Succesiune. Decizia nr. 188/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 188/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 188/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 188/R
Ședința publică din 13 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. W.
Judecător A. S.-T.
Judecător D. T.
Grefier M. H.
Pe rol este pronunțarea soluției asupra contestației în anulare formulate de contestatoarele O. M. M., domiciliată în Satu M., .. 2, județul Satu M. și C. F., domiciliată în Săbișa nr. 130, județul Maramureș, împotriva deciziei civile nr. 563/R din 3.12.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._/182/2009, având ca obiect succesiune.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 6.05.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș în data de 3.02.2015 sub nr._, contestatoarele O. M. M. și C. F. au solicitat în contradictoriu cu intimații F. I. V. și F. M., anularea deciziei civile nr. 563/R pronunțată la data de 3.12.2014, în dosarul nr._/182/2009, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei soluții prin care instanța de judecată să atribuie contestatoarelor cota pe 1/3 parte din: terenurile identificate în titlul de proprietate nr._/38 emis la data de 23.05.2005, teren extravilan (total 1,56 ha), conform folosinței actuale; din terenurile identificate în titlul de proprietate nr._/38 emis la data de 23.05.2005, intravilan (total 1,56 ha), conform folosinței actuale; din terenurile identificate în titlul de proprietate nr. 2185/10.02.2003, categoria de folosință-pădure, conform folosinței actuale; atribuirea cotei de 1/6 parte din masa succesorală ce face obiectul prezentului dosar, către contestatoare, cealaltă cotă de 1/6 urmând să fie atribuită intimatului F. I. V. (cota de 1/3 reprezintă cota de moștenire care îi revine moștenitoarei rezervatare F. M. se împarte între ceilalți acceptanți); obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarele au învederat că prin recursul care a făcut obiectul dosarului cu nr. mai sus menționat, contestatoarele în contradictoriu cu cei doi intimați F. I. V. și F. M., au solicitat în subsidiar (petit 2 din cererea de recurs), admiterea recursului, rejudecarea cauzei, atribuirea către recurente a cotei ce li se cuvine -1/3 ca moștenitoare rezervatare și a cotei de 1/6 reprezentând jumătate din cota de 1/3 care îi revine intimatei F. M., ca moștenitor rezervatar și care a renunțat la moștenirea după defuncta Tyorean C. (C. C.).
În motivarea recursului, contestatoarele au arătat faptul că respingerea acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive făcută de instanța de fond, este nelegală și netemeinică, întrucât în acest caz nu operează prescripția întrucât bunurile ce fac obiectul liberalității excesive se află în posesiunea moștenitorului rezervatar, acestuia nu i se poate opune prescripția, deoarece în acest caz nu i se poate reproșa o neglijență în valorificarea unor drepturi ale sale, cât timp a exercitat în fapt, toate prerogativele rezultând dintr-o astfel de situație, iar beneficiarul liberalității n-a cerut predarea obiectului legatului (decât odată cu introducerea prezentei acțiuni).
Cele arătate mai sus, au stat la baza cererii de recurs, reprezentând motivele în baza cărora contestatoarele au solicitat modificarea sentinței civile nr. 7417/2013 a Judecătoriei Baia M..
În opinia contestatoarelor, instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, și a concluzionat faptul că „Intimata F. M. nu a declarat recurs, prin urmare în ceea ce privește aspectele ce o vizează pe intimata F. M., recurentele nu justifică un interes în invocarea lor…”, deși prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarele afirmă că au arătat că în situația de față, în care F. M., în calitate de moștenitoare rezervatară a renunțat la cota de 1/3 parte rezerva succesorală, aceasta se împarte între cei doi acceptanți F. I. V. și O. M. M., deoarece renunțarea la moștenire nu se poate face decât în favoarea celorlalți moștenitori acceptanți.
Contestatoarele apreciază admisibilă contestația în anulare, raportat la prevederile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, care stipulează expres faptul că „instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeala să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.
Contestatoarele precizează că prin cererea de recurs, au arătat că sentința instanței de fond este nelegală, motivul de nelegalitate fiind prevăzut în art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, întrucât O. M. M., în calitate de moștenitor rezervatar după defuncta C. F., are posesia cotității disponibile de 1/3 parte din masa succesorală (imobilul casă de locuit fiindu-i atribuit de instanța de fond și de cea de recurs), faptul că în acest caz nu operează prescripția acțiunii în reducțiune, instanța a omis să analizeze motivele pentru care a fost învestită, ceea ce rezultă clar din faptul că a atribuit imobilul casă de locuit contestatoarelor dar nu și terenurile, deși cotitatea disponibilă a ambelor imobile au aceeași situație juridică și funcționează după aceleași dispoziții legale.
Intimații nu au formulat întâmpinare, dar intimatul F. I. V. a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând contestația în anulare formulată, Tribunalul reține următoarele:
În cauza R. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția dată în mod definitiv într-un litigiu să nu fie supusă unor revizuiri ulterioare. În virtutea acestuia principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în acest scop.
Instituirea căilor extraordinare de atac nu reprezintă o nesocotire a acestui principiu, câtă vreme ele pot fi exercitate pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, în termene și circumstanțe strict determinate.
Conform prevederilor art. 318 alin. 1 teza a doua Cod procedură civilă 1865, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vrunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Admisibilitatea contestației în anulare pentru acest motiv presupune omisiunea analizării unui motiv de recurs, invocat în termen; împrejurarea că instanța de recurs nu și-a însușit argumentația recurentului nu este echivalentă cu necercetarea motivului de recurs. De asemenea, neexaminarea tuturor argumentelor subsumate unui motiv de recurs ori gruparea acestora, urmată de analizarea și pronunțarea unitară asupra lor nu pot fi invocate ca motiv de contestație în anulare. Așadar omisiunea cercetării motivului de casare sau de modificare, ca temei al contestației în anulare presupune efectiv neanalizarea, nepronunțarea asupra motivului respectiv. Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație nu deschide calea contestației în anulare.
Prin decizia civilă nr. 563/R din 3.12.2014, pronunțată în dosarul nr._/182/2009 Tribunalul Maramureș a admis în parte recursul declarat de recurentele O. M. M. și C. F. împotriva sentinței civile nr. 7417/9.07.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._/182/2009, pe care a modificat-o în parte în sensul obligării pârâtelor O. M. M. și C. F. la plata sumei de_,5 lei cu titlu de sultă către reclamant, în loc de_ lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Prin recursul promovat în respectivul dosar, recurentele-pârâte au contestat în esență calitatea reclamantului F. I. de unic moștenitor al defunctei C. C., criticând faptul că nu s-a redus liberalitatea excesivă prin hotărârea primei instanțe, arătând că au posesia terenurilor, astfel încât au acceptat la rândul lor succesiunea, iar în calitate de moștenitori rezervatari, au dreptul la 2/3 din masa succesorală a defunctei, reclamantul beneficiind numai de cotitatea disponibilă de 1/3.
Instanța de recurs a relevat expres în considerentele deciziei pronunțate faptul că pentru a putea beneficia de rezerva succesorală, recurenta ar fi trebuit să uzeze de dispozițiile legale vizând reducțiunea testamentului în termenul prevăzut de Codul civil, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
S-a arătat de asemenea că este nefondată critica privind calcularea cotității disponibile, deoarece stabilirea cotității disponibile putea fi făcută doar urmare admiterii cererii de reducțiune a testamentului, cerere care a fost în mod corect respinsă ca prescrisă, fiind dovedit cu înscrisurile aflate în dosarul nr. 1610/2006 că recurentele cunoșteau încă din anul 2006 de existența testamentului care îl instituia ca legatar universal pe reclamantul F. I. V..
S-a arătat că înscrisurile depuse în recurs vizând documentele APIA nu sunt concludente în ceea ce privește susținerile privind cererea de reducțiune a liberalităților excesive, respectiv termenul de formulare a acesteia.
Pe cale de consecință, se constată că motivele de recurs au fost analizate de instanța de control judiciar, nefiind incident cazul de contestație în anulare invocat, sens în care calea extraordinară de atac promovată va fi respinsă, prectic finalitatea acesteia constând în rejudecarea recursului și o nouă statuare asupra aspectelor irevocabil soluționate.
În aplicarea prevederilor art. 274 alin. 1 și alin. 3 Cod procedură civilă 1865, Tribunalul va obliga pe contestatoare să achite intimatului F. I. V. suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată, apreciind că includerea întregului onorariu de 2000 lei în cuantumul cheltuielilor de judecată este excesivă, în contextul în care complexitatea cauzei este una redusă, iar munca depusă de avocat a constat în prezența la două termene de judecată și formularea concluziilor scrise, avocatul fiind familiarizat cu diferendul dintre părți, în contextul în care l-a reprezentat pe reclamant și în litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei civile atacate cu contestație în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarele O. M. M., domiciliată în Satu M., .. 2, județul Satu M. și C. F., domiciliată în Săbișa nr. 130, județul Maramureș, împotriva deciziei civile nr. 563/R din 3.12.2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._/182/2009.
Obligă pe contestatoarele O. M. M. și C. F. să achite intimatului F. I. V., domiciliat în Săbișa nr. 126, județul Maramureș, suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2015.
Președinte Judecători Grefier
W. D. S. T. A., Ț. D. H. M.
Red.S.T.A.A./3.07.2015
Tred. M.H. / 3.07.2015 - 2 ex
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 193/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 196/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
