Partaj judiciar. Hotărâre din 28-03-2013, Tribunalul MEHEDINŢI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 7268/225/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 398/R

Ședința publică de la 28 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Judecător C. M.

Judecător V. R.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea recursurilor civile formulate de recurenta-intervenientă L. M. și recurenta-reclamantă I. T. împotriva sentinței civile nr.8209/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimații-pârâți M. N., G. Nicolița, I. G., P. E., având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-intervenientă asistată de avocat B. A., avocat B. L. B., pentru recurenta-reclamantă, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, din partea intimatului-pârât I. G. un memoriu.

Avocat B. L. B., pentru recurenta-reclamantă, depune la dosar, în original, chitanța de plată a taxei de timbru în sumă de 10 lei, 0,3 lei timbru judiciar mobil și chitanța de plată a onorariului de avocat.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul atât asupra excepției inadmisibilității recursului formulat de L. M., excepție invocată de pârâta P. E. prin întâmpinare, cât și asupra recursurilor.

Avocat B. A., pentru recurenta-intervenientă, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției inadmisibilității recursului, însă susține că recursul formulat de intervenientă este admisibil întrucât cererea de intervenție a fost greșit calificată la fond ca fiind în interesul altei persoane, unul dintre petitele cererii fiind acela de a se constata existența unui drept de proprietate asupra terenului prin prescripția achizitivă de peste 30 ani.

Solicită admiterea recursului formulat de L. M., cu cheltuieli de judecată. Arată că cererea de intervenție trebuia disjunsă de acțiunea principală, partajul fiind soluționat greșit întrucât s-a introdus la masa partajabilă toată suprafața de 3000 m.p. deși 1000 m.p. au fost incluși în proprietatea intervenientei, după dezmembrare.Mai mult, apărătorul intervenientei în mod greșit, la instanța de fond a renunțat la cel de-al doilea petit al cererii de intervenție cu încălcarea prevederilor art.246 cod procedură civilă, doar intervenienta personal putând renunța la dreptul său.

Solicită admiterea recursului formulat de I. T. aceasta neavând cunoștință de vânzarea intervenită între autorul intervenientei și pârâta G. Nicolița. În cauză trebuia efectuată o expertiză de specialitate pentru identificarea terenurilor.

Avocat B. L. B., pentru recurenta-reclamantă, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, respingerea recursului formulat de intervenienta L. M. întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că cererea de intervenție a fost formulată în interesul pârâtei Gheorghinescu Nicolița, actele depuse de intervenientă sunt fără echivoc întocmite pro-causa.

Solicită admiterea recursului formulat de reclamanta I. T. pentru motivele invocate, casarea sentinței civile nr.8209/27.11.2012 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. Susține că, prin soluția adoptată de instanța de fond nu a încetat starea de indiviziune asupra bunurilor imobile, fiind absolut necesar a se efectua o expertiză tehnică prin care să se identifice terenurile în coordonate STEREO, să se stabilească suprafața și vecinătățile acestora și să fie întocmit un proiect de lotizare.

INSTANȚA

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. la data de 25.05.2011, sub nr._, reclamanta I. T. a chemat în judecată pe pârâții M. N., G. Nicolița, I. G. și P. E., pentru ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile rămase de pe urma autorilor I. I. decedat la data de 25.03.1989 și I. A. decedată la data de 26.09.1981.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, pârâții sunt sora, respectiv frații săi, iar la decesul autorilor au rămas conform certificatului de moștenitor nr. 385/10.04.1989 și titlului definitiv de proprietate 2787/15.09.2003, următoarele bunuri: teren loc de casă în . ; 19.500 m.p. pășune și fînețe ; 5000 m.p. arabil în pct. „ La culme” ; 5000 m.p. arabil în punctul „ F.” ; 2000 m.p. arabil în pct. „ La culme” ; 5600 m.p. arabil în punctul „ La Slean” ; 2000 m.p. pășune în punctul „ La dosul Culmii” ; 400 m.p. vie și 3000 m.p. pășune în punctul „ Chișovete”; 3000 m.p. pășune în punctul „ La vîrful culmii”; 6000 m.p. pășune în punctul „ Lumeș”, 6000 pășune în punctul „ Cracul L.”; 2000 m.p. pășune în punctul „ La fântâna cu spini”; 39.000 m.p. teren forestier, o casă de locuit cu 2 camere, bucătărie, grajd, polată situate pe terenul loc de casă din .> Acțiunea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea acțiunii a depus la dosar: certificatul de moștenitor nr. 385/1989, titlul de proprietate nr. 2787/15.09.2003, certificate de deces, de naștere, adeverința nr. 851/11.05.2011 emisă de Primăria G., declarația autentificată sub nr. 572/13.05.2011, adresa nr. 466 din 10.10.2011 emisă de Primăria Crăciunești jud. M., adeverința 59/20.08.2001 emisă de Primăria G., copie registru agricol,adresa nr. 2587/9.11.2011 emisă de Primăria G.,adeverința 2619/14.11.2011 Primăria G.,adresa nr. 5430/23.11.2011 emisă de Primăria Crăciunești jud.M., adresa nr. 2647/30.11.2011 emisă de Primăria G..

Pârâta P. E. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare a recunoscut ca făcând parte din masa succesorală toate bunurile din acțiunea reclamantei, referitor la pârâta G. Nicolița, precizează că aceasta a primit partea de pământ moștenire de la părinți în timpul vieții acestora, prin dotă, urmând să primească doar cota cuvenită din casă și pădure.

În ceea ce privește casa și terenul aferent casei în suprafață de 1500 m.p. cât și anexele gospodărești, a solicitat împărțirea în mod egal între toți frații, prin atribuirea a 1/5 la fiecare copil, astfel încât fiecare să primească aceste bunuri în natură.

A mai arătat că, succesiunile nu au pasiv succesoral, deoarece cheltuielile de înmormântare și pomenire ale mamei lor au fost suportate de către tatăl lor, iar cheltuielile cu înmormântarea acestuia au fost decontate dintr-un carnet de CEC, pe care l-a avut defunctul, bani economisiți de acesta în timpul vieții și care au fost suficienți pentru toate cheltuielile, iar pentru ridicarea banilor de la CEC a fost împuternicită reclamanta I. T..

Referitor la suprafața de teren pădure, a solicitat atribuirea în natură în mod egal la toți frații.

Reconvențional a solicitat ca la masa partajabilă să fie incluse și terenurile de_ mp pădure și 2000 mp pășune, de pe raza ..

La termenul de judecată din 25.10.2011 pârâta P. E. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat complinirea masei partajabile cu suprafața de 0,60 ha teren, situat în . - fila 61, iar la data de 25.10.2011 pârâta P. E. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat complinirea masei partajabile cu suprafața de 0,60 ha teren, situat în ..

La termenul de judecată din 15.11.2011 pârâta a renunțat la partajarea terenurile de_ mp pădure, de pe raza . și de 0,60 ha teren, situat în ..

În temeiul dispozițiilor art. 167 C.p.c., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu expertize tehnice judiciare de către experții P. P. și I. C., apreciindu-le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Pentru termenul de judecată din data de 30 oct. 2012, s-a depus la dosar cerere de intervenție formulată de către intervenienta L. M., prin care a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată asupra suprafeței de teren de circa 1000 m.p. arabil cu vecini: N și V – rest proprietate, S- moșt.N. și E- drum.

În subsidiar, a solicitat ca cererea de intervenție să fie caracterizată ca o cerere de intervenție în interesul pârâtei G. Nicolița, iar terenul descris în cererea de intervenție să fie atribuit în lotul acesteia.

A arătat că, în urmă cu peste 40 de ani, tatăl său, defunctul N. G. a cumpărat de la pârâta G. Nicolița suprafața de teren menționată de 1000 m.p. arabil situat în punctul „Acasa”, plătind acesteia prețul cerut.

Cu acea ocazie nu s-a întocmit nici un înscris constatator, dar suprafața respectivă a fost împrejmuită, înscrisă la rol și folosită de tatăl său și ulterior decesului tatălui său în anul 1998, terenul a fost folosit de către ea.

Atât pârâta care a vândut acest teren cât și celelalte persoane, nu i-au tulburat posesia și aceasta a fost publică, pașnică, continuă și sub nume de proprietar, îndeplinind cerințele prev. de art. 1847 din C Civ.

Au fost invocate disp. art. 1890 C Civ și art. 49-50 C..

În dovedirea cererii, a depus la dosar,certificatul nr. 1234/22.10.2012 emis de Primăria G., certificatul de atestare fiscală, certificatul de moștenitor nr. 615/1972, certificatele de naștere și deces.

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.8209/27.11.2012 Judecătoria Dr.Tr.S., a admis acțiunea, cererea reconvențională și cererea de intervenție, pentru următoarele considerente:

La data de 26.09.1981 a decedat I. A., cu ultimul domiciliu în ., iar la data de 25.03.1989 a decedat I. I., cu ultimul domiciliu în ..

Din certificatul de moștenitor nr.385/1989(f.5), titlul de proprietate (f.6), adeverința 2587/9.11.2011 emisă de Primăria G. (f.75) coroborate cu întâmpinarea formulată de către pârâta P. E., rezultă că masa succesorală se compune din: teren loc de casă în ., în suprafață de 1178 m.p.; 19.500 m.p. pășune și fînețe; 5000 m.p. arabil în pct. „ La culme” ; 5000 m.p. arabil în punctul „ F.” ; 2000 m.p. arabil în pct. „ La culme” ; 5600 m.p. arabil în punctul „ La Slean” ; 2000 m.p. pășune în punctul „ La dosul Culmii” ; 400 m.p. vie și 3000 m.p. pășune în punctul „ Chișovete”; 3000 m.p. pășune în punctul „ La vîrful culmii”; 6000 m.p. pășune în punctul „ Lumeș”, 6000 pășune în punctul „ Cracul L.”; 2000 m.p. pășune în punctul „ La fântâna cu spini”; 39.000 m.p. teren forestier, o casă de locuit cu 2 camere, bucătărie, grajd, polată situate pe terenul loc de casă din .> Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că moștenitorii legali acceptanți sunt reclamanta și pârâții în calitate de descendenți grad I, fiecare având o cotă de 1/5 din masa succesorală.

În consecință, în temeiul art.728 c.civ., instanța a admis acțiunea principală, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta P. E., a admis cererea de intervenție precizată, formulată de intervenienta L. M. și a omologat rapoartele de expertiză întocmite de experții P. P. și I. C. (cel corectat).

Cât privește atribuirea loturilor, instanța a ținut seama de dispozițiile art.673 ind.9 c.p.civ., respectiv de acordul părților, natura bunurilor și posesia acestora, atribuind astfel loturile în variantele propuse de către experți.

Potrivit art.276 c.p.civ. s-au compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenienta L. M., criticând hotărârea pentru motive de nelegalitate cu trimitere la disp. art.304 pct.7,8 și 9 c.pr.civ.

În motivarea căii de atac exercitată, recurenta a susținut că, instanța de fond a calificat cererea sa de intervenție ca fiind în interesul pârâtei G. Nicolița, socotind că terenul în suprafață de 3000 mp din pct. „Vârful Culmii” a figurat la rolul autorului și constituie o singură bucată de teren ori, în realitate, terenul nu a figurat la rolul autorului I. I., iar după vânzarea cumpărarea suprafeței de 1000 mp de tatăl său N. G., terenul se împarte în două bucăți distincte cu vecini diferiți și categorii de folosință diferite.

S-a susținut că prin hotărâre s-a atribuit pârâtei G. Nicolița suprafața totală de 3000 mp din pct. „Vârful Culmii” cu vecinii eronați ceea ce va duce la îngreunarea obținerii ulterioare a unei hotărâri care să țină loc de act autentic de înstrăinare, scop în care a și intervenit în acest proces pentru a fi scos din partaj.

Pârâta intimată P. E., în nume personal și ca reprezentant a intimatei M. N. a formulat întâmpinare, invocând că, în calitatea sa de intervenientă accesorie, nu poate formula recurs întrucât partea în interesul căreia a intervenit în proces G. Nicolița nu a exercitat calea de atac împotriva hotărârii pronunțată de judecătorie.

A mai susținut că, o acțiune în constatarea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1000 mp putea fi formulată separat, dar că instanța a calificat cererea ca fiind una accesorie față de precizarea făcută în sensul că intervine în interesul pârâtei G. Nicolița.

Tot pe cale de apărare, referindu-se la fondul cererii, intimata pârâtă P. E. a arătat că intervenienta recurentă sau autorul său nu puteau cumpăra în urmă cu peste 40 de ani un teren ce nu era proprietatea intimatei pârâte G. Nicolița, ci a autorilor comuni care la acea dată erau în viață.

Reclamanta I. T. a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, invocând disp. art.103 al.1 Teza a II-a c.pr.civ., susținând că nu i-a fost comunicată hotărârea instanței de fond și că a luat cunoștință despre aceasta după ce a fost citată în recurs, ocazie cu care a formulat cerere pentru efectuarea unei copii a s.c.nr.8209/27.11.2012.

La termenul din 21.02.2013, a fost luată în discuție cererea de repunere în termen a recurentei I. T..

Tribunalul, în urma verificărilor efectuate, a constatat că la dosarul de fond al cauzei nu există dovada de comunicare a s.c.nr.8209/27.11.2012, a încuviințat cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta I. T. și a luat act că prin serviciul registratură au fost depuse motivele de recurs și răspuns la întâmpinarea formulată de P. E., cauza fiind amânată pentru comunicarea acestor acte procedurale.

În motivarea căii de atac exercitată, recurenta I. T. a criticat hotărârea instanței de fond pentru motive de nelegalitate și netemeinicie cu referire generală la disp. art.304 c.pr.civ., invocând că în mod eronat instanța deși a admis acțiunea, cererea reconvențională și pe cea de intervenție, prin dispozitiv au fost constituite loturi cu valori diferite fără a se stabili sulte, deși acestea erau prevăzute în raportul de expertiză, dar și faptul că a fost menținută starea de indiviziune pentru terenul în suprafață de 1178 mp situat în intravilanul localității G. și pentru imobilul cu două camere, bucătărie și grajd la parter.

Motivarea recursului vizează și faptul că la lotizare nu au fost respectate cotele succesorale, nu au fost identificate în mod corespunzător terenurile de către experți neexistând schițe ale acestora dar și faptul că în mod eronat a fost admisă cererea de intervenție formulată de recurenta L. M. în condițiile în care nu există nici un act care să confirme vânzarea cumpărarea terenului în suprafață de 1000 mp din pct. „Vârful Culmii”.

Recurenta intervenientă L. M. a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei pârâte G. Nicolița și P. E. precum și întâmpinare la motivele de recurs depuse de reclamanta L. M. după repunerea în termenul de recurs.

Analizând recursul declarat de intervenienta L. M., instanța de control judiciar constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate.

Prin cererea de intervenție existentă la filele 210-211 dosar fond, L. M. prin apărător, a solicitat să se constate dreptul său de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 1000 mp situat în pct. „Acasă”. Prin aceiași cerere, în subsidiar, intervenienta a solicitat a se califica drept intervenție accesorie cererea sa ca fiind făcută în interesul pârâtei G. Nicolița în lotul căreia a cerut să fie atribuit terenul în suprafață de 1000 mp.

În ședința publică din 20.11.2012, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, apărătorul intervenientei Ș. A. a precizat instanței că în ceea ce privește cererea de intervenție solicită să fie caracterizată ca o cerere de intervenție în interesul pârâtei G. Nicolița iar, terenul descris în cererea de intervenție să fie atribuit în lotul acesteia.

Față de precizarea expresă făcută de intervenientă prin apărător potrivit căreia cererea de intervenție are un caracter accesoriu, motivul de recurs conform căruia ar fi fost făcută o calificare greșită de către instanță nu poate fi primit de către instanța de control judiciar.

Având în vedere natura juridică a intervenției accesorii, terțul are o poziție procesuală subordonată părții în folosul căreia a intervenit putând, în conformitate cu disp. art.54 c.pr.civ., să facă orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părții respective.

Pe de altă parte, în conformitate cu disp. art.56 c.pr.civ., apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.

Cum, în cauză calea de atac împotriva s.c.nr.8269/27.11.2012 a fost exercitată numai de intervenienta L. M. dar nu și de partea în interesul căreia a intervenit, recursul va fi respins ca inadmisibil.

Pentru aceste considerente nu se mai impune cercetarea motivelor invocate în calea de atac exercitată.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, raportat la motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă I. T., tribunalul constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Recurenta reclamantă I. T., prin cererea de chemare în judecată, a solicitat ca instanța să dispună ieșirea din indiviziune asupra mai multor bunuri mobile rămase în patrimoniul succesoral al autorilor I. I. și I. A. între care și asupra terenului în suprafață de 1178 mp situat în localitatea G., județul M. și a casei cu 2 camere, bucătărie și grajd.

La termenul din 20.11.2012, cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, apărătorul recurentei reclamante a precizat că părțile înțeleg să rămână în indiviziune asupra acelorași imobile.

Această înțelegere despre care apărătorul recurentei reclamante a făcut vorbire, trebuia să fie pusă în discuția tuturor părților litigante pentru ca instanța să poată lua act de voința comună de a rămâne în indiviziune raportat la obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat ieșirea din indiviziune și asupra acestor imobile.

Pe de altă parte, deși instanța a luat act de această precizare făcută de reclamantă, în dispozitivul hotărârii atacate, cererea de chemare în judecată este admisă în totalitate.

Fondat este și motivul de recurs care vizează neegalizarea valorică a cotelor succesorale prin sulta rezultată în urma constituirii în natură a loturilor atribuite părților ca și faptul că nu există schițe de identificare ale terenurilor propuse a se atribui comoștenitorilor ceea ce va conduce la dificultăți cu ocazia punerii în posesie și a intabulării dreptului de proprietate a fiecăruia dintre erezi.

Pentru aceste motive, se constată că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care instanța va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu prilejul rejudecării vor fi administrate probe pentru ca drepturile părților prin lichidarea stării de indiviziune să fie clar individualizate și determinate cu respectarea valorică a cotelor succesorale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de intervenienta L. M. T. împotriva sentinței civile nr.8209/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S..

Admite recursul declarat de recurenta I. T. T. împotriva sentinței civile nr.8209/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în contradictoriu cu intervenienta L. M. T., intimații-pârâți M. N., G. Nicolița, I. G., P. E., având ca obiect partaj judiciar.

Casează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Martie 2013.

Președinte,

C. P.

Judecător,

C. M.

Judecător,

V. R.

Grefier,

M. B.

Redactat MCM.

tehnoredactat C.B., Ex.2/ pag.

jud.fond T. T.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Hotărâre din 28-03-2013, Tribunalul MEHEDINŢI