Obligaţie de a face. Decizia nr. 435/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 435/2014
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 435/R
Ședința publică din 08 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. T.
Judecător: D. W.
Judecător: A. S. T.
Grefier: M. H.
Pe rol este soluționarea recursului formulat de recurentul G. M. M., domiciliat în Crăciunești nr. 63, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2320/5._, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul H. I., lipsă fiind recurentul Glavatchi M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că intimatul H. I. a depus la dosar prin serviciul registraturii, la data de 7.05.2014, întâmpinare. un exemplar din întâmpinare a fost comunicat recurentului la data de 13.05.2014-fila 10 dosar. La data de 7.10.2014, prin fax, recurentul prin avocat B. A., a depus note scrise prin care solicită judecarea cauzei în lipsă și calcularea taxei judiciare de timbru.
Intimatul H. I. prezintă spre vedere cartea de identitate având CNP_, . nr._.
Instanța constată că recurentul Glavatchi M. M. a fost citat cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 397,5 lei și timbru judiciar de 5 lei, la adresa indicată prin cererea de recurs. Recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs de către recurent.
Intimatul H. I. arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată, cu cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei reprezentând onorariu avocațial.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția netimbrării cererii de recurs.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 2320/5._, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul H. I. împotriva pârâtului G. M. M..
S-a constatat intervenită între reclamant în calitate de vânzător și pârât în calitate de cumpărător convenția de vânzare cumpărare încheiată având ca obiect autoutilitara cu 2 uși cu nr. de circulație_ și nr. de identificare UU_12, obligând pârâtul la radierea acesteia de pe numele vechiului proprietar. S-a admis excepția prescripției dreptului de a cere contravaloarea impozitului și a majorărilor aferente anului 2008.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 10.241 lei reprezentând impozitul pentru anii 2009-2012 cu majorările aferente.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29 noiembrie 2012 sub nr._, reclamantul H. I. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. M., arătând că i-a vândut autoutilitara cu 2 uși cu nr. de circulație_ și nr. de identificare UU_12 și care mai are de achitat impozitul pe autoutilitară. Până la data de 7 iulie 2011, impozitul va fi achitat pe numele vânzătorului de către cumpărător, după care se vor face actele de transcriere a mașinii. Acesta a plătit 500 lei și mai are de achitat restul de 7983 lei plus impozitul pe anul 2012. Pârâtul a refuzat să transcrie mașina pe motivul că impozitul este prea mare, nu are bani.
În data de 14.11.2012 a primit și o somație pentru taxa auto în cuantumul sumei de 11.462 lei. În concluzie a solicitat ca pârâtul să achite toate restanțele și să transcrie mașina pe el.
Prin notele scrise, intitulate “întâmpinare”, reclamantul a solicitat ca pârâtul să facă dovada că a cumpărat mașina pentru piese de schimb. După cumpărare acesta a efectuat curse pentru societăți comerciale și persoane fizice.
In data de 07.04._ la Primăria comunei R. de Sus a achitat o parte din valoarea impozitului, spunând că " urmează să plătească restul sumei "conform acordului încheiat în data de 07.04.2011 și va înscrie mașina pe numele său .
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea în integralitate a acțiunii motivând că deși reclamantului i s-a solicitat să depună la dosar dovada încheierii contractul de vânzare-cumpărare asupra autoutilitarei, nu a depus un astfel de înscris. Plata impozitului asupra autoutilitarei este sarcina proprietarului acesta fiind A.F. Față de lipsa contractului de vânzare cumpărare nu se poate dovedi data la care ar fi existat o presupusă înstrăinare a autovehiculului.
Dacă se va aprecia că în sarcina pârâtului cade plata impozitului asupra autoutilitarei a solicitat admiterea excepției prescrieri debitelor pentru anul 2008 și 2009.
Singurul înscris depus la dosarul cauzei este acel ,,ACORD" prin care pârâtul ar putea fi obligat la plata impozitului până la data de 07.07.2011. Prin urmare acest acord ar putea fi apreciat ca și un început de dovadă scrisă care ar trebui coroborat cu alte probe ( încheierea acelui contract de vânzare-cumpărare deoarece nu se cunoaște nici momentul în care ar fi ajuns la pârât autovehiculul de la terța persoană. A solicitat cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei.
În ședința publică din 26 februarie 2013, pârâtul a arătat că se opune admiterii acțiunii precizând că a cumpărat mașina de la B. N., iar cu reclamantul a încheiat doar un acord pentru transcriere și radiere. Mașina este la el și este de acord să fie radiată, iar în prezent aceasta nu este funcțională deoarece a luat o parte din piese.
Analizând actele dosarului, instanța a reținut că potrivit cărții de identitate a vehiculului, autoutilitara cu 2 uși cu nr. de circulație_ și nr. de identificare UU4201462S0102812 apare ca înmatriculată pe A.F. H., fila 17.
Între reclamant și pârât s-a încheiat acordul datat 7 aprilie 2011, semnat de ambii, în care se arată că autoutilitara a fost vândută de reclamant pârâtului, acesta din urmă având de plătit impozitul până la data de 7 iulie 2011, părțile obligându-se sa perfecteze actele după aceasta, fila 4.
Conform art. 1295 Cod civil, contractul de vânzare cumpărare este consensual, de regulă încheindu-se prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități, fără remiterea lucrului și a prețului în momentul încheierii sale.
Organele de politie și organele fiscale competente pretind să li se prezinte actul de proprietate al autovehiculului în forma autentică numai ca probă în vederea radierii din circulație de pe numele vânzătorului și înscrierii pe numele dobânditorului. Prin urmare formalitatea aceasta nu afectează valabilitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat consensual.
Conform art. 47 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din evidență a acestora, în termen de 30 de zile, la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane.
Conform art. 48 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 radierea se face pe baza depunerii certificatului și plăcuțelor cu numere de înmatriculare, a cărții de identitate a autovehiculului, a fișei de înmatriculare cu viza administrației financiare competente, precum și a documentelor care atestă faptul că a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 47 alin. (1) - (5).
Față de aceste considerente instanța a admis în parte cererea principală și a constatat intervenită între reclamant în calitate de vânzător și pârât în calitate de cumpărător convenția de vânzare cumpărare încheiată având ca obiect autoutilitara cu 2 uși cu nr. de circulație_ și nr. de identificare UU_12, obligând pârâtul la radierea acesteia de pe numele vechiului proprietar.
Cu privire la plata impozitului de către pârât, instanța a reținut că s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 11.339 lei impozit aferent anilor 2008-2012. Pârâtul a invocat prescripția dreptului de a cere impozitul pentru anii 2008-2009. Instanța a apreciat că raportat la impozitul aferent anului 2008, în cuantum de 1098 lei, dreptul de a cere această sumă s-a prescris, cererea nefiind formulată în termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește impozitul aferent anului 2009, instanța a reținut că reclamantul nu l-a achitat, astfel încât, că data de la care urmează să curgă termenul de prescripție va fi luată în considerare data de 31 decembrie 2009, dată până la care se poate achita impozitul pentru anul în curs, fără majorări.
Având în vedere că acțiunea a fost introdusă la instanță la data de 29 noiembrie 2012, instanța a constatat că nu s-a prescris dreptul de a cere suma respectivă.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției dreptului de a cere contravaloarea impozitului și a majorărilor aferente anului 2008, obligând pârâtul la plata sumei de 10.241 lei reprezentând impozitul pentru anii 2009-2012 cu majorările aferente.
Având în vedere admiterea în parte a acțiunii, instanța a respins cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 275 sau 276 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul G. M. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și în principal menținerea cauzei spre judecată, iar în subsidiar trimiterea cauzei în rejudecare.
În motivarea recursului, recurentul arată în esență, că în opinia recurentului instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în sensul că instanța „Constată intervenită între reclamant în calitate de vânzător și pârât în calitate de cumpărător convenția de vânzare cumpărare încheiată având ca obiect autoutilitara cu nr. de identificare UU_12” deși intimatul nu a formulat un astfel de petit și nici nu s-a discutat pe principiul contradictorialității un astfel de petit.
Un al doilea motiv pentru care este criticabilă această sentința, în opinia recurentului, este greșita interpretare a legii în emiterea sentinței. Instanța a reținut că, „Conform art.1295 Cod civil, contractul de vânzare cumpărare este consensual, de regulă încheindu-se prin simplul acord de voință al părților, fără îndeplinirea vreunei formalități, fără remiterea lucrului și a prețului în momentul încheierii sale”. Însă greșeala instanței în opinia recurentului este aceea că pentru a fi opozabil acel contract trebuie încheiat în formă scrisă cu respectarea condițiilor de fond și formă, inclusiv a consimțământului, existând în acest sens și un formular pentru încheierea unui contract privind un autovehicul folosit. Or din întreg probatoriul a rezultat că vânzătorul intimat nu a înstrăinat direct autovehiculul recurentului-pârât, ci intimatul a înstrăinat autovehiculul unei alte persoane, care la rândul său ar fi înstrăinat autovehiculul înspre reclamant, fără a se cunoaște cu certitudine data când a avut loc acordul de voință al primei și celei de a doua înstrăinare.
În opinia recurentului, instanța nu a ținut cont de apărările recurentului și nici nu le-a înlăturat motivat, lipsind o cercetare a fondului cauzei. Astfel, că intimatul vânzător și proprietar al autovehiculului arată că și în prezent deține în original cartea de identitate a autovehiculului. Instanța a reținut: „Conform art. 47 alin. 1 lit. a din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din evidență a acestora, în termen de 30 de zile, la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane”. În opinia recurentului a omis împrejurarea în care tocmai vânzătorul-intimat putea cere radierea autovehiculului deoarece la el se afla cartea de identitate în original iar acesta din urmă a stat în pasivitate din anul 2008 până în anul 2012, știind că autovehiculul a fost vândut ca și piese de schimb. Astfel că nu se poate prevala de propria sa culpă.
În opinia recurentului, un al treilea motiv de recurs, este acela că intimatului i s-a solicitat să depună la dosar dovada încheierii contractului de vânzare-cumpărare însă a enunțat că nu posedă un astfel de înscris. Plătitor de impozite și taxe este persoana care și-a transcris dreptul de proprietate asupra autovehiculului la serviciul de înmatriculări și ulterior și-a declarat acel bun la serviciul impozite și taxe, ori atâta vreme cât aceste condiții nu sunt îndeplinite și intimatul-reclamant nu a solicitat ca și petit constatarea încheierii contractului și nu a solicitat obligarea de a se emite o hotărâre prin care să fie obligat a se transcrie autovehiculul pe numele cumpărătorilor, unul fiind recurentul, nu pot fi obligați la plata impozitului cumpărătorii.
În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul H. I. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
Recurentul G. M. M. a fost citat cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 397,5 lei pentru cererea de recurs și timbru judiciar de 5 lei, fila 12.
Recurentul G. M. M. nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 397,5 lei pentru cererea de recurs și timbru judiciar de 5 lei.
În ședința publică din 8.10.2014 Tribunalul, a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cererii de recurs.
Deliberând asupra excepției tribunalul reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.11 din Legea 146/24.07.1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările ulterioare, alin. 1: „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță (…)”.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997, instanța de judecată a fixat taxa judiciară de timbru în cuantum de 397,5 lei și a comunicat prin citație recurentului (f.12) obligația achitării acestei taxe judiciare de timbru.
Recurentul nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, deși a fost legal citat cu această mențiune și punându-i-se în vedere aplicarea sancțiunii în caz de neplată.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare:„neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, tribunalul va anula recursul declarat de către recurentul G. M. M. ca netimbrat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă 1865, recurentul va fi obligat la plata către intimatul H. I., a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depuse la dosar fila 7.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de către recurentul G. M. M., domiciliat în Crăciunești nr. 63, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2320/5._, pronunțate de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, pe care o menține.
Obligă pe recurent la plata către intimatul H. I., domiciliat în R. de Sus nr. 1253 Maramureș, a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8.10.2014.
Președinte, D. Ț. | Judecător, D. W. | Judecător, A. S. T. |
Grefier, M. H. |
Red.Ț.D./9.10.2014
Tred. M.H./ 10.10.2014-2ex.
Judecător la fond: M. L. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 421/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 289/2014. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
