Fond funciar. Sentința nr. 2693/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 2693/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 2816/225/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 135/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător C. M.

Grefier N. C. B.

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul reclamant I. I. D. împotriva sentinței civile nr.2693/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimate pârâte fiind C. H. și C. M., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G. Nuța pentru apelantul petent, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că prin serviciul registratură s-au depus la dosarul cauzei de către apelant cerere de reconstituire a dreptului de proprietate nr.68/15.09.2005, cererea nr.4404/21.09.2012, cererea din 13.12.2012, adresa nr.4404/30.11.2012 emisă de Primăria comunei H., cererea nr._/11.01.2013 și adresa cu același număr din 11.02.2013 emisă de Instituția Prefectului.

Avocat G. Nuța pentru apelant solicită efectuarea unei expertize topo pentru a dovedi existența suprafeței de teren și faptul că aceasta a aparținut autorilor apelantului.

Instanța constată că nu se impune efectuarea unei expertize în cauză, motiv pentru care respinge cererea și, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Avocat G. Nuța pentru apelant pune concluzii de admitere a apelului, desființarea sentinței, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată întrucât autorii apelantului au deținut această suprafață de teren, fapt specificat și în adresa emisă de CNSAS. În hotărârea comisiei locale cât și în cea a comisiei județene se specifică doar faptul că nu dețin acte iar nu că terenul nu le-ar aparține.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub numărul_ la data de 18.02.2013, petentul I. I. D. a chemat în judecată pe intimații C. M., C. H. formulând contestație împotriva hotărârii C. H. și a celei C. M., prin care a solicitat să i se reconstituie dreptul său de proprietate asupra celor 17 ha teren arabil, care nu i-a fost reconstituit, iar în situația în care nu mai există rezervă de teren, solicită acordarea de despăgubiri.

În motivare, petentul a arătat că este fiul lui I. I. care a decedat la data de 08.08.1970 și I. M. care a decedat la data de 31.03.2005, părinții săi fiind strămutați din 18.06.1951 până la data de 01.03.1956 în ., județul Călărași. El s-a născut după doi ani de la plecarea forțată din satul natal Cârjei, ..

A solicitat mai întâi reconstituirea dreptului de proprietate asupra a 17 ha teren arabil aflat în extravilanul comunei H., iar C. H. i-a răspuns că nu pate să-i reconstituie acest drept deoarece nu a făcut dovada proprietății cu acte veridice.

Împotriva hotărârii C. H. a formulat contestație la C. M. la care a primit același răspuns motivând că înscrisul de la CNSAS pe care l-a depus este modificat și mai mult, adeverința nr.909/1953 și copia filei BAP din 1948-1951 sunt modificate; dar potrivit disp. art. 8 alin.14 din legea nr.247/2005 se arată că „orice probă dovedind dreptul de proprietate... poate fi înlăturat numai printr-o probă de aceeași forță probantă...”

A mai precizat petentul că a solicitat acest drept de proprietate mai ales în baza chestionarului din dosarul nr._ al Ministerului Securității Statului în care se arată foarte clar că la momentul deportării în B., în anul 1953, tatălui său I. I. i-au fost confiscate pe lângă alte bunuri și suprafața de 22 ha teren arabil și nu este nicio modificare.

În dovedirea cererii a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: procură aut.-sub nr. 2373/07.11.2006 la BNp O. V., adresa nr._/11.02.2013 emisă de Prefectul Județului M., cerere către Prefectura M. formulată de I. I.D. la data de 13.12.2012, adresa nr. 4404/30.11.2012 emisă de Primăria comunei H., cererea către C. H. din data de 01.09.2012 formulată de I. I.D. înregistrată sub nr. 4404/21.09.2012, Hotărârea din 08.01.1960 emisă de Ministerul Afacerilor Interne Serviciul „C”, chestionar din dosarul nr._ al Ministerului Securității Statului Serviciul C privind pe I. I. (f3-10).

La data de 25.02.2013, prin serviciul registratură al instanței (f.16), petentul I. I. D. a formulat precizare de acțiune prin care arată că suprafața de teren pentru care solicită a i se reconstitui dreptul de proprietate este de 17 ha teren arabil din intravilanul comunei H., punctul „Călătiu” având ca vecini la N – teren arabil, S – pădure stat, V – pădure stat, E – pădure stat.

Instanța, la primirea acțiunii formulate de către petentul I. I. D. a constatat că cererea de chemare în judecată nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 194-197 C.p.civ și la primirea cererii de chemare în judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, s-a pus în vedere petentului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 C.p.civ. în sensul de a depune la dosarul cauzei originalul procurii generale judiciare aut. sub nr. 2373/07.11.2006 la BNP O. V. sau în copie legalizată; copii de pe înscrisurile atașate pentru a fi comunicate părților adverse, purtând mențiunea conform cu originalul, în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării cererii.

La dosarul cauzei a fost depus originalul procurii generale judiciare aut. sub nr. 2373/07.11.2006 la BNP O. V. (f. 21).

La data de 20.03.2013, prin serviciul registratură al instanței, C. H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția autorității de lucru judecat raportat la ..07.2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._/2006 (nr. nou_ ).

A atașat în dovedirea întâmpinării următoarele înscrisuri în copie: filă RA 1948-1951 privind pe I. I. (autorul petentului); cererea nr.68/15.09.2005 formulată de I. D., Hotărârea nr.16 a C. H. și Anexa 2 a Hotărârii nr.16/2006; Sentința civilă nr. 3495/06.07.2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ având ca obiect „fond funciar” și Sentința civilă nr. 287/23.01.2009 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ având ca obiect „revizuire” (f. 43-50).

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205-208 C..

La data de 03.04.2013, prin serviciul registratură al instanței, petentul I. I. D. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea C. H. (f.63-64).

Prin încheierea de ședință din data de 08.05.2013 s-a luat act că av. G. Nuța apărător ales al petentului I. I. D. a depus la dosarul cauzei adeverința nr. 1900/10.04.2013 emisă de Primăria comunei H. (f. 77).

Având în vedere disp. art. 255 C. rap. la art. 258 C. a încuviințat pentru petentul I. I. D. proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul G. Ș. iar pentru intimata C. H. a încuviințat proba cu înscrisuri.

S-a prorogat punerea în discuție a admisibilității excepției autorității de lucru judecat despre care a făcut vorbire prin întâmpinarea formulată (f.41-42) C. H..

A fost audiat martorul G. Ș. (f. 82).

La termenul de judecată din data de 05.06.2013, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat, pronunțându-se mai întâi asupra acesteia, față de dispozițiile art.248 alin.1 C.proc.civ.

Prin sentința nr.2693/04.06.2013, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata C. H. și a respins acțiunea formulată de petentul I. I. D. în contradictoriu cu intimatele C. H. și C. M..

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor C.civ., există autoritate de lucru judecat „când o a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Prin urmare, pentru a stabili în ce măsură există autoritate de lucru judecat pentru sentința civilă nr.3495/06.07.2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ având ca obiect „fond funciar” rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.1635/R/2007 pronunțată de Tribunalul M. – Secția Civilă, în raport de prezenta cerere, este necesar a se verifica tripla identitate impusă de dispozițiile C.civ., cu privire la părți, obiect și cauză.

S-a constatat astfel de către instanță, sub aspectul identității de părți, că intimatele C. H. și C. M. împotriva cărora petentul I. D. a formulat prezenta cerere de chemare in judecată, se regăsesc în calitate de reclamant și pârâți și în acțiunea formulată de I. D. ce a făcut obiectul cauzei înregistrate pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin sub nr._ soluționată prin sentința civilă nr. 3495/06.07.2007.

Cu privire la identitatea de obiect si cauză, s-a reținut că în dosarul de față petentul a solicitat să i se reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 17 ha arabil aflată în intravilanul comunei H., punctul „Călățiu” ce provine de la părinții lor, I. I. I. și I. M..

Or, cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a avut ca obiect „fond funciar” iar petentul a solicitat prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună reconstituirea dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de 20 ha pădure situată în extravilanul satului Cîrjei, . „Călătiu”, teren ce provine de la părinții lor, I. I. I. și I. M., astfel că a fost supusă analizei instanței, cu autoritate de lucru judecat, valabilitatea acestei cereri.

Instanța a reținut că, în momentul formulării cererii care a făcut obiectul dosarului nr._, petentul a solicitat 20 de ha teren iar prin prezenta cerere a diminuat câtimea obiectului cererii reconstituirea dreptului de proprietate pentru 17 ha teren. În considerentele sentinței 3595/06.07.2007, instanța a analizat dreptul la reconstituirea terenului solicitat de reclamant, reținând în considerentele hotărârii…, din actele dosarului rezultă că petenții moștenesc de la autorii lor, I. I. I. și I. M., doar suprafața de 1,7 ha teren pădure în extravilanul satului Cîrjei, ., și nu 21,70 ha teren pădure, așa cum susțin, avându-se în vedere completările aduse adeverinței nr. 909/24.06.1953 ,prin adăugirea cifrei 2 la 1,70 ha pădure, modificarea fiind evidentă, mențiunile din R.A. pe perioada 1948-1951 precum și concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, instanța de control judiciar, prin Decizia de respingere a recursului nr. 1635/2007 constatând la rândul ei „..În baza legilor anterioare ale fondului funciar, de pe urma aceluiași autor s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru_ mp pădure (conform titlului de proprietate nr.2382/20.11.2002) iar pentru suprafața de 5000 mp pădure, acesta a fost validat pe anexa 15 în baza Legii 18/1991 urmând a i se emite titlu de proprietate și pentru această ultimă suprafață (așa cum rezultă din adresa nr.4017/07.11.2006 a Primăriei H.).

Pentru suprafața de pădure solicitată conform Legii 247/2005 (20 ha) petenții – moștenitori ai autorului I. I. au înțeles să facă dovada dreptului de proprietate cu adeverința nr.909/1953 (f.13) în care se consemnează că „I. I I. născut în . prezent dislocat a posedat următoarea suprafață din anul 1948 și până în anul 1951 după cum urmează: suprafața totală este de 3,89 ha din care Arabil 2,10 ha, Curți 0,09 ha, păduri 21,70 ha”.

Însumând cele trei suprafețe de diverse categorii (arabil, curți și păduri) nu rezultă suprafața de 3,89 ha, ci 23,89 ha ceea ce duce la concluzia certă pe care a reținut-o și instanța de fond că cifra 2 de la suprafața de pădure a fost adăugată. Acest aspect s-a constatat și de instanța de recurs cu ocazia prezentării de către petent a originalului adeverinței nr.909/1953.

Dovada certă a întinderii dreptului de proprietate al autorului I. I. asupra terenului pădure o reprezintă evidențele din registrul agricol ediția 1948-1951 (f.28)”.

De altfel, chiar cu ocazia depunerii acțiunii, în dovedirea susținerilor sale, reclamantul a depus un „chestionar”, fila 10, privind pe I. I., în conținutul căruia singura modificare inserată peste cifra inițială, este cea în legătura cu „starea materială în trecut „ unde este modificată suprafața de „22 ha teren arabil”.

În condițiile în care părțile, cauza cererii sale – moștenirea dreptului de la părinții săi - și amplasamentul terenului sunt aceleași, este evident că reclamantul a solicitat, prin formularea ambelor cereri, același teren. Formularea de cereri succesive adresate comisiilor de fond funciar și apoi contestarea acestora, având în vedere refuzul comisiilor, nu poate atrage o nouă judecată raportat la existența identității de părți, obiect și cauză și, implicit, a autorității de lucru judecat .

A mai reținut instanța că autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată irevocabil decât o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Atât prezumția, cât si excepția lucrului judecat constituie instrumente juridice menite sa servească instituția puterii lucrului judecat, care, in calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătorești, are la bază doua reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura dată; soluția cuprinsa in hotărâre este prezumată a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotărâre.

Astfel, instanța de fond a reținut că în privința acestei acțiuni există o statuare jurisdicțională ce are valoarea unei prezumții legale absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ., decurgând din existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a mai fost analizată această chestiune.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

De altfel, așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu împotriva României, cauza A. împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor părți. Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie repusă în discuție.

Astfel, reținând îndeplinirea în cauză a triplei identități cerute de dispozițiile art. 247 C., instanța a apreciat drept întemeiată excepția autorității de lucru judecat, admițând-o ca atare și, în consecință, a respins acțiunea formulată de petentul I. I. D. în contradictoriu cu intimatele C. H. și C. M., ca existând autoritate de lucru judecat.

Împotriva soluției pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, în termen legal a declarat apel petentul I. I D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

În motivarea căii de atac exercitată apelantul a invocat că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat deoarece în cererea anterioară ce a format obiectul dosarului nr._ a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier ,iar în prezentul litigiu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren arabil aflat în extravilanul comunei H..

O altă critică vizează faptul că în mod greșit instanța a reținut în motivarea hotărârii că ar fi modificat adeverința și chestionarul de la C N S A S, acte care i-au parvenit din alt dosar aflat pe rolul Tribunalului M..

Pârâta C. H. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat

, la fila 18 fiind depus prin serviciul registratură de apelant răspuns la întâmpinare.

La termenul din 10 septembrie 2013 apărătorul apelantului a precizat că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de mama apelantului, care a decedat, iar după decesul acesteia, reclamantului nu i-a fost comunicată hotărârea C..

Față de aceste susțineri, instanța prin încheierea din 10 septembrie 2013 a pus în vedere apărătorului apelantului să precizeze acțiunea, să depună copia cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 17 ha teren arabil, să precizeze nr. hotărârii Comisiei locale și Comisiei județene pe care înțelege să le conteste.

La data de 17 septembrie 2013 prin serviciul registratură apelantul a depus la dosar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria Comunei H. la data de15 09 2005, o adresă înaintată de apelant C. înregistrată la Primăriei H. la data 21 09 2013, o contestație formulată la Prefectura Jud. Mh împotriva răspunsului comisiei locale de fond funciar, contestație neînregistrată și adresa nr. 4404/30 11 2012 emisă de Primăria Comunei H..

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport de criticile formulate și de probele administrate în primă instanță și apel se constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate

În motivarea căii de atac exercitată apelantul I. I D. a arătat că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 17 ha în baza disp. Legii nr. 247/2005

Apelantul a susținut că in cauză nu operează autoritatea de lucru judecat în raport de sentința nr. 3595/06 07 2007 pronunțată in dosar nr._ deoarece acel litigiu a vizat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru teren forestier, iar prin cererea pendinte a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren arabil provenit de la părinții săi teren situat în comina H. pct. Calatiu.

Pentru a verifica dacă apelantul sau autorii săi au formulat cereri de reconstituire distincte pentru teren arabil și teren forestier, instanța de apel a pus în vedere acestuia să depună copia cererii prin care s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 17 ha. teren arabil și hotărârile Comisiilor locale și Județene de fond funciar privind modul de soluționare al acesteia.

Apelantul I. D. a depus cererea formulată la Primăria Comunei H. înregistrată la data de 15 09 2005 cerere din care rezultă că apelantul a solicitat în baza Legii nr. 247/2005 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 20 ha. teren forestier.

Cum această cerere a constituit obiect al dezbaterilor judiciare în litigiul în care s-a pronunțat s.c. nr. 3495/6 iulie2007, se apreciază că în mod legal prima instanță a constatat că în cauza pendinte operează autoritatea de lucru judecat în raport de acea hotărâre care nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre.

Cererea adresată C. înregistrată la Primăria Comunei H. la data de 21 09 2012 prin care apelantul I. D. solicită să-i fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului arabil în suprafață de 17 ha. situat în extravilanul comunei H. nu poate constitui obiect de analiză deoarece aceasta a fost formulată în afara termenului prevăzut de lege.

Soluția pronunțată în cauză nu a avut în vedere aspecte referitoare la eventuale modificări ale adeverinței și chestionarului de la C N S A S,astfel că acest motiv de apel apare ca nefondat

Față de cele arătate instanța constată că apelul este nefondat urmând a dispune respingerea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul civil declarat de apelantul reclamant I. I. D. împotriva sentinței civile nr.2693/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosar nr._, intimate pârâte fiind C. H. și C. M., având ca obiect fond funciar.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2013.

Președinte,

L. B.

Judecător,

C. M.

Grefier,

N. C. B.

Red.MCM

Dact.CNB

Ex.5/30 Septembrie 2013

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2693/2013. Tribunalul MEHEDINŢI