Partaj judiciar. Decizia nr. 287/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 287/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 287/R
Ședința publică din 28 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: P. G. G.
JUDECĂTOR: Ț. D.
JUDECĂTOR: P. M. B.
GREFIER: O. V.
Pe rol este soluționarea recursului civil formulat de recurenții G. L., domiciliată în S. de Jos nr. 256, județul Maramureș, B. N., domiciliat în S. de Jos nr. 271, județul Maramureș, C. I., domiciliat în S. de Jos nr. 208, județul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 409 din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare se prezintă intimatul B. V., lipsă fiind recurenții G. L., B. N., C. I. și intimații F. A. și C. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate părților să se prezinte în cauză.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se prezintă intimatul B. V., lipsă fiind recurenții G. L., B. N., C. I. și intimații F. A. și C. P..
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și pune în discuția părților excepția invocată.
Intimatul B. V. solicită admiterea excepției netimbrării și anularea recursului ca netimbrat.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția de netimbrare a recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 409 din 03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul B. V., în contradictoriu cu pârâții G. L., B. N., C. I., F. A., și C. P., și în consecință:
S-a constatat că terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/79 cod_ eliberat la data de 18.03.1996 se află în coproprietatea reclamantului B. V. având cota de 1/32 din dreptul de proprietate, pârâtului F. A. având cota de ½ din dreptul de proprietate, pârâtului B. N. având cota de 7/32 din dreptul de proprietate, pârâtei G. L. având cota de 7/32 din dreptul de proprietate, și pârâtei C. I. având cota de 1/32 din dreptul de proprietate.
S-a constatat că terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/31 cod_ eliberat la data de 12.07.1995 se află în coproprietatea reclamantului B. V. având cota de 1/16 din dreptul de proprietate, pârâtului B. N. având cota de 5/16 din dreptul de proprietate, pârâtului C. P. având cota de 4/16 din dreptul de proprietate, pârâtei G. L. având cota de 5/16 din dreptul de proprietate și pârâtei C. I. având cota de 1/16 din dreptul de proprietate.
S-a constatat că terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/30 cod_ eliberat la data de 12.07.1995, se află în coproprietatea pârâtului B. N. având cota de 7/16, pârâtei G. L. având cota de 7/16, pârâtei C. Ionița având cota de 1/16 și reclamantului B. V. având cota de 1/16.
S-a dispus sistarea indiviziunii cu privire la terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/79 cod_ eliberat la data de 18.03.1996, titlul de proprietate nr._/31 cod_ eliberat la data de 12.07.1995 și titlul de proprietate nr._/30 cod_ eliberat la data de 12.07.1995, potrivit variantei expuse în completarea la raportul de expertiză (filele 215-221) întocmit în cauză de expert Brodacs I., care face parte integrantă din sentință.
Astfel au fost atribuite în lotul reclamantului B. V. terenurile în valoare totală de 25.600 lei: „Grădina la B. V.” în suprafață de 620 mp în valoare de 8.700 lei; „Grădina la B. V.” în suprafață de 1.000 mp în valoare de 14.000 lei; „Între Vaduri ” în suprafață de 2.536 mp în valoare de 400 lei; „Între Vaduri” în suprafață de 330 mp în valoare de 0 lei; „Cingoaia” în suprafață de 2 ha 1751 mp în valoare de 2.500 lei;
Au fost atribuite în lotul pârâtei G. L. terenurile în valoare totală de 24.150 lei: „Picoi din Sus” în suprafață de 2021 mp în valoare de 10.600 lei; „Grădina la B. V.” în suprafață de 550 mp în valoare de 7.700 lei; „Grădina Botenilor ” în suprafață de 176 mp în valoare de 2.500 lei; „Cingoaia I” în suprafață de 1 ha 3270 mp în valoare de 750 lei; „Cingoaia II” în suprafață de 8763 mp în valoare de 500 lei; „T.” în suprafață de 1 ha 470 mp în valoare de 800 lei; „T.” în suprafață de 6068 mp în valoare de 500 lei; „T.” în suprafață de 2 ha 4769 mp în valoare de 800 lei;
În lotul pârâtului B. N. au fost incluse terenurile în valoare totală de 24.620 lei: „Între Vaduri” în suprafață de 2336 mp în valoare de 400 lei; „Între Vaduri” în suprafață de 330 mp în valoare de 0 lei; „ Grădina Bebece ” în suprafață de 1739 mp în valoare de 20.700 lei; „D. B.” în suprafață de 438 mp în valoare de 70 lei; „Cingoaia” în suprafață de 6744 mp în valoare de 750 lei; „ Păltinoaia I ” în suprafață de 1 ha 2812 mp în valoare de 2.000 lei; „Păltinoaia ” în suprafață de 4293 mp în valoare de 700 lei;
În lotul pârâților C. I. și C. P. au fost incluse terenurile în valoare totală de 25.650 lei: „Cingoaia I” în suprafață de 1 ha 750 mp în valoare de 750 lei; „Cingoaia II” în suprafață de 8763 mp în valoare de 500 lei; „Picoi din Sus ” în suprafață de 2021 mp în valoare de 10.600 lei; „Grădina B. R.” în suprafață de 800 mp în valoare de 11.200 lei; „ T.” în suprafață de 1 ha 470 mp în valoare de 800 lei; „Boaia” în suprafață de 4528 mp în valoare de 500 lei; „T.” în suprafață de 6068 mp în valoare de 500 lei; „Boaia” în suprafață de 1080 mp în valoare de 0 lei; „T.” în suprafață de 2 ha 4769 mp în valoare de 800 lei;
Au fost atribuite în lotul pârâtului F. A. terenurile în valoare totală de 56.900 lei: „Z.” în suprafață de 1725 mp în valoare de 1.800 lei; „Boaia” în suprafață de 3381 mp în valoare de 800 lei; „Picoi din Jos” în suprafață de 2209 mp în valoare de 23.200 lei; „Râtul P.” în suprafață de 1130 mp în valoare de 500 lei; „Mociră” în suprafață de 826 mp în valoare de 450 lei; „Fundul D. ” în suprafață de 7837 mp în valoare de 1.300 lei; „Valea lui Saleu” în suprafață de 5586 mp în valoare de 1.400 lei; „Fundul D.” în suprafață de 3545 mp în valoare de 1.000 lei; „G. la C. P.” în suprafață de 305 mp în valoare de 9.450 lei; „Gura D.” în suprafață de 600 mp în valoare de 15.400 lei; „T.” în suprafață de 2 ha 4769 mp în valoare de 1.600 lei;
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului exclusiv de proprietate al reclamantului asupra imobilului „ Grădina la B. V.” în suprafață de 620 mp și „Grădina la B. V.” în suprafață de 1.000 mp, ca bun propriu cu titlu partaj.
A fost obligat reclamantul B. V. să plătească pârâtului B. N. o sultă în cuantum de 4.724 lei.
A fost obligat reclamantul B. V. să plătească pârâtei G. L. o sultă în cuantum de 14.625 lei.
Au fost obligați pârâții C. I. și C. P. să plătească pârâtului B. N. o sultă în cuantum de 9.431 lei.
A obligat pe fiecare dintre pârâții G. L., B. N. și F. A. să plătească reclamantului suma de 1.593,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Au fost obligați pârâții C. I. și C. P. să plătească reclamantului suma de 1.593,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, moștenitorii defunctului B. T. sunt B. V., având cota de 2/8 parte din masa succesorală, B. V., având cota de 3/8 parte și G. L., având cota de 3/8 parte din aceeași masă succesorală, C. Ionița și B. N. fiind străini de succesiune, prin renunțare.
Moștenitorii defunctei B. V. sunt B. V., G. L., C. Ionița și B. N., fiecare având cota de ¼ din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei.
În ce privește terenurile incluse în titlul de proprietate nr._/79 cod _ eliberat la data de 18.03.1996 având ca titulari pe 1) B. N., 2) B. V., 3) F. A. și 4) G. L., pârâtului F. A. îi revine cota de ½ iar restul de ½ revine moștenitorilor lui B. T., înscriși în titlu, respectiv B. N., B. V. și G. L.. Astfel, lui B. N. îi revine cota de 3/16, defunctei B. V. îi revine cota de 2/16 iar pârâtei G. L. îi revine cota de 3/16. C. ce revine defunctei B. V. se împarte moștenitorilor acesteia, respectiv B. V., G. L., C. Ionița și B. N., fiecare având cota de 1/32. S-a constatat că asupra terenurilor incluse în titlul de proprietate nr._/79 cod_ eliberat la data de 18.03.1996, dreptul de proprietate se împarte astfel: pârâtului F. A. îi revine cota de ½, pârâtului B. N. îi revine cota de 7/32, pârâtei G. L. îi revine cota de 7/32, reclamantului B. V. îi revine cota de 1/32 și pârâtei C. Ionița îi revine cota de 1/32.
În ce privește titlul de proprietate nr._/31 cod_ din data de 12.07.1995 având ca titulari pe 1) B. N., 2) C. P. soțul pârâtei C. Ionița, 3) B. V. și 4) G. L., instanța constată că acesta a fost eliberat după autorul B. T.. Deși pârâtul B. N. și soția pârâtului C. P., respectiv C. Ionița, au renunțat la succesiune rămasă de pe urma acestui defunct, au fost totuși înscriși în titlul menționat care produce efecte în continuare având în vedere că nu s-a solicitat constatarea nulității sale parțiale. Se susține astfel de către reprezentanta reclamantului, că celor 4 titulari le revine cota de ¼ din dreptul de proprietate. C. ce revine defunctei B. V. se împarte moștenitorilor acesteia, respectiv B. V., G. L., C. Ionița și B. N., fiecare având cota de 1/16.
Asupra terenurilor incluse în titlul de proprietate nr._/31 cod_ din data de 12.07.1995, pârâtului B. N. îi revine cota de 5/16, pârâtului C. P. îi revine cota de 4/16, pârâtei G. L. îi revine cota de 5/16, pârâtei C. Ionița îi revine cota de 1/16 iar reclamantului B. V. îi revine cota de 1/16.
În ce privește titlul de proprietate nr._/30 cod_ eliberat la data de 12.07.1995, după autorul B. T., având ca titulari pe 1) B. N., 2) B. V. și 3)G. L., potrivit susținerilor reprezentantei reclamantului, pârâtului B. N. îi revine cota de 3/8, pârâtei G. L. îi revine cota de 3/8 iar defunctei B. V. îi revine cota de 2/8, cotă ce se împarte moștenitorilor acesteia, respectiv B. V., G. L., C. Ionița și B. N., fiecare având cota de 1/16.
Rezultă așadar că, asupra terenurilor incluse în titlul de proprietate nr._/30 cod_ eliberat la data de 12.07.1995, pârâtului B. N. îi revine cota de 7/16, pârâtei G. L. îi revine cota de 7/16, pârâtei C. Ionița îi revine cota de 1/16 și reclamantului B. V. îi revine cota de 1/16.
Terenurile aflate în litigiu au fost identificate prin expertiza topografică judiciară încuviințată de către instanță la termenul de judecată din 09.02.2012. Prin raportul de expertiză și completările ulterioare, depuse la filele 159 – 183, 215 – 221, 308 – 309 și 320-325 din dosar, expertul Brodacs I. a formulat propuneri de partajare în natură a terenurilor în litigiu, conform cotelor ce se cuvin părților.
-Potrivit dispozițiilor art. 728 Cod civil, nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, afară de cazul în care există o convenție contrară. Având în vedere că reclamantele și-au manifestat intenția de a ieși din indiviziune și că nu există o convenție contrară, instanța a admis cererea acestora și a dispus sistarea indiviziunii cu privire la bunurile incluse în masa partajabilă potrivit variantei expuse în completarea la raportul de expertiză (filele 215-221) întocmit în cauză de expert Brodacs I., care face parte integrantă din sentință, astfel cum s-a arătat anterior.
Instanța, în temeiul art. 20 raportat la art. 47 din Legea nr. 7/1996 a admis cererea accesorie și a dispus înscrierea în cartea funciară în favoarea reclamantului a dreptului său de proprietate asupra imobilului „Grădina la B. V.” în suprafață de 620 mp și „Grădina la B. V.” în suprafață de 1.000 mp, ca bun propriu cu titlu partaj.
Având în vedere cotele părților din dreptul de proprietate asupra imobilelor ce compun masa partajabilă și valoarea terenurilor atribuite în proprietate exclusivă, instanța la obligat pe reclamantul B. V. să plătească pârâtului B. N. o sultă în cuantum de 4.724 lei, iar pârâtei G. L. o sultă în cuantum de 14.625 lei și ia obligat pe pârâții C. I. și C. P. să plătească pârâtului B. N. o sultă în cuantum de 9.431 lei.
În temeiul art. 247-277 Cod pe fiecare dintre pârâții G. L., B. N. și F. A. să plătească reclamantului suma de 1.593,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, i-a obligat pe pârâții C. I. și C. P. să plătească reclamantului suma de 1.593,63 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. La stabilirea acestor sume, instanța a avut în vedere suma totală de 7968,17 lei compusă din onorariul avocațial achitat de reclamant încuviințat doar parțial, la nivelul sumei de 3.000 lei, suma de 2988,17 lei achitată cu titlu de taxă de timbru și suma de 1980 lei reprezentând onorariu expert, ce urmează a fi suportată în mod egal de reclamant, de pârâții G. L., B. N. și F. A. și de pârâții C. I. și C. P. împreună (parte din terenurile la care a fost îndreptățită pârâta C. I. fiind reconstituite soțului ei C. P.).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal, B. N., G. L. și C. I., aceștia solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii introductive de instanță.
În motivarea cererii, recurenții au arătat că reclamantul nu are deschisă calea acțiunii având în vedere că toate bunurile imobile, terenuri aflate în litigiu au făcut obiectul partajului succesoral conform C.M. nr. 138 din 24.08.2006 în temeiul unor acte legale, titluri de proprietate, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate.
Recurenții au mai arătat că motivele invocate în susținerea și admiterea acțiunii nu au suport legal, fiind aprecieri, dorințe și propuneri ale reclamantului, ignorându-se actele juridice existente care au forță obligatorie.
Recurenții B. N., G. L. și C. I. au fost citați cu mențiunea să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 2353,5 lei pentru cererea de recurs și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei.
Recurenții nu s-au prezentat în fața instanței de judecată și nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru al cărei cuantum li s-au comunicat în cuprinsul citației – filele 13, 14 și 15 din dosar.
În ședința publică din data de 28 mai 2014 Tribunalul a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recurs.
Deliberând asupra recursului declarat de recurenții B. N., G. L. și C. I., prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările ulterioare, „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță (…)”.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997, raportat la prevederile art. 3 din același act normativ, instanța de judecată a fixat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2353,5 lei și timbru judiciar mobil în valoare de 5 lei și a comunicat prin citație recurenților obligația achitării acestei taxe judiciar de timbru și sancțiunea în caz de neconformare.
Recurenții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare: „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, Tribunalul va anula recursul declarat de către recurenții B. N., G. L. și C. I. ca netimbrat.
Reținând aceste aspecte, instanța, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, raportat la art. 20 din Legea nr. 146/1997 urmează să admită excepția netimbrării cererii de recurs și în consecință recursul declarat de B. N., G. L. și C. I. va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării recursului declarat de B. N. domiciliat în S. de Sus nr.271 jud. Maramureș, G. L. domiciliată în S. de Jos nr. 256 jud. Maramureș, C. I. domiciliat în S. de Jos nr. 208jud. Maramureș, excepție invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de B. N. domiciliat în S. de Sus nr.271 jud. Maramureș, G. L. domiciliată în S. de Jos nr. 256jud. Maramureș, C. I. domiciliat în S. de Jos nr. 208 jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 409 pronunțate la data de 3 iulie 2013 de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2014.
Președinte Judecători Grefier
P. G. G., Ț. D., P. M. B. O. V.
Red. P.M.B./02.06.2014
Dact. O.V./02.06.2014
2 ex.
Judecător fond: B. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 358/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Suspendare executare silită. Decizia nr. 358/2014. Tribunalul... → |
|---|








