Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 161/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 161/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 161/A
Ședința publică din 16 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B. P.
Judecător: D. W.
Grefier: C. M.
Pe rol este soluționarea apelului civil declarat de petentul Ș. C., cu domiciliul în Repedea, nr. 630, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 9556 din 26.09.2013, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa apelantului Ș. C. și a intimaților O. de C. și P. I. Maramureș, C. Națională de T. a E. E. T. SA – Sucursala Baia M., S. R. prin M. Finanțelor, C. Națională de T. a E. E. T. SA – Sucursala de T. Cluj.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa apelantului Ș. C. și a intimaților O. de C. și P. I. Maramureș, C. Națională de T. a E. E. T. SA – Sucursala Baia M., S. R. prin M. Finanțelor, C. Națională de T. a E. E. T. SA – Sucursala de T. Cluj.
Instanța constată că, potrivit înscrisului de la fila 7 dosar, apelantul Ș. C. a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar. Constată că la dosarul cauzei nu a fost făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu a fost depus timbrul judiciar.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza în pronunțare pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. Sentința civilă nr. 9556 pronunțată la data de 26 septembrie 2013 de Judecătoria Baia M. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului O. de C. și P. I. Maramureș - B. de C. și P. I. Baia M..
A respins plângerea formulată de către petentul C. Ș. în contradictoriu cu intimatul O. de C. și P. I. Maramureș - B. de C. și P. I. Baia M. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesual pasive a intimatei C. NAȚIONALĂ DE T. A E. E. „T.” S.A.
A respins plângerea formulată de către petentul C. Ș. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE T. A E. E. „T.” S.A. A respins cererea formulată de intimată de arătare a titularului dreptului S. R. prin M. Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a OCPI Maramureș, potrivit art. 501 din Legea 7/1996, soluționarea cererii de rectificare a cărții funciare se soluționează fără citarea oficiului teritorial de carte funciară. Totodată prin Decizia nr. 72/2007 ÎCCJ a admis recursul în interesul legii, stabilind că în cauzele care au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe art. 50 din Legea nr.7/1996, OCPI nu are calitate procesuală pasivă. Raportat la aceste aspecte instanța a admis excepția invocată de OCPI Maramureș si a respins plângerea formulată de petent în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei C. Națională de T. a E. E. „T.” S.A, raportat la faptul că plângerea petentului are ca obiect încheierea prin care s-a dispus întabularea dreptului de concesiune în favoarea intimatei, aceasta justificând sub acest aspect interesul de a-si formula apărările în raport cu criticile aduse încheierii în temeiul căreia s-a înscris dreptul său. Totodată intimata are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză raportat la petitul privind stabilirea dreptului de servitute în favoarea acesteia corelativ cu obligarea sa la plata unei rente anuale în favoarea petentului pe durata existentei servituții, petit formulat prin precizarea de acțiune depusă în data de 27.02.2013.
Pe fondul cauzei instanța a reținut faptul că prin Încheierea OCPI Maramureș – B.C.P.I Baia M. nr._/5.12.2011 s-a admis cererea formulată de C.N.T.E.E T. ST CLUJ si s-a dispus dezmembrarea terenului în suprafață de 1500 mp. având nr. cadastral 7885/2/1 (identificator electronic_) din C.F. nr._ Baia M. ( provenit din conversia de pe hârtie a C.F. nr._ Baia M.) proprietate tabulară a petentului, în două nr. cadastrale noi, respectiv_ cu suprafața de 20 mp. si_ cu suprafața de 1480 mp.
Asupra nr. cadastral_ s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului R. – domeniul public, în baza Legii nr. 213/1998 si Legii nr. 13/2007 precum si dreptul de concesiune în favoarea Companiei Naționale de T. al E. E. T. S.A București.
P. cererea de reexaminare a încheierii de carte funciară menționată mai sus petentul a solicitat respingerea cererii de întabulare a dreptului de proprietate al Statului R. si a dreptului de concesiune în favoarea C.N.T.E.E T. S.A București în C.F. nr._ Baia M., invocând în esență faptul că dezmembrarea parcelei de teren proprietatea petentului s-a efectuat fără convocarea acestuia la data când s-au efectuat măsurătorile cadastrale, iar înscrierea dreptului de proprietate publică si a dreptului de concesiune în favoarea titularilor mai sus arătați s-a efectuat în baza unor acte normative ulterioare dobândirii si înscrierii dreptului de proprietate al petentului asupra terenului.
Cererea de reexaminare a fost respinsă prin Încheierea nr. 3817/3.02.2012.
In cadrul plângerii formulată împotriva încheierilor de carte funciară instanța exercită controlul asupra modului în care registratorul de carte funciară a verificat îndeplinirea condițiilor de validitate prevăzute de art. 48 si 49 din Legea nr. 7/1996 pentru admiterea cererii de înscriere în cartea funciară.
Prevederile art. 48 alin.1 din Legea 7/1996, republicată, stabilesc că în cazul în care registratorul admite cererea, dispune întabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege; cuprinde exact și complet numele sau denumirea părților și se menționează codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz, atribuit acestora; individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară și un număr cadastral sau topografic, după caz, este însoțit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;
este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului; este însoțit de dovada achitării tarifului de publicitate imobiliară, cu excepția scutirilor legale.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 7/1996 „Dacă registratorul constată că actele depuse în justificarea cererii de înscriere în cartea funciară, precum și aceasta din urmă nu întrunesc condițiile de formă cerute de lege pentru validitatea acestora, cererea se respinge printr-o încheiere motivată.
Registratorul va respinge cererea de înscriere a actului juridic a cărui nulitate absolută este prevăzută în mod expres de lege sau pentru neîndeplinirea unor condiții speciale prevăzute de reglementările în vigoare”.
Raportat la situația din speță, instanța a reținut faptul că întabularea dreptului de proprietate publică al Statului R. privește suprafața de teren de 20 mp. aferentă stâlpului nr. 479 din cadrul liniei electrice aeriene de 220/400 Kv Baia M. - Iernut, linie electrică care împreună cu terenul aferent este cuprinsă în inventarul bunurilor din domeniul public al statului, conform H.G. nr. 1705/21.12.2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului si H.G. 1429/2009 privind modificarea coloanelor "Descriere tehnică si economică" si "Valoare de inventar" din anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006.
Potrivit art. 58 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 înscrierea în cartea funciară a imobilelor proprietate publică a statului se realizează în baza actelor de proprietate sau în lipsa acestora a extraselor de pe inventarul centralizat al bunurilor respective. Reținând si dispozițiile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 13/2007 si dispozițiile Legii nr. 213/1998, instanța a apreciat că admiterea cererii de întabulare a dreptului de proprietate publică a statului cu titlu de lege respectă dispozițiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 7/1996. Astfel cum rezultă si din prevederile art. 49 registratorul de carte funciară verifică îndeplinirea condițiilor de formă ale titlului în baza căruia se solicită înscrierea, prevăzute expres de lege sub sancțiunea nulității absolute si nu însăși valabilitatea în fond a acestui titlu.
De asemenea, întabularea dreptului de concesiune în favoarea C.N.T.E.E T. S.A s-a realizat în baza contractului de concesiune din 29.07.2004 si a actului adițional nr. 3 la contractul de concesiune încheiate între aceasta si M. Economiei si Comerțului, fiind îndeplinite si în acest caz condițiile prevăzute de art. 48-49 din Legea nr. 7/1996.
Raportat la dispozițiile art. 27 ind. 1 alin. 1 din Ordinul 634/2006, faptul invocat de petent cu privire la neconvocarea la efectuarea măsurătorilor pentru întocmirea documentației cadastrale nu este de natură a releva nelegalitatea încheierii de carte funciară, în condițiile în care în cazul concret nu era necesară declarația autentică de dezmembrare.
Cum în procedura plângerii reglementată de dispozițiile art. 50 alin.2 din Legea nr. 7/1996, instanța efectuează aceleași verificări ca si registratorul de carte funciară exclusiv pe baza dosarului de carte funciară aspectele invocate de petent cu privire la atingerea adusă dreptului său de proprietate si cu privire la efectele Legii nr. 13/2007 raportat la momentul intrării în vigoare a acesteia nu pot fi cercetate în aceasta procedură. S-a reținut faptul că prevederile Legii nr. 13/2007 nu instituie trecerea în proprietatea statului a terenurilor aferente rețelelor electrice ci mențin regimul juridic specific proprietății publice ce derivă din însăși destinația acestor terenuri, regim juridic consacrat si prin acte normative anterioare intrării sale in vigoare.
Totodată aspectele invocate de petent nu sunt consecințele încheierii de carte funciară sau ale operațiunii de carte funciară efectuate în baza acesteia ci ale unei stări de fapt concretizate prin amplasarea stâlpului nr. 479 din cadrul liniei electrice Baia M. – Iernut pe terenul dobândit de către petent în baza contractului de vânzare cumpărare, situație preexistentă înscrierii dreptului de proprietate în favoarea statului si a dreptului de concesiune
Petentul nu a formulat o acțiune petitorie în contradictoriu cu S. R., în cadrul căreia instanța să fie învestită a proceda la analiza si compararea titlurilor, respectiv cel al statului comparativ cu titlul petentului astfel încât în cadrul procesual ales de petent – plângerea împotriva încheierii de carte funciară – nu se poate stabili în favoarea petentului un drept potrivnic față de o altă persoană.
Raportat la acest aspect instanța a respins și petitul subsidiar având ca obiect instituirea unui drept de servitute în favoarea Companiei Naționale de T. a E. E. S.A. București cu obligarea acesteia la plata unei rente anuale în favoarea petentului pe durata existentei servituții, petit formulat prin precizarea de acțiune depusă în data de 27.02.2013 (f. 86). Intimata a dobândit dreptul de concesiune asupra stâlpului si asupra terenului aferent în baza contractului încheiat în anul 2004 cu S. R. prin M. Economiei si Comerțului și a actului adițional la acest contract. Concesiunea reprezintă o modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică si în esență dreptul de concesiune conferă titularului dreptul de exploatare a obiectului concesiunii, respectiv posesia si folosința acestuia. Nefiind învestită a analiza în fond titlul statului si valabilitatea contractului de concesiune, instanța a respins cererea petentului, atributele dreptului de concesiune fiind incompatibile cu instituirea în favoarea titularului acestui drept si a unui drept de servitute asupra aceluiași bun.
Pe de altă parte potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 2 si 3 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale (dispoziții identice fiind cuprinse si în art. 16 alin. 2 si 3 din Legea nr. 13/2007) titularii licențelor de exploatare beneficiază de dreptul de uz si dreptul de servitute in sarcina terenurilor proprietatea persoanelor fizice si juridice iar exercitarea acestor drepturi se realizează cu titlu gratuit, pe durata existentei capacităților energetice, astfel cum sunt definite acestea la art. 3 pct. 7. În acest sens stabilirea unui drept de servitute prin hotărâre judecătorească apare ca lipsit se interes iar stabilirea unei despăgubiri sub forma unei rente anuale în favoarea petentului este neîntemeiată raportat la dispozițiile legale menționate mai sus.
In ceea ce privește cererea de arătare a titularului dreptului formulată de intimata C. Naționale de T. a E. E. S.A. București, instanța a respins-o deoarece plângerea împotriva încheierii de carte funciară nu este o cerere reală, condiție prevăzută expres de art. 64 C.proc.civ. pentru admisibilitatea acestei cereri incidentale. P. plângerea împotriva încheierii de carte funciară nu se urmărește valorificarea unui drept sau apărarea posesiei unui bun. Chiar în ipoteza în care admiterea plângerii are drept consecință respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate și radierea acestuia din cartea funciară, aceste operațiuni nu sunt consecințele analizei temeiniciei dreptului înscris ci a constatării nelegalității încheierii de carte funciară, ceea ce nu produce nici un efect asupra fondului dreptului si asupra atributelor pe care le conferă titularului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel C. Ș..
La data de 14 martie 2014, părțile au fost citate pentru termenul din data de 16 aprilie 2014, apelantul fiind citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 4 lei și timbru judiciar timbru judiciar.
La termenul din data de 16 aprilie 2014 instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de apel și a reținut cauza spre soluționare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/24.07.1997 privind taxele judiciare de timbru cu modificările ulterioare, alin. 1: „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță (…)”.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 146/1997, instanța de judecată a fixat taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și a comunicat prin citație apelantului obligația achitării acestei taxe judiciare de timbru.
Apelantul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 cu modificările ulterioare: „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, tribunalul va anula apelul declarat de către apelantul Ș. C., ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării apelului declarat de C. Ș..
Anulează ca netimbrat apelul declarat de C. Ș. domiciliat în Repedea . jud. Maramureș împotriva Sentinței civile nr. 9556 pronunțată la data de 26 septembrie 2013 de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
P. M. B. W. D. M. C.
Red.: P.M.B./24.04.2014/t.red.: M.C./24.04.2014
7 ex.
.>
Judecător la fond: D. E.-S.
| ← Anulare act. Sentința nr. 739/2014. Tribunalul MARAMUREŞ | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 202/2014. Tribunalul... → |
|---|








