță.

În probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică judi­cia­ră în specialitatea construcții.

La data de 01.10.2015, reclamantul a micșorat pretențiile la nivelul sumei de 156.764, 60 lei reprezentând echivalent al sumei de 35.228 Eur, la cursul valutar din data de 22.11.2013, data introducerii acțiunii, în concret contravaloare lipsă de folosință imobil în intervalul 17.12._12, conform completării la raportul de expertiză de la filele 199-200 dosar.

Analizând cererea prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 08.01.2003 încheiat între Ș. V. în calitate de promitent-vânzător și M. I. V. R. în calitate de promitent-cumpărător, s-a convenit vânzarea-cumpărarea imobilului apartament duplex compus din etaj 2 și etaj 3 în suprafață totală de 244,5 mp și teren aferent în suprafață de 73,39 mp situat în București, ., .. 2, sector 1. Întrucât promitentul vânzător nu și-a îndeplinit obligația de transfer a dreptului de proprietate, M. I. V. R. a demarat un litigiu având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic finalizat în primă instanță prin sentința civilă nr. 1086/2003 a Tribunalului București, Secția a III-a Civilă prin care s-a admis cererea. Hotărârea a devenit definitivă prin decizia civilă nr. 1326-A/2005 a Curții de apel București, Secția a III-a Civilă, respectiv irevocabilă prin decizia nr. 8/2007 a ÎCCJ, pronunțată la data de 08.01.2007.

Reclamantul M. I. V. R. și-a înscris dreptul de proprietate în privința imobilului apartament duplex compus din etaj 2 și etaj 3 în suprafață totală de 244,5 mp și teren aferent în suprafață de 73,39 mp situat în București, ., .. 2, sector 1, înscris în CF_-C1-U2, nr. cadastral_-C1-U2, conform extrasului de carte funciară pentru informare de la filele 175-176 dosar.

Ulterior, între părți s-a mai purtat un litigiu având ca obiect evacuare, finalizat prin renunțare la judecată, conform încheierii din dosar nr._/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Potrivit procesului verbal încheiat la data de 13.11.2012 în dosar execuțional nr. 315/2012 al B. Asociați D. G., L. G. și M. P., Ș. V. a fost evacuat din imobilul sus-menționat la data încheierii actului de executare silită în baza titlului executoriu sus-menționat prin care s-a dispus inclusiv obligarea acestuia la predarea bunul imobil.

Prin acțiunea demarată de Ș. V. în dosar_ pe rolul Tribunalului A. s-a solicitat obligarea lui M. I. V. R. la plata sumei de 200.000 Eur reprezentând plată nedatorată, iar pe cale reconvențională, pârâtul a solicitat obligarea reclamantului la plata sumei de 162.000 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosință a apartamentului de mai sus pentru perioada 16.12._10, cererea fiind admisă prin sentința civilă nr. 152/30.01.2013 a Tribunalului Maramureș (instanță devenită competentă teritorial ca urmare a admiterii excepției de necompetentă teritorială). În considerentele sentinței, Tribunalul Maramureș a reținut că pârâtul Ș. V. a locuit în imobilul proprietatea reclamantului împreună cu familia până la sfârșitul anului 2012 fără nici un titlu, opunându-se evacuării sale.

Sentința Tribunalului Maramureș a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 102/A/2013 a Curții de apel Cluj (f. 195-198) pronunțată la data de 01.10.2013.

În litigiul de față s-a solicitat obligarea pârâtului la plata echivalentului lipsei de folosință a bunului imobil în intervalul de timp 17.12._12 (respectiv intervalul cuprins între data până la care s-au întins efectele sentinței civile nr. 152/2013 a Tribunalului Maramureș și data evacuării efective a pârâtului din imobil).

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții întocmit în cauză de dl. expert M. I. T. și a completării la acesta, echivalentul lipsei de folosință a imobilului aflat în proprietatea reclamantului nemobilat și fără garaj în intervalul 17.12._10 este de 825 Eur, în intervalul 01.01._11 este de 18.303 Eur, iar în intervalul 01.01._12 este de 16.100 Eur, în total suma cu acest titlu fiind de 35.228 Eur (cursul valutar afișat de BNR la data introducerii acțiunii, 22.11.2013 fiind de 4,45 lei/Eur) (f. 199-200 dosar).

Cererea formulată de către reclamant este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 480 cod civil de la 1864 (în vigoare la data nașterii raporturilor dintre părți), proprietarului unui bun are dreptul de a se bucura și dispune de bunul său în mod exclusiv și absolut, fără să fie tulburat în exercitarea atributelor de proprietate de alte persoane, dacă acestea nu au vreun titlu valabil pentru exercitarea unor dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Împiedicarea exercitării atributului folosinței se impune a fi sancționată prin obligarea autorului faptei prejudiciale la suportarea echivalentului lipsei de folosință a bunului. Dispozițiile legale citate anterior au fost reluate de art. 555 din Noul Cod civil.

Instanța reține că, prin hotărârile judecătorești menționate anterior s-a constatat irevocabil dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului imobil, respectiv s-a reținut cu putere de judecat împrejurarea că pârâtul a locuit fără drept în acest imobil împreună cu familia sa până la data de 13.11.2012, opunându-se procedurilor de evacuare. Totodată a rezultat și că pârâtul Ș. V. avea obligația de restituire a bunului imobil, stabilită prin sentința civilă nr. 1086/2003 a Tribunalului București, Secția a III-a Civilă.

În atare context, instanța constată că cererea ce face obiectul litigiului dedus judecății se impune a fi admisă, reținându-se concluziile completării raportului de expertiză dispus în cauză pentru evaluarea lipsei de folosință a imobilului în intervalul solicitat, respectiv obligația pârâtului de a repara prejudiciul astfel cauzat reclamantului.

Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța va admite acțiunea conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul M. I. V. R., domiciliat în Baia M., ., jud. Maramureș, având domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat C. R. P. situat în București, ., ., ., persoana însărcinată cu primirea corespondenței fiind avocatul titular, în contradictoriu cu pârâtul Ș. V., cu ultimul domiciliu cunoscut în București, ., .. 2, sector 1.

Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 156.764,60 lei (echivalent al sumei de 35.228 Eur la data de 22.11.2013, data introducerii acțiunii) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului nr. 2 duplex, situat în București, ., .. 2, sector 1 în perioada 17.12._12.

Cu drept de apel la Curtea de apel Cluj în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureș.

Pronunțată azi, 15.10.2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

PREȘEDINTE GREFIER

S. T. N. P. A. C.

Red. STN / 10.11.2015

T.red. A.P. / 10.11.2015

4 ex. ..11.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 998/2015. Tribunalul MARAMUREŞ