Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 28/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 87/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 87/A

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.

Judecător L. B.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelanta pârâtă A. - Direcția R. a Finanțelor P. C. - AJFP M. împotriva sentinței civile nr. 2823 pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatele U. A. T. Căzănești și Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. M. - Centrul Județean M., având ca obiect contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. I. pentru intimata - contestatoare U. A. T. Căzănești, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat de către apelantă, judecarea cauzei în lipsă după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepții invocate de soluționat, instanța constatând deschise dezbaterile, conform disp. art. 392 c.p.civ., acordă cuvântul asupra apelului:

Avocat B. I. pentru intimata - contestatoare U. A. T. Căzănești solicită respingerea apelului, menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 Cod procedură civilă închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului civil de față constată următoarele:

La data de 30.01.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin contestația la executare formulată de contestator U. A. T. CĂZĂNEȘTI prin Primar în contradictoriu cu intimații M. - CENTRUL JUDEȚEAN M. și A. - DIRECȚIA R. A FINANȚELOR P. C.-AJFP M. împotriva formelor de executare, respectiv a somației de executare nr. 32P/07.01.2014 emisă de A. - Direcția Generală R. a Finanțelor P. C. - AJFP M., în dosarul nr. 32P/07.01.2014 întocmit la cererea creditoarei Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. M. -Centrul Județean M., prin care a solicitat desființarea formelor de executare.

În fapt a arătat că în baza somației nr. 32P /2014, a fost somată ca în termen de 15 zile de la primire să achite suma de_ lei conform titlului executoriu reprezentând procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.1897/03.04.2013, prin care i se aduce la cunoștință faptul că figurează cu o creanță bugetară la APIA M. în sumă de_,24 lei din care suma de_.43 aferentă bugetului Uniunii Europene și suma de_.81 lei aferentă bugetului de stat și accesoriile aferente.

A arătat că împotriva acestui proces verbal a formulat contestație fiind înregistrate pe rolul Tribunalului M. dosarele nr._ având ca obiect anulare proces verbal 1897/03.04.2013-fond " și_ /A1* având ca obiect suspendare executare act administrativ-proces verbal 1897/03.04.2013 conform certificatelor de grefă anexate.

În motivare a arătat că somația este nelegală, având în vedere disp. O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2008, modificată și completată prin Legea nr.l 10/2007, care stabilește că creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă; Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului, iar în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă.

Consideră că în mod greșit s-a procedat la emiterea somației întrucât pârâta APIA M. avea cunoștință de faptul că avea litigii privind procesul-verbal ce face obiectul somației.

În concluzii a solicitat admiterea contestației, anularea formelor de executare în dosar nr. 32P/07.01.2014.

În drept, și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.711 și urm. Cod procedură civilă.

La dosar a depus somația nr._/07.01.2014 emisă de A.-AJFP M. și fișa dosarului_ .

A mai solicitat judecarea cauzei chiar în lipsă și a arătat că în ceea ce privește taxa de timbru, că este scutită de la plata acesteia potrivit art. 30 din OUG 80/2013

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de contestatoare.

Intimații nu au formulat întâmpinare și nu au produs probe sau apărări.

Prin sentința civilă nr. 2823/30.09.2014 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis contestația la executare, a anulat somația de executare nr._/07.01.2014 din dosarul de executare nr.32P/_ al intimatei și a luat act că nu se solicită în prezenta cheltuieli de judecată.

P. a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că U. A. T. Căzănești prin Primar, în contradictoriu cu intimații Agenția de Plăți și Intervenție P. A. M. - Centrul Județean M. și A. - Direcția R. a Finanțelor P. C. - AJFP M., a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare, respectiv a somației de executare nr. 32P/07.01.2014 emisă de A.-Direcția Generală R. a Finanțelor P. C. - AJFP M., în dosarul nr. 32P/07.01.2014 întocmit la cererea creditoarei Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. M. - Centrul Județean M., susținând că, în baza somației nr. 32P /2014, a fost somată ca în termen de 15 zile de la primire să achite suma de_ lei conform titlului executoriu reprezentând procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.1897/03.04.2013, prin care i se aduce la cunoștință faptul că figurează cu o creanță bugetară la APIA M. în sumă de_,24 lei din care suma de_,43 lei aferentă bugetului Uniunii Europene și suma de_.81 lei aferentă bugetului de stat și accesoriile aferente, dar că împotriva acestui proces verbal a formulat contestație fiind înregistrate pe rolul Tribunalului M. dosarele nr._ având ca obiect anulare proces verbal 1897/03.04.2013-fond și_ /A1* având ca obiect suspendare executare act administrativ, conform certificatelor de grefă anexate și că somația este nelegală, având în vedere disp. O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, care stabilește că creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Instanța a reținut că, prin somația nr. 32P /2014, contestatoarea a fost somată ca în termen de 15 zile de la primire să achite suma de_ lei conform titlului executoriu reprezentând procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.1897/03.04.2013, din care suma de_,43 lei aferentă bugetului Uniunii Europene și suma de_.81 lei aferentă bugetului de stat și accesoriile aferente.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 31-34, 17-18 și 25), a rezultat faptul că, împotriva acestui proces verbal, contestatoarea a formulat contestație fiind înregistrate pe rolul Tribunalului M. dosarele nr._ având ca obiect anulare proces verbal 1897/03.04.2013-fond și nr._ /A1* având ca obiect suspendare executare act administrativ, dosare nesoluționate definitiv până la emiterea somației.

Așadar, fiind contestat în instanță, titlul în baza căruia se face executarea de bunăvoie sau executarea silită nu a devenit executoriu, instanța a admis contestația la executare formulată de contestatoarea U. A. T. Căzănești prin Primar în contradictoriu cu intimații Agenția De Plăți Și Intervenție P. A. M. - Centrul Județean M. și A. - Direcția R. A Finanțelor P. C. - AJFP M. și a anulat somația de executare nr._/07.01.2014 din dosarul de executare nr.32P/_ al intimatei.

Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat apel apelanta pârâtă A. - Direcția R. a Finanțelor P. C. - AJFP M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A motivat în esență că prima instanță a reținut eronat situația de fapt și de drept, în cauza dedusă judecății făcând și o motivare eronată a hotărârii.

Din interpretarea dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 66/2011 aprobată și modificată prin Legea 142/2012 rezultă că titlul de creanțe reprezentat de procesul verbal nr. 1897/03.04.2013 este exigibil iar începerea procedurilor de executare de către apelantă legală.

A solicitat admiterea apelului și respingerea contestației la executare.

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor aduse, având în vedere probatoriul administrat și dispozițiile legale în materie se constată apelul întemeiat.

Contestatoarea U. A. T. Căzănești prin Primar, în contradictoriu cu intimații Agenția de Plăți și Intervenție P. A. M. - Centrul Județean M. și A. - Direcția R. a Finanțelor P. C. - AJFP M., a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare, respectiv a somației de executare nr. 32P/07.01.2014 emisă de A. - Direcția Generală R. a Finanțelor P. C. - AJFP M., în dosarul nr. 32P/07.01.2014 întocmit la cererea creditoarei Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. M. - Centrul Județean M., susținând că, în baza somației nr. 32P /2014, a fost somată ca în termen de 15 zile de la primire să achite suma de_ lei conform titlului executoriu reprezentând procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.1897/03.04.2013, prin care i se aduce la cunoștință faptul că figurează cu o creanță bugetară la APIA M. în sumă de_,24 lei din care suma de_,43 lei aferentă bugetului Uniunii Europene și suma de_.81 lei aferentă bugetului de stat și accesoriile aferente, dar că împotriva acestui proces verbal a formulat contestație fiind înregistrate pe rolul Tribunalului M. dosarele nr._ având ca obiect anulare proces verbal 1897/03.04.2013-fond și_ /A1* având ca obiect suspendare executare act administrativ, conform certificatelor de grefă anexate și că somația este nelegală, având în vedere disp. O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, care stabilește că creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Prima instanță a reținut că, prin somația nr. 32P /2014, contestatoarea a fost somată ca în termen de 15 zile de la primire să achite suma de_ lei conform titlului executoriu reprezentând procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.1897/03.04.2013, din care suma de_,43 lei aferentă bugetului Uniunii Europene și suma de_.81 lei aferentă bugetului de stat și accesoriile aferente.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (filele 31-34, 17-18 și 25), a rezultat faptul că, împotriva acestui proces verbal, contestatoarea a formulat contestație fiind înregistrate pe rolul Tribunalului M. dosarele nr._ având ca obiect anulare proces verbal 1897/03.04.2013-fond și nr._ /A1* având ca obiect suspendare executare act administrativ, dosare nesoluționate definitiv până la emiterea somației.

Prima instanță a făcut o greșită interpretare a stării de fapt și o greșită apreciere a probelor în cauza dedusă judecății admițând contestația la executare.

Potrivit art. 3 din OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora aprobată cu modificări și completări prin Legea 142/2012 cu modificările ulterioare constituie titlu executoriu procesul verbal de constatare a neregulilor, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul verbal conform art. 141 al. (2) din OG nr. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare.

Art. 50 alin. (7) al aceluiași act normativ stabilește că introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță. Prevederile alin. 7 nu aduc atingere dreptului contestatorului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanță în temeiul legii 554/2004, instanța competentă putând să suspende executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Interpretând textele menționate, instanța reține că titlul de creanță reprezentat de procesul verbal nr. 1897/03.04.2013 este exigibil și în consecință începerea procedurilor de executare silită de către apelanta legală.

Mai mult contestatorul a solicitat instanței suspendarea executării silite a titlului de creanță, cerere ce a făcut obiectul dosarului_ /A1* respinsă prin hotărârea 947/2014.

P. considerentele expuse apreciind că motivele de apel sunt întemeiate apelul urmează să fie aduse, schimbă sentința și respinge contestația la executare.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de către apelanta pârâtă A. - Direcția R. a Finanțelor P. C. - AJFP M. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, . N. nr.1, județul M. împotriva sentinței civile nr. 2823/30.09.2014 pronunțată de către Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatele U. A. T. Căzănești cu sediul în . și Agenția de Plăți și Intervenție pentru A. M. - Centrul Județean M., CUI_ cu sediul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., având ca obiect contestație la executare.

Schimbă sentința.

Respinge contestația la executare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2015

Președinte,

C. M.

Judecător,

L. B.

Grefier,

M. B.

Red... BM

Ex. 5/ 24 februarie 2015

Cod operator 2626

Jud fond P. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2015. Tribunalul MEHEDINŢI