Pretenţii. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 14683/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 134/2013
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta pârâtă T. A. împotriva sentinței civile nr. 8298/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin
intimați fiind B. C. M., prin ., ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Ș. Ș. pentru intimata reclamantă, lipsă fiind recurenta pârâtă T. A. și intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Avocat Ș. Ș. pentru intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 05.10.2012, sub nr. _, reclamanta B. C. M. prin ., în contradictoriu cu pârâta T. A. a solicitat instanței obligarea acesteia la suma de 19.000 lei, reprezentând contravaloarea împrumutului acordat cu chitanța încheiată la data de 14.06.2011.
În fapt, a arătat că la data de 14.06.2011 a fost încheiată o chitanță de împrumut între părți, prin care pârâta se obliga să restituie suma menționată până la data de 31.12.2011. Arată reclamanta că a apelat la procedura concilierii directe dar pârâta nu s-a prezentat la data stabilită.
A depus la dosar următoarele înscrisuri: contract de mandat nr.553/15.03.2012, chitanța din 14.06.2011, somație de plată, notificare, împuternicire avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
A solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba cu martori, probe încuviințate de către instanță.
Pârâta, legal citată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea acțiunii, învederând că susținerile reclamantei nu sunt reale. Pretinde că începând cu data de 01.02.2011 a fost angajata reclamantei, în cadrul magazinului Mixt, iar în data de 10.06.2011 reclamanta a refuzat să îi achite salariul, motivând că urmează să se întocmească inventarul.
Ulterior, în seara zile de 14.06.2011, reclamanta i-a solicitat să se prezinte la magazin, pentru a-i achita salariul restant, însă când a ajuns la fața locului, a fost forțată să semneze chitanța de împrumut de la dosar, în prezența reclamantului și a fratelui acesteia.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, a încuviințat pentru reclamantă administrarea probei cu interogatoriul pârâtei, probei cu înscrisurile aflate la dosar și probei testimoniale cu martorii M. M. C. (f.33) și T. A. C. (f.37), apreciindu-le ca fiind legale, verosimile, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a admis acțiunea reclamantei, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 19.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.256 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că raportul juridic dedus judecății în prezenta cauză a constat într-un contract de împrumut, respectiv în neexecutarea obligației de restituire de către debitor – pârâta în prezenta.
Contractul de împrumut de consumație propriu-zis este un contract real și unilateral, ceea ce presupune atât dovedirea acordului de voință, cât și a faptului material al predării bunului împrumutat, cu precizarea că dovada faptului material al remiterii sumei de bani poate fi făcută cu orice mijloc de probă.
Pe fondul raportului litigios, se constată că la data de 14.06.2011 ( data remiterii sumei de bani, contractul de împrumut fiind așa cum s-a arătat un contract real), reclamanta a împrumutat pârâtei suma de 19.000 lei, necesară acesteia pentru nevoi personale.
Acest aspect rezultă din înscrisul sub semnătură privată denumit „Chitanță”( f.5), coroborat depozițiile martorilor M. M. C. (f.33) și T. A. C. (f.37).
Din analizarea acestor mijloace de probă se reține că, la solicitarea pârâtei, ce avea nevoie de bani, reclamanta, aflându-se la domiciliu său, în prezenta martorilor Ciuiu I., M. M. C. și T. A. C., a predat pârâtei suma de 19.000 lei, ocazie cu care pârâta a redactat personal înscrisul sub semnătură privată de la fila 5, prin care a confirmat primirea sumei respective de bani, obligându-se să o restituie la termenul stabilit de comun acord.
Cu privire la termenul de restituire, instanța reține că acesta a fost convenit de părți la data de 31.12.2011, perioadă lăsată la dispoziția pârâtei pentru ca acesta să obțină suma de bani necesară în vederea restituirii, însă deși acest termen s-a împlinit, pârâta a omis să-și îndeplinească obligația de plată asumată la încheierea contractului.
Apărarea pârâtei, invocată prin întâmpinare, în sensul că nu a împrumutat suma în litigiu, va fi înlăturată de instanță, ca neîntemeiată, în condițiile în care din materialul probator de la dosar a rezultat fără dubiu situația de fapt reținută mai sus.
Instanța va face aplicarea art. 225 c.p.civ., constând că deși citată cu mențiunea personal la interogatoriu, pârâta nu s-a prezentat în vederea administrării probei, situație ce reprezintă un început de dovadă în folosul reclamntei.
Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 969 C.civ, art. 970 C.civ., reținându-se existența contractului de împrumut între părțile litigante în modalitatea expusă mai sus, instanța va face aplicarea art. 1584 C.civ. și art. 1586 C.civ. și pe cale de consecință va obliga pe pârâta să plătească reclamantei suma totală de 19.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâtă T. A. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs recurenta pârâtă a susținut că: nu a împrumutat bani de la reclamantă; chitanța aflată la dosar este întocmită prin șantaj, amenințări, fără martori; a fost angajata reclamantei iar aceasta a întocmit respectiva chitanță pentru a justifica lipsurile din gestiune, lipsuri pe care nu le-a produs ea și care nu au fost constatate printr-un inventar.
Verificând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu tribunalul apreciază neîntemeiat recursul.
Astfel reclamanta B. C. M. prin . a chemat-o în judecată pe pârâta T. A. solicitând instanței obligarea acesteia la suma de 19.000 lei, reprezentând contravaloarea împrumutului acordat cu chitanța încheiată la data de 14.06.2011, împrumut ce trebuia restituit la 31.12.2011.
Deși recurenta a arătat că nu a împrumutat nicio sumă de bani de la intimată întreg probatoriul infirmă susținerile acesteia .
Înscrisul constatator al împrumutului intitulat chitanță (fila 5 dosar fond) a fost semnat de recurentă și a fost întocmit în prezența martorilor Ciuiu I., M. M. C. și T. A. C. .
Numiții M. M. C. și T. A. C. au fost audiați ca martori la instanța de fond și au susținut că împrumutul a fost acordat la domiciliul reclamantei iar ei au fost de față la încheierea chitanței- ce a fost scrisă chiar de recurenta pârâtă.
Totodată martora T. A. C. a susținut că ea a fost aceea care i-a sugerat reclamantei să încheie un înscris privind acordarea împrumutului .
Niciunul dintre martori nu a confirmat susținerile recurentei referitoare la un presupus șantaj ori la semnarea unei chitanțe fără remiterea banilor .
În sprijinul afirmațiilor sale recurenta nu a produs nicio probă la instanța de fond sau la cea de recurs, dimpotrivă, nici măcar nu s-a prezentat în instanță deși a fost citată și cu mențiunea „personal la interogatoriu”.
Față de această situație, sentința pronunțată este legală și temeinică iar tribunalul, în baza art. 312 alin.1 Cpciv. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DEC IDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă T. A. împotriva sentinței civile nr. 8298/20.11.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin
intimați fiind B. C. M., prin ., ., ca nefondat
Obligă recurenta să plătească intimatei B. Civițu M. prin mandatar . suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
Red.MP/tehnored.LI
2ex./3pag.-21.02.2013
Cod operator 2626
← Fond funciar. Sentința nr. 29/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Hotărâre din 08-10-2013, Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|