Pretenţii. Sentința nr. 1599/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1599/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2330/332/2011*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1166/R
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul reclamant I.I. C. N. D. N., împotriva sentinței civile nr. 1599/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimatul pârât P. G., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant I.I. C. N. D. N. personal și asistat de avocat U. O. și intimatul pârât P. G. personal și asistat de avocat Z. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat Z. M. pentru intimatul pârât a depus la dosar ordonanța din 27.11.2012 emisă de P. de pe lângă Tribunalul M. și sentința penală nr. 67/04.04.2013 pronunțată de Judecătoria Vînju M., precizând că au fost comunicate și apărătorului recurentului reclamant.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;
Avocat U. O. pentru recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
A arătat că sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv martorii martori oculari D. Nicolița, O. G. și A. M. în cauză a rezultat că pârâtul a fost cel care a incendiat vegetația uscată de pe terenul său, în condiții de vară extremă și focul s-a extins cu rapiditate în toate direcțiile, afectând stupii și vița de vie aflată la peste 70 metri distanță, iar cei trei l-au identificat pe pârât ca fiind persoana îmbrăcată în haine albe care a coborât dintr-o mașină de culoare închisă și a pus foc la vegetației uscată de pe terenul său.
Astfel din declarații acestora rezultă fără dubiu că a fost dovedită fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a pârâtului, care cu bună știință a pus focul la miriște.
În dovedire invocă și soluția pronunțară în dosarul de urmărire penală nr. 1844/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju M. în care s-a reținut că s-a început urmărirea penală împotriva pârâtului și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza prevederilor art. 10 lit d Cod pr penal. Astfel că nu există autoritate a penalului, față de civil soluția dată de procuror nefiind atacată de pârât reprezintă o acceptare implicită a faptului că el este cel care a pus incendiu . dacă pârâtul nu ar fi fost de acord cu soluția pronunțată de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 10 lit d cod pr penală, avea la dispoziție plângerea împotriva acesteia, pe care acesta nu a exercitat-o.
Avocat Z. M. pentru intimatul pârât a solicitat respingerea recursului ca fiind nefundat, menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. A solicitat cheltuieli de judecată.
A arătat că reclamantul nu a dovedit că s-a săvârșit o faptă cauzatoare de prejudiciu, astfel nereținându-se vreo faptă în sarcina pârâtului.
Declarațiile martorilor coroborate exclud vinovăția pârâtului, astfel corect a reținut instanța de fond că declarațiile martorilor O. și Curiguț au fost la fața locului și a observat că terenul pârâtului fumega, iar pârâtul a plecat în . autoritățile .
Să se observe că reclamantul fiind o întreprindere individuală și-a amplasat stupii pe un teren oarecare, fără avea vre-o protecție. Astfel prezența oricărei persoane ar putea da foc, nu să fie vina pârâtului.
TRIBUNALUL;
Asupra recursului de față, tribunalul a constatat următoarele:
Reclamantul C. N. D. N. Î.I. a chemat în judecată pe pârâtul P. G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-l despăgubească cu suma de_ lei reprezentând c/val. a 24 de stupi arși și a 15 stupi arși parțial, în incendiul provocat de către pârât în data de 27.08.2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut faptul că deține 50 de familii de albine fiind înscris în Asociația Apicultorilor Ecologiști din România, iar în cursul anului 2010 a dus familiile de albine pe un teren proprietatea sa în extravilanul comunei Obîrsia de Cîmp. La data de 27.08.2010, pârâtul P. G. a incendiat iarba uscată de pe un teren al sau, aflat la cca. 10 metri de terenul pe care reclamantul ținea stupii, la marginea DN56A. Din cauza temperaturilor extrem de mari, a secetei și a vântului, incendiul s-a extins, astfel încât i-a provocat distrugerea prin incendiere a 24 stupi, cu familii, care făceau parte dintr-un proiect derulat cu fonduri europene promovat de către Federația Agricolă pentru Dezvoltare Rurală. La fața locului au venit reprezentanți ISU Vînju M., care au încheiat procesul verbal nr. 69/27.08.2010 și totodată au venit și organele de poliție care au întocmit dosarul penal nr. 1844/P/2010 unde s-a început urmărirea penală față de pârât pentru infr. prev. de art. 219 C. pen.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 998-999 C. civ.
Paratul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, cu cheltuieli de judecată. A arătat că în speță nu se pot aplica disp. art. 22 C. proc. pen,. întrucât nu există o hotărâre definitivă a instanței penale, precum si faptul ca nu el este cel care a incendiat iarba uscată, ci persoane necunoscute, iar reclamantul este primul vinovat întrucât a amplasat stupii într-un teren nemuncit, plin cu vegetație uscată, predispusă la incendiere, și fără a-și proteja stupii.
La termenul din 19.10.2011, pârâtul a depus la dosar o cerere intitulată „de intervenție”, prin care a recuzat martorii propuși de către reclamant, deoarece sunt rude cu acesta, însă instanța a respins cererea formulată, motivând că reclamantul și martorii nu sunt rude ale acestuia și nici nu s-a făcut dovada că sunt în relații de dușmănie.
Apărătorul pârâtului, a invocat de asemenea că litigiul este de natură comercială, ținând cont de calitatea de comerciant al reclamantului, instanța însă apreciind că acțiunea este o acțiune în răspundere delictuală de natură civilă.
Din oficiu, instanța a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju M. și înaintarea dosarului nr. 1844/P/2010, în care s-a pronunțat ordonanța din 02.03.2011.
În ședința publică din 01.02.2012, apărătorul reclamantului a depus la dosar un set de fotografii și a solicitat efectuarea unei expertize care să evalueze și să stabilească contravaloarea celor 24 stupi arși și 15 stupi arși parțial.
În cauză a fost numit expert C. C., cu un onorariu în sumă de 600 lei, ce a fost achitat de către reclamant.
Astfel din raportul de expertiza efectuat de expert C. C. se retine faptul, ca valoarea totala a celor 29 de stupi (familii de albine) de recuperat este de 17.155 lei.
Reclamantul a mai depus la dosar factura fiscală nr.23/30.08.2010 si două chitanțe fiscale privind cumpărarea a 15 familii albine.
La raportul de expertiză, pârâtul a formulat obiecțiuni, arătând faptul că valoarea stupilor, a ramelor și a familiilor de albine nu a fost stabilită corect.
Prin răspunsul la obiecțiunile formulate, expertul C. C. arată că valoarea stabilită prin raportul de expertiză este reală, aceasta reprezintă prețurile existente conform adeverinței eliberată de Apicola SRL, aplicându-se și gradul de uzură.
Prin sentința civilă 1226/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în dosar_, a fost respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin prezenta acțiune, a solicitat ca pârâtul să fie obligat să-l despăgubească cu suma de_ lei, reprezentând c/val. a 24 de stupi arși și a 15 stupi arși parțial, în incendiul provocat de către pârât în data de 27.08.2010, cu cheltuieli de judecată.
Inițial, reclamantul s-a adresat organelor de cercetare și urmărire penală, sesizând faptul că la data 27.08.2010, pârâtul a incendiat iarba crescută pe un teren extravilan proprietatea sa, împrejurare în care focul s-a extins distrugând 24 stupi (familii de albine) proprietatea reclamantului, cauzându-i un prejudiciu evaluat la suma de 19.200 lei.
În urma probelor administrate, P. de pe lângă Judecătoria Vînju M. prin rezoluția din 02.03.2011 a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului pentru infracțiunea prev. de art. 219 alin.1 C. penal, reclamantul având posibilitatea ca pentru recuperarea prejudiciului, să acționeze pe calea unei acțiuni civile.
Din probatoriul administrat, s-a reținut că locul unde pârâtul a incendiat iarba crescută, se afla la distanță mare față de cele mai apropiate imobile de locuit, astfel încât fapta săvârșită nu a fost de natură a produce pericol public.
Astfel, instanța fiind investită cu acțiunea formulată de reclamant, a procedat la administrarea probelor legate de condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 C. civ., încuviințând interogatoriul pârâtului și audierea martorilor propuși, precum și efectuarea unei expertize.
S-a constatat însă de către instanță, că reclamantul prin probele solicitate în susținerea acțiunii, nu a reușit să producă dovezi pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului, nefăcând dovada raportului de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciu, condiții prevăzute de art. 998-999 C. civ.
Astfel, potrivit art. 22 Cod procedură penală, doar hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. În speță nu există o hotărâre pronunțată de o instanță penală care să constate în mod definitiv vinovăția pârâtului, în sensul că se face vinovat de săvârșirea faptei prev. de art. 219 alin. 1 Cod penal.
Din audierea martorilor Curiguț C. și O. C., instanța a reținut că la data respectivă, cei doi au văzut fum pe câmp și o mașină albastră care a oprit și din care a coborât un bărbat îmbrăcat în alb care a încercat timp de câteva minute să stingă focul care ardea, însă nu a reușit și a urcat în mașină și a plecat.
Pe de altă parte, martora D. Nicolița, care în data de 27.08.2010, se afla la un teren cu vie în apropierea terenului pârâtului, a văzut pe terenul acestuia un bărbat îmbrăcat în alb, iar în mână ținea o brichetă și un mănunchi de paie, pe care l-a aprins și l-a aruncat aprins pe teren. Deși a văzut că acesta avea în mână o brichetă, totuși nu a putut să-i distingă fața și nu l-a putut identifica pe pârât, cu toate că îl cunoaște, iar distanța până la acea persoană era de cca. 50 metri.
Declarația acestei martore este contradictorie, având în vedere că, deși distanța era de doar 50 m. și a văzut că acel bărbat ținea în mână o brichetă, totuși nu i-a putut distinge fața și nici nu l-a recunoscut ca fiind pârâtul, cu toate că îl cunoaște personal.
În consecință, având în vedere probele administrate, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamant ca nefondată și în consecință a respins-o.
Împotriva hotărârii mai susmenționate a declarat recurs recurentul C. N. D. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat în esență că hotărârea este pronunțată cu interpretarea greșită a normelor legale, deoarece nu a ținut seama de probele administrate în cauză nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței de fond.
A susținut că,nu pot fi primite aserțiunile pârâtului în sensul că nu poate di angajată răspunderea civilă delictuală în privința acestuia, întrucât nu este el autorul incendiului, ci persoane necunoscute au incendiat iarba uscată, în condițiile în care singura martoră oculară
l-a identificat și a strigat la el întrebându-l de ce dă foc, moment în care s-a urcat în mașină și a plecat.
A arătat că declarațiile martorilor propuși de către pârât sunt contradictorii, nefiind de natură a-l exonera de pârât de răspundere atâta timp cât acești martori nu au fost propuși a fi audiați de către organele judiciare, că împotriva celor doi martori s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare.
Intimatul P. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Tribunalul M. prin Decizia Civilă nr.1242/R/29.10.2012 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond,apreciind necesară reaudierea martorilor audiați cu ocazia urmării penale și administrării de alte probe pe c are instanța le va considera necesare.
După casare, Judecătoria Vînju M. a înregistrat cauza sub nr._ .
În dovedire, la termenul din data de 07.02.2013, apărătoarea reclamantului a solicitat proba cu martorii Șoșea I., O. G. și M. M..
În apărare apărtoarea pârâtului a solicitat proba cu martorii B. F., C. G. și S. M..
Prin sentința civilă nr. 1599/12.09.2013 Judecătoria Vînju M. a respins acțiunea civilă având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamantul C. N.D. N. Î.I., împotriva pârâtului P. G..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 08.06.2011 reclamantul C. N. D. N., l-a chemat în judecată pe pârâtul P. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-l despăgubească cu suma de_ lei, reprezentând c/val. a 24 de stupi arși și a 15 stupi arși parțial în incendiul provocat de către pârât la data de 27.08.2010.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011, de punere în aplicare a noului Cod civil, dispozițiile sale se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
Instanța a reținut că în speță este vorba despre acte sau fapte săvârșite înainte de . noului cod civil, astfel că legea aplicabilă este vechiul cod civil.
În ce privește temeiul juridic al acțiunii, instanța a reținut că cererea reclamanta este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.
Art.998 si 999 C.civ instituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie și constituie temeiul pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii.
Potrivit art.998 C.civ „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art.999 C.civ. „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală se cer a fi îndeplinite cumulativ patru condiții și anume: existenta unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, un raport de cauzalitate intre prejudiciu și fapta ilicită și vinovăția celui care a cauzat prejudiciu.
Sarcina probei referitoare la existența elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului, deoarece, potrivit principiului general, ea este cea care reclamă ceva in justiție.
Astfel, instanța fiind investită cu acțiunea formulată de reclamant, a procedat la administrarea probelor legate de condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, reaudiind martori audiați în faza de urmărire penală și încuviințând audierea martorilor propuși de părți .
S-a constatat de instanța, că reclamantul prin probele solicitate în susținerea acțiunii, nu a reușit să producă dovezi pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului, întrucât deși a făcut dovada existenței prejudiciului ( prin procesele verbale de constatare și expertiza ), nu a făcut dovada faptei ilicite a pârâtului și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, condiții prevăzute de art.998-999 C.civ.
Astfel martora D. Nicolița a declarat că pe data de 27.08.2010 se afla pe terenul său care era cultivat cu viță de vie și asigura paza acestei culturi, la o distanță de aprox. 100 m de terenul unde se aflau stupii reclamantului, și a văzut o persoană care era îmbrăcată în haine de culoare deschisă și a presupus că este pârâtul, deoarece era pe terenul pârâtului, mentionând că se afla la o distanță de aprox. 50 m față de persoana care a dat foc
vegetație, dar nu a văzut fața acelei persoane, deoarece terenul pârâtului este situat între terenul său și terenul pe care reclamantul avea amplasați stupii.
Martora O. G. a declarat că pe data de 27.08.2010 se afla la via martorei D. G. impreună cu aceasta și l-a vazut pe pârât când a coborât din mașină iar in mână avea un mănunchi de paie și imediat a observat focul, insă prezenta acestei martore nu este confirmată de martora D. G., care in nicio declarație data in cauză nu a spus că se afla la vie împreună cu martora O. G..
In cazul in care martora D. Nicolița ar fi fost însoțită la paza viei, pe data de 27.08.2010, și de alte persoane ar fi menționat numele acestor persoane in declarațiile date in cauză, atât în faza de urmărire penală cat și in faza de judecată.
Nici din declarația martorului P. I. nu reiese că la paza viei, soția sa D. Nicolița a fost însoțită de martora O. G..
Declarația martorei O. G. este contrazisă și de declarația martorului B. F. care a observat că în momentul producerii incendiului pe terenul cultivat cu vie al martorei D. Nicolița nu se afla nici o persoană.
Astfel instanța nu a putu reține că fapta ilicită a fost săvârșită de pârât având în vedere că din probele administrate in cauză nu rezultă cu certitudine acesta aspect.
Față de considerentele arătate instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamant ca nedovedită și în consecință a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe în termen lega a formulat recurs recurentul reclamant II C. N. D. N., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare a arătat că, hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, nu cuprinde motivele pe care se sprijină ,întrucât motivarea în fapt și în drept este lacunară și totodată hotărârea cuprinde motive contradictorii.A susținut că, din depozițiile martorilor audiațși în cauză rezultă cu certitudine că pârâtul a fost cel care a cauzat prejudiciul reclamantului, aspect rezultat și din soluția pronunțată în dosarul de urmărire penală n r.1844/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju M. care prin ordonanța din 2.03.2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtului în cond. art. 10 lit. b c.pr.civ.
Verificând sentința atacată prin prisma art. 304, 304 ind 1 și 306 alin 2 C pr civilă, tribunalul constată întemeiat recursul.
Astfel, reclamantul C. N.D. N. a chemat în judecată pe pârâtul P. G. pentru a-l obliga pe acesta la despăgubiri în cond. art. 998 c.civ. întrucât la 27.08.2010 acesta a incendiat iarba uscată de pe un teren al său aflat la cca 10 m de terenul pe care reclamantul își ținea stupii și din cauza temperaturilor extrem de mari, a secetei și a vântului incendiul s-a extins astfel că prin incendiere i-au fost distruși 24 de stupi cu familii care făceau parte dintr-un proiect derulat cu fonduri europene ,promovat de către Federația Agricolă pentru Dezvoltare Rurală.
A apreciat că, prejudiciul cauzat prin fapta pârâtului se ridică la suma de_ lei, reprezentând c/val. celor 24 de stupi arși și 15 stupi arși parțial.
Potrivit art. 998 din vechiul c.civ.,(aplicabil raporturilor juridice deduse judecății . așa cum corect a stabilit instanța de fond ), pentru a opera răspunderea civilă delictuală este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite. A unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Cât privește prejudiciul, acesta este evident, atât în cursul cercetării judecătorești cât și în cursul urmării penale efectuându-se expertize care au stabilit c/val. stupilor arși c/val. ce se ridică la 17.155 lei, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești de către expert C. C..
Fapta ilicită și raportul de cauzalitate al acestei fapte cu prejudiciul acuzat reclamantului sunt de asemenea dovedite în cursul cercetării judecătorești din toate probele administrate rezultând că stupii reclamantului au fost distruși ca urmare a incendierii ierbii uscate de pe terenul pârâtului și a extinderii acestui incendiu ca urmare a condițiilor meteo( temperaturi mari, secetă, vânt puternic ).
Cea ce se contestă în cazul de speță reprezintă împrejurarea că nu pârâtul ar fi fost cel care a săvârșit fapta ilicită și ca atare nu el este persoana care trebuie să despăgubească pe reclamant.
Ori, sub acest aspect instanța reține următoarele:
In dosarul penal nr.1844/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vânju M. ,s-a dispus, prin rezoluția din 8.09.2010 începerea urmării penale față de P. G. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. De art. 219 alin 1 c.pr.civ.
In urma cercetărilor efectuate prin ordonanța din 2.03.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, în cond. art. 11,pc t. 1 lit.b ,art. 10 lit. d c.pr.p, apreciindu_se că fapta săvârșită de P. G. nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. De art. 219 alin. 1 c.pr.civ., întrucât această faptă nu a fost de natură a produce pericol public.
Prin urmare, prin rezoluția de mai sus s-a constatat săvârșirea faptei de câtre P. G. lăsând posibilitatea recuperării prejudiciului reclamantului C. D. pe cale civilă.
Ordonanța de mai sus nu a fost atacată de către P. G., fapt ce reprezintă o acceptare implicită de către el a împrejurării că el a pus incendiul cauzator de prejudiciu.
Este adevărat că atât timp cât ordonanța de mai sus nu a fost cenzurată de instanță, nu sunt aplicabile disp. Art. 22 c.pr.p cu privire la puterea de lucru judecat ,numai că probele administrate în cursul urmării penale, și care au fost readministrate în cursul cercetării judecătorești după casarea cu trimitere spre rejudecare prin decizia civilă 1242/R/2012 urmează a fi valorificată de instanță, instanța de recurs apreciind că, aceste probe sunt în măsură să dovedească atât săvârșirea faptei de către pârât cât și vinovăția acestuia în producerea prejudiciului.
Astfel, din depozițiile a trei martori oculari, respectiv D. Nicolița ,Ovreică G. și A. M. rezultă că pârâtul este cel care a dat foc vegetației uscate de pe terenul său, toți cei trei martori identificându-l pe pârât ca fiind o persoană îmbrăcată în haine albe care a coborât dintr-o dacie L. închisă la culoare .
Martora D. Nicolița a perceput în mod direct fapta pârâtului și de asemenea martora Ovreică G. l-a văzut pe pârât când a coborât din mașină având în mână un mănunchi de paie și de asemenea când a dat foc vegetației care era pe terenul său.
Depozițiile acestora se coroborează cu depoziția martorului P. I. audiat după casarea cu trimitere spre rejudecare, care din descrierea persoanei care a săvârșit fapta cauzatoare de prejudiciu s-a dedus că este vorba de pârât.
In același timp, martorul Șoșea I.( fila 37 dosar fond rejudecare), care este vecin cu pârâtul a auzit-o pe fiica pârâtului,în după-amiaza zilei în care s-a produs incendiul, spunându-i acestuia „ți-am zis să nu dai foc”.
De altfel, atât timp cât incendiul s-a produs pe terenul proprietatea pârâtului, reacția firească a oricărui proprietar de teren ar fi fost aceea de a face investigații pentru a stabili persoana care a intrat pe terenul său și a săvârșit fapta.
Ori, din probele dosarului nu rezultă o astfel de preocupare a pârâtului,aspect din care rezultă prezumția simplă că el, în calitate de proprietar al terenului și care, de altfel, avea interes să dea foc la vegetația uscată de pe acest teren, a fost cel care a săvârșit fapta.
Este adevărat că, martorii Curiguț C. și O. C. au declarat în sensul că pârâtul a fost cel care a încercat doar să stingă incendiul, iar nu cel care a incendiat vegetația uscată.
Împotriva acestora s-a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă .prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul M. din 27.11.2012( în dosar 1047 /II/2/2012, definitivă prin respingerea plângerii potrivit sentinței penale 67/2013 a Judecătoriei Vînju M., reținându- se că declarațiile acestora nu sunt în contradicție cu declarația martorei D. Nicolița întrucât momentele în care P. G. a fost văzut de cei doi martori, pe de o parte și D. Nicolița pe de altă parte ,sunt diferite.
Ca atare, nu este exclus ca martorii Curiguț C. și O. C. să-l fi văzut pe P. G. încercând să stingă incendiul pe terenul proprietatea sa, dar aceste aspecte nu vin în contradicție cu declarațiile martorilor D. Nicolița și Ovreică G. care îl văzuseră anterior pe același pârât incendiind vegetația forestieră.
Ca atare, soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de pârât este netemeinică și nelegală, sub acest aspect, instanța urmând să admită recursul reclamantului și să modifice sentința.
Cât privește vinovăția pârâtului – condiție esențială pentru aplicabilitatea disp. Art. 9988 c.civ., dacă în speță nu poate fi vorba de intenție în sensul că pârâtul nu a prevăzut și nu a urmărit producerea prejudiciului reclamantul, este evident că în condițiile climaterice ale unei veri secetoase cu temperaturi ridicate și în condiții de vânt, putea și trebuia să le prevadă, motiv pentru care, pârâtul se face vinovat sub forma culpei în producerea prejudiciului reclamantei, suficientă pentru antrenarea răspunderii acestuia.
Nu trebuie exclusă însă, culpa concurentă a persoanei prejudiciate în producerea acestui prejudiciu.
Astfel, deși reclamantul susține prin acțiunea introductivă că stupii distruși făceau parte dintr-un proiect derulat cu fonduri europene promovat de Federația Agricolă pentru Dezvoltare Rurală, din probele administrate în cauză, respectiv din adresa Primăriei Obărșa de Cămp nr. 2984/26.10.2011, rezultă că terenul pe care au fost amplasați stupii reclamantului se afla în proprietatea unei persoane decedate, teren infestat de buruieni pentru care reclamantul nu a solicitat aviz de amplasare.
Din aceeași adresă rezultă că, reclamantul nu a luat măsuri pentru prevenirea incendiului neasigurând împrejmuirea acestora cu brazdă de control contra incendiului și nefiind amplasat în aproprierea lor nici un mijloc de stingerea incendiului.
Ca atare, instanța apreciază că prin neluarea măsurilor corespunzătoare de supraveghere a stupilor ,reclamantul are o culpă concurentă de 25% din producerea prejudiciului,urmând ca doar 75% să aparțină pârâtului P. G..
In aceste condiții, contravaloarea prejudiciului la care urmează a fi obligat pârâtul către reclamant se ridică la suma de 12.867 lei cu titlul de despăgubiri.
Pe cale de consecință, pentru motivele și în limitele de mai sus, făcând aplicarea disp. Art. 312 c.pr.civ., instanța va admite recursul reclamantului, va modifica sentința în sensul admiterii în parte a acțiunii acestuia și obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei cu titlul de despăgubiri.
In condițiile art. 274 – 276 c.pr.civ. pârâtul va fi obligat și la cheltuieli de judecată în cuantum de 3171 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Admite recursul, formulat de recurentul reclamant I.I. C. N. D. N., împotriva sentinței civile nr. 1599/12.09.2013 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimatul pârât P. G., având ca obiect pretenții.
Modifică sentința.
Admite în parte acțiunea.
Obligă intimatul pârât P. G. să-i plătească recurentului reclamant 12.867 lei despăgubiri civile.
Obligă intimatul pârât P. G. să-i plătească recurentului reclamant 3171 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2013, la sediul Tribunalului M..
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, D. A. D. |
Red. NV/LI
2ex/18.12.2013
Jud fond D. A. D.
Cod operator 2626
| ← Anulare act. Sentința nr. 66/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2657/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
