Fond funciar. Decizia nr. 224/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 224/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 224/R
Ședința publică din data de 7 mai 2014
Instanța constituită din:
Președinte: P. M. B.
Judecător: C. V. – Președinte Secția I civilă
Judecător: G. B.
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamantul F. Ș., domiciliat în localitatea Berința, nr. 140, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 188 din 14 martie 2013 și a încheierii civile din data de 28.05.2013, ambele pronunțate de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._, având ca obiect fond funciar.
Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 23 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 30 aprilie 2014 și 7 mai 2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil declarat reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 188 pronunțate la data de 14 martie 2013 de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de reclamantul F. Ș., în contradictoriu cu pârâții V. G., Instituția Prefectului Județului Maramureș - C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. Mănăștur, având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 6090/5 din 08.01.1999 și a procesului verbal de punere în posesie aferent, punere în posesie și obligarea Primarului în calitate de președinte al Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. Mănăștur la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
Reclamantul F. Ș. a fost obligat să plătească pârâtului V. G. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea formulată la data de 25.03.1998 și depusă la C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. Mănăștur, reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza dispozițiilor legii fondului funciar nr. 169/1997 pentru suprafața de 0,50 ha teren cu vegetație forestieră în calitate de succesor al defunctului său tată-F. Ș..
Prin Hotărârea nr. 430 din 13.06.2002 a Comisiei Județene Maramureș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor,s-a invalidat poziția 15 din anexa 53 localitatea Berința pentru suprafața de 0,50 ha solicitată de reclamant, pe considerentul că nu s-a făcut dovada calității de moștenitor.
Prin sentința civilă nr. 143 din 22.01.2003 pronunțată în dosarul nr. 51/2003, definitivă și irevocabilă la data de 25.02.2003, Judecătoria Tg. Lăpuș a admis plângerea reclamantului F. Ș., formulată în contradictoriu cu intimatele Instituția Prefectului Județului Maramureș - C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. Mănăștur, a dispus anularea parțială a Hotărârii nr. 430 din 13.06.2002 a comisiei județene cu privire la Anexa nr. 53 a localității Berința, poziția 15, intimatele fiind obligate să reconstituie reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră în suprafață de 0,50 ha, în teritoriul localității Berința.
Prin întâmpinarea depusă la fila 16 dosar, pârâta C. L. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C. Mănăștur a învederat instanței că, într-adevăr, reclamantul a solicitat în anul 2008 punerea în posesie conform hotărârii judecătorești menționate mai sus, pe vechiul amplasament. Cererea sa nu a fost primită întrucât, pe amplasamentul revendicat, a fost pus în posesie pârâtul V. Ș.. Mai mult, i s-a adus la cunoștință reclamantului că terenul înscris în C.F. nr. 496 Berința are doar suprafața de 0,2129 ha și nu suprafața de 0,50 ha validată prin sentința civilă nr. 143 din 22.01.2003 a Judecătoriei Tg. Lăpuș.
Deși i s-a propus un alt amplasament în imediata apropiere a celui solicitat, reclamantul a refuzat punerea în posesie, invocând o diferență de calitate a pădurii. În urma refuzului, reclamantul a fost invitat la sediul Primăriei comunei C. Mănăștur pentru a se stabili un nou amplasament însă nu a dat curs invitației până la data de 30.01.2012, dată la care a fost redactată întâmpinarea.
Pe de altă parte, instanța a reținut că, prin titlul de proprietate nr. 6090/5 cod_,_ (fila 40) emis de către pârâta Instituția Prefectului Județului Maramureș - C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la data de 08.01.1999, s-a reconstituit dreptul de proprietate al pârâtului V. G. pentru suprafața de 3.200 mp, în teritoriul localității Berința, în locul denumit „Pe picior”.
Reconstituirea dreptului de proprietate al pârâtului V. G. pentru suprafața menționată anterior a avut loc ca urmare a cererii formulate la data de 18.03.1991, în baza Legii nr. 18/1991, iar punerea în posesie s-a realizat la data de 11.12.1997, conform procesului verbal depus la fila 41 dosar.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert Brodacs I. (filele 80-93), terenul înscris în C.F. nr. 496 Berința, nr. topo. 2577/1, solicitat de reclamant în baza sentinței civile nr. 143 din 22.01.2003, provine din nr. topo. de bază 2577 care, anterior anului 1910, a fost dezmembrat în două parcele egale sub nr. topo 2577/1 înscris în C.F. nr. 496 Berința și nr. topo 2577/2 care se află actualmente înscris în C.F. nr. 1731 Berința (anexele 1 și 2 la raport). Suprafața fiecărei parcele a fost stabilită la 609 stângeni pătrați = 2190 mp. În harta veche cu nr. topo. apare doar .. Dezmembrarea înscrisă în colile funciare nu a fost materializată și grafic, motiv pentru care expertul judiciar a realizat două variante de punere doar pentru suprafața de 2190 mp, în funcție de amplasarea nr. topo. 2577/1. Același expert a arătat în mod explicit că nu se poate întocmi o schiță pentru punerea în posesie a reclamantului pe vechiul amplasament și pentru suprafața de 0,50 ha atâta timp cât nr. topo. solicitat are doar suprafața indicată mai sus.
În prima variantă de punere în posesie suprapunerea parcelei cu nr. topo. 2577/1 cu . mp reconstituită în favoarea pârâtului V. G., este de 1867 mp, în timp ce, în cea de-a doua variantă, suprapunerea este de doar 404 mp. Apare însă o suprapunere a diferenței solicitate cu terenurile altor proprietari.
Potrivit art. III alin. 1 din Legea nr. 169/1997 invocat de reclamant, sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, fiind emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare .
Potrivit însă art. III alin. (2^2) din același act normativ „Nulitatea absolută nu operează asupra titlurilor obținute de foștii proprietari pe alte amplasamente dacă la . prezentei legi și-au găsit vechile amplasamente de care au fost deposedați atribuite legal altor persoane conform Legii nr. 18/1991”.
În speță, instanța a constatat că pârâtul V. G. a fost pus în posesie, la data de 11.12.1997, anterior datei la care reclamantul F. Ș. a formulat propria cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 169/1997, respectiv 25.03.1998.
Legea nr. 18/1991 nu prevedea în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, instanța a constatat că punerea în posesie a pârâtului V. G. și emiterea titlului de proprietate s-au realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul întocmirii lor. Pe cale de consecință, cererea de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 6090/5, cod_,_ emis la data de 08.01.1999 cât și a procesului verbal de punere în posesie aferent, încheiat la data de 11.12.1997, apare ca neîntemeiată.
Nici solicitarea de punere în posesie a reclamantului pe vechiul amplasament cu terenul cu vegetație forestieră în suprafață de 0,50 ha, situat în teritoriul localității Berința și reconstituit prin sentința civilă nr. 143 din 22.01.2003 pronunțată de Judecătoria Tg. Lăpuș în dosarul nr. 51/2003, nu a fost primită întrucât, așa cum s-a arătat anterior în considerente, .. 2577/1 de care se prevalează reclamantul are doar 2190 mp și nu este liberă spre reconstituire.
Instanța a respins și solicitările de obligare a comisiei locale de a întocmi și înainta întreaga documentație Comisiei Județene Maramureș în vederea eliberării titlului de proprietate, și de obligare a primarului să execute de îndată punerea efectivă în posesie a reclamantului, pe vechiul amplasament, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, aceste cererii fiind accesorii solicitării de punere în posesie pe vechiul amplasament.
În temeiul art. 274-277 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea reclamantului aflat în culpă procesuală de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs F. Ș. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii completate, iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii s-a arătat că motivarea instanței de fond este incompletă deoarece instanța a redus nepermis motivele de nulitate doar la aspectul că Legea nr. 18/1991 nu prevede, în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, neanalizând celelalte motive de nulitate.
Astfel, nu s-a avut în vedere faptul că pârâtul V. G. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în locul „Pe picior” în localitatea Berința în suprafață de 3200 mp ci în altă localitate, acest fapt echivalând cu inexistența cererii de reconstituire. Cererea a fost semnată de o altă persoană decât V. G..
Sub un alt aspect s-a arătat că V. G. nu a făcut dovada proprietății pentru terenul în litigiu și nici sub aspectul legat de dovedirea filiației față de F. Ș., antecesorul recurentului, nu a precizat persoana după care solicită reconstituirea și nici nu s-a verificat dacă pârâtul a acceptat moștenirea după acesta, nu au fost marcați pe CF 269 Curtuiușul M. autorii întabulați și nu s-au atașat acte de stare civilă.
P. faptul că nu au fost avute în vedere aceste aspecte s-a solicitat completarea sentinței atacate.
Recurentul a mai arătat că antecesorii lui V. G. nu au deținut în zonă teren, iar reconstituirea dreptului în locul respectiv este dubioasă, în timp ce petentul a făcut dovada îndreptățirii pe vechiul amplasament. În măsura în care nu ar fi avut loc naționalizarea pădurilor reclamantul ar fi moștenit de drept terenul respectiv.
În privința reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament motivarea instanței de fond este greșită deoarece punerea în posesie pe vechiul amplasament rezultă din interpretarea per a contrario a art. 45 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, acest fapt fiind arătat și de doctrină.
În schimb punerea în posesie pe vechiul amplasament a petentului este o măsură echitabilă și corectă.
De asemenea, recurentul F. Ș. a invocat neregularități ale actelor întocmite de C. L., care nu a observat că la data de 04.11.1997 s-a modificat Legea nr. 18/1991 în sensul că punerea în posesie se face pe vechiul amplasament, faptul că V. G. a fost pus în posesie pe alte amplasamente.
În privința refuzului petentului de a fi pus în posesie pe alt amplasament s-a arătat că refuzul este legat de faptul că din 2003 petentul nu a fost pus în posesie, s-a adresat Comisie Locale cu solicitarea de a fi pus în posesie.
S-a mai arătat că, punerea în posesie a petentului se poate realiza ca urmare a anulării Titlului de proprietate eliberat pârâtului, iar pentru diferența de suprafață se poate realiza punerea în posesie pe alte amplasamente, iar cererea de punere în posesie este o cerere admisibilă.
În concluzie, s-a arătat că sentința atacată a fost dată cu încălcarea legii fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
De asemenea, a formulat recurs împotriva încheierii de completare a sentinței deoarece instanța prin sentința inițial pronunțată nu a analizat și nu a avut în vedere susținerile petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Obiectul cererii inițial formulate de F. Ș. îl constituie plângerea împotriva refuzului de punere în posesie, refuz al Comisiei Locale, pentru suprafața de 0,50 hectare teren, suprafața de teren fiind reconstituită conform sentinței civile nr. 143 din 22.01.2003 a Judecătoriei Târgu Lăpuș. Temeiul de drept pentru solicitarea petentului de a fi pus în posesie pe vechiul amplasament potrivit cererii (fila 4 dosarul de fond) l-a constituit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000, respectiv art. 64 din Legea nr. 18/1991.
Din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 143/2003 a Judecătoriei Târgu Lăpuș se reține că F. Ș. a făcut dovada că antecesorii săi ar fi deținut anterior pășune care la acest moment este împădurită, astfel că solicitarea de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru 0,50 hectare teren cu destinație forestieră pe raza teritorială a localității Berința este întemeiată. Instanța nu a dispus reconstituirea pe un anumit amplasament stabilirea amplasamentului fiind atributul Comisiei Locale, astfel că autoritatea hotărârii poate fi reținută doar sub aspectul îndreptățirii la reconstituirea dreptului de proprietate.
Ulterior petentul F. Ș. și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat anularea Titlului de proprietate eliberat pârâtului V. G.. Temeiul de drept invocat pentru punerea în posesie pe vechiul amplasament a fost același art. 24 alin. 1 din Legea nr. 1/2000. Titlul atacat este Titlul de proprietate 6090/5 din 8 ianuarie 1999 (fila 34 din dosarul de fond), respectiv procesul – verbal de punere în posesie din 11.12.1997 (fila 35).
Recurentul F. Ș. a arătat sub un prim motiv de recurs faptul că motivarea instanței este incompletă. Această susținere a fost dezvoltată arătându-se că instanța de fond nu a analizat motivul de nulitate potrivit căruia V. G. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu. V. G. într-adevăr nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF 496 Berința.
La momentul la care s-a reconstituit dreptul de proprietate intimatului V. G. și la data la care acesta a fost pus în posesie era în vigoare prevederea art. 28 din HG 131/1991 care arată că „Terenurile cu vegetație forestieră - păduri, zăvoaie, tufărișuri, pășuni împădurite -, care au aparținut persoanelor fizice, se restituie, la cerere, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, într-o suprafață egală cu cea trecută în proprietatea statului, dar nu mai mult de 1 ha, din trupurile izolate sau la liziera pădurii, evitându-se zonele cu rol de protecție, conform prevederilor art. 41 din lege, și se înscriu în tabelul anexă nr. 15.” Se constată că potrivit acestei dispoziții punerea în posesie se realiza nu pe vechiul amplasament ci la marginea pădurii din trupuri izolate de pădure, astfel că din acest punct de vedere susținerea recurentului nu poate fi însușită de instanță.
Susținerea că cererea de reconstituire a fost scrisă de o altă persoană și nu a fost semnată de V. G. nu va fi avută în vedere. Faptul că o altă persoană a scris cererea nu poate duce la nevalabilitatea acesteia atâta vreme cât cererea a fost însușită de persoana menționată în cererea.
Sub un alt aspect s-a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că V. G. nu a făcut dovada proprietății pentru terenul înscris în CF 496 Berința. După cum s-a arătat anterior, punere în posesie nu s-a făcut pe vechiul amplasament, astfel că n acest caz, al punerii în posesie pe un alt amplasament, nu se putea face dovada îndreptățirii pentru noul amplasament. De asemenea, având în vedere faptul că indiferent de locația pădurii pentru care se justifică îndreptățirea, punerea în posesie se realiza din trupurile izolate sau la liziera pădurii, existând posibilitatea să nu se respecte vechiul amplasament dovada îndreptățirii nu trebuia să se facă față de proprietarul amplasamentului acordat de comisie (altul decât vechiul amplasament) ci față de persoana după care s-a solicitat. Astfel, V. G. nu trebuia să facă dovada calității de moștenitor a lui F. Ș. a Licuții, deoarece vechiul amplasament pe care această persoană a deținut terenul cu vegetație forestieră, la momentul punerii în posesie pentru persoana căreia i s-a reconstituit în baza legii 18/1991 dreptul de proprietate era teren liber și îndeplinind condițiile arătate în art. 28 din HG 131/1991 s-a realizat punerea în posesie pe un alt amplasament.
Recurentul a mai arătat că în măsura în care antecesorul său este proprietar tabular și dacă nu ar fi avut loc naționalizarea pădurilor la acest moment, în calitate de moștenitor al antecesorului său ar fi deținut terenul care face obiectul prezentului dosar. Instanța constată că susținerea recurentului este corectă, însă constată că pădurile au fost preluate de stat, iar prin legea 18/1991 s-a stabilit că restituirea acestora se face la cerere, persoanelor care fac cerere și li se reconstituie dreptul de proprietate fiindu-le atribuit un amplasament al terenului (nu neapărat vechiul amplasament) astfel încât să nu fie afectat fondul forestier național.
Astfel nu poate fi reținută susținerea recurentului că în mod nelegal a fost atribuit respectivul amplasament în luna decembrie 1997 intimatului V. G..
Recurentul a mai criticat soluția instanței de fond prin prisma considerentelor în care a arătat (Judecătoria) că punerea în posesie s-a realizat corect. S-a arătat că punerea în posesie trebuia realizată pe vechiul amplasament fapt ce rezultă din cuprinsul art. 45 alin. 2 din legea 18/1991. În art. 45 din legea 18/1991 nu se menționează faptul că reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră se face doar pe vechile amplasamente. Indiferent de modul în care se interpretează dispozițiile arătate, instanța nu poate reține susținerea recurentului.
De asemenea se constată, fapt menționat și anterior, că recurentul nu solicitase reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF 496 Berința, la momentul la care a fost pus în posesie intimatul V. G., astfel că nefiind atribuit altei persoane terenul respectiv s-a considerat că acesta este liber, la dispoziția Comisie locale.
În privința posibilității de a fi pus în posesie pe vechiul amplasament, se constată că recurentul a invocat ca și temei de drept în cererea de chemare în judecată prevederile art. 24 din Legea 1/2000. Într-adevăr punerea în posesie, potrivit art. 24 alin. 1 din legea 1/2000 se realizează pe vechile amplasamente. Cu toate acestea potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente următoarele terenuri forestiere: a) terenurile atribuite foștilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, nemodificată, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie”. Se constată că această situația de excepție este incidentă în cauză, amplasamentul arătat a fost atribuit în mod legal unei alte persoane, astfel că nu se poate realiza la acest moment punerea în posesie pe vechiul amplasament a reclamantului-recurent .
Susținerea că la data de 11 decembrie 1997 art. 45 din legea 18/1991 a fost modificat este conformă cu realitatea. Cu toate acestea se constată că art. 45 în forma în vigoare la data de 11.12.1997 nu prevedea punerea în posesie pe vechile amplasamente, C. locală la data respectivă având posibilitatea de a pune în posesie persoanele cărora li s-a reconstituit în baza cererilor depuse în anul 1991, pe terenurile care erau libere la data punerii în posesie, nu neapărat pe vechile amplasamente. Punerea în posesie s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 45 din legea 18/1991 respectiv a art. 28 din HG 131/1991 în vigoare la data de 11 decembrie 1997.
C. locală a încercat să realizeze punerea în posesie a reclamantului-recurent oferind un amplasament în apropierea vechiului amplasament, astfel că refuzul reclamantului-recurent nu poate fi imputat Comisiei Locale. Refuzul,prin prisma considerentelor anterior menționate nu poate fi considerat un refuz justificat, deoarece neacceptarea decât a vechiului amplasament pentru punerea în posesie, în condițiile în care nu este posibilă o astfel de punere în posesie trebuie calificat ca un refuz nejustificat.
Recurentul F. Ș. a arătat că în harta veche apare doar . 2577. În harta depusă de recurent la ultimul termen de judecată sunt evidențiate atât nr. topografic 2577/1cu o suprafață de 2190 mp cât și nr. topografic 2577/2. Urmare a anulării titlului de proprietate a intimatului V. G. . 2577/1 ar deveni liberă, putând fi pus în posesie cu terenul respectiv, iar pentru diferență să fie pus în posesie pe un alt amplasament. Se reține că prin sentința civilă nr. 143/22.01.2003 a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 50 ari teren cu vegetație forestieră. Reconstituirea dreptului s-a făcut în baza CF 496 Berința, reclamantul-recurent arătând că antecesorul său era înscris ca titular al dreptului de proprietate pentru suprafața nr. topografic 2577/1 (acest fapt rezultă din toate motivele de recurs, mențiunile fiind formulate prin raportare la nr. topo 2577/1). Având în vedere aspectele mai sus arătate, privind imposibilitatea care curentul să fie pus în posesie cu terenul solicitat precum și faptul că deși se solicită să fie pus în posesie pe vechiul amplasament pentru suprafața de 0,50 hectare de teren aferent nr. topografic 2577/1 se constată că suprafața menționată în CF a acestui nr. topografic este de doar 2190 mp, instanța consideră că Judecătoria în mod legal a respins cererea formulată de recurentul F. Ș..
În condițiile în care C. L. și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau, respectiv acelea de a propune un amplasament pentru care să fie realizată punerea în posesie a reclamantului-recurent pentru a se completa documentația necesară a fi înaintată Comisiei Județene, însă această procedură nu poate fi continuată datorită refuzului reclamantului de a accepta un amplasament, se consideră că în mod corect a fost respinsă și solicitarea de a obliga intimata la plata de daune cominatorii.
Recurentul F. Ș. a formulat recurs și împotriva Încheierii din data de 28 mai 2013 prin care a fost respinsă cererea de completare a motivării sentinței. Aspectele arătate în cererea de completare a sentinței au fost analizate anterior, astfel că nu se impune reluarea acestora.
Instanța apreciază că nu se impune casarea sentinței civile nr. 188 din data de 14 martie 2013 a Judecătoriei Târgu Lăpuș și nici a Încheierii din data de 28 mai 2013, deoarece nu sunt incidente niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 304 C.proc.civ., iar cauza a fost soluționată de instanța de judecată fiind analizată în fond cererea.
În concluzie, se apreciază că recursul declarat este nefondat. Intimatul V. G. a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs, sens în care a depus la dosarul cauzei chitanța reprezentând onorariul avocațial (f.58). Având în vedere prevederile art.274 C.proc.civ., instanța îl va obliga pe recurent la plata sumei de 500 lei în favoarea intimatului V. G..
Reținând considerentele arătate anterior, instanța urmează, în temeiul art. 312 raportat la prevederile art. 304 C.proc.civ. cu aplicarea prevederilor art. 3041 C.proc.civ., să respingă recursul declarat acesta fiind nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de F. Ș., domiciliat în ., jud. Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 188 pronunțate la data de 14 martie 2013 de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ .
Respinge ca nefondat recursul declarat de F. Ș., domiciliat în comuna C. Mănăștur, ., jud. Maramureș, împotriva Încheierii civile din data de 28.05.2013 pronunțate de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentul F. Ș. să plătească intimatului V. G. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 mai 2014.
Președinte Judecători Grefier
P. M. B., C. V., G. B., B. M.
(concediu de odihnă, semnează (concediu de odihnă, semnează (concediu de odihnă, semnează
Președintele Tribunalului) Președintele Tribunalului) grefier șef)
Red. /dact./P.M.B..11.07.2014
Ex. 2
Judecător fond: B. C.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 184/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Cereri. Decizia nr. 223/2014. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
