Contestaţie la executare. Decizia nr. 766/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 766/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 766/A
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelului civil formulat de apelanta-intimată B. SA București împotriva încheierii din 21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimații-contestatori R. V., R. A. și intimatele S. S.A.R.L. prin mandatar KRUK ROMÂNIA SRL, KRUK ROMÂNIA SRL, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 15.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.396 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 06.05.2014, sub numărul_, contestatorii: R. V. și R. A. au formulat contestație la executare împotriva tuturor formelor de executare întocmite de executorul judecătoresc C. G., în dosarul de executare nr. 402/E/2014.
Totodată, contestatorii au solicitat să fie lămurit înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu în sensul eliminării din acesta a clauzelor abuzive menționate la punctul 9 lit. b și lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/23.05.2008 încheiat la data de 23.05.2008, având ca părți B.C.R. S.A. și contestatorii din prezenta cauză.
De asemenea, contestatorii au solicitat obligarea intimatei B.C.R. S.A. la restituirea sumelor de bani percepute ca urmare a aplicării comisioanelor abuzive menționate la punctul 9 lit. b și lit. e din contractul de credit bancar pentru persoane fizice de la data încheierii acestuia și până în prezent și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, contestatorii au invocat excepția lipsei calității de creditor a intimatei Kruk România S.R.L.
În motivarea excepției sus – menționate, contestatorii au arătat că, nu cunosc faptul că, intimata Kruk România S.R.L. are sau nu încheiat cu intimata B.C.R. SA vreun contract de cesiune a drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractul de credit, deoarece nu li s-a comunicat un astfel de contract.
Au mai arătat contestatorii că, și dacă ar exista un astfel de contract de cesiune, intimata B. SA încalcă dispozițiile pct. 1 din Anexa la Lg. 193/2000 privind protecția consumatorului și, prin urmare eventualul contract de cesiune este lovit de nulitate absolută fiind încheiat fără respectarea dispozițiilor legale.
Au mai arătat contestatorii că, prin încheierea din 08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, cererea de executare silită ar fi fost formulată de un alt creditor, respectiv S. S.A. R.L. care ar fi reprezentat legal de S.C. Kruk România S.R.L., iar prin încheierea sus menționată se autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a titlului executoriu – contract de credit bancar.
Totodată, contestatorii au solicitat ca executorul judecătoresc să lămurească care este creditorul din prezenta cauză, în baza cărui titlu executoriu s-a început executarea silită și care sunt raporturile juridice dintre debitori și pretinșii creditori, având în vedere că, cererea de executare silită a fost formulată de un alt creditor, respectiv S. S.A.R.L., în calitate de reprezentant legal al intimatei S.C. Kruk România S.R.L.
De asemenea, contestatorii au solicitat să se constate existența clauzelor abuzive menționate la punctul 9 lit. b și lit. e din contractul bancar nr._/23.05.2008 încheiat la data de 23.05.2008, dar și la pct. 10 din contractul cadru ce însoțește contractul de credit, deoarece încalcă dispozițiile pct. 1 lit. n ) din Anexa la Lg. 193/2000 privind protecția consumatorului.
În motivarea contestației, contestatorii au arătat că, la data de 17.04.2014 executorul judecătoresc a emis somația în dosarul de executare nr. 402/E/2014 prin care contestatorii au fost înștiințați că, la cererea creditoarei – intimate Kruk România S.R.L. a început executarea silită, urmând să achite în termen de o zi de la primirea somației un debit principal și dobânda aferentă în sumă totală de_,49 lei și cheltuieli totale de executare de 4236 lei, reprezentând un debit total de_,49, debit ce are ca temei contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/23.05.2008 încheiat la data de 23.05.2008.
Au mai arătat contestatorii că, au plătit ratele stabilite conform graficului de restituire a creditului, pentru creditul inițial de 25.000 lei până în urmă șase, șapte luni de la data depunerii prezentei acțiuni când, au observat că, în contractul de credit încheiat cu intimata B.C.R. S.A. există două comisioane în valoare lunară de 12,50 Ron – comision de administrare și 42,50 Ron – comision de urmărire riscuri, motiv pentru care s-au prezentat la sediul băncii cerându-le să elimine din contract aceste două comisioane considerate de Lg. 193/2000 privind protecția consumatorului drept abuzive, însă intimata a refuzat acest lucru, menționând că cele două comisioane au fost percepute legal.
Au arătat contestatorii că, la rândul lor, au refuzat să plătească rata lunară până la eliminarea clauzelor abuzive din contract.
Totodată, contestatorii au arătat că, intimata B.C.R. S.A. a cesionat drepturile și obligațiile înscrise în contract către cealaltă intimată Kruk România S.R.L. care, la rândul său s-a adresat executorului judecătoresc solicitând, în nume propriu, începerea executării silite invocând ca titlu executoriu contractul de credit.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și următoarele din codul de procedură civilă republicat, iar în susținerea acesteia au fost depuse la dosar în fotocopie, următoarele înscrisuri: înștiințările și somațiile emise de Biroul Executorului Judecătoresc C. G. către contestatori la data de 17.04.2014 în dosarul nr. 402/E/2014, încheierile executorului judecătoresc C. G. privind stabilirea cheltuielilor de executare silită, în dosarul execuțional nr. 402/E/2014, contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._ încheiat la data de 23.05.2008 și încheierea Camerei de Consiliu pronunțată la data de 08.04.2014 de Judecătoria Drobeta T. – S. în dosarul nr._ .
Prin încheierea Camerei de Consiliu de la data de 15 mai 2014, au fost admise cererile de acordare a ajutorului public judiciar formulate de către contestatorii: R. V. și R. A. și s-a dispus scutirea contestatorilor de la plata sumei de 1.739,49 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
La data de 17.06.2014, intimata S. S.A.R.L prin reprezentant legal KRUK ROMÂNIA S.R.L. BUCUREȘTI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nelegală și neîntemeiată a contestației la executare formulată de către contestatorii R. V. și R. A. împotriva executării silite însăși și a actelor de executare încheiate de executorul judecătoresc C. G., în dosarul execuțional nr. 402/2014.
Prin întâmpinarea sus – menționată, intimata a invocat excepția netimbrării acțiunii, solicitând anularea contestației ca netimbrată întrucât la dosar nu a fost depusă chitanța privind plata taxei de timbru corespunzătoare sumei contestate, până la prima zi de înfățișare.
Tot prin întâmpinarea sus – menționată, intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare arătând că, nu s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 714 din Codul de procedura civila, întrucât data comunicării somației de plata emisa de către B. C. G. în data de 17.04.2014 către debitorii contestatori a fost înmânata chiar contestatoarei R. V. în data de 22.04.2014, or contestația la executare a fost introdusă la data de 23.05.2014.
De asemenea, prin întâmpinarea sus - menționată intimata a invocat excepția prescripției dreptului de a mai solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nr._/din data de 23.05.2008.
A arătat intimata că, astfel cum s-a statuat în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, având la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit sau a actelor adiționale și care nu pot fi apreciate decât de la caz la caz, în funcție de situația particulară a fiecărui client. Perioada în care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsa de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, poate fi inițiată, este de maxim 3 ani, conf. Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (potrivit art. 6 alin 4 din Codul Civil actual, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi). Acest termen este suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a contractat și condițiile pe care banca le aplica în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de 6 ani de zile să fie sancționată.
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, B. Banca Comerciala R. S.A. în calitate de cedent și S. S.A.R.L. în calitate de cesionar au încheiat în data 23.12.2010 contractul de cesiune de creanțe prin care Cedentul a cedat Cesionarului un portofoliu de creanțe neperformante, între care se regăsește și cea rezultată din contractul de credit nr._ din data de 23.05.2008, încheiat între B. Banca Comerciala R. S.A. și debitorii contestatori R. V. și R. A. în calitate de împrumutați.
A arătat intimata că, prin contestația la executare formulată, debitorii anterior menționați, recunosc faptul că au încheiat contractul de credit nr._ din data de 23.05.2008 cu cedentul B. Banca Comerciala R. S.A., însa nu recunosc calitatea de creditor al KRUK ROMÂNIA SRL, deși au efectuat plați către B. Banca Comerciala R. S.A.
De asemenea, intimata a mai arătat că debitorii au încheiat și un angajament de plata cu B. Banca Comerciala R. S.A în data de 26.04.2014, angajament ce nu a fost respectat decât până în data de 23.05.2014 deși conform acestuia se angajaseră să achite câte 400 de RON lunar până în data de 15.11.2021 după cum se poate observa și în situația plăților. Atât prin plățile efectuate de către debitorii contestatori cât și prin angajamentul încheiat de aceștia, debitorii recunosc atât faptul că au o datorie față de KRUK ROMÂNIA SRL cât și faptul ca au luat la cunoștință despre calitatea acesteia de creditor.
A arătat intimata că, au fost respectate toate prevederile legale în privința transmiterii creanței și publicității acesteia, fiind vorba de un contract redactat conform legislației în vigoare, neconținând clauze abuzive și termeni meniți să inducă în eroare.
A arătat intimata că, a făcut dovada calității de creditoare atât prin contractul de cesiune de creanțe cât și prin avizul de înscriere al creanței in Arhiva Electronică, îndeplinind toate condițiile cerute de Legea 99/1999 și a făcut publicitatea cesiunii astfel cum este prevăzut de Lege.
Totodată, nu există niciun temei legal în baza căruia să poată fi invocată nulitatea contractului de cesiune de creanță din data de 23.12.2010. Sub aspectul naturii sale juridice, cesiunea de creanță este valabil încheiată prin simplul acord de voință al părților, consimțământul debitorului cedat nefiind cerut, întrucât nu este parte în contractul de cesiune.
A arătat intimata că, contractul de credit este un contract de credit intuitu personae, dar în speță nu este vorba despre cesionarea unui contract de credit bancar ci de cesionarea unei creanțe, având în vedere caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia.
A arătat intimata că, debitorii R. V. și R. A. nu și-au respectat obligațiile de plată așa cum și le-au asumat prin contractul de credit semnat cu B. Banca Comerciala R. S.A astfel încât, în mod justificat, bazându-se pe clauzele contractului, banca a procedat la declararea ca exigibile a creanțelor rezultate din acordarea creditului, cedând apoi creanțele sale față de împrumutat.
Intimata a invocat Decizia nr. 2438 din 17.09.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, din care a rezultat că băncile au dreptul de a cesiona creanțele provenite din derularea contractelor de credit.
Obiectul de activitate al cesionarului, S. S. al cărei administrator de active este societatea KRUK ROMÂNIA S.R.L., respectiv „Activități auxiliare intermediarilor financiare, exclusiv activități de asigurări și fonduri de pensii" (Cod CAEN 6619), care includ și monitorizarea și recuperarea creanțelor față de clienții băncilor, îndreptățește desfășurarea activităților ce implică cesionarea creanțelor.
Nu pot încheia contracte de credit decât instituțiile abilitate de lege, dar cesionarul (societatea comercială) nici nu intervine în vreun fel în raportul juridic inițial, ci prin cesiunea de creanță se realizează doar transferul acelei părți a dreptului rezultat din contract ce vizează recuperarea creanței. În acest fel, creanța cedată își păstrează atât natura comercială, cât și garanțiile care o însoțesc și continuă să producă aceeași dobândă, calculată în conformitate cu clauzele convenite de părți la data încheierii contractului de credit.
A arătat intimata că, din această perspectivă, nu se poate reține că prin cesiunea creanței sale, banca ori și cesionarul ar fi încălcat un monopol legal, întrucât așa cum s-a subliniat, nu contractul de credit s-a cesionat, ci creanța exigibilă rezultată din acest contract, iar în baza art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, contractul de credit constituie titlu executoriu.
A arătat intimata că, cu privire la caracterul de titlu executoriu al contractului de credit, sunt aplicabile și dispozițiile din dreptul comun din materia cesiunii de creanță, respectiv cele ale art. 1568 alin. (1) lit. a) și b) din Noul Cod Civil, potrivit cărora, „cesiunea de creanță transferă cesionarului: toate drepturile pe care cedentul le are în legătură cu creanța cedată; drepturile de garanție și toate celelalte accesorii ale creanței cedate".
A arătat intimata că, în urma cesiunii de creanță cesionarul dobândește toate drepturile cedentului cu privire la creanța cedată, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar.
A arătat intimata că, totodată, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 1574 alin. (1) din noul cod civil potrivit cărora, cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanței aflat în posesia sa, precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis", or respectivele dispoziții legale ar devenii inaplicabile în situația în care contractul de credit ar fi titlu executoriu doar în raport cu instituțiile de credit, întrucât cesionarul nu ar mai avea interes să intre în posesia respectivului titlu din moment ce s-ar considera că nu poate beneficia de caracterul executoriu al contractului de credit.
De asemenea, în art. 70 și art. 71 din O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este prevăzută posibilitatea cesionării drepturilor decurgând din contractele de credit bancar, fără să se instituie vreo limitare legală în privința drepturilor ce pot fi cesionate, rezultând că cesionarul beneficiază și de dreptul de a cere executarea silită a acestora.
Mai mult decât atât, dispozițiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului care prevăd caracterul executoriu al contractelor de credit și al contractelor de garanție aferente, nu fac nicio distincție în privința creditorilor care pot beneficia de caracterul executoriu al respectivelor contracte, devenind aplicabilă regula de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.
Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus - prin interpretare nu se poate restrânge aplicarea unui text de lege care a fost formulat general, generalitatea formulării ducând la generalitatea aplicării.
A mai arătat intimata că, nu există nicio dispoziție legală care să prevadă că un contract își pierde caracterul executoriu prin schimbarea creditorului întrucât natura unui contract nu se schimbă dacă una dintre părțile inițiale este înlocuită cu o altă parte.
Astfel, în cazul unui contract de credit bancar, prin cesionarea creanței, aceasta nu-și pierde caracterul de creanță bancară, cesionarul beneficiind de toate drepturile creditorului inițial, inclusiv dreptul de a solicita executarea silită a contractului de credit bancar.
În ceea ce privește motivul invocat de către contestatori cu privire la constatarea clauzelor abuzive intimata a solicitat să se constate inadmisibilitatea analizării acestora pe calea contestației la executare și în subsidiar nelegalitatea și netemeinicia acestor afirmații, întrucât contestația la executare este mijlocul procedural specific, prin intermediul căruia oricare dintre părți, sau terțe persoane interesate, pot obține anularea sau îndepărtarea unor acte de executare silită ilegale.
Astfel, posibilitatea invocării, în cadrul unei contestații la executare, a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu este permisă de legiuitor numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
A mai arătat intimata că, constatarea unor clauze abuzive în cadrul unei contestații la executare este inadmisibilă deoarece legiuitorul prevede în acest scop o alta cale de atac, în baza unei legi special, distincte(Legea nr. 193/2000)
Mai mult decât atât, condițiile contractului de credit nr._ din data de 23.05.2008 au fost clare și fără echivoc, fapt pentru care contestatorul a citit și a înțeles drepturile și obligațiile pe care le are și a fost de acord cu acestea, semnând fiecare pagină a contractului de credit bancar.
În contractul de credit nr._ din data de 23.05.2008 nu poate fi vorba despre clauze abuzive, ascunse și termeni meniți să inducă în eroare care să creeze în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât acestea sunt prevăzute în mod expres în contractul semnat de către contestatorii R. V. și R. A..
A arătat intimata că, debitorii contestatori prin contractul de credit încheiat cu Banca Comerciala R. nu și-au îndeplinit obligațiile însa solicită modificarea injustă a acestora cât și înlăturarea unor clauze pentru care și-au acordat consimțământul la momentul semnării pe fiecare pagina a titlului executoriu fără a avea o motivație legitimă ci pentru a face imposibilă creditorului recuperarea creanței.
A arătat intimata că, conform art. 4 din Legea nr 193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: 1. Clauza să nu fie negociată; 2. Clauza să fie contrară bunei - credințe; 3.Clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului;
A mai arătat intimata că, faptul că debitorii au înțeles să conteste clauzele incluse în contract la 6 ani de la semnarea acestuia denotă faptul că aceștia au înțeles clauzele contractuale și au fost de acord cu nivelul inițial al dobânzii și comisioanelor.
În caz contrar, aceștia ar fi putut refuza oferta făcuta sau ar fi putut lansa o contraoferta/cerere de acordare a unui alt nivel al costurilor, sau ar fi putut contesta valabilitatea contractului în termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește comisionul de urmărire de riscuri clauzele contractuale sunt cât se poate de transparente întrucât acesta este stabilit în cuantum lunar matematic exprimat în mod clar.
Astfel orice unitate bancară în momentul și ulterior acordării unui credit administrează și analizează posibilele riscuri până la recuperarea integrală a sumelor acordate.
Comisionul de risc este de asemenea recunoscut de ANPC banca având obligația raportării periodice a situației creditului la Centrala Riscurilor Bancare, în funcție de gradul de risc în care se încadrează acel credit la fiecare moment de raportare.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. Cod proc. civ., art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 10 alin. 20.U.G nr 80/2013, art. 714 din Codul de procedură Civilă, art.6 alin. 4 ,art. 1574 Cod Civil, art. 3 alin 1 din Decretul nr 167/1958, art. 70 și 71 din OUG nr 50/2010, art. 4 alin. 2 din O.U.G 193/2000 precum și toate celelalte prevederi legale indicate în cuprinsul prezentei întârzieri.
Au fost atașate întâmpinării următoarele înscrisuri: contractul de cesiune de creanțe; anexă la contractul de cesiune unde figurează creanța cesionată; dovada înscrierii în AEGRM nr. 2010-_-HAD; împuternicirea prin care S. S.A.R.L. mandatează pe Kruk România S.R.L. în vederea exercitării anumitor activități; notificarea cesiunii de creanță; borderou privind transmiterea notificării; cerere de credit persoane fizice nr._ din 23.05.2008; grafic de rambursare; angajament de plată; încheiere de încuviințare a executării silite; adresa plăților efectuate de debitori; somația trimisă de B. C. G. și dovada de înmânare a somației.
La data de 24.06.2014, intimata Banca Comercială Română SA a depus întâmpinare prin care a solicitat: admiterea excepției necompetenței Judecătoriei Filiași, admiterea excepției tardivității formulării contestației la executare, admiterea excepției inadmisibilității capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, admiterea excepției nulității acțiunii pentru neprecizarea elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzute la art. 194 NCPC, admiterea excepției lipsei de obiect și a lipsei de interes la promovarea petitului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate.
Pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cauze pentru următoarele motive:
În motivarea în fapt, intimata a arătat că, între intimată și cei doi contestatori a fost încheiat contractul de credit nr._, iar potrivit contractului de credit, comisionul de administrare era în cuantum de 12,50 RON lunar, iar comisionul de urmărire riscuri era în cuantum de 42,50 RON lunar. Pe parcursul derulării contractului de credit, contestatorii nu au mai achitat ratele lunare (astfel cum ei înșiși au recunoscut prin contestația la executare), astfel că a intervenit scadența anticipată a creditului, iar creanța rezultată a fost cesionată de către subscrisa către Suport Colect SRL prin contractul de cesiune nr.21/29.10.2010.
Ulterior, executarea silită a fost demarată de către creditorul împrumutaților. Ca atare, la data de 08.04.2014 a fost încuviințată de către Judecătoria Dr.Tr.S. executarea silită a contractului de credit „pentru suma de 37.816,49 lei", astfel că, în consecință, B. C. G., cu sediul în Dr.Tr.S., a emis somația pentru suma de 37.816,49 lei (debit) și 4236 lei (cheltuieli de executare).
Contestatorii au formulat contestația ce formează obiectul prezentei cauze împotriva tuturor actelor de executare silită și au invocat și apărări de fond împotriva titlului executoriu - contract de credit, solicitând instanței constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare, comisionul de urmărire riscuri și dreptul băncii de a cesiona drepturile și obligațiile ce decurg din contractul de credit. De asemenea, aceștia au solicitat obligarea intimatei la restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri.
Intimata, în temeiul art. 248 NCPC, a solicitat instanței să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea fondului:
1. Excepția necompetenței Judecătoriei Filiași, invocând dispozițiile art. 650 NCPC și să se observe faptul că executarea silită s-a făcut de către B. C. G., cu sediul în Dr.Tr.S., iar încuviințarea executării s-a făcut de către Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarul nr._ ca urmare a admiterii cererii de încuviințare formulate de către B., astfel că, a arătat intimata că, potrivit art.650 NCPC este indubitabil faptul că instanța de executare este Judecătoria Dr.Tr.S..
2. Excepția tardivității formulării contestației la executare, arătând că, prin contestația formulată contestatorii au solicitat anularea tuturor formelor de executare.
A arătat intimata că, așa cum reiese din dosar, contestația la executare a fost formulată la data de 06.05.2014. Având în vedere dispozițiile 714 NCPC, contestația la executare a fost tardiv formulată, fiind depășit termenul de 15 zile respectiv de 5 zile de la data la care actele a căror anulare se cere au fost cunoscute de către debitoare respectiv de la data comunicării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
Altfel spus, contestația la executare cu privire la orice act de executare emis și comunicat anterior datei de 21.04.2014 (cu 15 zile înainte de formularea contestației la executare) este tardivă.
Astfel, încheierea de încuviințare a executării, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, înștiințarea cu privire la deschiderea procedurii de executare silită, somația și orice alt act de executare emis înainte de data de 21.04.2014, nu mai poate fi atacat, contestația la executare cu privire la aceste acte de executare fiind tardivă.
3. Excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit, arătând că, raportat la dispozițiile art. 712 alin. 2 NCPC („În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui") coroborat cu art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 78 din Legea nr. 296/2004, cererea contestatorilor privind înlăturarea din contractul de credit a clauzelor privind comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri, apar ca fiind inadmisibile.
Intimata a invocat această excepție de procedură absolută peremptorie, având în vedere că legea prevede în legătură cu titlul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar încheiat de un consumator cu un profesionist, o altă acțiune, cea directă împotriva creditorului, pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale cu posibilitatea eliminării anumitor clauze presupus a fi abuzive. Or, pe calea contestației la executare nu poate fi adusă critica privind caracterul abuziv al unor clauze din contract care consacră prețul / părți din prețul împrumutului luat de la bancă. În acest sens s-a pronunțat și CJUE în cauza C-618/10, prin care judecătorii europeni au statuat că dreptul comunitar se opune ca un judecător național să stabilească prețul contractului, în locul / peste voința comună a părților contractante.
A mai invocat intimata, decizia nr.581/2011 a Curții Constituționale a României.
Totodată, intimata a mai arătat că, întrucât accesul liber la justiție, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituție, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime în egală măsură. Curtea consideră că stabilirea de către legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrădire dreptului în sine, ci, dimpotrivă, creează premisele valorificării sale în concordanță cu exigențele generale proprii unui stat de drept. În sensul celor indicate mai sus s-a pronunțat și Judecătoria Dr.Tr.S. în dosarele nr._/225/2013 prin încheierea din data de 21.03.2014 și nr._/225/2013 prin încheierea din data de 30.04.2014.
4. Excepția nulității acțiunii pentru neprecizarea elementelor obligatorii pentru cererea de chemare în judecată, prevăzute la art. 194 NCPC, arătând că, potrivit art. 194 lit. (c) NCPC cererea de chemare în judecată va cuprinde „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare".
Art. 194 NCPC impune așadar reclamanților să indice în mod clar care este obiectul cererii, precum și valoarea acestuia. Or, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți, după cum se poate observa, face referire la restituirea sumelor pretins achitate cu titlu de comision de administrare și comision de urmărire riscuri fără a se indica valoarea acestora și a modului de calcul prin care s-a ajuns la această valoare.
Mai mult decât atât, în ceea ce privește solicitările privind cele două comisioane cât și solicitările privind clauza ce face referire la cesiunea de contract (art.10 din Condițiile generale ale contractului de credit), acestea sunt nemotivate.
Reclamanții s-au limitat doar la a indica ce solicită (restituirea sumelor) însă nu au indicat nici măcar un motiv de fapt sau de drept pentru care consideră că ar fi îndreptățiți la acest lucru, motiv pentru care, în baza prevederilor art. 196 NCPC, intimata a solicitat instanței să constate nulitatea respectivelor capete de cerere ale cererii de chemare în judecată.
5. Excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes la promovarea petitului de cerere privind nulitatea absolută a clauzelor contractuale indicate.
Cu privire la excepția lipsei de obiect, intimata a arătat în întâmpinare că, respectivul contract de credit a încetat ca urmare a declarării scadenței anticipate a creditului - consecință a neexecutării culpabile de către contestatori a obligațiilor asumate, iar raportat la acest aspect, este evident că petitul privind cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este lipsită de obiect. Instanța nu ar putea dispune anularea, eliminarea sau obligarea la respectarea unor clauze dintr-un contract care a fost denunțat potrivit dispozițiilor legale și contractuale, deci care nu mai este în ființă.
A apreciat că, desființarea contractului a intervenit ca urmare a nerespectării culpabile de către contestatori a obligațiilor asumate, fapt recunoscut de aceștia chiar prin contestația la executare formulată, astfel că, prin urmare, acest capăt de cerere nu are un obiect determinat posibil, ci, din contră, unul ce nu ar putea fi dus la îndeplinire în condițiile în care contractul de credit a fost denunțat de către bancă.
Cu privire la excepția lipsei de interes, intimata a arătat că, așa cum s-a reținut în literatura de specialitate, „prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conținutul acesteia"". Potrivit art. 33 NCPC, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
A apreciat că, analizând capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale indicate, instanța va constata faptul că reclamanții nu justifică un interes actual și legitim la promovarea respectivei cereri. În primul rând, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, obiectul nu este unul posibil, întrucât se raportează la un contract ce nu mai este în ființă, iar în al doilea rând pentru că admiterea cererii, așa cum a fost formulată, nu ar putea produce un efect practic pentru reclamanți.
Astfel, constatarea caracterului abuziv al clauzelor indicate din contractul de credit ar rămâne fără un efect concret întrucât contractul nu mai este în ființă, iar instanța nu poate dispune anularea actului de declarare a scadenței anticipate. Aceasta cu atât mai mult cu cât posibilitatea și condițiile declarării scadenței anticipate a creditului își are izvorul în lege, efectele acesteia neputând fi cenzurate sau întoarse de instanța de judecată. Pe cale de consecință, admiterea cererii astfel cum a fost formulată ar rămâne fără o consecință practică.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate, a arătat că, așa cum s-a statuat în doctrină, nulitatea ce intervine în cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativă, având la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții Băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractelor de credit sau a actelor adiționale și care nu pot fi apreciate decât de la caz la caz, în funcție de situația particulară a fiecărui client.
A arătat de asemenea că, perioada în care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsă de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, poate fi inițiată, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Acest termen este suficient de îndelungat pentru a permite consumatorului să sesizeze discrepanța dintre condițiile în care a crezut că a contractat și condițiile pe care banca le aplică în fapt, fiind mai mult decât firesc ca pasivitatea consumatorului timp de aproape 6 ani de zile să fie sancționată prin aplicarea prescripției.
Această sancțiune este întru totul aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că reclamanții au formulat petitul privind constatarea clauzelor abuzive la data de 06.05.2014, deci la aproape 6 ani de la data semnării convenției de credit (23.05.2008). Aceeași sancțiune se impune și cu privire la solicitarea de restituire a sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de formularea respectivului capăt de cerere.
Intimata a apreciat că se impune a se respinge cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.
Pe fond, intimata a apreciat că, contestația la executare este netemeinică, motiv pentru care a solicitat respingerea acesteia.
A arătat intimata că, creanța în cauză este născută din contractul de credit bancar care este și titlu executoriu (conform art. 120 din OUG 99/2006 modificată), atât pentru suma împrumutată, cât și pentru dobânzile / comisioanele calculate și neplătite de împrumutați la fiecare scadență ce a precedat momentul declarării scadenței anticipate a întregului sold al creditului, sumele rezultate au fost determinate pe baza evidențelor scrise ale băncii corespunzătoare contractului de credit încheiat cu contestatorii, toate clauzele contractului de credit (atât partea specială cât și Condițiile Generale) au fost agreate de contestatori, în condițiile unui consimțământ liber exprimat și neviciat și pe baza unei reprezentări corecte a structurii costului creditului, inclusiv componenta comisioanelor, clauzele contractuale indicate prin cererea de chemare în judecată nu sunt abuzive, din moment ce prestațiile contractuale corespund însuși obiectului contractului de credit, fiind esențiale pentru acesta, au fost negociate, au fost incluse în contract cu respectarea cerințelor bunei credințe și sunt echilibrate pentru întreaga perioadă de derularea creditului, creanța ce a rezultat din contract a fost cesionată în condițiile legii, contractul de cesiune încheiat de către intimată fiind valabil.
În ceea ce privește cheltuielile de executare și în special, onorariul executorului, a solicitat să se observe faptul că acesta a fost calculat în mod corect și legal în conformitate cu Ordinul 2550/C din data de 14.11.2006 modificat prin Ordinul 2561/C/2012 din 10.08.2012.
Intimata a apreciat că, creanța este certă, lichidă și exigibilă fiind determinată conform contractului de credit bancar.
În întâmpinare s-a mai arătat că, având în vedere că reclamanții nu au procedat, cu rea voință, la achitarea sumelor restante, intimata a declarat scadent anticipat creditul, iar ulterior a procedat la cesionarea creanței rezultate, cesionarul începând procedura executării silite a creanței respective, iar încuviințarea executării silite a fost obținută în dosarul nr._, la Judecătoria Dr. Tr. S., instanță de executare din circumscripția Curții de Apel C..
În baza acestei încheieri de încuviințare a executării, executorul judecătoresc a efectuat acte de executare constând în trimiterea somației și a titlului executoriu către debitori pentru a-i soma să achite debitul restant. Corectitudinea calculelor reiese atât din extrasele de cont pentru perioada relevantă, cât și din situațiile emise de bancă cu privire la situația contractuală a debitorilor.
Creanța pusă în executare, are, așadar, un caracter cert (art.662 alin.2 NCPC). Împrumutul fiind în bani, iar suma respectivă reieșind din contractul de credit, conduce la caracterul lichid al creanței (art.662 alin.3 NCPC). Depășirea scadențelor determinate conform graficului de rambursare determină caracterul exigibil al creanței calculate de intimată pe baza contractului de credit bancar (art.662 alin.4 NCPC).
Totodată a mai arătat intimata că, creanța în speță își păstrează toate caracterele și din perspectiva inexistenței unor clauze abuzive, invocând inadmisibilitatea cererii de înlăturare a clauzelor referitoare la preț din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000 și arătând că, având în vedere pretențiile reclamanților, instanța nu va putea da curs solicitărilor acestora de a anula clauzele contractuale privind prețul (comisioane), încălcând principiul pacta sunt servanda și intervenind în mecanismul de formare al contractului. Consecința ar fi una deosebit de gravă, întrucât admiterea unor asemenea cereri ar conduce la un credit fără costuri, cu alte cuvinte, instituția de credit ar funcționa în pierdere.
A apreciat că, atât din perspectiva Codului civil și a principiilor generale de drept, cât și din perspectiva dispozițiilor legale speciale invocate chiar de reclamanți, cererea de modificare a contractului de credit este inadmisibilă.
A mai învederat instanței că această cerere este făcută cu nesocotirea dispozițiilor art. 969 din Codul Civil, care consacră principiul pacta sunt servanda. Acest principiu stă la baza oricărui contract încheiat între particulari, fiind recunoscut și valorificat de practicienii dreptului încă din cele mai vechi timpuri. Voința părților este suverană și nicio putere a statului nu se poate substitui consimțământului liber exprimat al părților. Nimeni și nimic nu poate interveni în sensul alterării acestei voințe, în caz contrar ajungându-se la situația în care persoanele ar fi captive într-o relație contractuală la care nu au convenit.
Contractul este legea părților, obligativitatea respectării acestei legi operând nu numai în persoana partenerilor contractuali, ci și în privința instanțelor de judecată, care numai în mod excepțional pot interveni în raporturile juridice dintre părți.
Situațiile în care judecătorul poate interveni în sensul suplinirii voinței părților sunt expres și limitativ prevăzute de lege (neexistând prevederi în acest sens aplicabile speței de față). Chiar și în aceste situații, părțile își exprimaseră deja voința, rolul instanței fiind doar acela de a veghea la respectarea acordului inițial exprimat.
Prin urmare, dacă instanța ar da curs solicitărilor reclamanților, aceasta ar nesocoti principiul forței obligatorii a contractelor încheiate între particulari, permițând împrumutaților să se sustragă de la obligațiile asumate și să obțină modificarea în mod unilateral a obiectului principal al contractului de credit, respectiv prețul acestuia.
Intimata a apreciat că, în al doilea rând, instanța trebuie să ia în considerare și faptul că dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu vin să răstoarne ordinea juridică existentă. Potrivit art. 4 alin. 6 din această lege specială, nu pot face obiectul controlului instanței clauzele referitoare la prețul sau obiectul principal al contractului. Prin urmare, nici din această perspectivă acțiunea formulată nu este admisibilă.
A mai apreciat intimata că, instanța nu se poate substitui voinței părților și nu poate dispune continuarea raportului juridic contractual eliminând din acesta clauza/clauzele privind obligația de plată a comisioanelor. Imposibilitatea analizării clauzelor referitoare la prețul contractului din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 193/2000 a fost reținută și de înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță similară:
În întâmpinare a mai arătat intimata că, instanța nu își poate asuma competența de a modifica clauzele referitoare la prețul contractului, întrucât ar încălca principiul primatului dreptului uniunii asupra dreptului intern, ignorând jurisprudența Curții Europene de Justiție, care, potrivit dreptului intern și tratatelor internaționale la care România este parte, constituie izvor de drept și este aplicabilă în mod prioritar.
Imposibilitatea modificării clauzelor contractuale a fost tranșată deja prin Hotărârea pronunțată Ia 14.06.2012 în Cauza C-618
A considerat intimata că, în speță nu există nicio bază legală care să permită instanței de judecată să modifice clauzele contractuale la care reclamanții fac referire, fiind de datoria acesteia să vegheze la respectarea de către împrumutați a condițiilor contractuale la care au convenit în mod liber.
Mai mult decât atât, așa cum se poate observa, contractul de credit nu mai este în ființă, iar cererea reclamanților de modificare retroactivă a obiectului obligației apare ca fiind inadmisibilă, fiind încălcat principiul securității raporturilor juridice.
A arătat că, în prezenta cauză nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile impuse de legea nr. 193/2000, iar în măsura în care instanța va trece totuși peste aceste apărări, a considerat că respingerea acestui capăt de cerere se impune și ca urmare a faptului că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000, respectiv: clauza să nu se asocieze cu obiectul principal al contractului; clauza să nu fi fost negociată; clauza să fie contrară bunei-credințe; clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Pentru a ajunge la o soluție justă cu privire la caracterul pretins abuziv al clauzelor indicate de reclamanți, a apreciat intimata că instanța trebuie să procedeze la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă.
Condițiile cumulative pe care Legea nr. 193/2000 le impune pentru a putea califica ca abuzivă o anumită clauză din contractul de credit în speță nu sunt întrunite. Astfel, clauzele indicate ca fiind abuzive și a căror anulare se cere: se asociază cu obiectul principal al contractului de credit și sunt exprimate într-un limbaj clar și inteligibil.
Este evident faptul că atât dobânda, cât și comisioanele care au fost percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție făceau parte din prețul contractului, reprezentând contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile sale.
A apreciat că, în consecință, modalitatea de determinare a dobânzii și a comisioanelor ca elemente ale prețului contractului nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.
În plus, clauzele indicate de reclamanți ca fiind abuzive sunt exprimate clar și inteligibil, nelăsând loc de interpretare. Astfel, prețul contractului (format din dobândă și comisioane) este exprimat clar, prin sume fixe și procente din suma contractată. Reclamanții nici nu au prezentat dovada faptului că au solicitat intimatei lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor din contract și că aceasta ar fi refuzat oferirea unor astfel de răspunsuri.
A mai arătat că, banca nu a impus clienților să semneze o convenție de credit pe care nu doreau să o încheie. Dimpotrivă, reclamanții au avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu intimata, iar instanța învestită cu soluționarea prezentului capăt de cerere trebuie să ia în calcul și obligația consumatorului de a manifesta un nivel minim de conștientizare, el neputând profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.
A mai arătat că, clauzele contestate au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000: „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv."
În aprecierea îndeplinirii acestei condiții, a apreciat că, instanța trebuie să ia în considerare existența un minim de diligentă din partea consumatorului atât pentru a înțelege dispozițiile contractuale pe care intenționează să și le asume, cât și pentru a încerca influențarea acestora, iar în materia contractelor de credit, simpla existență a unei piețe concurențiale bancare, și implicit a unui număr diversificat de produse bancare face să se prezume implicit și absolut existența negocierii cu privire la clauzele referitoare la prețul contractului de credit.
Contractul de credit încheiat cu reclamanții a fost circumstanțiat în funcție exclusiv de alegerile acestora.
O astfel de atitudine nu poate fi altceva decât dovada clară a faptului că împrumutații au considerat drept corect și rezonabil nivelul costurilor stipulate. în caz contrar, ei ar fi putut refuza oferta făcută sau ar fi putut lansa o contraofertă/cerere de acordare a unui nivel negociat al costurilor.
Pe de altă parte, banca nu avea nici posibilitatea și nici interesul de a forța împrumutații să convină la condiții contractuale cu care nu erau de acord. Aceasta cu atât mai mult cu cât clienții puteau oricând compara oferta intimatei cu ofertele altor bănci, folosindu-se de acestea atât ca puncte de reper, cât și ca pârghii utile în negocierea unor condiții cât mai avantajoase, urmând ca, în final, să opteze pentru acea ofertă care răspundea cel mai bine cerințelor lor.
Modalitatea de încheiere a contractelor de credit ce conțin clauze standard nu numai că nu este interzis, dar este chiar recomandat.
A mai arătat intimata că, clauzele nu sunt contrare bunei-credințe.
Pornind de la prevederile Codului Civil, buna credință a fost conturată în doctrină ca fiind acea atitudine de corectitudine, prezumată de lege, pe care co-contractantul trebuie să o aibă la momentul încheierii și pe parcursul executării contractului, iar noțiunea a fost clarificată prin dispozițiile Legii nr. 363/2007, prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi înșelătoare sau agresive.
Dispozițiile art. 4-7 din Legea nr. 363/2007, de natură a contura conduita consumatorului mediu, sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, astfel încât instanța urmează a analiza conform criteriului bunei credințe conduita intimatei prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007.8
A mai arătat intimata că, clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului:
Dimpotrivă, o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii din moment ce duce la acordarea unui credit cu titlu aproape gratuit de către o societate bancară obligată să funcționeze pe principiile obținerii de profit. Doctrina este unanimă în a considera existent „dezechilibrul semnificativ" numai în situația absenței unor prestații echivalente ca urmare a executării obligațiilor contractuale de către părți.
Modificarea/eliminarea clauzelor privind comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri înseamnă lăsarea contractului o parte din obiectul său, fără contraprestația corespunzătoare, adică obligarea intimatei să realizeze acte de comerț aproape gratuite sau în pierdere către reclamanți" și este de natură a crea un dezechilibru semnificativ în defavoarea băncii.
Dezechilibrul contractual nu este indicat de reclamanți în concret, prin arătarea în ce constă acest dezechilibru sau prin punerea în balans a obligațiilor și drepturilor părților. Prin urmare, în lipsa indicării unei surse reale a dezechilibrului contractual invocat, comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri au fost stipulate în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului, așa cum de altfel este și firesc din perspectiva regulilor de aplicare a legii civile în timp.
În acest sens CJUE s-a pronunțat în cauza C-226/12 Constructora Principado SA împotriva José Ignacio Menéndez Álvarez.
De asemenea, s-a putut observa cu ușurință că în Condițiile speciale de creditare ale contractului de credit, fiecare comision este exprimat printr-un procent sau o sumă sau exprimat atât prin procent cât și prin sumă, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil.
Prin contractul de credit încheiat de B. cu reclamanții s-au prevăzut comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție, ca parte a costului creditului -„prețul contractului", între aceste comisioane se pot lesne observa prevederile privind comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri și cuantumurile lor.
Ca și alte comisioane și comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri sunt elemente ale prețului Băncii.
Clauza privind comisionul de administrare (art.9 lit.b din contract).Având în vedere că acest comision de administrare a fost prevăzut în contract în cuantum fix de 12,50 RON lunar, acesta fiind de asemenea identificat și în graficul de rambursare parte integrantă a contractului, a considerat intimata că a fost îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil.
Costurile activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată, cuprinde și alte elemente în afară de dobândă (aceasta reprezentând numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului). Pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variată, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi.
Comisioanele nu reprezintă dobânzi mascate și nu afectează concurența dintre bănci, cât timp sunt practicate de toți furnizorii de servicii financiar-bancare. Ele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă, cât și de cea europeană și cad în mod uzual în sarcina împrumutatului.
În ceea ce privește cuantumul comisioanelor și acesta se stabilește pe baza convenției părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora. Prin semnarea contractului de credit, reclamanții și-au asumat obligația de a suporta comisionul de administrare a creditului, în cuantumul prevăzut în contract, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică perceperea acestui comision sau care să permită instanței să modifice cuantumul acestuia, pentru rațiunile arătate anterior în întâmpinare.
Prin urmare, comisionul de administrare se percepe pentru administrarea contului de credit, care cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului.
Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.
Mai mult decât atât, chiar dacă OUG 50/2010 nu este aplicabilă contractului de credit din speța de față, se poate observa faptul că art.36 al acestui act normativ permite perceperea unui comision de administrare credit.
Diligențele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect, (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni.
Așadar, este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, și nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.
Clauza cu privire la comisionul de urmărire riscuri.
A învederat intimata faptul că acest comision de urmărire riscuri a fost prevăzut în contract în cuantum fix de 42.50 RON lunar, fiind îndeplinită condiția limbajului clar și inteligibil, acesta fiind de asemenea identificat și în graficul de rambursare parte integrantă a contractului și nu există nicio dispoziție legală aplicabilă contractului care să interzică perceperea acestui comision de către bancă.
Ca și celelalte comisioane, și comisionul de urmărire riscuri, denumire de altfel suficient de sugestivă pentru a contura rațiunea perceperii acestuia, este un element al prețului Băncii.
Așa cum rezultă din adresa B. nr. 06/08.01.2013 cuprinzând descrierea principalelor comisioane percepute de B. în relația cu creditele acordate persoanelor fizice înainte de . OUG 50/2010, comisionul de urmărire riscuri se percepe exclusiv pentru creditele fără garanții reale mobiliare/imobiliare ori personale. În condiții de existență a riscului de credit (definit ca riscul de pierderi ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligației contractuale constând în rambursarea creditului), așa cum este și în cazul creditului contractat de către reclamanți.
În acest sens a menționat intimata faptul că însăși ANPC a apreciat ca justificată perceperea comisionului de urmărire riscuri în cazul creditelor negarantate prin adresa nr. 1455/31.07.2013.
A mai arătat intimata că, serviciile pentru care se percepe comisionul de urmărire riscuri sunt potrivit adresei sus-menționate „operațiuni care implică gestiunea riscului de credit, precum cele de colectare prematură și târzie realizate de Bancă sau societăți specializate asupra portofoliului de credite care înregistrează întârzieri la plata creditului. In același timp acest comision reflectă și costul cu riscul de neplata pentru portofoliul de credite."
Comisionul de urmărire riscuri diferă în funcție de moneda creditului, ca urmare a riscului de neplată diferit în funcție de moneda în care este acordat creditul și este perceput într-o sumă fixă lunară, indiferent de perioada creditului sau de soldul creditului, fiind calculat ca procent aplicat lunar la valoarea creditului tras.
Prin urmare, clauza referitoare la comisionul de risc nu este o clauză care ar putea crea un dezechilibru între prestațiile părților, ea reprezentând exclusiv un cost, or acoperirea unui cost nu poate fi considerată ca generând un dezechilibru între drepturile părților, ea fiind, din contră, un instrument de stabilire a echilibrului contractual.
Trebuie de asemenea avut în vedere și faptul că nimic nu a împiedicat reclamanții să aleagă un alt produs bancar pentru care să nu fi fost instituită obligația plății respectivului comision, așa cum nimic nu a obligat reclamanții să nu contracteze un credit cu o altă bancă.
Astfel, comisionul de urmărire riscuri este exprimat în mod clar și inteligibil, atât în contract cât și în graficul de rambursare, împrumutații având o viziune de ansamblu asupra valorii acestui comision pe toată perioada de rambursare a creditului.
Referitor la inadmisibilitatea capătului de cerere referitor la restituirea prestațiilor. a solicitat intimata să se constate că cererea reclamanților de restituire a sumelor pretins plătite în temeiul clauzelor contestate este vădit inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Directivei 93/13/CEE.
A solicitat ca instanța să constate că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se pune în discuție prestațiile deja executate.
Această sancțiune este consacrată în art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 7 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii interpretate în lumina considerentelor 20 și 23.
Din aceste dispoziții rezultă că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a repune în discuție prestațiile deja executate.
A solicitat să se constate că cererea reclamanților vizând restituirea sumelor pretins achitate de acesta în temeiul clauzelor contestate este inadmisibilă în virtutea aplicării dreptului comunitar, ce se bucură de forță juridică superioară oricărei norme de drept național în baza art. 148 alin. 2 din Constituție.
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că a fost declarată scadența anticipată a creditului, iar comisioane ulterioare datei respective nu mai sunt percepute, nu se poate pune nici problema încetării efectelor acestor clauze nici pentru viitor.
În ceea ce privește clauza privind cesiunea contractului de credit, conform prevederilor art. 10 din Condițiile Generale ale contractului: „Banca poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract".
Această clauză nu face decât să consacre în cadrul contractului un drept deja recunoscut de lege oricărei părți, respectiv dreptul de a cesiona. Având în vedere că această clauză nu cuprinde decât o prevedere de principiu și nu mențiuni exprese, este evident că prevederile ei se completează cu prevederile legale în materia cesiunii de contract.
Astfel, un contract, de orice natură ar fi, inclusiv un contract de credit bancar poate fi conjunctural considerat de către părți ca fiind un bun, o valoare patrimonială posibil de transmis unui terț, acesta nefiind încheiat intuitu personae.
Cesiunea astfel descrisă are ca efect acela de a atribui terțului, străin de contract drepturile și/sau obligațiile rezultate din acesta pentru cedent.
Realitatea numită „cesiune a contractului" poate fi simplu descrisă - de fiecare dată, una dintre părțile unui contract încă neexecutat, ori în curs de executare alege sau este constrânsă să părăsească „terenul contractual".
Atunci când nici mutuus dissensus nici rezilierea nu sunt remedii adecvate în optica părților, și în măsura în care partea „abandonată" își dorește perpetuarea legăturii contractuale, respectiv în măsura în care există un terț interesat să preia locul părții care se retrage, vorbim astfel despre continuarea contractului cu noul venit, operațiunea se obișnuiește a fi desemnată prin expresia „cesiune de contract".
Noul cod civil a prevăzut această operațiune a cesiunii de contract în art. 1315 - 1320. Art. 1315 alin. (1) NCC prevede: „O parte poate să își substituie un terț în raporturile născute dintr-un contract numai dacă prestațiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta".
Dacă acordul de voință este criteriul cu ajutorul căruia identificăm un contract de cesiune, atunci cesiunea de contract este, la rândul său un contract, la formarea căruia participă cedentul, cesionarul și cedatul, cel din urmă prin consimțământul dat, toate aceste trei consimțăminte fiind formatoare de cesiune.
Cesiunea de contract se formează progresiv, întrucât acordul emis de partea cedată este alăturat acordului de voință intervenit între cedent și cesionar.
Clauza prevăzută de art. 10 din Condițiile Generale are un caracter general, din cuprinsul acesteia nu rezultă că ar exclude în vreun mod acordul de voință al debitorului cedat în condițiile intervenirii unei cesiuni de contract.
Astfel, atâta timp cât cesiunea de contract este permisă de lege și cât timp pentru a opera cesiunea de contract este nevoie de acordul reclamanților din cauza de față, clauza contractuală ce reiterează dreptul consacrat de lege de a cesiona contractul, nu poate fi abuzivă, motiv pentru intimata a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.
De asemenea, având în vedere faptul că a fost cesionată creanța ce a rezultat din contractul declarat scadent anticipat, este evident că o cesiune a contractului nu mai este posibilă.
În probațiune, în temeiul art. 205 lit. d), art. 254 și următoarele, art. 292 și următoarele, art. 351 C. pr. civ, a solicitat încuviințarea administrării următoarelor probe: înscrisuri, interogatoriul reclamanților (mijloc de probă ce va releva în ce măsură reclamanții au inițiat negocierea contractului, iar Banca a refuzat această diligentă; reclamanții au cunoscut și au înțeles atât la data încheierii contractului de credit cât și pe perioada de derulare a acestuia, tipul de produs contractat, costurile aferente precum și condițiile aplicabile acestui tip de produs de creditare) - motiv pentru care a solicitat citarea acestora cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu.
Au fost anexate întâmpinării următoarele înscrisuri: contract de cesiune de creanță din data de 29.10.2010 încheiat între Erste Group Bank AG și Suport Colect S.R.L. și B. S.A.; contract de credit data 13.06.2014; contract de credit datat 23.07.2008; contract de credit datat 25.05.2009; adresa B. nr. 06/08.01.2013; adresa ANPC nr. 1455/31.07.2013; Hotărârea CJUE în cauza C226/12 Constructora Principado SA vs Jose Ignacio Menendez Alvarez; Hotărârea CJUE în cauza C-618; Avizul privind accesul la credite pentru consumatori și familii; încheierea din 21.03.2014, dosar nr._/225/2013 a Judecătoriei Drobeta T. – S.; încheierea din data de 30.04.2014, dosar nr._/225/2013 a Judecătoriei Drobeta T. – S. și Jurisprudența instanțelor similare: Decizia nr. 4685/27.11.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ *; decizia nr. 2450 din 22 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ ; decizia nr. 1245/23.03.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ ; decizia nr. 127/2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2010; decizia nr. 685/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ *; sentința nr. 1118/2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010; sentința nr. 2716/2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta T.-S. în dosarul nr._ ; decizia nr. 639/2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ ; sentința nr._/12.11.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ și sentința nr._/07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ .
La data de 11.09.2014, intimata Banca Comercială Română S.A. a depus note scrise prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la art. 711 alin. 2 din Codul de procedură civilă republicat în sensul că pentru a se putea solicita lămurirea titlului executoriu este necesară îndeplinirea a două condiții: ca titlul să fie reprezentat de o hotărâre judecătorească și ca procedura prevăzută de art. 443 din Codul de procedură civilă să nu fi fost parcursă.
A arătat intimata că, având în vedere că în prezenta cauză titlul executoriu este reprezentant de contractul de credit bancar nr._/23.05.2008 rezultă că nu sunt respectate condițiile pentru introducerea unei cereri de lămurire.
Totodată, intimata arată că, prin procedura lămuririi instituite prin dispozițiile art. 443 din Codul de procedură civilă nu se poate solicita instanței eliminarea anumitor prevederi din titlu.
Prin sentința civilă nr.599/18.09.2014 Judecătoria Filiași, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza la Judecătoria Drobeta T. S., pentru următoarele considerente:
Analizând excepțiile invocate, instanța a determinat ordinea de soluționare a acestora în funcție de efectele pe care acestea le produc:
Având în vedere că intimata a invocat mai multe excepții procesuale asupra cărora a rămas în pronunțare, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, fiind o excepție referitoare la învestirea instanței și datorită efectului de nulitate pe care îl imprimă actelor efectuate de o instanță necompetentă, potrivit art.176 și art.179 din NCPC.
Potrivit art.650, în vigoare la data formulării contestației la executare "instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel"
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei s-a observat faptul că cererea de executarea silită s-a depus la B. C. G., cu sediul în Dr.Tr. S., iar executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Dr.Tr. S. în dosarul nr._, prin încheierea din data de 08.04.2014, (f.6-14).
Chiar dacă dispozițiile art.650, alin.1 din Ncpc au fost declarate neconstituționale după ce executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Dr.Tr. S., prin încheierea din data de 08.04.2014 și după contestația la executare a fost înregistrată la Judecătoria Filiași, instanța a apreciat ca fiind întemeiată excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Filiași.
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC.
Înainte de formularea cererii de încuviințare a executării silite, competența instanței de executare nu este încă angajată, fiind greu de conceput ca instanța să se considere competentă în virtutea unei norme legale care a încetat să mai producă efecte juridice chiar anterior sesizării sale. Așadar, numai dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (e.g., contestația la executare, autorizarea aplicării sechestrului asupra bunurilor aflate în mâinile terților, conform art. 732 alin. 2).
Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și mediat, competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și – cu singura excepție a cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate – competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) NCPC, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum contestația la executare sau cererea de întoarcere a executării silite.
Astfel, noile reguli de drept tranzitoriu, statornicite de legiuitor în cuprinsul art. 24 și următoarele NCPC au ca scop asigurarea unei judecăți sau executări silite unitare, prin aplicarea acelorași norme juridice în vigoare, după caz, la data începerii procesului sau la data începerii executării silite, garantând astfel stabilitatea și previzibilitatea raporturilor juridice procesuale. A fost așadar abandonat vechiul sistem, al izolării actelor de procedură, legea aplicabilă fiind stabilită în raport de fiecare act de procedură în parte (tempus regit actum), fiind preferat sistemul aplicării unitare a legii noi prin raportare la fazele procesului civil (judecata, respectiv executarea silită).
După cum s-a arătat în doctrina recentă, dispozițiile categorice ale art. 24 NCPC, în sensul aplicării legii noi doar judecăților și executărilor silite începute după ., sunt aplicabile deopotrivă normelor de organizare judecătorească, de competență și de procedură propriu-zisă întrucât legea nu distinge și, ca atare, nici interpretul nu trebuie să distingă. În ce privește normele de competență, s-a arătat că aplicarea imediată a acestora implică și un efect retroactiv al acestora, „întrucât are ca efect dezînvestirea instanței legal și valabil sesizate și revenirea ex post facto asupra efectelor juridice ale cererii introductive de instanță, chiar dacă numai pentru viitor, deoarece, prin ipoteză, nu sunt puse în discuție valabilitatea sau efectele actelor de procedură deja făcute”.
Aceste considerații trebuie adaptate specificului executării silite: competența instanței de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima oară cu cererea de încuviințare a executării silite. Până la data acestei cereri, executarea silită se află într-un stadiu incipient, potențial, iar competența instanței nu este încă angajată. Dimpotrivă, odată sesizată instanța cu cererea de încuviințare a executării silite, calitatea sa de instanță de executare este legal dobândită pentru tot cursul executării silite, evenimentele legislative survenite nefiind de natură să o influențeze.
Cererile formulate în legătură cu o executare silită în curs constituie incidente procedurale, care păstrează un anumit caracter „accesoriu” sau numai „incidental” față de executarea silită și care trebuie supuse aceleiași legi ca și executarea silită însăși. În măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv – și aceasta este cea mai importantă precizare – tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum încuviințarea executării silite sau contestațiile la executare. Această calificare, de incident apărut în cursul executării silite, se întemeiază pe dispozițiile exprese ale art. 650 alin. (2) NCPC.
În materia competenței instanței de executare, acest raționament este aplicabil doar mutatis mutandis, întrucât relevantă pentru fixarea competenței este data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite (iar nu doar data sesizării executorului cu cererea de executare silită formulată de creditor).
Așa fiind, având în vedere că efectele deciziilor Curții Constituționale sunt limitate la executările silite viitoare, noua situație normativă nu este aplicabilă executărilor silite în curs, care rămân supuse legii în vigoare la data începerii lor (art. 147 alin. (4) din Constituție, art. 24 și ale art. 25 alin.(1) NCPC).
Ca urmare, având în vedere că prin cererea înregistrată la data de 03.04.2014, sub nr._, Biroul Executorului Judecătoresc C. G., cu sediul în Dr.Tr. S. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 23.05.2008 și că prin încheierea din data de 08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, a fost încuviințată executarea silită a contractului de credit „pentru suma de 37.816,49 lei", instanța a apreciat ca fiind competentă Judecătoria Drobeta T. S. să soluționeze prezenta contestație la executare, motiv pentru care, în temeiul art. 650 cod procedură civilă coroborat cu art. 713, alin. 1 cod procedură civilă, raportat la art. 25, alin. 2 cod procedură civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Filiași privind contestatorii R. V. și R. A., în contradictoriu cu intimații: K. ROMÂNIA S.R.L. și B.C.R. SA București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta T. S..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S., la data de 05.11.2014.
Instanța a dispus atașarea copiei certificate a dos. nr. 402/E/2014 al B. C. G..
La termenul din 15.01.2015, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T. S..
Potrivit art. 248 al. 1 C.p.civ, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, conform art. 713 al. 1 C.p.civ, contestația se introduce la instanța de executare.
Într-adevăr din definiția dată sintagmei „instanța de executare” de dispozițiile art.650 alin.(1) cod procedură civilă, rezultă că aceasta este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
Aceste prevederi au fost însă declarate neconstituționale de Curtea Constituțională, în ședința de judecată din 17.06.2014.
Potrivit art.11 alin.(3) și art.31 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile CCR, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, sunt definitive și obligatorii.
Având în vedere prevederile art.31 alin.(3) ultima teză din Legea nr.47/1992, pe durata termenului prevăzut de text în prima fază (45 de zile de la publicarea deciziei), dispozițiile art.650 alin.(1) cod procedură civilă în temeiul cărora Judecătoria Filiași și-a declinat competența în cauză, sunt suspendate de drept. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept, instanțele judecătorești neputându-l aplica, așa cum a procedat în cauza de față Judecătoria Filiași.
În același sens s-a pronunțat Curtea de Apel C. - Secția I Civilă, în soluționarea unui conflict negativ de competență, prin decizia nr.49 din 02.07.2014, pronunțată în dosarul nr._ .
În acest context, în lipsa unei norme legale care să desemneze ca instanță de executare judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea silită, concluzia care se impune este că are această calitate instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, având în vedere regula generală cuprinsă în art. 107 al. 1C.p.civ.
În speță, domiciliul debitorilor este în Filiași și având în vedere că executarea silită are ca obiect venituri și bunuri ale debitorilor, bunuri care, până la proba contrară, se afla la domiciliul acestora, instanța a reținut că, în cauza, instanța de executare este Judecătoria Filiași, din moment ce în circumscripția acesteia urmează a se face executarea prin raportare la domiciliul debitorilor.
Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 al. 3 cod procedură civilă, a declinat competența soluționării contestației la executare în favoarea Judecătoriei Filiași.
În temeiul art.133 pct.2 cod procedură civilă, instanța a constatat conflict negativ de competență, în temeiul art.134 cod procedură civilă, a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel C. în temeiul art.135 alin.1 cod procedură civilă, pentru soluționarea conflictului.
Prin Sentința nr.21 din 4.03.2015, Curtea De Apel C. a stabilit competența teritorială de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Drobeta T. S..
La termenul de judecată din data de 07.05.2015, instanța a dispus conceptarea și citarea, în calitate de intimat, a S., prin mandatar KRUK ROMÂNIA SRL.
Instanța, în baza art. 255 cod procedură civilă, rap. la art. 258 al. 1 cod procedură civilă, apreciind că este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin încheierea din 21.05.2015 Judecătoria Drobeta T. S., a respins ca neîntemeiate excepția netimbrării contestației la executare, tardivității contestației la executare, excepția nulității acțiunii, a admis excepția inadmisibilității petitului privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocată de intimați,a respins ca inadmisibil petitul privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și a respins ca nefondată contestația la executare, pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate, în temeiul art.248 cod procedură civilă, excepțiile invocate de intimați, instanța i a reținut următoarele:
În ce privește excepția netimbrării acțiunii, invocată de intimatul S., prin mandatar KRUK ROMÂNIA SRL, instanța a respins-o ca neîntemeiată, reținând că, prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.05.2014, pronunțată de Judecătoria Filiași (f.49-50), a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de contestatori, aceștia fiind scutiți de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1739,49 lei.
Referitor la excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimați, instanța a apreciat că este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art.415 alin.1 C pr civ, contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de la data la care debitorul a primit somația, în cazul debitorului care contestă executarea însăși.
În speță, executorul judecătoresc a emis somația de executare la data de 17.04.2014 aceasta fiind comunicată contestatorilor la 22.04.2014 (dovada de înmânare filele 68, 69 dosar). Cum contestația la executare a fost comunicată instanței, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fiind depusă la oficiul poștal la data de 05.05.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 06.05.2014, instanța a constatat că, în raport de dispozițiile art.181-183 cod procedură civilă, aceasta a fost formulată în termenul de 15 zile de la comunicarea somației din 17.04.2014, termen prevăzut de art.415 alin.1 C pr civ.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția tardivității formulării contestației la executare, invocată de intimați.
Excepția nulității acțiunii, pentru neprecizarea elementelor obligatorii prevăzute pentru cererea de chemare în judecată de art.194 C pr civ, este nefondată. Astfel, potrivit art.196 C pr civ, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. În consecință, sancțiunea nulității cererii de chemare în judecată intervine în cazul nerespectării elementelor vizând numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții. Analizând conținutul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că aceasta conține toate elementele obligatorii, prevăzute de art.196 C pr civ sub sancțiunea nulității, fiind indicate atât obiectul acțiunii, cât și denumirea părților. Instanța a apreciat că anularea cererii de chemare în judecată în condițiile art.200 din noul cod de procedură civilă, se dispune numai pentru lipsa mențiunilor prevăzute de art.194 c p civ care conduc la imposibilitatea stabilirii obiectului cererii de chemare în judecată și a cadrului procesual.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă și excepția nulității acțiunii, invocată de intimata B. SA.
Cât privește excepția inadmisibilității petitului privind constatarea caracterului abuziv al unor clauze, excepție invocată de intimate, instanța a apreciat ca este întemeiată și a admis-o.
Astfel, instanța a reținut că, prin încheierea din camera de consiliu din data de 08.04.2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosarul nr._, s-a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/23.05.2008, emis de B. SA, pentru suma de 37.816,49 lei, reprezentând debit principal, dobândă și comisioane restante,, prin toate modalitățile de executare.
Contestatorii R. V. și R. A. au formulat contestație la executare împotriva formelor de executare efectuate de B.E.J. C. G. în dosarul execuțional înregistrat cu nr. 402/E/2014, invocând caracterul abuziv al clauzelor menționate la pct.9 lit.b și lit.e din contractul de credit bancar nr. din contractul de credit nr._/23.05.2008.
Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 consumatorii prejudiciați prin contractele încheiate se pot adresa instanței în conformitate cu dispozițiile codului civil și de procedură civilă, neputând să se prevaleze și de dispozițiile legii speciale.
În speță, executarea silită s-a făcut în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță, ci este un contract de credit bancar.
Conform art.711 cod procedură civilă, debitorul are dreptul să invoce pe calea contestației toate apărările de fond referitoare la existența, întinderea și valabilitatea creanței.
De asemenea, potrivit art.712 alin.2 C pr civ, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acest titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Așadar, posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiționată de inexistența unor mijloace procedurale speciale de realizare a dreptului.
După cum a statuat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.581/2011, dacă legea pune la dispoziție debitorului o cale de atac specială cum este acțiunea în anulare când titlu executoriu nu provine de la organul de jurisdicție, acesta nu mai poate utiliza apărări de fond în cadrul contestației la executare.
Împotriva titlului executoriu contestatorii au o cale specială de a le ataca și anume acțiunea în anulare, acțiune care se judecă în condiții de procedură speciale, având în vedere natura contractului și calitatea de profesionist a intimaților, contestatorii putând formula acțiune separată prin care să solicite nulitatea clauzelor contractului de credit, competența fiind determinată și de valoarea litigiului.
Prin urmare, față de cele expuse, instanța a admis excepția inadmisibilității petitului privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocată de intimați și a respins acest petit ca inadmisibil.
Față de soluția dată petitului având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța a apreciat că nu se mai impune soluționarea excepției lipsei de obiect a petitului având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, excepției lipsei de interes a petitului având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocate de intimata B. SA și nici a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților contestatori cu privire la petitul având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocate de intimatele B. SA și S. S., prin KRUK ROMÂNIA SRL.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, în conformitate cu art. 711 cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Contestatorii au invocat nelegalitatea actelor de executare, susținând că . nu are calitate de creditor. Analizând motivul de nelegalitate invocat, instanța a apreciat că este neîntemeiat. Din înscrisurile dosarului execuțional nr.402/E/2014 al B. C. G., instanța a reținut că, la data de 23.12.2010, a fost încheiat contractul de cesiune de creanțe nr.27/23.12.2010, prin care creanța pe care B. SA o avea de încasat de la debitorii contestatori a fost cedată cesionarului S. S., reprezentat fiind prin mandatarul KRUK ROMÂNIA SRL. Cesiunea de creanță a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Imobiliare și notificată debitorilor la data de 28.12.2010.
Raportat la considerentele expuse, instanța a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorii R. A. și R. V., în contradictoriu cu intimații B. SA și S. S., prin KRUK ROMÂNIA SRL.
În baza art. 453 alin. 1 rap.la art.451 alin.2 cod procedură civilă. instanța a obligat contestatorii la plata către intimatul B. SA a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, astfel cum a fost redus de instanță, apreciind că onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu complexitatea pricinii și numărul termenelor de judecată acordate în cauză.
Potrivit art.19 din O.U.G nr.51/2008, ”(1) Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenții, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. (2) Instanța poate dispune însă, odată cu soluționarea cauzei, obligarea părții care a beneficiat de ajutor public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat că acțiunea a fost exercitată abuziv.”.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada că partea care a beneficiat de ajutor public judiciar, a avut un comportament nediligent în timpul procesului, astfel încât să fi cauzat pierderea procesului și nici nu s-a constatat că, prin hotărâre judecătorească, acțiunea a fost exercitată abuziv, a rezultat că în cauză sunt incidente disp.art.19 al.(1) din O.U.G. nr.51/2008, astfel că a dispus ca taxa de timbru în cuantum de 1.739,49 lei, pentru care contestatorii au beneficiat de ajutor public judiciar, să rămână în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata B. SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de fond a aplicat greșit disp. art. 451-453 c. pr. civ. ,întrucât a admis doar în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ,constând în onorariul de avocat, fără a motiva concret reducerea acestora.
A ignorat faptul că în onorariul facturat a fost inclus și TVA, calculat potrivit dispozițiilor codului fiscal, că s-a solicitat ,pe lângă onorariul de avocat și plata celorlalte cheltuieli ( poștale, fotocopiere, transport, etc.) în cuantum de 1953,51 lei, criteriile de apreciere pentru acordarea acestora- valoarea pricinii,munca depusă de avocat,pregătirea profesională a avocatului, nefiind respectate de instanță, cheltuielile de judecată solicitate, având caracter real, rezonabil și necesar.
A solicitat admiterea apelului, și modificarea încheierii din 21.05.2015, în sensul obligării reclamanților la plata integrală a cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul în primă instanță, în cuantum de 7395,62 lei și la plata cheltuielilor din apel.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că este fondat, pentru următoarele considerente:
Se constată că prima instanță a obligat contestatorii la plata către intimata B. SA a sumei de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus, pe considerentul că este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și numărul termenelor acordate, celelalte cheltuieli generate de proces, respectiv cheltuieli de transport, fotocopiere documente, etc,. dovedite cu facturile din 2.12.2014 și 17.12.2014 ,pentru suma de 1439,42 lei ,respectiv 514,09 lei( filele 145, 147 ds. fond), nefiind acordate, deși contestația la executare a fost respinsă.
Procedând astfel ,prima instanță a încălcat dispozițiile art. 453 alin. 1 c. pr. civ., potrivit cărora ,partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de partea care a câștigat, pe principiul culpei procesuale.
Cu privire la reducerea din oficiu a onorariului de avocat dovedit de intimată cu factura din 30.06.2014, în cuantum de 5442,11 lei ( fila 143 ds. fond), se reține că, art. 451 alin. 2 c. pr. civ., stabilește posibilitatea instanței de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului, când este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat.
În speță, reducerea de către prima instanță a onorariului de avocat achitat de intimată, de la 5442 lei la suma de 2000 lei, pe criteriul mai sus menționat, este eronată, în condițiile în care, contestația a fost soluționată după un an de la înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Filiași, care a declinat competența de soluționare la Judecătoria Drobeta T. S., conflictul negativ de competență între cele două instanțe fiind soluționat de Curtea de Apel C., în favoarea acestei judecătorii.
Ca atare, apreciind că sunt întemeiate criticile apelantei, în conf. cu art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a admite apelul și a schimba parțial sentința, în sensul obligării contestatorilor la plata sumei de 4433,50 lei ,cheltuieli de judecată ( TVA inclus), în loc de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus la 2480 lei, alte cheltuieli de judecată ( transport, fotocopiere documente etc.), urmând a menține restul dispozițiilor încheierii din 21.05.2015.
În temeiul art. 453 c. pr. civ. ,urmează a obliga intimații la plata către apelantă a sumei de 1240 lei, ( TVA inclus), reprezentând onorariu de avocat, redus de la 2732,65 lei ,conform facturii din 30. 07. 2015, pe considerentul muncii desfășurată de apărătorul apelantei ,ce a constat în formulare cerere de apel și susținere prin concluzii orale a acestei căi de atac, soluționată la primul termen de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil formulat de apelanta-intimată B. SA București cu sediul în București, Sector 3, ..5 împotriva încheierii din 21.05.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimații-contestatori R. V., R. A. domiciliați în localitatea Filiași, .. 69, jud. D. și intimatele S. S.A.R.L. prin mandatar KRUK ROMÂNIA SRL, KRUK ROMÂNIA SRL cu sediul în București, Sector 4, ., subsol, parter, având ca obiect contestație la executare.
Schimbă parțial sentința în sensul că:
Obligă contestatorii către intimata B. SA la plata sumei de 4433,50 lei cheltuieli de judecată (TVA inclus) în loc de 2000 lei.
Menține restul dispozițiilor.
Obligă intimații către apelantă la plata sumei de 1240 lei (TVA inclus) cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat F.M/20.11.2015
tehnoredactat M.B., Ex.7/ pag.
jud.fond B. L.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1144/2015. Tribunalul... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1295/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
