Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 492/2012. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 492/2012 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 13-06-2012 în dosarul nr. 492/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 492/R

Ședința publică din data de 13 iunie 2012

Instanța constituită din:

Președinte: P. G.

Judecător: P. M. B.

Judecător: C. V. – Președinte Secția I civilă

Grefier: B. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de contestatorul C. de Administrație al Asociației C. B. reprezentat de Malec G. în calitate de președinte, cu sediul în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile 3017 din 12.12.2011 a Judecătoriei V. de Sus pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul Ș. T., avocat C. Z., lipsă fiind reprezentantului recurentului C. de Administrație al Asociației C. B. - Malec G., precum și intimatul Ș. T..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul intimatului Ș. T., avocat C. Z. depune la dosar sentința civilă nr. 528/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, încheierea civilă din data de 31.01.2012 pronunțată de Judecătoria V. de Sus și adresa nr. 124/02.03.2012 emisă de Judecătoria V. de Sus, apreciază că prin aceste acte se poate face dovada faptului că recurenta avea cunoștință de existența sentinței civile 3017/12.12.2011. Arată că asociația nu are alt sediu decât cel indicat, respectiv B., .. Nu are alte cereri de formulat sau acte de depus.

Instanța, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, unește excepția tardivității formulării recursului cu fondul, după care nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul intimatului Ș. T., avocat C. Z. solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului, iar pe fond solicită respingerea recursului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă 3017 din 12.12.2011 a Judecătoriei V. de Sus pronunțată în dosarul nr._ se respinge excepția tardivității formulării contestației în anulare invocată de intimată prin întâmpinare.

Se admite excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimată și, în consecință, respinge cererea având ca obiect contestație în anulare formulată de contestatorul C. de administrație al Asociației C.,,Cisla”B., cu sediul în localitatea, ., jud. Maramureș, în contradictoriu cu Ș. T., domiciliat în localitatea B., ., jud.Maramureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria reține că, prin Încheierea nr.2021 din data de 01.08.2011 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus s-a dispus, la solicitarea Asociației C. „Cisla” cu sediul în loc. B., ., jud. Maramureș ,reprezentată de președinte Ș. T., efectuarea de mențiuni cu privire la componența Consiliului de Administrație al Asociației și a Comisiei de Cenzori, cuprinse în procesul verbal nr.5880 încheiat în 05.06.2011 ca urmare a hotărârii Adunării Generale ținută la aceeași dată. Această cerere s-a soluționat în cameră de consiliu ,fără citarea părților, fiind aplicate dispozițiile procedurii necontencioase.

Corespunde adevărului că la data de 07.03.2010,a avut loc o Adunare Generală a aceleiași asociații unde, printre altele, s-a ales un nou Consiliu de Administrație,președinte fiind numit Malec G., sediul asociației fiind schimbat din loc. B. ,.,jud. Maramureș în loc. B.,.,jud. Maramureș. Prin Încheierea civilă nr.2303/29.09.2010 pronunțată în dor. nr._ al Judecătoriei V. de Sus s-a dispus efectuarea de mențiuni, în sensul celor arătate mai sus, însă această încheiere nu este irevocabilă, fiind atacată cu recurs la Tribunalul Maramureș, nesoluționat încă.

Potrivit art.317 C.pr.c., articolul invocat în drept, în principal, de contestator, ca stând la baza cererii sale, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Aceste motive pot sta însă la baza unei contestații în anulare doar dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului sau dacă, fiind invocate în cererea de recurs, instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestatorul a formulat o contestație în anulare a Încheierii civile nr.2021 din 01 august 2011 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, în dos.nr.2128/336/ 2011 al acestei instanțe, față de această cerere intimatul invocând mai multe excepții.

Art.319 al.2 teza a II-a C.pr.c. arată că împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, cum este în cazul cererii de față, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Instanța de fond consideră că susținerile contestatorului cu privire la faptul că a luat cunoștință de încheierea ce face obiect al contestației în anulare abia la data de 20.11.2011 sunt întemeiate.

În dos._ având ca obiect anulare act, în care sunt părți contestatorul și intimatul, cu alte calități procesuale, la data de 20.10.2011, a fost depusă, de către intimatul din cauza de față, Încheierea 2021/01.08.2011. Nefiind parte în dos. 2128/336/ 2011, în care s-a pronunțat această încheiere, se poate prezuma că până la data de 20.10.2011 contestatorul nu putea avea cunoștință de hotărârea instanței, astfel că, având în vedere și textele legale anterior precizate precum și faptul că cererea din dosarul de față s-a înregistrat la data de 04.11.2011, excepția tardivității introducerii cererii, invocată de intimat, fiind neântemeiată.

O altă excepție invocată de intimat, este și cea a lipsei calității procesuale active a contestatorului, față de care instanța reține următoarele: în cadrul unei contestații în anulare, contestator poate fi doar persoana care a acționat în justiție și împotriva căreia s-a acționat, succesorii lor în drepturi, dar și persoanele care au intervenit voluntar în proces sau au fost introduse în proces la cererea părților. Terțele persoane în legătură cu care nu s-au folosit căile legale pentru a fi atrase în proces, nu pot exercita contestația în anulare, chiar dacă ar fi avut interes să fie prezente în proces. Din interpretarea disp.art.317 al.1 pct.1 reiese că o contestație în anulare poate fi formulată de partea care nu a fost deloc citată, sau citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat cauza și s-a pronunțat hotărârea, literatura și practica judiciară interpretând textul legal în sensul că poate fi invocat acest motiv doar de partea care nu a fost legal citată, într-o procedură în care citarea era obligatorie sau instanța a dispus citarea părților. Așa cum reiese din actele dos. nr._, cererea de înscriere de mențiuni formulată de Asociația Composesorală Cisla B., cu sediul în loc. B., ., jud. Maramureș, s-a judecat fără citarea părților, aspect față de care contestatorul, chiar dacă poate justifica un interes, nu poate avea calitate procesuală activă în prezenta cerere, excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimat fiind astfel întemeiată.

Instanța, văzând prevederile art.33 alin.1 din OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care arată că modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația, și cum sediul Asociației C. „Cisla”B. se află în circumscripția Judecătoriei V. de Sus, constată că, instanța în mod corect a soluționat cererea de efectuare de mențiuni prin încheierea împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, nefiind incidente disp. art 317 alin.1 pct.2 C.pr.c. invocate de contestator.

Împotriva acestei hotărâri, la data de 27.02.2012 a declarat recurs C. de Administrație al Asociației Composesorală B., solicitând repunerea în termenul de recurs, admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii contestației în anulare astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de repunere în termenul de recurs și în motivarea recursului se susține că, toate actele de procedură nu sunt comunicate în conformitate cu prevederile art.92 ind. 1 Cod procedură civilă, inclusiv hotărârea recurată a fost comunicată la o altă instituție, în speță la Primăria B., recurentul fiind frustrat de a lua cunoștință despre conținutul hotărârii.

Cu referire strict la motivele de recurs se susține că, aspectele reținute în considerentele hotărârii atacate sunt neverosimile. Judecătorul fondului nu a luat în considerare faptul că noul consiliu de administrație nu a fost citat. Cererea de înscriere de mențiuni a fost înaintată mișelește, iar judecătorul delegat avea cunoștință că Asociația Composesorală Cisla are un nou consiliu de administrație.

Nefiind legal citați, recurentul nu a avut posibilitatea formulării de apărări de fond și nici pe calea recursului.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea recursului ca tardiv și ca inadmisibil.

În motivarea excepțiilor invocate, se susține că deși recurentul susține că sentința civilă a fost comunicată altei instituții și nu are cunoștință despre aceasta, în realitate sentința civilă a ajuns la recurentă. La data de 31.01.2012, sentința civilă recurată a fost comunicată recurentei, în dosarul_, fapt consemnat în încheierea din 31.01.2012.

Recurenta nu poate avea calitate procesuală activă în a promova o cale de atac extraordinară, în condițiile în care nu a fost parte la fondul cauzei și nici nu are recunoscută personalitatea juridică.

Se susține de asemenea că recurenta nu poate justifica un interes legitim în cauză.

Conform dispozițiilor art. 103 C.proc.civilă „neexercitarea oricărei căi de atac si neîndeplinirea oricărui al act de procedura în termenul legal, atrag decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

Prin urmare, decăderea este o sancțiune legală de respectarea termenelor de procedura, rațiunea si importanta decăderii fiind determinata tocmai de imperativul stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuala.

Dispozițiile art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila, reglementează o repunere în termen sui generis, respectiv în condiții restrictive, când partea dovedește ca „a fost împiedicata printr-o împrejurare mai presus de voința ei” sa acționeze înăuntrul termenului definit de lege, în speță înăuntrul termenului de recurs de 15 zile care curge de la data comunicării sentinței civile nr. 3017/12.12.2011 a Judecătoriei V. de Sus.

Existenta unei împrejurări mai presus de voința părții nu constituie singura condiție necesara pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voința părții sa intervină înăuntrul termenului legal.

Pentru acordarea beneficiului repunerii în termen mai este necesara o dubla condiție: partea sa indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia si actul de procedura sa fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.

Din analiza înscrisurilor existente la dosar se retine ca sentinței civile nr. 3017/12.12.2011 a Judecătoriei V. de Sus a fost comunicata la data de 31.01.2012, în dosarul_, astfel cum este consemnat acest fapt în încheierea de ședință din acest dosar de la termenul din 31.01.2012 –fila16.

Faptul că anterior sentința civilă recurată a fost comunicată la o altă instituție nu mai prezintă relevanță, cât timp se face dovada comunicării acesteia la 31.01.2012.

Față de aspectele reținute, se reține că, motivele invocate de recurent pentru repunerea în termenul de recurs, nu pot fi asimilate unei „împrejurări mai presus de voința părții”, conform art. 103 alin.(1) teza a II-a C.proc.civila.

Recurentul nu a făcut nici o alta dovada cu privire la imposibilitatea formulării caii de atac a recursului, astfel că, se va respinge ca nefondata cererea de repunere în termenul de recurs.

Se retine ca recurentului i s-a comunicat sentința civilă nr. 3017/12.12.2011 a Judecătoriei V. de Sus la data de 31.01.2012, iar aceasta a declarat calea de atac a recursului la data de 27.02.2012.

Analizând excepția tardivității în baza art. 137 C.proc.civila, tribunalul apreciază că aceasta față de considerentele reținute, este fondată.

Conform art. 301 C.proc.civila termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel. În cauza se retine ca sentința a fost comunicata recurentului, la data de 31.01.2012, iar în termenul legal de 15 zile acesta nu a formulat calea de atac a recursului.

În condițiile în care cererea de repunere în termenul de declarare a recursului a fost respinsă ca nefondată, în speță a operat sancțiunea decăderii recurentului din dreptul de a mai exercita aceasta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 301 C.proc.civila se va admite excepția tardivității si se va respinge recursul ca tardiv formulat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de C. de Administrație al Asociației Composesorală B..

Respinge ca tardiv recursul declarat de C. de Administrație al Asociației C. B., cu sediul în B., ., județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3017 din 12.12.2011 pronunțată de Judecătoria V. de Sus.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 13.06.2012.

Președinte Judecători Grefier

P. G. P. M. B. C. V. B. M.

în c.o.,semnează în c.o.,semnează

președintele instanței grefier șef secția I civilă

Red./T.red C.V./.06.07.2012

Ex. 4, ..07.2012

Judecător fond: F. V. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 492/2012. Tribunalul MARAMUREŞ